Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4280/2003 AI generated

Robbery conviction upheld: sufficiency of evidence and credibility of conflicting witness and confession statements

Case Number Decizia nr. 4280/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on the merits filed by one defendant, thereby upholding the lower courts' convictions for robbery under Article 211(2) and (2)(1) of the Penal Code and the accompanying four-year prison sentences, while ordering the deduction of pre-trial detention from the penalty and imposing judicial costs on the appellant. The case involved a nighttime assault in which two defendants attacked a victim, immobilized him, and stole a mobile phone, leading to charges that were upheld against allegations of lack of evidence; the court found the appeal unfounded based on the victim's identification, the defendant's prior confessions to police and prosecutors, witness testimony placing the defendant in the getaway taxi, and contradictions in the defendant's alibi regarding his whereabouts. The decisive legal basis for the decision was Article 385(15)(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, which governs the dismissal of appeals on the merits, and Article 385(17)(1), which mandates the deduction of preventive detention periods from the imposed sentence.

Legislator headnote

AI generated

art. 118 lit. d) C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 383 alin. (2) C. proc. pen; Robbery conviction upheld: sufficiency of evidence and credibility of conflicting witness and confession statements: Fiind stabilită fără dubiu, vinovăția inculpatului recurent I.M., urmează ca recursul acestuia să fie respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery sufficiency of witness testimony code of criminal procedure pre-trial detention alibi presumption of innocence

Cited Legislation

AI generated
art. 118 lit. d) C. pen
nu s-a constituit parte civilă și în baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la fiecare inculpat în folosul statului, suma de 4.000.000 lei.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Fiind stabilită fără dubiu, vinovăția inculpatului recurent I.M., urmează ca recursul acestuia să fie respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
art. 383 alin. (2) C. proc. pen
(1) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce arestul preventiv de la 29 noiembrie 2002 la data deciziei.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Suceava prin sentința penală nr. 187 din 19 iunie 2003 a condamnat pe inculpații I.M. și B.S.O. la pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) din același cod.

A dedus din pedepse, durata reținerii și arestării preventive de la 29 noiembrie 2002.

A constatat că partea vătămată M.R. nu s-a constituit parte civilă și în baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la fiecare inculpat în folosul statului, suma de 4.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, în seara zilei de 15 noiembrie 2002, după ce au consumat băuturi alcoolice, în timp ce se deplasau înspre Casa Sindicatelor din Botoșani, pe o alee dintre blocurile de pe strada M. Kogălniceanu, în vecinătatea barului „E.P.”, observând că partea vătămată M.R., care își aștepta prietena, avea în mână un telefon mobil, au hotărât să-l tâlhărească. Astfel, după ce au trecut de partea vătămată câțiva metri, s-au reîntors, l-au imobilizat răsucindu-i mâna la spate, apoi B.S. l-a lovit cu pumnul în zona capului, partea vătămată lovindu-se de bară cu spatele. La un moment dat, partea vătămată a lăsat telefonul mobil jos, după care inculpații i-au mai aplicat câțiva pumni, inculpatul B. a luat telefonul și ambii au fugit către stația de taxi de la magazinul „B.”.

Inculpații s-au urcat într-un taximetru marca Daewo Tico, și i-au cerut șoferului A.N. să-i transporte urgent în Cartierul Bucovina.

Partea vătămată ajutat de martorul P.C., i-au urmărit cu autoturismul condus de ultimul, i-au strigat taximetristului să se deplaseze la poliție, însă acesta a refuzat și i-a transportat pe cei doi la destinația solicitată.

Apelurile declarate de inculpații care au cerut să fie achitați, deoarece nu există probe care să le dovedească vinovăția, iar în subsidiar reducerea pedepselor aplicate de prima instanță, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 229 din 11 august 2003 pronunțată de secția penală, a Curții de Apel Suceava.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs numai inculpatul I.M., prin apărător, criticând-o ca nelegală, deoarece a fost condamnat fără ca să fie vinovat.

Recursul este nefondat.

Instanțele au făcut o analiză completă a probelor administrate și pe baza acestora au reținut o situație de fapt corectă.

Conform declarațiilor părții vătămate, inculpații sunt cei ce l-au bătut și i-au luat telefonul; pe inculpatul B. l-a recunoscut primul, arătând că acesta i-a cerut să pună telefonul pe pământ. Partea vătămată i-a recunoscut fără ezitare la poliție la prezentarea pentru recunoaștere din grup.

Inculpatul I.M., prin declarații repetate atât la poliție, cât și la procuror, asistat de apărător a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a arătat că a fost împreună cu inculpatul B.

Confruntat cu inculpatul B., a recunoscut din nou comiterea faptei împreună cu acesta, cât timp inculpatul B., constant a negat participarea împreună cu I.

Martorul A.N. a recunoscut pe cei doi inculpați. În plus, este de reținut că, în instanță, unde inculpatul I.M. a încercat să acrediteze ideea, că în seara respectivă s-a aflat în compania martorului L.G., fiindu-i prezentat L.G., martorul a declarat categoric că nu l-a transportat pe acesta în seara când s-a săvârșit fapta.

Instanțele au reținut contradicții evidente între declarațiile date de inculpați în cursul urmăririi penale și a judecății, mai ales în ce-l privește pe inculpatul I.M. Acesta nejustificat și fără explicație a susținut în fața instanței, că nu știe dacă în seara respectivă a mers cu taximetru, acasă la prietena sa S.I.

Martora audiată a declarat, contrazicându-l pe inculpat că acesta a venit acasă cu un taximetru, fapt confirmat și de unchiul ei V.L.

Inculpatul B.S. care nu a recunoscut nici un moment săvârșirea faptei, după ce apelul i-a fost respins a renunțat să facă recurs.

Dar, cea mai concludentă declarație pentru stabilirea vinovăției inculpatului recurent este aceea a martorului V.L., audiat în fața tribunalului, propus în apărare de inculpatul B.S.

Martorul a declarat că în seara de 15 noiembrie 2002, în jurul orei 20,30 l-a văzut pe inculpatul I. coborând dintr-un taximetru galben lângă biserica „Trei Ierarhi”.

Aceasta este mașina în urmărirea căreia au pornit partea vătămată și martorul P.C. Șoferul acestui autovehicul taxi în seara respectivă a fost A.N., martor care l-a recunoscut pe inculpatul recurent ca fiind unul din cei doi tineri „agitați” pe care i-a transportat pe str. Bucovina.

Fiind stabilită fără dubiu, vinovăția inculpatului recurent I.M., urmează ca recursul acestuia să fie respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.

În baza art. 38517 alin. (1) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce arestul preventiv de la 29 noiembrie 2002 la data deciziei.

Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 229 din 11 august 2003 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 29 noiembrie 2002 la 7 octombrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 7 octombrie 2003.