Recusals dismissed in 1949 expropriation restitution case; in-kind return of land and manor upheld, compensation ordered for assets sold to third parties during insolvency

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 29 august 2003 sub nr. 6111/2003, reclamantul L.R.I. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Găești și a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului intravilan în suprafață de 4,25 ha, situat în comuna Petrești, jud. Dâmbovița, precizând că este unicul moștenitor al defuncților săi părinți - proprietari ai terenului, L.I. (decedat la 21 martie 1962) și L.G. (decedată la 15 decembrie 1978).

A învederat reclamantul că, în această calitate, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, în termen legal a notificat-o pe pârâtă, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent a terenului menționat, care a fost preluat în mod abuziv de către stat în anul 1949 de la părinții săi.

În continuare, s-a precizat că prin Decizia nr. 78 din 25 iulie 2003 pârâta a respins cererea sa, motivând că terenul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra acestuia, situație în care a recurs la formularea prezentei contestații.

Ulterior, în temeiul art. 57 C. proc. civ., L.R.I. a solicitat introducerea în cauză a Agenției Domeniilor Statului pentru considerentul că din suprafața de teren de 4,25 ha solicitată prin acțiune, S.C A. SA deține numai 15.106 mp, diferența fiind deținută de pârâta Agenția Domniilor Statului.

Prin acțiuni conexe, reclamantul a solicitat și restituirea altor bunuri preluate abuziv de stat, respectiv conacul cu 13 camere, terenul de 1,5 ha, casa cu 2 camere și dependințe.

În cauză, în baza art. 164 C. proc. civ., s-a dispus conexarea la prezenta cauză, a Dosarelor nr. 6112/2003, 6113/2003, 6114/2003, 6115/2003, 6116/2003, 6117/2003, ce aveau ca obiect acțiunile pentru restituirea celorlalte bunuri preluate abuziv de stat și anume: casa tip conac cu 13 camere, terenul în suprafață de 1,5 ha, casa cu 2 camere, 7 cotețe, fanarul, pătulul de porumb și grajdul de animale.

În dovedirea acțiunii, s-au propus înscrisuri și s-au efectuat expertize topo și construcții prin care s-au identificat terenul din litigiu și construcțiile situate pe acest teren.

Pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 C. proc. civ., prin care a invocat excepția prematurității și cea a inadmisibilității acțiunii în revendicare, deoarece reclamantul a depus la 13 iunie 2005 notificare privind restituirea imobilului teren în suprafață de 4,25 ha, la care pârâta nu a răspuns. Pe de altă parte, pârâta a susținut că terenul din litigiu face parte din categoria terenurilor agricole al căror regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991.

Prin Sentința civilă nr. 1009 din 10 octombrie 2005, Tribunalul Dâmbovița a respins excepțiile invocate de pârâta Agenția Domeniilor Statului București, a admis acțiunile conexe formulate de reclamantul L.R.I. împotriva pârâtelor SC A. Găești SA și Agenția Domeniilor Statului București, a anulat deciziile de respingere a notificărilor nr. 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83 din 25 iulie 2003 și, în consecință, a dispus restituirea în natură a următoarelor bunuri: casa tip conac cu 13 camere și terenul în suprafață de 4,25 ha, din care s-a scăzut suprafața totală de 3,703,46 mp aferentă construcțiilor, identificată conform raportului de expertiză întocmit de expert E.A.

Prin aceeași hotărâre, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 3.703, 46 mp. teren aferent construcțiilor ca și pentru construcțiile demolate: casa cu 2 camere, 7 cotețe, fânar, pătulul de porumb și grajd animale.

Cu privire la excepția de prematuritate invocată, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece notificările au fost adresate pârâtei SC A. SA Găești în calitate de unitate deținătoare, aceasta emițând și dispozițiile de respingere, contestate de petent în cauza de față.

Și excepția inadmisibilității acțiunii s-a reținut că nu este întemeiată, pentru considerentul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul și construcțiile solicitate prin notificări sunt situate în intravilanul satului Coada Izvorului, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că în mod greșit pârâta SC A. Găești SA a respins notificările reclamantului prin care acesta solicitase restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.

S-a constatat că reclamantul a produs dovezi prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că aceste imobile au aparținut autorilor săi, de la care au fost preluate abuziv de stat, conform copiilor de pe extrasele din tablourile cu bunurile atribuite către „Gostat" Dâmbovița din anul 1950 și a procesului verbal încheiat în 1949.

Prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză s-au identificat terenurile aferente construcțiilor, precum și cele care sunt libere, iar în privința construcțiilor s-a constatat că mai există doar imobilul conac, restul imobilelor fiind demolate.

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, prima instanță a admis acțiunea, a dispus anularea dispozițiilor de respingere a notificărilor emise de pârâta SC A. SA Găești, întrucât în cauză s-a făcut dovada că imobilele au fost preluate abuziv de stat și că acestea au aparținut autorilor reclamantului.

Pentru terenurile afectate de construcții (ce nu pot fi restituite în natură) s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2), iar pentru construcțiile demolate - casa cu 2 camere, 7 cotețe, fanar, pătulul porumb și grajd animale, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001.

În temeiul art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanța a dispus restituirea în natură a conacului și terenului în suprafață de 4,25 ha, din care s-a scăzut suprafața de 3.703,46 mp aferentă construcțiilor, identificată conform raportului de expertiză efectuat de expert E.A.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul L.R.I. și pârâtele Administrația Domeniilor Statului și SC A. SA Găești, fiecare dintre apelanți aducând sentinței, din perspectiva propriei poziții procesuale, critici de nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 104 din 28 martie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de reclamantul L.R.l. și de Agenția Domeniilor Statului București și a admis apelul declarat de pârâta SC A. Găești SA, prin lichidator C.A.I.; prin aceeași decizie, instanța de apel a admis cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei SC A. Găești SA, formulată de intervenienta SC F.I. DML SRL București, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamantul L.R.I. de către Agenția Domeniilor Statului București, a terenului în suprafață totală de 24,073 mp, situat în comuna Petrești, sat Coada Izvorului, jud. Dâmbovița, compus din lotul nr. 1 în suprafață de 8.528 mp, lotul nr. 2 în suprafață de 13.020 mp și lotul nr. 3 în suprafață de 2.525 m., identificate în raportul de expertiză întocmit de expert M.C.D. și schița anexă la raport.

De asemenea, s-a dispus restituirea în natură către același reclamant a L.R.I. de către SC A. Găești SA, a terenului în suprafeței de 755 mp identificată în schița anexă la raportul de expertiză M.C.D., a casei tip conac cu treisprezece camere și wc, situate pe acest teren, notate cu simbolurile 42 și 43 pe aceeași schiță anexă la raport.

Totodată, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea reclamantului pentru restituirea în natură a terenului în suprafață de 17.459 mp din aceeași localitate, proprietatea intervenientei SC R.G.I. SRL Petrești, pentru acest teren, stabilindu-se dreptul reclamantului la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, drept pentru care a fost recunoscut și pentru construcțiile demolate: o casă cu două camere, un grajd animale, șapte cotețe, un pătul porumb, un fânar; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; apelantul reclamant L.R.I. a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată către pârâta SC A. Găești în sumă de 500 RON reprezentând onorariu expert, iar către intervenienta accesorie SC F.I. DML SRL București 500 RON cu același titlu, reprezentând cheltuielile suportate de aceasta cu onorariu de expert.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au formulat recurs atât L.R.l. cât și Agenția Domeniilor Statului, recurenta din urmă prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 8796 din 28 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă de și proprietatea intelectuală, a admis recursurile declarate de ambii recurenți, dispunând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prin cele 7 notificări succesive transmise în perioada iulie-noiembrie 2001 către Agenția Domeniilor Statului, reclamantul L.R.l. a solicitat restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 4,25 ha situat în comuna Petrești, satul Coada Izvorului, județul Dâmbovița și a construcțiilor constând în conacul cu 13 camere amplasat pe o suprafață de teren de 1,5 ha, casa cu 2 camere, grajdul pentru animale, pătulul de porumb, fânarul, șapte cotețe (fila 152 dosar nr. 6111/2003).

Prin adresa nr. 41109 din 25 aprilie 2002, Agenția Domeniilor Statului a comunicat reclamantului că respectivele notificări împreună cu documentația ce le însoțea au fost trimise către S.C A. Găești, dată fiind calitatea acesteia de unitate deținătoare a imobilelor solicitate.

