Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 687/2013 AI generated

Obligation of municipal authorities to issue reasoned restitution decisions for expropriated lands under Law no. 10/2001

Case Number Decizia nr. 687/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendants, thereby upholding the lower court's order obliging the Mayor of the municipality to issue a reasoned decision regarding the claimant's restitution notice. The dispute concerned a claim under Law no. 10/2001 for the in natura restitution of a 495.08 sq. m. plot in Constanța, expropriated under Decree no. 92/1950, where the local administration failed to respond to the claimant's notification within the statutory deadline. The Court held that the municipal councilor and the municipality itself lacked standing as defendants, as the obligation to respond rests solely with the Mayor, who represents the town in judicial proceedings; it further ruled that the 60-day deadline for resolving the notification is mandatory and that the claimant’s right to judicial remedy was not forfeited despite any potential deficiencies in the initial documentary evidence, as subsequent completion of proof is permitted during the trial.

Legislator headnote

AI generated

art. 38 din Legea nr. 10/2001, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 19 din Legea nr. 215/2001, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; Obligation of municipal authorities to issue reasoned restitution decisions for expropriated lands under Law no. 10/2001: Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare să se pronunțe prin decizia sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Keywords

AI generated
municipal obligation expropriated land judicial law notification of the decision statutory right reasoned decision

Cited Legislation

AI generated
art. 38 din Legea nr. 10/2001
21-27 și art. 38 din Legea nr. 10/2001.
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001
Cum primăria nu are patrimoniu propriu, distinct de cel al comunei sau orașului a cărui activitate o servește, dar în același timp, primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau juridice, precum și în justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerente ce vor fi arătate în continuare:
art. 19 din Legea nr. 215/2001
Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează, iar în cadrul de aplicare a Legii nr.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
Prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituirea unității administrativ-teritoriale, ceea ce nu înlătură calitatea pe care persoana a avut-o la data formulării notificării, aceea de unitate deținătoare a imobilului în litigiu.
art. 21 din Constituție
A nu soluționa notificarea în termenul prevăzut de lege, înseamnă a aduce atingere principiului liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 aprilie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta C.A.A. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la emiterea dispoziției de soluționare a notificării nr. 7442 din 28 august 2001.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 195 din 28 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc V.Ș. a solicitat Primăriei Municipiului Constanța restituirea în natură a terenului în suprafață de 495,08 m.p., situat în Mamaia, lotul 3 din careul 25 fiind trecut în proprietatea statului fără vreo despăgubire, în baza Decretului de expropriere nr. 92/1950.

Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost soluționată nici până la data promovării acțiunii, deși a depus toată documentația necesară și a făcut numeroase demersuri pentru obținerea unui răspuns.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21-27 și art. 38 din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr. 6133 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanta, secția I civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Constanța să emită dispoziție motivată privind notificarea nr. 195 din 28 august 2001 prin Biroului Executorului Judecătoresc V.Ș. înregistrată la Prefectura Județului Constanța, notificare formulată de reclamanta C.A.A.

În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare să se pronunțe prin decizia sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 din aceeași lege deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizia sau dispoziția motivată în termen de 60 de zile să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă.

A mai reținut instanța de fond că termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să răspundă notificării este imperativ iar nu unul de recomandare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

Pârâtul Municipiul Constanța prin Primar a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât obligația de a emite dispoziție asupra notificării revine primarului.

Pe fondul cauzei, apelanții au arătat că prima instanță nu a cercetat dacă în cauză este vorba de un refuz nejustificat de a răspunde la notificare sau s-a aflat în imposibilitatea de a da curs solicitării datorită lipsei actelor necesare.

Prin Decizia civilă nr. 52/C din 9 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins apelul formulat de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța împotriva Sentinței civile nr. 6133 din 24 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanta.

Pentru a decide astfel Curtea, a reținut că unitatea administrativ-teritorială în al cărui patrimoniu se află imobilul în litigiu se află în patrimoniul Municipiului Constanța reprezentat prin Primar și are calitatea procesual pasivă în acțiunea introdusă în baza Legii nr. 10/2001.

Cum primăria nu are patrimoniu propriu, distinct de cel al comunei sau orașului a cărui activitate o servește, dar în același timp, primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau juridice, precum și în justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, rezultă neîndoielnic că imobilele ce urmează a fi retrocedate de „deținătorul actual", adică de primărie, fac parte din unitatea administrativ-teritorială, în speță, Municipiul Constanța în al cărui patrimoniu se află terenul în litigiu.

Referitor la motivul de apel vizând faptul că prima instanță nu a cercetat dacă în cauză este vorba de un refuz nejustificat de a răspunde la notificare sau s-a aflat în imposibilitate de a da curs solicitării datorită lipsei actelor necesare Curtea, a reținut că nu există niciun temei legal pentru care, constatând că actele depuse de reclamantă nu sunt adecvate sau suficiente să refuze „sine die" soluționarea notificării.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a reiterat criticile formulate în apel referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Municipiului Constanța prin Primar și faptul că instanța nu a cercetat în cauza de față, dacă este vorba de un refuz nejustificat al pârâtului de a răspunde la notificare sau s-a aflat în imposibilitatea de a da curs solicitării datorită lipsei actelor.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerente ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează, iar în cadrul de aplicare a Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din Lege.

Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, dispunea că, în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziție motivată a primarilor, respectiv a Primarului General al Municipiului București.

Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziția era primarul, notificarea formulată de reclamant a fost adresată primăriei, iar aceasta ca unitate deținătoare notificată, avea calitate procesuală pasivă în acțiunea formulată în temeiul art. 24 alin. (7) din lege.

Prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituirea unității administrativ-teritoriale, ceea ce nu înlătură calitatea pe care persoana a avut-o la data formulării notificării, aceea de unitate deținătoare a imobilului în litigiu.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că reclamanta - intimată nu ar fi depus acte în completarea dosarului pentru a soluționa notificarea în termenul prevăzut de lege.

Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în faza judecății.

A nu soluționa notificarea în termenul prevăzut de lege, înseamnă a aduce atingere principiului liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție.

Singura sancțiune prevăzută de Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută pentru nerespectarea termenului de formulare a notificării.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat în cauză de pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar împotriva Deciziei nr. 52C din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG