Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 710/2013 AI generated

Venue transfer petition denied; jurisdiction of original court upheld

Case Number Încheierea nr. 710/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the request for a change of venue, thereby upholding the jurisdiction of the original court. The dispute concerned a petition by a plaintiff to transfer Case No. 3072/192/2009 from the Bolintin Court of Law to another competent jurisdiction, involving multiple defendants including local land fund commissions and private individuals. Although the applicant argued for the transfer, the opposing parties and the Public Prosecutor opposed the motion, and the court found no grounds to alter the assigned forum. The decision is final and not subject to appeal, confirming that the proceedings will continue before the originally designated lower court.

Legislator headnote

AI generated

Venue transfer petition denied; jurisdiction of original court upheld: Avocat S.C. depune, pentru petenta, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Keywords

AI generated
land law grounds for cassation resolution of jurisdictional dispute transfer of tenancy public will e-justice
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta H.R.

La apelul nominal au răspuns: intimații H.M. personal și asistat de avocat S.C., V.I.G., V.I.D., V.C.G., V.I.M., V.M., P. (fostă V.) M., toți prin avocat V.A., lipsind petenta și intimații Comisia locală de fond funciar Cosoba prin Primar, Comisia locală de fond funciar Joița, Comisia județeană de fond funciar Giurgiu, prin Prefect, R.M.C. și R.I.

Ministerul Public este reprezentat de L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de către magistratul asistent că, potrivit ECRIS - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, următorul termen acordat în dosarul a cărui strămutare se cere este la data de 18 februarie 2013.

Avocat S.C. depune, pentru petenta, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Având cuvântul cu privire la cererea de strămutare, avocat S.C., solicită admiterea cererii.

Avocat V.A. solicită respingerea cererii de strămutare.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare pentru argumentele prezentate verbal.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta H.R. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3072/192/2009* al Judecătoriei Bolintin.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG