Preventive arrest extensions upheld; military court jurisdiction confirmed over indivisible corruption case.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as unfounded the defendants' appeals and upheld the Military Court of Appeal's order of 8 October 2003, which had extended the preventive arrest of ten defendants (civilians and police officers) for 25–30 days during the criminal investigation on charges of qualified theft, bribery, and criminal association. The Court ruled that a proposal to extend preventive detention during prosecution is correctly decided by a single judge in chambers, even when corruption offenses under Law No. 78/2000 are involved, because that law's two-judge specialized panels apply only to first-instance trial, not to pre-trial preventive measures; it also rejected the material jurisdiction challenge, holding that the military court was competent because the case was indivisible due to the presence of gendarmes (military personnel) among the co-defendants, and upheld the finding of a concrete public danger based on the gravity of the offenses and the defendants' police status. The defendants were ordered to pay judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 148 lit. h) C. proc. pen, art. 159 C. proc. pen, art. 155 alin. (2) C. proc. pen, art. 1491 alin. (6) C. proc. pen, art. 33 lit. a) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Preventive arrest extensions upheld; military court jurisdiction confirmed over indivisible corruption case: The Court ruled that a proposal to extend preventive detention during prosecution is correctly decided by a single judge in chambers, even when corruption offenses under Law No. 78/2000 are involved, because that law's two-judge specialized panels apply only to first-instance trial, not to pre-trial preventive measures; it also rejected the material jurisdiction challenge, holding that the military court was competent because the case was indivisible due to the presence of gendarmes (military personnel) among the co-defendants, and upheld the finding of a concrete public danger based on the gravity of the offenses and the defendants' police status. The defendants were ordered to pay judicial costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appellants' appeals as unfounded.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea Militară de Apel, prin încheierea din 8 octombrie 2003, dată în Camera de Consiliu, în complet compus dintr-un singur judecător, a admis propunerea Ministerului Public, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției și a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților A.A. și G.C. cu câte 25 de zile, începând de la 16 octombrie 2003, iar a inculpaților B.P., D.A.C., H.M., L.S.G., N.I., P.I., S.V. și S.Ș. cu câte 30 zile, începând de la 11 octombrie 2003, până la 9 noiembrie 2003, pentru toți inculpații.
S-a reținut că, inculpații, unii civili, alții agenți sau inspectori de poliție, au fost arestați provizoriu de procuror și apoi arestați preventiv de instanță, pentru bănuiala de a fi săvârșit infracțiuni de furt calificat, luare de mită și asociere în vederea săvârșirii unor infracțiuni. Față de probele administrate în cauză s-a apreciat că sunt realizate cerințele art. 1491, art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., pentru a se dispune prelungirea arestării preventive a inculpaților în cursul urmăririi penale, întrucât există indicii temeinice și chiar probe că au fost săvârșite fapte penale grave, pedepsele pentru aceste fapte fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a celor în cauză ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. S-a conchis, că este de necontestat, că nu au dispărut temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri.
Este de menționat că, mai înainte de soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a pus în discuție, ca o chestiune prealabilă, dacă o astfel de cerere, formulată în cursul urmăririi penale, se soluționează în complet compus din doi judecători, sau în complet compus dintr-un singur judecător. Prin încheierea pronunțată în soluționarea acestei probleme, prima instanță a statuat, în mod judicios, că propunerea de prelungire a duratei arestării preventive a inculpaților aflați în faza de urmărire penală se soluționează în camera de consiliu, de un judecător, chiar dacă printre infracțiunile ce fac obiectul cercetării sunt și infracțiuni de corupție, prevăzute de Legea nr. 78/2000.
Împotriva încheierii prin care s-a prelungit măsura arestării preventive au declarat recurs inculpații, susținând că instanța militară nu este competentă să se pronunțe asupra prelungirii arestării preventive, întrucât niciunul din inculpați nu are calitatea de militar, iar față de gradul profesional al polițiștilor în cauză, competența după calitatea persoanei aparține Tribunalului București. S-a mai susținut că inculpații nu prezintă un pericol concret, pentru ordinea publică, astfel că ei pot fi cercetați în stare de libertate.
Recursurile inculpaților sunt nefondate.