Învestită în această modalitate cu soluționarea notificărilor, S.C A. S.A. a emis un număr de 7 decizii (nr. 77- 83/2003) prin care acestea au fost respinse cu motivarea comună că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor cerute, iar în ce privește terenul în suprafață de 4,25 ha, că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Referitor la majoritatea construcțiilor, s-a motivat că acestea nu se aflau în posesia sa, iar pentru conacul cu 13 camere și terenul aferent în suprafață de 1,5 ha nu au fost depuse schițe cadastrale în termenul prevăzut de lege.

L.R.I. a contestat toate cele 7 decizii emise de intimata SC A. SA, cauzele fiind conexate. În dovedirea dreptului de proprietate al autorilor săi (L.I. și L.G.M.), reclamantul a depus la dosar procesul-verbal din 22 mai 1949 încheiat de reprezentanții Ocolului agricol Găești, respectiv copia în extras emisă de Arhivele Naționale - Direcția arhivelor naționale istorice centrale reprezentând „Tabloul bunurilor atribuite Gostat Dâmbovița", procesul-verbal din 6 martie 1949 încheiat de Primarul comunei Petrești, județul Dâmbovița, administratorul și delegatul PMR și membrul comisiei interimare cu ocazia preluării bunurilor mobile și imobile foste proprietatea ing. L.

De asemenea, s-a constatat că reclamantul a dovedit cu certificatul de moștenitor nr. 441/1979 emis de Notariatul de stat al sectorului 3 București, respectiv certificatul de calitate de moștenitor nr. 14/2002 emis de B.N.P. T.O.D. că este unicul moștenitor al părinților săi, L.G.M. și L.I.

Din cuprinsul înscrisurilor menționate s-a apreciat că, în speță, în mod corect au reținut instanțele că reclamantul a probat în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, dreptul de proprietate al autorului său L.I. asupra imobilelor pentru care s-au formulat notificările, respectiv art. 23.1 lit. b) vizând calitatea de moștenitor a reclamantului și art. 23.1 lit. c) din normele metodologice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă.

Pe de altă parte, din procesul-verbal de preluare din 22 mai 1949 a rezultat că de la L.l. s-au preluat 50 ha de teren din care 46 ha arabil, 1,5 ha grădini, 1,5 ha conac, 1 ha pomi.

Având în vedere dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și expertiza tehnică efectuată în cauză de ing. E.A., instanța supremă a concluzionat că din nicio probă administrată nu rezultă însă categoria acestui teren la data preluării abuzive pentru a verifica apărarea constantă a Agenției Domeniilor Statului în sensul că pentru terenul în litigiu, raportat la data preluării, erau incidente dispozițiile Legii nr. 18/1991.

În acest sens, instanța de casare a apreciat că se impune atât suplimentarea raportului de expertiză cât și completarea probatoriului și cu alte dovezi, respectiv istoric de rol fiscal sau, eventual extras de pe registrul agricol, cu atât mai mult cu cât chiar în raportul de expertiză topografică efectuat în apel de expertul tehnic M.C.D. s-a precizat că din actele prezentate de reclamant, la momentul deposedării nu toată suprafața de 4,25 ha situată în prezent în intravilan avea categoria de folosință curți-construcții, ci doar cea 1,50 ha aferentă conacului și construcțiilor anexe, iar în procesul de modernizare a fermei Petrești derulat în perioada 1976-1980, întregul teren a trecut la categoria de folosință curți-construcții.

S-a considerat că stabilirea categoriei de folosință a terenului din cauză la data preluării în 1949 apare necesară pentru a determina legea reparatorie aplicabilă și totodată pentru a verifica apărarea Agenției Domeniilor Statului în sensul ca erau incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În schimb, critica formulată de Agenția Domeniilor Statului potrivit căreia nu i-au fost comunicate expertizele tehnice efectuate în cauză și, din acest motiv, nu a putut formula obiecțiuni (fiind astfel lipsită de dreptul la apărare), a fost respinsă, întrucât textul de la art. 209 C. proc. civ. obligă expertul să depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, dar nu prevede vreo obligație pentru instanța de judecată de a comunica raportul de expertiză.

Instanța de recurs a mai observat că din actele și lucrările cauzei a rezultat că expertiza a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 209 C. proc. civ.; însă, întrucât la termenul din 08 iunie 2007, când a fost depusă lucrarea, reprezentantul Agenției Domeniilor Statului a lipsit, instanța, în considerarea art. 129 C. proc. civ., a amânat judecata tocmai pentru ca și recurenta să ia cunoștință de raportul de expertiză. Deși legal citată, Agenția Domeniilor Statului nu s-a prezentat la niciun termen în fața instanței de apel pentru a-și susține și argumenta apărările și, prin urmare, s-a apreciat că dezinteresul Agenției Domeniilor Statului față de derularea judecății în apel cu atât mai mult cu cât avea și calitatea de apelantă, îi este în exclusivitate imputabil, astfel că, aceasta se află în poziția de a-și invoca propria culpă referitor la pretinsa încălcare a dreptului său la apărare.

Pe de altă parte, instanța supremă a mai reținut că din observarea schiței la raportul de expertiză M.C.D. rezultă că pe loturile 1, 2 și 3 despre care s-a specificat că sunt în proprietatea Agenției Domeniilor Statului, este menționată existența și a altor loturi, cum ar fi: pe lotul 1 în suprafață de 8.785 mp se află amplasate și lotul nr. 6 în suprafață de 22 mp, precum și lotul nr. 7 în suprafață de 124 mp proprietatea S.C R.G.I. SRL; pe lotul nr. 2 în suprafață de 13.020 mp apare și lotul nr. 5 în suprafață de 1.625 mp deținut tot de S.C R.G.I. SRL, cât și o cale de acces.

Din această perspectivă, instanța de casare a considerat că este justificată critica recurentei Agenția Domeniilor Statului potrivit căreia amplasamentul terenului atribuit reclamantului nu este clar delimitat, astfel că nu este posibilă identificarea precisă a terenului ce urmează a fi restituit și întinderea acestuia, respectiv parcela și categoria de folosință; prin urmare, s-a apreciat că și din acest punct de vedere se impune completarea expertizei tehnice.

În schimb, Înalta Curte a reținut că nu poate fi primită critica vizând prematuritatea acțiunii întrucât împrejurarea că recurenta nu a răspuns la notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 îi este imputabilă și această omisiune echivalează cu un refuz de soluționare și deschide notificatorului calea de a-și valorifica injustiție dreptul pretins.

Referitor la criticile formulate de reclamantul-recurent L.R.I., instanța de recurs a reținut că acesta a învederat că intervenienta accesorie S.C F.I. SRL nu a solicitat terenul cumpărat prin actul de adjudecare nr. 2/2006 pretins de recurent, ci doar o zonă de protecție de 2 m în jurul clădirilor edificate de către S.C A. SRL și achiziționat de către intervenienta. Mai mult, acest teren dobândit de către intervenienta S.C F.I. SRL a fost înstrăinat către S.C R.G.I. SRL și, prin urmare, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin urmare, această critică a fost înlăturată ca nefondată.

Astfel, s-a constatat că prin cererea de intervenție în interesul S.C A. Găești S.A., intervenienta S.C F.I. SRL a învederat că prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005 a dobândit de la S.C A. Găești S.A., societate aflată în procedura insolvenței, lotul S1 în suprafață de 1.820 mp cu nr. cadastral 774 din activul „Ferma P.", situată în satul Coada Izvorului, comuna Petrești, județul Dâmbovița, lotul S2 cu nr. cadastral 775 în suprafață de 743 mp, lotul S4 cu nr. cadastral 774 reprezentând teren de 74.941 mp și construcțiile amplasate pe aceste terenuri. În cererea de intervenție accesorie, S.C F.I. SRL, a invocat pe de o parte, că în cauză erau incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât reclamantul solicitase restituirea a 4,25 ha teren agricol, că o parte din acest teren nu a fost niciodată proprietatea autorilor săi și că pe respectivul teren nu au fost amplasate construcțiile revendicate și ulterior demolate, pentru a se putea face aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Pe cale de consecință, intervenienta a solicitat respingerea cererilor formulate de L.R.I. cu privire la restituirea suprafețelor de teren ce nu sunt aferente construcțiilor preluate de la autorii săi.

