Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1658/2011 AI generated

Revizuirea cererii pentru hotărâri contradictorii: neîndeplinirea condiției identității de părți în cadrul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 1658/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the request for revision, leaving in force the Court of Appeal decision that upheld the contested municipal council decision. The dispute involved a request for revision under Article 322, point 7 of the Code of Civil Procedure, challenging a Court of Appeal decision that had upheld a local council act, on the grounds that it contradicted a separate Tribunal decision which had annulled the same council act in a different lawsuit. The court ruled the request inadmissible because the cumulative conditions for this extraordinary remedy were not met, specifically failing the requirement of triple identity (parties, object, and cause) between the two proceedings; although the object and cause were identical, the claimants in the two cases differed (the Prefect vs. an individual), meaning the parties were not the same. The decisive legal basis was the strict interpretation of Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which requires that contradictory final judgments be issued in the same case between the same parties with the same legal status for revision to be admissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 322 pct. 7 C. proc. civ; Revizuirea cererii pentru hotărâri contradictorii: neîndeplinirea condiției identității de părți în cadrul art. 322 pct. 7 C. proc. civ: Ca atare, trebuie reținută tripla identitate de părți, obiect și cauză care sunt elementele lucrului judecat.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings legal status grounds for cassation extraordinary revision interpretation of a judgment standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
1, coroborat cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a formulat cerere de revizuire a deciziei nr.
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
378 din 1 octombrie 2009, fiind incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, revizuentul M.P., în calitate de prefect al județului Mureș, în temeiul art. 322 pct. 7, art. 324 alin. (1) pct. 1, coroborat cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 5 din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. 2324/102/2009 solicitând admiterea cererii de revizuire, anularea Deciziei nr. 5 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. 2324/102/2009, menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 370 din 2 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 2324/102/2009, iar pe cale de consecință admiterea cererii formulată de reclamantul Prefectul județului Mureș și anularea Hotărârii nr. 378 din 1 octombrie 2009 adoptată de Consiliul Local municipal Târgu Mureș.

În motivarea cererii se arată că decizia nr. 5 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș prin care a fost menținută ca legală și temeinică Hotărârea Consiliului local al municipiului Târgu Mureș nr. 378 din 1 octombrie 2009 este contrară Sentinței nr. 715 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamantul F.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Târgu Mureș și a dispus anularea Hotărârii Consiliului local Târgu Mureș nr. 378 din 1 octombrie 2009, fiind incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru că există două hotărâri potrivnice date în pricini diferite și care nu pot fi puse în executare.

Consiliul local Târgu Mureș a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 pentru că nu sunt între aceleași persoane, având aceeași calitate.

După examinarea hotărârilor judecătorești și a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- Există hotărâri definitive contradictorii.

Textul nu distinge, ceea ce înseamnă că această condiție este îndeplinită chiar dacă prin hotărârile potrivnice nu s-a rezolvat fondul. Este necesar, însă, ca ambele hotărâri să fie pronunțate ori pe considerente procedurale ori pe fond, pentru că dacă una este pronunțată în temeiul unei excepții procesuale, iar cealaltă este pronunțată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.

- Hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină.

Ca atare, trebuie reținută tripla identitate de părți, obiect și cauză care sunt elementele lucrului judecat.

- Hotărârile să fie date în dosare diferite.

Revizuirea nu este admisibilă dacă hotărârile contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părți.

- În al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Dacă instanța sesizată cu cea de-a doua acțiune a respins excepția autorității de lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni.

- Să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

În speță, urmează a fi analizate aceste condiții și dacă ele sunt sau nu îndeplinite în cauză.

Revizuirea vizează hotărâri definitive pentru că decizia nr. 5 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș este irevocabilă ca și sentința nr. 715 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Mureș și, într-adevăr, ele conțin dispoziții contradictorii.

Hotărârile judecătorești invocate nu sunt pronunțate însă în aceeași pricină, pentru că nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Astfel, chiar dacă obiectul – Hotărârea nr. 378 din 1 octombrie 2009 a Consiliului local Târgu Mureș este identic, cauza este și ea identică – anularea Hotărârii nr. 378 din 1 octombrie 2009 a C.L. Târgu Mureș, totuși nu există identitate de părți.

În dosarul nr. 2324/102/2009 al Curții de Apel Târgu Mureș unde a fost pronunțată decizia nr. 5 din 11 ianuarie 2011 ca părți au figurat Instituția Prefectului județului Mureș și C.L. Târgu Mureș, iar în dosarul nr. 2382/ 102/2009 al Tribunalului Mureș soluționat prin Sentința nr. 715 din 21 iunie 2010 ca părți au fost F.C. și Consiliul Local Târgu Mureș.

În aceste condiții se poate constata că nu există identitate de părți pentru că reclamanții în cele două dosare sunt diferiți, iar ca pârât figurează Consiliul local Târgu Mureș în ambele dosare.

Hotărârile chiar dacă sunt pronunțate în dosare diferite și chiar dacă este îndeplinită condiția ca în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat pentru că nu este îndeplinită condiția privind identitatea de părți nu poate fi admisă cererea de revizuire.

Și condiția cererii de anulare a celei de-a doua hotărâri este îndeplinită dar pentru neîndeplinirea condiției privind identitatea de părți cererea de revizuire va fi respinsă deoarece condițiile trebuie îndeplinite cumulativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de P.M. – Prefect al Județului Mureș împotriva Deciziei nr. 5/R din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.