Waiver of pre-litigation complaint for administrative acts issued under ordinances declared unconstitutional

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 114 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut cu privire la inadmisibilitatea cererii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată prin întâmpinare de pârâtă, următoarele:

Actul administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv Ordinul nr. 69554, a fost emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la data de 23 aprilie 2009.

Reclamantul a formulat plângerea prealabilă solicitând revocarea acestui act, reîncadrarea în funcția avută anterior și acordarea de despăgubiri, la data de 12 februarie 2010.

Plângerea prin care se solicită revocarea unui act administrativ cu caracter individual se formulează în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Cum actul administrativ contestat a fost comunicat reclamantului în data de 24 aprilie 2009, termenul de 30 de zile, în interiorul căruia trebuie formulată plângerea prealabilă, s-a împlinit la data de 25 mai 2009.

Prima instanță a constatat că reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă nici în termenul de prescripție de 6 luni de la data emiterii actului, prevăzut de. art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, care s-ar fi împlinit la data de 24 octombrie 2009.

În acest context, a apreciat că efectuarea procedurii prealabile cu mult după împlinirea termenelor stabilite de lege conduce la concluzia neîndeplinirii acestei proceduri, care este o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în contencios administrativ.

Argumentele reclamantului, în sensul incidenței în speța de față a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, au fost respinse, prima instanță reținând faptul că acțiunea nu este îndreptată împotriva O.U.G. nr. 37/2009, ci este o acțiune îndreptată împotriva unui act administrativ individual, respectiv Ordinul nr. 69554 din 23 aprilie 2009.

În opinia primei instanțe, reclamantul avea posibilitatea să introducă plângerea prealabilă în termenul și condițiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ulterior o acțiune în contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009.

2. Recursul declarat de P.V.

Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat recurs reclamantul P.V., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, precum și art. 3041 C. proc. civ..

Recurentul arată că instanța a ignorat motivele esențiale ale acțiunii sale, inclusiv temeiul legal al formulării acesteia: art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, neobservând că în cazul său, potrivit art. 7 alin. (5) din același act normativ, nu era necesară formularea plângerii prealabile.

3. Apărările Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, raliindu-se în întregime considerentelor Curții de apel. De asemenea intimata a mai susținut că din prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, invocate de recurent, nu rezultă că acest tip de acțiune ar fi scutit de obligativitatea formulării plângerii prealabile.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticii formulate de recurent, a apărării cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Obiectul acțiunii judiciare formulate de recurentul-reclamant P.V., astfel cum a fost precizată la data de 26 august 2010, vizează repararea prejudiciului cauzat prin emiterea O.U.G. nr. 37/2009, constând în anularea ordinului de eliberare din funcție din 23 aprilie 2009 emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, reintegrarea în funcție, precum și despăgubiri materiale, constând în diferențe de drepturi salariale. Atât în cuprinsul acțiunii introductive (punctele 4-7), cât și în cererea precizatoare, recurentul-reclamant a arătat că demersul său judiciar a fost generat de declararea neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale publicată în M. Of. la data de 6 noiembrie 2009, invocând expres prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

„4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of..

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.”

Așa fiind, erau aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) din același act normativ, text care enumeră, între categoriile de acțiuni pentru care nu este obligatorie plângerea prealabilă și pe acelea „care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe”, adică exact cazul în speță.

Prin urmare, contrar concluziilor primei instanțe, Înalta Curte reține că reclamantul nu avea obligația de a formula plângere prealabilă, ci doar pe aceea de a înregistra acțiunea într-un termen de decădere de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of., termen care, în mod evident, a fost respectat.

2. Temeiul legal al deciziei instanței de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (5) și 313 C. proc. civ., precum și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea rezolvării fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.V. împotriva sentinței nr. 114 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2011.