Or, prin decizia criticată, instanța de apel a admis cererea de intervenție accesorie și, în consecință a respins solicitarea reclamantului pentru restituirea în natură a suprafeței de 17.459 mp, proprietatea intervenientei S.C R.G.I. SRL Petrești dobânditoarea activelor din „actul de adjudecare" din 9 iunie 2005, înstrăinate acesteia de către intervenienta S.C F.I. SRL.

Din cele expuse, Înalta Curte a reținut că instanța a soluționat cererea de intervenție în limitele sesizării.

Pe de altă parte, instanța de casare a mai reținut că deși recurentul reclamant a învederat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv și că în procesul-verbal de preluare nu s-a indicat temeiul juridic al respectivei măsuri, în mod greșit a fost invocat textul art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât, deși la data notificării imobilul în litigiu se afla în proprietatea S.C A. Găești S.A. (societate comercială cu capital de stat conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 7 2049 din 18 decembrie 1997), aceasta a intrat în insolvență, iar prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005 parte din terenul solicitat de reclamant, așa cum deja s-a evidențiat, a fost înstrăinată intervenientei S.C F.I. SRL care, la rândul său, a vândut-o către S.C R.G.I. SRL.

S-a menționat de Înalta Curte de Casație și Justiție că recurentul-reclamant nu a solicitat în prezenta acțiune desființarea contractelor de înstrăinare și, prin urmare, cât timp respectivul teren nu se află în proprietatea S.C A. Găești S.A., iar menționatele contracte sunt în vigoare, instanța nu putea dispune restituirea în natură a acestui teren aflat în proprietatea privată a altor persoane.

Pe de altă parte, deși în expunerea recursului reclamantul a susținut că pe rolul Tribunalului Dâmbovița exista cererea sa de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2006, nu a prezentat o dovadă a modului de finalizare a acelui litigiu și prin urmare, s-a considerat că nu există temei legal pentru ca S.C Agroindustrială Găești SA să poată fi obligată să retrocedeze terenul în dispută, din moment ce nu s-a probat că ar fi revenit în patrimoniul acesteia.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 49 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că prin luarea în considerare de către instanță a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/2006 cererea de intervenție accesorie a fost transformată într-o intervenție în interes propriu, critica s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.

În acest sens, s-a constatat că la termenul din 10 februarie 2006, în prezența reclamantului-apelant L.R.I., reprezentantul acestuia a fost de acord cu admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de S.C F.I. SRL (fila 43 dosar nr. 403/2006), iar cu ocazia dezbaterii în fond a apelului, nu a solicitat respingerea ei și nu a pretins existența unui interes propriu al intervenientei.

De altfel, s-a considerat că este de necontestat că prin actul de adjudecare nr. 295 din 9 iunie 2005 adoptat în cadrul unei licitații organizate în procedura de lichidare a activelor S.C A. S.A, suprafața de teren de 8.200 mp (solicitată de reclamant) a devenit proprietatea intervenientei accesorii S.C F.I. SRL (filele 30-32 dosar nr. 403/2006).

însă, astfel cum deja s-a arătat, actul de adjudecare nu a fost desființat, după cum nu s-a probat nici că înstrăinarea făcută de S.C F.I. SRL a imobilului adjudecat către S.C R.G.I. SRL ar fi fost desființată.

În schimb, instanța de casare a apreciat a fi corectă susținerea recurentului potrivit căreia expertiza tehnică efectuată în apel nu a avut în vedere„actul de adjudecare" din 9 iunie 2005 prin care imobilul în litigiu a fost dobândit în parte de intervenienta S.C F.I. SRL, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 3460 din 24 iunie 2006 prin care același imobil a fost transmis către S.C R.G.I. SRL, înscris ce nu a fost depus la dosar.

În raport cu această constatare, instanța de recurs a statuat că în cauză situația de fapt nu a fost corect stabilită, astfel încât ambele recursuri au fost admise și, în consecință, s-a dispus casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, instanța de apel în baza dispozițiilor art. 315 coroborate cu prevederile art. 295 C. proc. civ. a dispus completarea probatoriilor cu înscrisuri și expertiză topo, cea din urmă probă având ca obiectiv să stabilească (potrivit înscrisurilor deja existente ale cauzei, precum și în urma cercetării evidențelor aflate la nivelul Primăriei Petrești, respectiv, istoric de rol fiscal și extras de pe Registrul Agricol etc), regimului juridic al terenului în litigiu la momentul preluării (anul 1949), urmând să precizeze dacă acesta era situat în extravilanul sau intravilanul localității, respectiv ce categorie de folosință avea. Totodată, ținând cont de actul de adjudecare nr. 295 din 9 iunie 2005, de contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/2006 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 3460 din 24 iunie 2006, pe baza constatărilor la fața locului și a actelor s-a solicitat expertului să identifice amplasamentul terenului aflat în proprietatea A.D.S. ce urmează a fi restituit reclamantului, întinderea acestuia, numărul parcelei și categoria de folosință, având în vedere considerentele deciziei de casare a Înaltei curți de Casație și Justiție. unde se precizează că pe loturile 1, 2 și 3 despre care s-a specificat că sunt în proprietatea ADS, era menționată existența și a altor loturi.

Deși legal citată pentru apelanta SC A. Găești SA s-a prezentat lichidatorul C.A., la termenul din 12 ianuarie 2011 (fila 22 dosar apel), iar ulterior aceasta nu și-a mai trimis reprezentant în instanță. În ceea ce privește pe apelanta A.D.S. instanța a reținut că în apel, după casare aceasta nu și-a trimis reprezentant în instanță și după ce a fost citată la mai multe termene consecutiv, la data de 16 martie 2011, s-a făcut aplicarea, în ceea ce o privește, a dispozițiilor art. 153 alin. l, teza a Ii-a coroborat cu art. 861 C. proc. civ., având în vedere mențiunea de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte (fila 37 dosar apel).

Prin decizia civilă nr. 174 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, Secția I civilă apelurile formulate de reclamant și pârâta A.D.S. au fost respinse ca nefondate, iar apelul pârâtei SC A. Găești SA a fost admis,fiind admisă și cererea de intervenție accesorie formulată SC F.I. DML SRL în interesul apelantei SC A. Găești SA; sentința apelată a fost schimbată în parte, astfel că s-a dispus obligarea pârâtei ADS la restituirea în natură către reclamant a suprafeței de teren de 24.470 mp situat în comuna Petrești, sat Coada Izvorului, jud. Dâmbovița, compus din suprafețele de teren identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert B.L.; s-a dispus obligarea SC A. Găești SA la restituirea în natură către reclamant a suprafeței de teren de 746 mp (S 3 în schița anexă la raport) și a casei tip conac alcătuită din 13 camere și WC (C 25 și C 26 în schița anexă la raport); s-a respins cererea reclamantului privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 17.284 mp situat în comuna Petrești, sat Coada Izvorului, jud. Dâmbovița, stabilindu-se dreptul reclamantului la despăgubiri în condițiile legii speciale pentru această suprafață de teren ca și pentru construcțiile demolate: casă cu 2 camere, un grajd animale, 7 cotețe, un patul porumb și un fanar; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În ce privește apelul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului instanța de apel a reținut că apelanta a criticat greșita respingere a excepției prematurității acțiunii (întrucât nu a răspuns la notificare) și cea a inadmisibilității acesteia, dat fiind faptul că pentru terenul în litigiu erau incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la prematuritatea acțiunii, instanța de apel a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia de casare nr. 8796 din 28 octombrie 2009 a statuat că această excepție nu poate fi primită, dezlegare ce este intrată în puterea lucrului judecat.

Cu privire la cea de-a doua excepție însă, prin decizia instanței de recurs, s-a stabilit că este necesar a se stabili categoria de folosință a terenului în litigiu la data preluării - 1949, pentru a se putea determina legea reparatorie aplicabilă și pentru a verifica susținerile apelantei A.D.S. din acest punct de vedere (incidența Legii nr. 18/1991).