1. Referitor la compunerea completului de judecată care a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, sunt de arătat următoarele:
Din analiza art. 159 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, nu rezultă, expres, dacă soluționarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive se face de către un judecător sau de doi judecători. Se statuează însă, în aliniatul 2, că: ”Propunerea de prelungire a arestării se soluționează în camera de consiliu”. Pe de altă parte, dispoziția prevăzută în art. 155 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căreia ”..prelungirea duratei arestării inculpatului, poate fi dispusă de instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond..” nu poate fi interpretată ca o stabilire a componenței completului de judecată, ci se referă, exclusiv, la instanța competentă să soluționeze cererea procurorului, prin care propune prelungirea duratei arestării preventive.
În sfârșit, se arată că, potrivit art. 146 alin. (6) și art. 1491 alin. (6) C. proc. pen., propunerea de arestare preventivă a învinuitului sau inculpatului „se soluționează în camera de consiliu de un singur judecător”, ceea ce într-o interpretare logică și sistematică a textelor menționate impune concluzia că nu există regim distinct între principiile de soluționare a propunerii de luare a măsurii preventive și, respectiv, de soluționare a propunerii de prelungire a duratei măsurii preventive.
Prin urmare, atât propunerea de arestare preventivă, cât și aceea de prelungire a măsurii arestării preventive se judecă în camera de consiliu de un singur judecător, chiar dacă urmărirea penală vizează și infracțiuni de corupție, din cele la care se referă Legea nr. 78/2000. Aceasta întrucât, legea în cauză prevede complete specializate, formate din doi judecători însă numai „pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute” în legea respectivă.
În aceste condiții este corectă, concluzia instanței de fond în sensul Legii nr. 281/2003 care, prin modificările aduse Codului de procedură penală, a instituit principiul potrivit căruia, în faza nepublică a procesului penal măsurile cu caracter preventiv se dispun de un singur judecător în camera de consiliu, ceea ce ar fi în concordanță și cu principiul instituit prin Legea nr. 92/1992 de Organizare judecătorească, prin care s-a statuat compunerea instanței dintr-un singur judecător cu ocazia soluționării în fond a cauzelor penale.
Singura derogare de la principiul judecătorului unic este cuprinsă în Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție care, în art. 29, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, a prevăzut constituirea unor complete specializate formate din doi judecători numai pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor, prevăzute în legea respectivă.
Desigur, aceasta este o normă specială de procedură, derogatorie de la norma generală și își găsește aplicabilitate, numai în faza procesuală a judecării cauzelor în primă instanță și numai dacă printre faptele cu care instanța a fost sesizată sunt și din cele prevăzute de Legea nr. 78/2000.
2. Excepția de necompetență materială după calitatea persoanei a mai fost discutată anterior, cât și în prezenta cauză, instanța de fond respingând-o ca neîntemeiată. Astfel, s-a constatat în mod judicios, că deși urmărirea penală a fost finalizată într-un dosar, privind mai mulți inculpați, printre care și trei jandarmi, ceea ce atrage competența materială a instanței militare, iar în alte dosare urmărirea penală este în curs de desfășurare, există indivizibilitate în cauză, în sensul prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. Astfel, inculpații în dosarul de față sunt cercetați, pentru că în perioada 2002-2003, au făcut parte dintr-o grupare infracțională în care, pe lângă militari jandarmi, sunt implicați civili, agenți și cadre cu grad profesional ridicat din poliție, grupare care a desfășurat, potrivit susținerilor organelor de urmărire penală, o activitate continuă de sustragere de produse petroliere din conductele P. Din acest considerent, competența după calitatea persoanei aparține instanței militare, chiar dacă au fost formate dosare diferite, care se găsesc în faze diferite ale procesului penal, esențială în stabilirea competenței după calitatea persoanei fiind indivizibilitatea cauzei.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, existența pericolului public fiind corect stabilită, atât din gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, dar și din calitatea pe care au deținut-o, majoritatea lor fiind polițiști, cât și față de modul organizat în care au acționat.
În consecință, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., aceștia urmând să fie obligați la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, pentru inculpatul L.S.G. se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.A., S.Ș., S.V., B.P., N.I., D.A.C., H.M., P.I., G.C. și L.S.G., împotriva încheierii din 8 octombrie 2003 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 9/2003.
Obligă pe recurenții inculpați A.A., S.Ș., S.V., B.P., N.I., D.A.C., H.M., P.I. și G.C. la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul L.S.G. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2003.