Compensation for salary differential following unconstitutional demotion of public official

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul I.L.C. a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Ordinului nr. 967 din 22 mai 2009 și stabilirea situației anterioare eliberării din funcția publică de conducere de director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Buzău.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin ordinul a cărei anulare o solicită a fost eliberat din funcția de conducere de director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Buzău și numit pe funcția de șef birou resurse umane și salarizare în cadrul aceleiași direcții, eliberarea făcându-se în temeiul dispozițiilor art. 2 alin .3 din H.G. nr. 109/2009, începând cu data de 25 mai 2009.

A mai susținut că, sesizată pentru neconstituționalitatea unor dispoziții ale H.G. nr. 109/2009, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții ale acestei hotărârii de guvern.

Prin precizarea de acțiune din data de 18 iunie 2010, reclamantul a susținut că solicită obligarea pârâtei numai la plata drepturilor salariale, aferente perioadei 26 aprilie 2010-26 mai 2010, întrucât la data de 26 iunie 2010, printr-un nou ordin emis de pârâtă a fost repus în funcție, acțiunea astfel cum a fost formulată inițial, rămânând fără obiect.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 176 din 28 iulie 2010, a admis cererea formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata către acesta a unei despăgubiri egală cu diferența dintre salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data acordării acestora (25 mai 2009 și până la data reîncadrării 25 mai 2010) și salariile și drepturile efectiv încasate.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive neimputabile reclamantului acesta poate cere instanței de contencios reintegrarea în funcția deținută și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate recalculate, majorate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, conform dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, sub aspectul obligării la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu diferența dintre salariul primit și cel care i s-ar fi cuvenit conform funcției publice deținute anterior.

Astfel, susține recurenta, intimatului-reclamant nu i-a fost îngrădit dreptul de a participa la concursul organizat pentru ocuparea funcției de director coordonator, respectiv de director coordonator adjunct în cadrul sistemului Agenției Naționale de Administrare Fiscală, motiv pentru care nu este susținută nici solicitarea acestuia de a-i fi plătite despăgubiri egale cu diferența dintre salariul primit și cel cuvenit conform funcției publice deținute anterior.

Recursul este nefondat.

Prin Ordinul nr. 967 din 22 mai 2009 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Legii 188/1999, O.G. nr. 6/2007, O.U.G. nr. 41/2009, având în vedere O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 375/2009 de aprobare a noii structuri organizatorice a direcțiilor generale ale finanțelor publice, preavizul de 30 zile calendaristice acordat din 23 aprilie 2009 potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a desființării funcției publice de conducere de director executiv, reclamantul I.L.C. a fost eliberat, începând cu data de 25 mai 2009, din funcția publică de conducere de director executiv în cadrul Direcției generale a finanțelor publice a județului Buzău.

Ordinul nr. 967 din 22 mai 2009 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de eliberare a reclamantului din funcția de conducere de director executiv, a fost emis ca urmare a desființării funcției publice de conducere, în baza O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în M. Of. nr. 264/22.04.200.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele deciziilor sus menționate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi legale declarate neconstituționale.

În speță prin precizarea de acțiune din data de 18 iunie 2010, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei numai la plata drepturilor salariale aferente perioadei 26 aprilie 2010- 26 mai 2010 întrucât la data de 25 mai 2010 prin Ordinul Ministerul Finanțelor Publice nr. 1461 a fost repus în funcția publică de director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Buzău.

În ceea ce privește aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor bănești acordate reclamantului de prima instanță, se va reține că, într-adevăr revocarea din postul de director executiv a intimatului-reclamant din motive ce exclud culpa acestuia a produs efecte vătămătoare asupra carierei sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Cum prin Ordinul nr. 1461 din 25 mai 2010 reclamantul a fost reîncadrat în funcția de conducere de director executiv în cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău în mod corect instanța de fond a reținut că pe perioada de la eliberarea din funcția de conducere de director executiv deținută și până la reîncadrare în această funcție beneficiază de o despăgubire egală cu diferența dintre salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data neacordării acestora și până la data reîncadrării, și salariile și drepturile efectiv încasate.

Examinând și din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 176 din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.