Prin raportul de expertiză efectuat de ing. B.L. (în apel, după casare), pe baza descrierilor din procesul verbal din 6 martie 1948 s-a identificat fosta proprietate L. în perimetrul ABCDEFGHUJKLMNOPRSTUVA în suprafață de 42.500 mp, precizându-se că întregul imobil s-a aflat în administrarea G.A.C., ulterior I.A.S., iar după 1990 tot patrimoniul I.A.S. a fost preluat de SC A. Găești SA în baza Legii nr. 15/1990. în acest context, expertul a stabilit că terenul în discuție, conform PUG, se afla în intravilanul statului Coada Izvorului, UTR 1.

Pe de altă parte, din adresa nr. 6156 din 19 octombrie 2011 emisă de Primăria comunei Petrești, Curtea de apel a reținut că nu s-a schimbat categoria de folosință a terenului în litigiu din anul 1949, al preluării prin Decretul nr. 83/1949 și până în prezent, teren care actualmente figurează în intravilanul satului Coada Izvorului, comuna Petrești (prin urmare, fără a i se schimba regimul său juridic).

În consecință, față de cele anterior menționate instanța de apel a reținut că întreaga suprafață de teren de 4,25 ha aparținând familiei L. se afla în intravilanul localității, atât la data preluării abuzive, cât și la momentul notificării.

În această situație, instanța de apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care criticile A.D.S. vizând inadmisibilitatea acțiunii au fost înlăturate ca neîntemeiate.

Referitor la apelurile declarate de reclamant și pârâta SC A. Găești SA, având în vedere că acestea au vizat nemulțumiri ale părților cu privire la întinderea suprafeței de teren ce s-a dispus a fi restituită în natură de prima instanță, precum și la individualizarea acesteia, instanța de apel le-a analizat concomitent, răspunzând prin considerente comune criticilor formulate.

Astfel, s-a reținut că prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că reclamantul a solicitat A.D.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului de 4,25 ha din comuna Petrești, sat. Coada Izvorului, județul Dâmbovița, precum și a construcțiilor constând în: conac cu 13 camere, casă cu 2 camere, grajd pentru animale, patul de porumb, fanar și 7 cotețe.

Cele șapte notificări au fost înaintate de A.D.S. către SC A. Găești SA indicată drept unitate deținătoare, iar prin Deciziile 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83/2003 (contestate în cauza de față) au fost respinse cu motivarea că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra lor, că majoritatea construcțiilor nu se aflau în posesia emitentei; pentru conacul cu 13 camere și terenul aferent de 1,5 ha, SC A. SA a reținut că nu au fost depuse schițele cadastrale în termen legal, iar pentru terenul de 4,25 ha notificarea a fost respinsă pentru considerentul că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia instanței de casare însă, au fost reluate concluziile reținute de instanțele anterioare în primul ciclu procesual, respectiv faptul că reclamantul a probat calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate al autorului său L.I. asupra bunurilor solicitate prin intermediul notificărilor, precum și preluarea abuzivă a acestor bunuri.

În ceea ce privește categoria de folosință a terenului solicitat de reclamant, astfel cum deja s-a reținut în apelul declarate de pârâta ADS, s-a făcut dovada în cauză că acesta, atât la momentul preluării (anul 1949), cât și la acela al formulării notificării (2001) acesta se afla în intravilanul localității, situație în care rezultă cu prisosință că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat ing. B.L. a rezultat că suprafața de teren de 4,25 ha ce a aparținut autorului reclamantului este identificată în prezent astfel: 8.480 mp în proprietatea intervenientei SC R.G.I. SRL (din care S1 = 1.820 mp, reprezentând terenul aferent construcțiilor C 27, 28, 29, S2 = 743 mp - drum de acces și S4, S4/1 = 5.917 mp - teren aferent construcțiilor C 23, 24, 30, 31, 32, 33? 34, 35); în administrarea A.D.S. se găsește suprafața de 24.470 mp (alcătuită din S5 = 2.527mp, S6 =13.227 mp și S7=8.716mp), iar la SC A. Găești SA se află suprafața de 8.804 mp reprezentând S3 = 746 mp - teren aferent conacului (C25) și unui WC (C26), precum și suprafețele S4/2 - 7.662 mp și S4/3 = 1.142 (ambele libere de construcții, adjudecate și indisponibilizate).

Curtea de apel a constatat că prin dispozițiile art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 se acordă prevalentă restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dar prin prevederile art. 10 și 11 sunt reglementate situațiile de excepție în care o atare măsură nu este posibilă și urmează a se proceda la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește terenul de 24.470 mp aflat în administrarea A.D.S., instanța de apel a constatat că se impune măsura restituirii în natură având în vedere caracterul abuziv al preluării, faptul că terenul este liber și împrejurarea că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 (nefiind incidente dispozițiile art. 8 care trimit la Legea nr. 18/1991).

S-a constatat însă că pârâta SC A. Găești SA. poate fi obligată la restituire doar a suprafeței de 746 mp teren aferent conacului și WC-ului, precum și a acestor două construcții.

Referitor la celelalte două suprafețe S4/2 = 7.662 mp și S4/3= 1.142 mp, deși s-a arătat de expert că acestea sunt în proprietatea SC A. Găești SA și ar putea fi restituite în natură (fiind însă adjudecate și indisponibilizate), instanța de apel a înlăturat această concluzie a expertului pentru următoarele argumentele:

Din cuprinsul actului de adjudecare nr. 295 din 9 iunie 2005 întocmit cu ocazia licitației organizate în cadrul procedurii de lichidare a activelor SC A. Găești SA, a rezultat că o serie de construcții și suprafețe de teren (printre care se numără și cele două terenuri menționate) au fost adjudecate de intervenienta SC F.I. DML SRL.

Ulterior licitației finalizate prin actul de adjudecare încheiat între SC A. Găești SA și SC F.I. DML SRL, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 2 din 31 ianuarie 2006 în cuprinsul căruia s-au specificat suprafețele înstrăinate, precizându-se în privința acestor două parcele (dezmembrate din lotul cu numărul cadastral provizoriu 777) care au fost obținute la licitație și pentru care s-a achitat prețul stabilit, că urmează a fi indisponibilizate până la soluționarea irevocabilă a dosarului în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1009 din 10 octombrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița (respectiv, a cauzei de față).

În consecință, instanța de apel a apreciat din cuprinsul datelor anterior expuse că aceste terenuri, deși nu au făcut obiectul contractului nr. 2/31 ianuarie 2006, au fost adjudecate de către intervenienta de la SC A. Găești SA prin actul de adjudecare nr. 295/9 iunie 2005 în cadrul licitației din 9 iunie 2005; o atare concluzie este confirmată atât de actul în discuție (care face mențiunea că s-a adjudecat lotul 777 - din care s-au dezmembrat ulterior cele 2 loturi), cât și de expertiza topo efectuată în cauză, care indică aceleași două terenuri ca fiind adjudecate.

Curtea de apel a reținut că potrivit art. 516 C. proc. civ. prin actul de adjudecare, proprietatea unui imobil care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar, text care determină și efectele pe care actul de adjudecare le produce.

Prin urmare, s-a apreciat că în baza actului de adjudecare a avut loc transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu de la pârâta SC A. Găești SA la intervenienta SC F.I. DML SRL și chiar dacă ulterior nu s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru acest teren între aceste două societăți, o atare împrejurare este lipsită de relevanță întrucât,ca urmare a adjudecării, a operat transferul dreptului de proprietate.

În atare situație, terenul menționat nu se mai află în proprietatea SC A. Găești SA, în timp ce actul de adjudecare nu a fost anulat, astfel că nu se poate dispune restituirea acestuia în natură către reclamant.

S-a constatat că aceeași este situația și pentru terenurile S1 - 1.820 mp, S4/1 - 5.917 mp și S2 - 743 mp dobândite ulterior de SC R.G.I. SRL de la intervenienta SC F.I. DML SRL București în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 3460 din 26 iulie 2006. în privința acestor terenuri, prin decizia de casare s-a stabilit că în condițiile în care nu s-a solicitat desființarea contractelor de înstrăinare (acestea fiind în vigoare), rezultă că terenurile ce fac obiectul contractului nu se mai află în proprietatea SC A. Găești SA, caz în care nu se poate dispune restituirea lor în natură întrucât sunt în proprietatea unor terți.

