Suspension of theater director’s removal upheld as administrative orders lacked reasoning

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul R.N.O.V. a chemat în judecată Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Ministrul Culturii și Patrimoniului Național, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, pe cale de ordonanță președințială suspendarea ordinelor nr. 505 din 5 octombrie 2010 și nr. 506 din 5 octombrie 2010, până la soluționarea Dosarului nr. 57562/3/2010 cu termen la data de 4 noiembrie 2011 sau până la numirea unui director general ca urmare a începerii executării contractului de management care urmează să se încheie în urma concursului de proiecte de management.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 3 din 6 ianuarie 2009 a fost numit la conducerea interimară a Teatrului N. Târgu-Mureș, până la începerea executării contractului de management ce urma să se încheie la data validării concursului de proiecte manageriale. Deși în perioada cât s-a aflat la conducerea Teatrului N. Târgu-Mureș nu s-a organizat nici un concurs de proiecte de management, pârâții au dispus revocarea sa abuzivă din funcție și, în aceeași zi a emis un ordin de numire a altei persoane în funcția de director general interimar.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Culturii și Patrimoniului Național, excepția prematurității și aceea a inadmisibilității acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2029 din 15 martie 2011, a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, a inadmisibilității acțiunii în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de drept invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Culturii și Patrimoniului Național.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării ordinelor nr. 505 din 5 octombrie 2010 și nr. 506 din 5 octombrie 2010 emise de Ministrul Culturii și Patrimoniului Național până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că excepția prematurității va fi respinsă întrucât art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu face nicio referire la procedura prealabilă prevăzută de art. 7.

Excepția lipsei calității procesuale pasive va fi respinsă, întrucât Ministerul Culturii și Patrimoniului Național este autoritatea emitentă a actelor a căror anulare se solicită.

Pe fondul cauzei s-a reținut că prin ordinul nr. 505 din 5 octombrie 2010 a fost revocat ordinul nr. 3 din 6 ianuarie 2009, în condițiile în care nu sunt expuse nici măcar sumar argumentele pentru care reclamantul a fost înlocuit, împrejurare care constituie un caz bine justificat.

Și cea de a doua condiție, respectiv paguba iminentă, este îndeplinită, aceasta derivând din faptul că reclamantul este lipsit de veniturile aferente funcției cu care a fost investit prin ordinul nr. 3 din 6 ianuarie 2009.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Culturii și Patrimoniului Național prin Ministrul Culturii și Patrimoniului Național.

În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prematurității cererii de suspendare, reținând că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu face vreo referire la procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din lege.

Totodată recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, omițând să soluționeze excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Culturii și Patrimoniului Național și fără a motiva respingerea acestei excepții.

Cu privire la al treilea motiv de recurs, recurentul a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că în cauză s-a reținut în mod eronat ca fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum sunt acestea definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Apreciază recurentul că în analizarea îndeplinirii condițiilor legale pentru suspendarea executării actelor administrativ atacate, instanța de fond a antamat fondul, examinând legalitatea actelor respective.

Pe de altă parte, recurentul a susținut că cererea de suspendare a executării actelor administrative a rămas fără obiect urmare a emiterii unor ordine ulterioare respectiv ordinul nr. 167 din 22 martie 2011 și ordinul nr. 168 din 22 martie 2011.

Recurentul a invocat în cadrul acestui ultim motiv de recurs și aspectul indicării greșite a termenului căii de recurs menționată în dispozitivul sentinței recurate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 14 alin. (4) și art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 299 alin. (1) și (2), art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Intimatul R.N.O.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond susținând în esență că soluția de admitere a cererii de suspendare a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea dispozițiilor legale.

În ceea ce privește susținerea recurentului privind rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a executării, intimatul a solicitat respingerea acesteia, arătând că acțiunea având ca obiect anularea actelor administrative nu a fost soluționată.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul formulat în cauză este nefondat.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. se constată că susținerile recurentului sunt nefondate, instanța de fond reținând și motivând sentința atacată, în raport cu probatoriul administrat în cauză cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În privința aplicării art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a examinat cu atenție îndeplinirea celor două condiții, cerute de Legea nr. 554/2004 și a concluzionat corect că se impune suspendarea executării celor două acte administrative emise de recurentul-pârât Ministerul Culturii Patrimoniului Național.

Într-adevăr actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate și sunt supuse regulii executării imediate și din oficiu fiind necesar ca pentru înlăturarea acestei reguli, la cererea părții interesate, instanța să se raporteze la probatoriul administrat în fiecare caz în parte și ca acest probatoriu că ofere indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate.

Fiind o măsură de excepție, suspendarea executării unui act administrativ poate opera numai dacă în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, astfel cum sunt acestea definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

În speță, instanța a procedat în spiritul acestor prevederi legale, raportându-se la probatoriul administrat.

Condiția cazului bine justificat a fost apreciată ca fiind îndeplinită întrucât din examinarea sumară a celor două ordine, respectiv ordinul nr. 505 din 5 octombrie 2010 prin care s-a dispus încetarea efectelor ordinului nr. 3 din 6 ianuarie 2009 cât și a ordinului nr. 506 din 5 octombrie 2010 prin care a fost desemnat pârâtul C.G. pentru a asigura conducerea interimară a Teatrului N. Târgu Mureș, a rezultat că nu au fost expuse argumentele care au impus revocarea ordinului de numire al intimatului-reclamant, ceea ce poate constitui un caz bine justificat astfel cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Și în privința condiției pagubei iminente ce s-ar produce prin executarea actelor administrative contestate, soluția instanței de fond este corectă, având în vedere faptul că intimatul-reclamant este lipsit de veniturile funcției în care a fost învestit.

Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, judecătorul fondului stabilind în baza probatoriul administrat în cauză și fără a prejudeca fondul cauzei, faptul că împrejurări legate de starea de fapt și de drept creează îndoieli serioase asupra legalității actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.

Această soluție este de altfel în acord cu principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre, privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului-pârât referitoare la rămânerea fără obiect a cauzei, întrucât cererea privind anularea actelor administrative a căror executare a fost suspendată, nu a fost soluționată de către instanța de fond.

Având în vedere toate aceste considerente, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național prin Ministrul Culturii și Patrimoniului Național împotriva sentinței civile nr. 2029 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.