Tardiness of appeal against reinstatement enforcement order under criminal procedure deadlines
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Labor Inspectorate as procedurally late, thereby leaving the lower court's decision in force, which ordered the institution to pay a daily fine of 20% of the minimum gross wage for each day of delay until the employee's effective reinstatement, plus damages equivalent to 1,000 EUR. The dispute arose from the employee's reinstatement following an earlier final judgment that annulled an administrative decision and mandated reintegration, where the Inspectorate failed to execute the reinstatement order by the required date, triggering liability for delay. The Court applied Article 25(3) of Law No. 554/2004 in conjunction with Articles 101(1) and (5) of the Code of Civil Procedure to determine that the five-day appeal period, calculated on working days excluding the notification and final days, expired on May 26, 2011, making the appeal filed on May 27, 2011, inadmissible under Articles 103(1) and 312(1) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 101 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Tardiness of appeal against reinstatement enforcement order under criminal procedure deadlines: Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Inspecția Muncii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința nr. 270/F-CONT din 4 mai 2011, Curtea de Apel Pitești – secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis în parte, cererea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii și a obligat pârâta (conducătorul său) să plătească o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 25 martie 2011 și până la reintegrarea efectivă a reclamantului.
A dispus obligarea pârâtei să-i plătească reclamantului despăgubiri cuantificate la data plății, ca fiind echivalentul sumei de 1000 euro.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Sentința nr. 207/F-C din 24 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus anularea Deciziei nr. 328 din 13 ianuarie 2009 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Inspecția Muncii și reintegrarea reclamantului în funcția corespunzătoare celei din care a fost eliberat. Au fost obligate pârâtele să îi plătească reclamantului diferența între retribuția primită în funcția din care a fost eliberat la data de 13 octombrie 2009 și cea primită în funcția ocupată ulterior.
Această soluție a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 1105 din 25 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal.
A mai reținut prima instanță că pârâta a emis Decizia nr. 413 din 1 aprilie 2011, însă nu l-a reintegrat pe reclamant, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitoare la amendarea conducătorului instituției și la acordarea de despăgubiri pentru întârziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Inspecția Muncii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, mai înainte de a examina motivele de recurs, constată că recursul este tardiv declarat.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, hotărârea pronunțată în temeiul art. 24 alin. (2) din lege, poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Termenul de 5 zile stabilit prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) C. proc. civ. care arată că „termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”.
Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiași articol stabilește că „termenul care se sfârșește într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare”.
Din actele dosarului rezultă că sentința atacată i-a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 20 mai 2011, conform dovezii aflate la fila 46 din dosarul de fond, recursul fiind declarat la data de 27 mai 2011, potrivit ștampilei poștale aplicate pe plicul în care s-a expediat cererea de recurs ( fila 6 dosar recurs).
Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care pârâtul avea dreptul să declare recurs era cuprins între 21 mai 2011 și 26 mai 2011, inclusiv.
Cum data de 27 mai 2011, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, a depășit termenul de 5 zile impus de lege, rezultă că recursul pârâtei Inspecția Muncii este tardiv.
În aceste condiții, față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Inspecția Muncii, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Inspecția Muncii, împotriva sentinței civile nr. 270/F-CONT din 4 mai 2011 a Curții de Apel Pitești – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 iunie 2011.