Din înscrisurile depuse la dosar (încheierile de ședință din 2 februarie 2011 și 16 martie 2011) instanța de apel a mai reținut că deși s-a formulat o acțiune având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare, judecata acesteia a fost suspendată până la soluționarea cauzei de față, ceea ce înseamnă că, în prezent, toate actele de înstrăinare întocmite în faza de lichidare a SC A. Găești SA (actul de adjudecare și cele două contracte de vânzare cumpărare) se bucură de prezumția de legalitate.

Întrucât suprafața de teren de 17.284 mp ce a făcut obiectul acestor înscrisuri (din care 8.480 mp reprezentând S1 .820 mp, S4/1- 5.917 mp și S2-743 mp aparținând SC R.G.I. SRL, conform contractului 3460/2006 și 8.804 mp reprezentând S4/2-7.662mp și S4/3-1.142 mp aparținând SC F.I. D.M.L. SRL conform actului de adjudecare) nu se mai află în patrimoniul fostei unități deținătoare, respectiv SC A. Găești SA, ci în proprietatea altor persoane, instanța de apel a constatat că nu se poate dispune restituirea lor în natură, constatând dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri în condițiile legii speciale) pentru acesta și pentru construcțiile demolate, care nu mai există.

Reținând însă că suprafața de 746 mp aferentă construcției conac (C25) și WC - ului (C26), precum și cele două construcții menționate, se află în posesia unității deținătoare (SC A. Găești SA), Curtea de apel a dispus restituirea în natură a acestora către reclamant, motiv pentru a fost admisă cererea împotriva acestei pârâte sub acest aspect.

În termen legal, împotriva acestei decizii au promovat apel reclamantul L.R.l. și pârâta Administrația Domeniilor Statului.

Recurentul reclamant, prin recursul său, s-a prevalat de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, pe de o parte, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, iar pe de altă parte, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În debutul memoriului de recurs, recurentul reia prezentarea situației de fapt, iar în dezvoltarea criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitor la actul de adjudecare încheiat în cadrul procesului de reorganizare al intimatei pârâte SC A. SA, se învederează că instanța de apel a interpretat greșit acest act, schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.

În cursul procedurii de insolvență, judecătorul sindic ținând seama de solicitările formulate de către recurentul pricinii (L.R.D.) potrivit Legii nr. 10/2001, a dispus indisponibilizarea acestor bunuri.

Cererea de reorganizare a societății A. Găești, aflată la momentul respectiv pe rolul Tribunalului Dâmbovița, s-a soluționat în paralel cu acest dosar.

În cadrul acestui dosar, recurentul a formulat cerere de intervenție, solictând indisponibilizarea bunurilor solicitate prin notificări; cererea sa a fost admisă de Tribunalul Dâmbovița, iar bunurile solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost indisponibilizate prin încheierea pronunțată la data de 24 februarie 2005 ce se află la dosarul cauzei.

Bunurile înstrăinate de către SC A. Găești SRL către SC F.I. SRL fac obiectul contractului nr. 2 din 31 ianuarie 2006; acesta reprezintă actul de adjudecare în sensul prevederilor art. 516 C. proc. civ., iar nu contractul nr. 295 din 9 iunie 2005, cel din urmă contract fiind contestat în cadrul procesului nr. 415/2003. În plus, mai arată recurentul, bunurile solicitate de autorul său nu au făcut obiectul înscrierii în cartea funciară potrivit dispozițiilor art. 517 C. proc. civ. pentru ca instanța să se raporteze la aceste texte de lege.

Pe de altă parte, contractul nr. 2 din 31 ianuarie 2006 a fost semnat la aproape trei luni de la pronunțarea sentinței din cauza de față (10 octombrie 2005), astfel încât la momentul perfectării lui, bunurile solicitate de reclamantul L. erau deja restituite în natură acestuia prin sentința pronunțată de Tribunal, în același timp, acest contract a fost perfectat în condițiile în care terenurile solicitate potrivit Legii nr. 10/2001 erau deja indisponibilizate prin încheierea pronunțată de judecătorul sindic la data de 24 februarie 2005.

Se mai arată de către recurent că pe rolul Tribunalului Dâmbovița se găsește o cerere de anulare a acestui contract de vânzare cumpărare (Dosarul 1403/2006) cauză ce a fost suspendată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului de față, soluție menținută și de Curtea de Apel în urma recursului promovat împotriva încheierii de suspendare.

În opinia recurentului, bunurile preluate de la L.R.I. nu se aflau într-o situație de exceptare de la restituirea în natură dintre cele prevăzute de art. 10 sau 11 din Legea nr. 10/2001, ci dimpotrivă, situația de fapt a cauzei impunea soluția restituirii în natură.

Instanța de apel trebuia să țină seama de dispozițiile art. 21 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 1, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora bunurile deținute de o societate comercială la care statul este acționar majoritar se restituie în natură foștilor proprietari.

Totodată, dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege are semnificații juridice multiple, respectiv: indisponibilizează imobilele notificate și constituie un obstacol pentru derularea altor proceduri legale prin care s-ar fi tins la înstrăinarea imobilului către alte persoane; ca atare, în ce privește aceste bunuri sunt înlăturate de la aplicare prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare; indisponibilizarea este operantă cu începere de la data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară; ea are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar; în cazul în care unitatea deținătoare este regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritare a administrației publice centrale ori locale este acționar sau asociat majoritar ori organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie, obligația legală de restituire prevalând asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat.

Recurentul invocă și prevederile art. 10 alin (2) din Legea nr. 10/2001, iar în aplicarea acestui text, se învederează că terenurile pe care se află construcții edificate de statul socialist în perioada 1949-1990 este în suprafața de 1.080 mp (cea aferentă construcțiilor realizate de SC A. Găești pe terenul ce a aparținut autorilor recurentului); pe de altă parte, legea prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile; or, mai arată recurentul, pentru niciuna dintre construcțiile edificate de statul socialist nu există autorizație de construire; totodată, înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat nu este posibilă din cauza afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică; această interdicție subzistă însă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziției de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.

În consecință, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său, schimbarea în parte a sentinței apelate, iar pe fond, să se dispună restituirea în natură a bunurilor preluate autorilor săi în anul 1949 fără titlu și restituirea prin echivalent a construcțiilor demolate precum și a suprafeței de 1.080 mp teren.

Recurenta pârâtă Agenția Domeniilor Statului, în susținerea recursului său, s-a prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta învederează că instanța de apel nu a dispus comunicarea completării raportului de expertiză topo efectuată de expertul B.L. pentru a lua la cunoștință de concluziile acestuia și pentru a formula eventuale obiecțiuni, cu atât mai mult cu cât în dispozitivul hotărârii atacate este indicat acest raport de expertiză; în același sens, recurenta invocă dispozițiile art. 86 C. proc. civ. care prevăd comunicarea din oficiu de către instanță a cererilor și a tuturor actelor de procedură efectuate în cauză.

În aceste condiții, recurenta a fost privată de dreptul său de apărare, drept ce constituie una dintre garanțiile procesuale ale unui proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Se mai arată de recurentă că era imperios necesară comunicarea raportului de expertiză pentru ca direcția de specialitate din cadrul ADS să verifice existența terenului în evidențele sale.

În aceste condiții, în mod nelegal instanța de apel a dispus obligarea sa la restituirea în natură către reclamantul L.R.I. de către Agenția Domeniilor Statului București a terenului în suprafața totală de 24.470 mp, situată în corn. Petrești, sat Coada Izvorului, jud. Dâmbovița fără să cunoască și punctul de vedere al recurentei pârâte, bazându-se tocmai pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expert B.L., prin încălcarea dreptului său la apărare și a principiul contradictorialității.

Recurenta învederează că principiul contradictorialității este cea care îngăduie părților din proces să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, mai precis să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele, să își exprime opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

În acest sens, invocă și dispozițiile art. 129 C. proc. civ. din conținutul cărora rezultă că judecătorul trebuie să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.

Deținerea suprafeței de teren de 24.470 mp de către recurentă la care a fost obligată să o restituie în natură reclamantului a fost reținută pe baza concluziilor raportului de expertiză fără ca recurenta să își spună punctul de vedere cu privire la această lucrare și fără a confirma existența acestui teren în patrimoniul său; în consecință, recurenta consideră că decizia instanței de apel este nemotivată, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motiv de desființare a hotărârii.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta învederează că potrivit informațiilor primite de la direcția de specialitate din subordinea sa, rezultă faptul că petentul nu a făcut dovada preluării abuzive în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare; deși prin notificare s-a susținut că terenul a fost predat cu Decretul nr. 83/1949, nu s-a depus la dosar înscrisul respectiv.

Mai mult, din procesele verbale încheiate în data de 6 martie 1949 și în data de 12 mai 1949, rezultă o neconcordanță în ce privește suprafețele de teren și totodată, în aceste procese verbale se menționează „teren arabil" în timp ce în notificare s-a specificat „teren intravilan".

Recurenta mai susține că reclamantul nu a făcut nici dovada dreptului de proprietate în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, modificările și completările ulterioare, în sensul că nu a fost depus la dosar niciun contract de vânzare-cumpărare, testament, extras de carte funciară sau istoric de rol fiscal.

Intimata intervenientă SC R.G.I. SRL a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale ambilor recurenți, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant și admiterea recursului formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului; s-au anexat întâmpinării copia parțială a titlului de proprietate nr. 06575 din 15 octombrie 2002 emis de Comisia județeană Dâmbovița pentru reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului L.I.R. pentru 40 ha teren pe raza comunei Petrești, sat Coada Izvorului, jud. Dâmbovița., precum și a unei adrese emise de apărătorul intervenientei către Primăria comunei Petrești pentru comunicarea unui istoric de rol fiscal al terenului intravilan deținut de autorii reclamantului L.I.R. în anul 1949, conform extrasului din Registrul agricol, solicitarea privind și comunicarea unui asemenea extras de pe Registrul agricol; relațiile solicitate au fost comunicate intervenientei de către Primăria corn. Petrești, potrivit înscrisurilor de la filele 142 - 151 dosar recurs; s-a mai depus o fișă ECRIS a soluției pronunțate de prima instanță în Dosar nr. 1629/232/2009 privind soluționarea unei plângeri formulate în baza Legii nr. 247/2005 împotriva Hotărârii nr. 193/2007/3IC din 7 aprilie 2009 cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 30,66 ha teren pășune, pe raza comunei Moroieni, jud. Dâmbovița, copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3460 din 26 iulie 2006 la BNP B., jud. Dâmbovița, încheiat între intimata intervenientă SC R.G.I. SRL și SC F.I. DML SRL, a actului de adjudecare din 9 iunie 2005 în favoarea SC F.I. SRL și a contractului de vânzare cumpărare nr. 3 din 25 noiembrie 2004 încheiat între SC A. Găești SA și SC F.I. DML SRL, încheierea de intabulare nr. 12618 din 13 iulie 2005 în CF nr. 389, în favoarea SC F.I. SRL pentru suprafața de 30.000 mp teren arabil intravilan, dobândit prin cumpărare de la S.G. prin contractul autentificat sub nr. 1467 din 6 iunie 2005 de BNP G.D., Găești, jud. Dâmbovița (fila 139 dosar recurs).

La rândul său, recurentul reclamant a depus la dosar înscrisurile enumerate în opisul de la fila 108 dosar recurs, precizând că actul de vânzare cumpărare depus la termenul din 2 noiembrie 2012 la dosar de către intimata SC R.G.I. SRL nu este exemplarul care se regăsește în dosarul de faliment al SC A. Găești SRL, sens în care depune același contract autentificat însă sub nr. 2 din 31 ianuarie 2006 de judecătorul sindic în Dosarul nr. 415/F/2003, potrivit art. 30 alin. (1) și (2) rap. la art. 11 lit. j) din Legea nr. 64/1995, republicată ș.a.

Ambii recurenți au depus la dosar concluzii scrise.

Recursurile formulate sunt nefondate, potrivit celor ce urmează.

Având în vedere efectele pe care fiecare dintre motivele de recurs formulate de părți le-ar genera, dacă acestea ar fi găsite întemeiate, Înalta Curte va analiza cu prioritate recursul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului, întrucât aceasta a dezvoltat nu doar motive de modificare a deciziei recurate (precum reclamantul), ci și motive de casare (art. 304 pct. 5), iar în eventualul concurs dintre acestea, cele de casare le absorb pe cele de modificare, sens în care dispune art. 312 alin. (3) teza finală C. proc. civ.

Astfel, într-o primă critică, recurenta pârâtă ADS a invocat încălcarea dreptului său la apărare, a principiului contradictorialității și a dreptului său convențional la un proces echitabil (art. 6 din Convenția europeană) decurgând din omisiunea instanței de apel de comunicare a completării raportului de expertiză topo efectuat de expert B.L., probă pe care instanța de apel a avut-o în vedere la pronunțare deciziei, sens în care a și explicitat dispozițiile din dispozitivul deciziei prin referire la aceasta.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că raportul de expertiză topo efectuat de expert B.L., probă administrată în considerarea celor stabilite în sarcina instanței de rejudecare prin decizia de casare, așadar, cu respectarea art. 315 C. proc. civ., a fost depus în dosarul instanței de apel la data de 9 septembrie 2011 (fila 100 dosar apel), așadar, cu mai mult de cele 5 zile stabilite prin dispozițiile art. 209 C. proc. civ., în condițiile în care termenul de judecată următor era fixat la data de 28 septembrie 2011.

În consecință, termenul procedural pentru depunerea lucrării fiind respectat, la 28 septembrie 2011 părțile cauzei se aflau la termenul de discutare a eventualelor obiecțiuni la acesta, astfel cum dispune art. 212 alin. (2) C. proc. civ., legea instituind acest interval tocmai pentru a da posibilitatea părților de a fi luat cunoștință de expertiză până la termen.

La termenul din 28 septembrie 2011 însă, pârâta Agenția Domeniilor Statului nu a fost prezentă în instanță, după cum nici nu a formulat a dosar vreo cerere de amânare a cauzei prin care să învedereze eventuala sa imposibilitate de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză la termen; pe de altă parte, nici la termenul ulterior celui din 28 septembrie 2011, respectiv cel din 12 octombrie 2011, apelanta pârâtă ADS nici prin reprezentantul său legal în instanță (întrucât aceasta a lipsit și la acest termen), nici printr-o petiție depusă la dosar, nu a invocat vreun motiv de nulitate dintre cele susținute prin motivele de recurs.

Totodată, Înalta Curte constată că pentru momentul procesual analizat (administrarea probelor) nu sunt incidente prevederile art. 86 alin. 1 C. proc. civ., astfel cum recurenta susține, obligația comunicării din oficiu a actelor de procedură statuată prin acest text, privind cererile și actele de procedură corespunzătoare momentului inițial al sesizării instanței; în același timp, art. 129 alin. (1) C. proc. civ. stabilește în sarcina părților că acestea au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului; de asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. și să își probeze pretențiile și apărările.

În plus, și dacă s-ar considera că art. 86 alin. (1) este incident și pentru momentele procesuale ulterioare sesizării instanței, se constată că această normă este instituită în interesul părții căreia, prin ipoteză, nu i-au fost comunicate actele de procedură ale cauzei sau față de care a fost săvârșită o neregularitate procedurală; or, încălcarea unei norme de ordine privată (pentru situația actelor de procedură ulterioare sesizării instanței) nu atrage decât o nulitatea (virtuală) relativă, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.; or, nulitatea relativă nu poate fi susținută decât în condițiile art. 108 alin. (2) și (3) C. proc. civ., respectiv de partea care are interesul invocării sancțiunii și numai la prima zi de înfățișare ce a urmat celei la care s-a produs eventuala neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond; în caz contrar, această neregularitate procedurală se acoperă, partea vătămată prin această eventuală neregularitate fiind decăzută din dreptul de a invoca nulitatea, ceea ce se reține și în cazul recurentei ADS, date fiind cele deja arătat cu privire la conduita sa de la termenul următor celui din 28 septembrie 2011, anume, cel din 12 octombrie 2011.

Ca atare, Înalta Curte constată, similar soluției din decizia de casare, că recurenta intimată ADS se află în aceeași situație de a-și invoca propria culpă pentru susținerea acestei pretinse neregularități, astfel că, motivul de recurs dezvoltat pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează a fi înlăturat ca nefondat; principiul rolului activ al instanței (invocat de recurentă prin referirea la prevederile art. 129 C. proc. civ.) își găsește limitarea legală, procedurală în principiul disponibilității părților, unele aspecte ale acestei din urmă reguli fundamentale a procesului civil fiind analizate în cele anterior redate.

Pe de altă parte, situația de fapt în ce privește calitatea recurentei pârâte de unitate deținătoare a terenului în suprafață de 24.470 mp din totalul celor 4,25 ha solicitate de recurentul reclamant prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și, ulterior, în baza Legii nr. 247/2005 (și la a cărui restituire în natură a fost obligată pârâta), a fost deja confirmată în primul ciclu procesual (fiind un aspect intrat deja sub puterea lucrului judecat), prin decizia instanței de casare stabilindu-se, în principal, obligația instanței de rejudecare de a lămuri regimul juridic al terenului în ce privește apartenența acestuia la categoria de folosință intravilan sau extravilan la momentul preluării lui din patrimoniul autorilor reclamantului (1949), fiind reținut deja că la momentul formulării notificărilor acesta se afla în intravilan; această dezlegare ținea de aprecierea incidenței în cauză a impedimentului stabilirii măsurilor reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, întrucât dacă terenul se afla la data preluării în extravilan, măsurile reparatorii nu puteau fi obținute decât în condițiile Legii nr. 18/1991, sens în care art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres, ceea ce a constituit o apărare constantă a pârâtei ADS; în plus, s-a mai reținut și că amplasamentul terenului restituit în natură nu este clar delimitat, astfel că prin decizia de casare s-a stabilit că probatoriul cauzei urmează a fi completat, în rejudecare, și din acest punct de vedere.

Ca atare, prin raportul de expertiză topo efectuat în etapa rejudecării, instanța de apel a lămurit situația de fapt a cauzei și din acest punct de vedere; în aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a reținut că în cuprinsul lucrării s-a concluzionat că terenul în litigiu, fosta proprietate L.I., identificat pe baza descrierilor din procesul verbal din 6,03,1949 unde bunurile preluate de la „conacul moșier inginer L." erau constituite din: „ 4 ha teren în jurul conacului și 0,25 ha grădina pomi în incinta conacului" și construcțiile vilă cu etaj, grajd 4 încăperi, 7 cotețe, „2 camere unde sade paznicul", patul de zid, teren a cărui suprafață totală a fost stabilită de expert ca fiind de 42.500 mp, teren care, conform PUG se află în intravilanul satului Coada Izvorului, UTR 1.

Același expert a mai constatat că întregul imobil s-a aflat în administrarea GAC, ulterior a IAS-ului, iar după 1990 tot patrimoniul IAS a fost preluat de SC A. Găești SA, în baza Legii nr. 15/1990.

Referitor la obligația de restituire în natură stabilită în sarcina recurentei ADS, Înalta Curte constată că în concordanță cu concluziile aceluiași raport de expertiză, Curtea de apel a dispus, în temeiul art. 21 alin. (1) rap. la art. 1, art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului aflat în administrarea ADS, teren liber de construcții și compus din 3 suprafețe (S5 - 2.527 mp; S6 - 13.227 mp și S7- 8.716 mp), conform schiței anexă la acest raport, plecându-se de la premisa înlăturării incidenței art. 8 din Legea nr. 10/2001, dată fiind situarea terenului în intravilanul comunei Petrești atât la momentul preluării abuzive, cât și la cel al notificării, astfel cum expertul a confirmat în răspunsul la obiecțiuni de la fila 109 dosar apel, concluzie ce se coroborează și cu cele comunicate de Primăria comunei Petrești prin adresa nr. 6156 din 24 octombrie 2011 de la fila 115 a aceluiași dosar.

De asemenea, Înalta Curte mai apreciază că se impune soluția înlăturării și a criticilor recurentei pârâte (susținute prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9) privind nedovedirea dreptului de proprietate al autorilor recurentului și a calității sale de moștenitor al acestora, aceste chestiuni fiind dezlegate și ele cu puterea lucrului judecat prin decizia de casare, astfel încât, nu ar putea fi reevaluate de această instanță de recurs.

În ce privește recursul formulat de reclamant, Înalta Curte constată că motivele dezvoltate de acesta pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, acestea nefiind susceptibile de încadrare în ipoteza de nelegalitate indicată de recurent, întrucât actul de adjudecare încheiat în cadrul procedurii insolvenței intimatei pârâte SC A. Găești SA nu reprezintă actul juridic dedus judecății, ci se constituie drept o probă în ansamblul celor administrate în cauză; dimpotrivă, actele juridice deduse judecății sunt reprezentate de Deciziile nr. 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83 din 25 iulie 2003, emise de SC A. Găești SA de respingere a notificărilor formulate de reclamant; cadrul obiectiv al judecății, determinat inițial prin cererile conexe, a fost ulterior completat cu formularea unei acțiuni directe (fila 115 dosar primă instanță) îndreptate împotriva ADS, în aplicarea efectelor Deciziei XX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, calificare realizată de instanța de casare, în sarcina acesteia reținându-se un refuz nejustificat de soluționare a notificării ce a fost adresată de reclamant (fila 139 dosar fond).

În consecință, actul de adjudecare invocat de recurent nu a constituit obiect al judecății (principal, accesoriu ori incidental), instanțele nefiind învestite cu analiza valabilității lui sau cu o acțiune în interpretarea clauzelor ori dispozițiilor sale, ci acesta reprezintă o probă administrată în combaterea pretențiilor reclamantului privind restituirea în natură a terenului ce a făcut obiectul adjudecării în favoarea SC F.I. DML SRL, titulară a unei cereri de intervenție accesorie, formulată de aceasta în interesul pârâtei SC A. Găești SRL în etapa procesuală a primului apel soluționat în cauză (fila 27); pe de altă parte, SC R.G.I. SRL a fost introdusă în cauză la termenul din 22 iunie 2007 în calitatea de succesor cu titlu particular al SC F.I. DML SRL, care ulterior a dobândit o suprafață de teren de la adjudecatară, aceasta având, de asemenea, calitatea procesuală de intervenient accesoriu.

Aprecierea probelor cauzei, aspect de netemenicie al unei hotărâri judecătorești, nu mai poate fi cenzurată de instanța de recurs ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

Cu toate acestea, Înalta Curte va analiza criticile recurentului referitoare la efectele pe care instanța de apel le-a atribuit acestei operațiuni juridice, în măsura în care acestea se vor integra în analiza de legalitate ce se va realiza în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., anume, în ce privește stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri, în condițiile legii speciale), astfel cum a reținut instanța de apel, dând prevalentă acestui impediment la restituirea în natură, ca urmare a transferului dreptului de proprietate în patrimoniul unor terți în cadrul procedurii de insolvență a entității emitente a deciziilor contestate în cauză.

Premisa de analiză a criticilor recurentului presupune observarea faptului că acesta tinde la modificarea deciziei instanței de apel în partea referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de teren de 17. 284 mp, având în vedere că din totalul suprafeței de teren de 42.500 mp (solicitată prin notificări), pârâta ADS a fost obligată la restituirea în natură a unei suprafețe de 24.470 mp (măsură confirmată prin respingerea recursului ADS, potrivit celor de mai sus), iar pârâta SC A. Găești SA - la restituirea în natură a suprafeței de teren de 746 mp și a conacului ce se găsește pe acest teren (clădirea C25, împreună cu C26 -WC) - dispoziții ale deciziei necontestate în această etapă procesuală, în absența unui recurs declarat de pârâta SC A. Găești SA.

Ca atare, reținând că această suprafață de teren nu poate fi restituită în natură întrucât nu se mai găsește în patrimoniul SC A. Găești SA ci în proprietatea unor terți, instanța de apel a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru aceasta, precum și pentru alte construcții ce se găseau pe teren la momentul preluării, între timp, demolate; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, texte însă neincidente față de situația de fapt reținută în cauză, cel puțin din perspectiva aplicării art. 11 fiind suficient a se observa că în cauză deposedarea autorilor reclamantului nu a avut drept cauză vreo măsură de expropriere pentru un motiv de utilitate publică; în ce privește înlăturarea incidenței art. 10 din legea reparatorie urmează a se detalia în cele ce succed.

Astfel, Înalta Curte constată, potrivit situației de fapt reținute în cauză, că intimata pârâtă SC A. Găești SA a emis dispozițiile contestate în anul 2003, iar ulterior, pe parcursul judecării contestațiilor în primă instanță, împotriva pârâtei s-a deschis procedura falimentului, în temeiul Legii nr. 64/1995.

La termenul din 12 martie 2004 s-a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 64/1995; prin petiție scrisă depusă la dosar la 25 noiembrie 2004, reclamantul a solicitat repunerea cauzei pe rol și citarea pârâtei prin intermediul lichidatorului desemnat în procedura falimentului.

Cum cauza de față nu avea ca obiect o cerere în vederea realizării unei creanțe împotriva debitorului pârât al cauzei, ci o acțiune reală (chiar dacă întemeiată pe dispozițiile legii speciale), pricina a fost repusă pe rol și, ca atare, s-a dispus continuarea judecății, procedura falimentului derulându-se în paralel (dispozițiile art. 35 nefiind incidente, de altfel, ci cele prevăzute de art. 243 pct. 5 C. proc. civ.).

În cadrul acestei proceduri, s-a trecut însă la valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei SC A. Găești SA, astfel că prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005, SC F.I. DML SRL a dobândit mai multe imobile ce se găseau în patrimoniul debitorului supus procedurii falimentului: Lot S1, nr. cadastral 774 (teren intravilan curți construcții - suprafață de 1.820 mp și construcții), Lot S2, nr. cadastral 775 (teren intravilan curți construcții în suprafață de 743 mp) și Lot S4 în suprafață de 74.941 mp, nr. cadastral 777 și construcțiile de pe acesta; efectele actului de adjudecare au fost transpuse și prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare de active lichidare societate în faliment autentificat sub nr. 2 din 31 ianuarie 2006 de către judecătorul sindic.

Ulterior, SC F.I. SRL a înstrăinat către SC R.G.I. SRL cea mai mare parte din activele dobândite în procesul de lichidare judiciară a pârâtei SC A. Găești SA (din Lotul S4 - nr. cadastral provizoriu 777 - doar 66.137 mp, față de totalul de 74.941 mp al acestui lot, deci mai puțin cu 8.804 mp, plus toate celelalte terenuri și construcții), astfel cum acestea sunt individualizate în obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3460 din 26 iulie 2006 de BNP I.C.B.

Transpunerea în plan procesual a acestui circuit juridic al unei părți din terenul solicitat de reclamant spre restituire în natură, s-a realizat prin admiterea cererii de intervenție accesorie formulată în cauză de către adjudecatară și, ulterior, prin introducerea în cauză a succesoarei sale cu titlu particular pentru cea mai mare parte a imobilelor adjudecate în favoarea sa - SC R.G.I. SRL, care, în proces a preluat aceeași poziție procesuală cu cea a autoarei sale cu titlu particular.

Așa cum a reținut instanța de apel și cum recurentul reclamant invocă prin motivele de recurs, suprafața de teren de S4/2 de 7.662 mp (nr. cadastral provizoriu 873) și parcela S4/3 în suprafață de 1.142 mp (nr. cadastral provizoriu 874) - totalul celor 2 suprafețe fiind de 8.804 mp, dezmembrate din lotul cu nr. cadastral provizoriu 777 „obținute prin licitație și pentru care s-a achitat prețul stabilit" au fost indisponibilizate până la rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 1009 din 10 octombrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița, cea pronunțată în primă instanță în cauza de față.

Această situație de fapt se verifica și la momentul pronunțării deciziei de casare, iar cu privire la aceste operațiuni juridice instanța de casare a dat anumite dezlegări ce nu puteau fi ignorate de instanța de rejudecare și care, se impun, de asemenea, cu puterea lucrului judecat, inclusiv în etapa soluționării prezentului recurs.

Astfel, s-a constatat de Înalta Curte în recursul anterior, că recurentul a invocat în mod greșit art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât, deși la data notificării imobilul în litigiu, acesta se afla în proprietatea SC A. Găești SA, ulterior, aceasta a intrat în insolvență, iar prin actul de adjudecare din 9 iunie 2005, parte din terenul solicitat de reclamant, a fost înstrăinată intervenientei S.C F.I. SRL care, la rândul său, a vândut o parte către S.C R.G.I. SRL.

Or, cu privire la aceste operațiuni juridice, Înalta Curte, prin decizia de casare, a reținut că în cauza de față reclamantul nu a solicitat desființarea acestor contracte de vânzare cumpărare, după cum în ce privește acțiunea formulată de reclamant pe rolul Tribunalului Dâmbovița prin care solicitase pe cale separată nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2 din 31 ianuarie 2006, reclamantul nu a prezentat vreo dovadă în ce privește modalitatea de soluționare a acestui litigiu.

Prin prezentele motive de recurs însă, recurentul reclamant a învederat că în fața instanței de apel a făcut dovada formulării acțiunii în nulitatea contractului de vânzare cumpărare din 31 ianuarie 2006 în Dosar nr. 143/120/2006 al Tribunalului Dâmbovița, iar la solicitarea Înaltei Curți de la termenul de judecată din 2 noiembrie 2011, recurentul reclamant, prin apărătorul prezent, a învederat că nu a formulat și acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare subsecvent, respectiv, cel cu nr. 3460 din 26 iulie 2006, arătând că la data promovării acțiunii în nulitate, cel de-al doilea contract nu era perfectat.

Pe de altă parte, acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare dintre SC A. Găești SA, prin lichidator, și SC F.I. DML SRL a fost suspendată prin încheierea de ședință din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, soluția de suspendare dispusă în temeiul art 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea cauzei de față (Dosar nr. 403/2006); măsura suspendării a fost menținută prin decizia instanței de recurs, astfel cum s-a învederat de același reclamant în ședința publică din 16 martie 2011 din etapa apelului, susținere reluată și prin motivele de recurs și necontestată de celelalte părți ale cauzei.

Dezlegarea anterior redată a instanței de casare, a avut două semnificații majore în rejudecare, anume: că în cauză (referitor la această suprafață de teren înstrăinată în procedura insolvenței de 17.284 mp) a fost greșit invocată incidența art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, că singura modalitatea de a se obține restituirea în natură a acestui teren era aceea a desființării celor două contracte de vânzare cumpărare pe calea unei acțiuni separate, reținându-se, de altfel, că în cauza de față, reclamantul nu a invocat nulitatea acestora (ceea ce a paralizat și invocarea în rejudecare a dispozițiilor art. 21 alin. 5 din legea reparatorie).

Or, asupra acestor chestiuni, instanța de apel nu mai putea reaprecia, astfel că în mod legal, a constatat că terenul în suprafață de 17.284 mp făcând parte din cele înstrăinate prin aceste contracte de vânzare cumpărare, se află în proprietatea unor terți, iar nu a entității notificate, astfel că nu este posibilă restituirea lui în natură.

Înalta Curte urmează a înlătura și susținerile recurentului reclamant cu privire la semnificațiile juridice ale indisponibilizării dispuse prin măsuri ale judecătorului sindic în ce privește cele două suprafețe de teren de 7.662 mp și, respectiv de 1.142 mp (astfel cum, de altfel, acestea apar menționate în contractul de vânzare cumpărare nr. 2/2006) întrucât această contradicție de măsuri (vânzarea unor bunuri indisponibilizate, deci, a unor bunuri cu privire la care nu era posibilă încheierea unor acte de dispoziție) nu poate fi cenzurată în prezentul recurs, calea procedurală pentru sancționarea acestora fiind cea indicată de instanța de casare (acțiune separată în nulitate), în caz contrar, încălcându-se puterea lucrului judecat.

De asemenea, nu este posibilă nici revenirea asupra statuării inaplicabilității art. 21 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă aceste bunuri nu erau înstrăinate la momentul formulării notificărilor; cu toate acestea, măsurile reparatorii stabilite prin decizia recurată sub forma despăgubirilor în condițiile legii speciale (măsuri prin echivalent) a fost corect identificată de instanța de apel, dar soluția va fi confirmată prin aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar nu a celor de la art. 10 și 11 din legea specială, cum greșit a indicat instanța de apel.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate ambele recursuri și se va face aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. în ce privește cheltuielile de judecată efectuate de intimata SC R.G.I. SRL în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul L.R.l. și de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 174 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurentul reclamant L.R.l. la 500 RON cheltuieli de judecată în recurs reduse către intimata intervenientă SC R.G.I. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG