Continued form of bribery: whether repeated payments under a single resolution constitute a single crime under Art. 41(2) C. pen.

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 980/ F din 8 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 29720/3/2011 a respins cererea de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., ca neîntemeiată.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M.G. la pedeapsa de 7 ani închisoare, în regim de detenție, pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II a, lit. b), c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b), c) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea de la 24 martie 2011 și arestarea preventivă de la 31 martie 2011 la 20 iunie 2011.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus restituirea către martorul S.D.P. a sumei de 1.398.400 lei.

S-a constatat că suma de 40.000 de euro pusă la dispoziție din fondurile speciale ale D.N.A. a fost recuperată în urma flagrantului.

În baza art. 14 pct. 3 lit. a) C. proc. pen., a fost desființat contractul de cesiune de părți sociale autentificat sub nr. 67/01 februarie 2011 la B.N.P. F.R.

În baza art. 19 și art. 20 din Legea nr. 78/2000, a fost menținut sechestrul judiciar, astfel cum a fost instituit prin ordonanțele din 01 aprilie 2011 și 18 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 14/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.M.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în esență, în aceea că în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de președinte al Federației Sanitas România, a primit de la martorul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, în mod repetat (lunar), sume de bani reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate, totalizând 1.398.400 lei și 40.000 euro pentru a atribui firmei SC E. SRL contractul de execuție lucrări din 22 mai 2009, având ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educație, perfecționare și recreere - Snagov”, precum și posesia de fapt a unui imobil situat în Predeal, în valoare de 535.165 lei. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare, în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acesteia, în care sens a reținut:

Cu privire la cererea de restituire a cauzei la D.N.A.: Potrivit art. 317 C. proc. pen. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului verbal, și la fapta și persoana pentru care se solicită extinderea.

Față de aceste dispoziții legale clare nu a avut nicio relevanță faptul că a fost admisă - de către alt complet, plângerea formulată de inculpat împotriva soluției de neîncepere a urmării penale adoptată de D.N.A. față de denunțător.

În cauză urmărirea penală a fost începută împotriva inculpatului și a notarului public F.R. (pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală), iar probatoriul a fost administrat legal și temeinic în faza de urmărire penală, așa încât nu s-a putut susține că urmărirea penală nu ar fi completă în cauză.

Cât privește rechizitoriul, acesta a cuprins toate mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. și a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

Așa fiind, tribunalul a respins cererea de restituire a cauzei la D.N.A. ca neîntemeiată.

Cu privire la situația de fapt, tribunalul a reținut următoarele:

În perioada anilor 2009-2010, inculpatul P.M.G., având funcția de președinte al Federației Sanitas, a primit de la martorul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, în mod repetat, sume de bani reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate, pentru a atribui firmei SC E. SRL un contract de execuție lucrări având ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educație, perfecționare și recreere - Snagov”, prețul negociat al contractului fiind de 9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA.

Contractul de execuție lucrări a fost încheiat din 22 mai 2009, fiind semnat de P.S., director și C.S., director economic la SC E. SRL - executant și M.P., președinte al Federației Sanitas, M.T., președinte al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și M.P., președinte al Uniunii Sindicale Sanitas București, în calitate de beneficiari.

De asemenea, a rezultat că la data de 1 februarie 2011, în baza unei înțelegeri anterioare dintre S.D.P. și P.M.G., cel din urmă a primit, prin intermediul soției sale, P.C., un imobil tip vilă situat în Predeal, str. Liviu Rebreanu, jud. Brașov, în valoare de circa 200.000 euro, prin cedarea părților sociale deținute de SC M. SRL la SC D.D.T.C.I. SRL (în patrimoniul căreia se găsea imobilul), către P.C., la o valoare mult diminuată (50.000 euro). Reprezentanta societății cedente a fost martora M.M.M., care a avut o datorie de 183.000 euro la S.D.P. și căreia acesta i-a indicat să efectueze tranzacția cu familia Petcu. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa, dacă P.M.G. și-ar fi dat acordul, unele tranșe din mită neplătite încă de către S.D.P., aferente lunilor următoare, sau de a facilita obținerea de către firma SC E. SRL a unei lucrări viitoare.

În total, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, inculpatul, în calitate de președinte al Federației Sanitas România, a primit de la denunțătorul S.S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, sumele de 1.398.400 lei și 40.000 de euro, precum și posesia de fapt a unui imobil situat în Predeal în valoare de 535.165 de lei.

Întrucât inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, tribunalul a făcut o serie de comentarii asupra susținerilor acestuia și asupra probelor administrate.

Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul P.M.G. a afirmat că suma de 40.000 euro găsită asupra sa, cu ocazia flagrantului ar fi reprezentat un împrumut care i La dat denunțătorului S.D.P. în urmă cu două luni și pe care acesta i la restituit.

Această apărare nu a putut fi reținută.

Astfel, flagrantul a fost organizat la 24 martie 2011, ceea ce a însemnat că pretinsul împrumut ar fi fost acordat în ianuarie 2011.

Dacă ar fi așa, nu s-ar fi explicat afirmația inculpatului dintr-una din convorbirile telefonice „pe decembrie nu mi-ai dat”, denunțătorul neputând să datoreze banii pentru un împrumut ce nu fusese încă acordat.

În faza de judecată, inculpatul a susținut, în esență, că sumele de bani, în lei, date denunțătorului nu ar fi fost date cu titlu de mită, ci pentru construirea unei case, în comuna Vlădiceasca, iar suma de 40.000 de euro ar fi reprezentat restituirea de către denunțător a unei părți din sumele date în avans denunțătorului de către inculpat pentru construcția casei, în condițiile în care, în perioada iernii lucrările la locuința respectivă fuseseră sistate.

Nici această apărare nu a putut fi reținută, dar a necesitat câteva precizări.

Astfel, este cert că între inculpat și martorul S.D.P. au existat inițial relații de strânsă prietenie.

Aceste relații de prietenie s-au concretizat în mai multe raporturi juridice între inculpat și denunțător, unele licite, cum au fost cele legate de construirea casei din Vlădiceasca și de diverse sume de bani rulate între părți cu acest prilej și alte raporturi juridice ilicite și care au făcut obiectul acestui dosar, și anume cele legate de executarea „Centrului de educație, perfecționare și recreere Snagov”.

Sub acest aspect au fost relevante susținerile denunțătorului, care a făcut o distincție netă între sumele date ca mită inculpatului și celelalte sume de bani a căror remitere nu are nimic ilicit.

A mai fost de precizat că, între sumele date ca mită inculpatului și celelalte sume de bani date acestuia, nu s-a putut opera vreo compensare sau altă operație juridică civilă sau comercială, nu s-au putut compensa sume licite cu sume ce au făcut obiectul unei infracțiuni.

În realitate, sumele de bani date de către inculpat denunțătorului pentru executarea centrului de la Snagov și remiterea posesiei de fapt a unei vile din Predeal a reprezentat cert o luare de mită de către inculpat, acest lucru rezultând din mai multe mijloace de probă.

Astfel, în declarația detaliată dată la 24 martie 2011, martorul S.D.P. a precizat, referitor la contractul de execuție lucrări din 22 mai 2009, pentru obiectivul de la Snagov, că înțelegerea pe care a avut-o cu inculpatul P.M.G. anterior încheierii contractului a fost următoarea: se va calcula prețul real al lucrării prin rularea devizelor furnizate de proiectant, iar diferența dintre prețul final al contractului și prețul real al lucrării, din care se scad impozite într-o anumită cotă, îi va reveni inculpatului sub formă de comision. Au mai fost discuții ulterioare prin care acesta a încercat să scadă din ce în ce mai mult valoarea reală a lucrării, pentru a-și mări marja de „comision”, până la o zonă în care S.D.P. a refuzat să mai scadă. în urma acestor negocieri s-a ajuns la o rată lunară de 87.400 lei (peste 20% din valoare). Inițial S.D.P. a fost cel care i-a propus lui P.M.G. unele foloase materiale în schimbul încredințării lucrării, acesta acceptând, iar ulterior mergând cu solicitările până la procentul anterior menționat.

P.M.G. și-a asumat și rolul de a-i convinge și pe ceilalți doi beneficiari în semnarea contractului cu SC E. SRL.

Conform graficului de execuție, primele plăți s-au efectuat în luna septembrie 2009, acesta fiind primul moment în care martorul S.D.P. a început să-i plătească lui P.M. sume de bani cu titlu de mită.

Martorul S.D.P. a precizat că în noiembrie-decembrie 2010 era la zi cu plățile comisioanelor. Anterior, în cursul anului 2010, s-a modificat graficul de execuție a lucrărilor de așa manieră încât producția lunară în cinci luni, respectiv iunie-octombrie s-a dublat, urmând ca în lunile noiembrie 2010-martie 2011 să nu se lucreze. Una din entitățile contractante nu a putut achita suma dublă, urmând a o achita jumătate în lunile decembrie-aprilie. Având în vedere aceste aspecte, a rezultat că tranșele de comision au fost și în această perioadă de 87.400 lei, iar în lunile ianuarie-aprilie 2011 ar fi trebuit plătite patru tranșe de comision, pentru ca la sfârșitul perioadei să se ajungă la zi cu achitarea acestora.

Tot denunțătorul a arătat în ce împrejurări s-a ajuns la remiterea posesiei de fapt a imobilului din Predeal către inculpat. Luarea de mită a fost confirmată și de înregistrarea din 01 martie 2011:

„S.D.P.: Oricum, eu, eu, eu vroiam să vă propun următoarea chestie! Ă, nu știu, dacă vă avantajează, dacă nu vă avantajează, dacă e… Da, m-am gândit eu în sinea mea, că asta e singura metodă. Deci, dacă puteți prelua și jumatea ailaltă de.. cu Predealul. Știți că avusesem o discuție, să facem fifty - fifty! În ideea în care eu am și eu capacitatea financiară. Ori, acuma în problemele astea mă gândeam, practic, să vă propun să preluați și jumătatea mea. Că făcusem noi o socoteală, un bilețel…

P.M.G.: Așa, și după aia decontăm..

S.D.P.: Și.. și ă.. noi compensăm!

P.M.G.: Le compensăm așa? Da!

S.D.P.: Și, și ă.. Și, și ă.. Nu, că la sfârșitu' Iu' aprilie, când se face situația s.. sunt capabil să fac și plata. Da' până atuncea n-am cum! Deci, la sfârșitu' Iu' aprilie pot…

P.M.G.: O.K.! La asta mă gândesc! Da' eu eram pregătit pentru o jumătate de efort, acuma, trebuie să discut și eu acasă, să fac și eu niște calcule să văd dacă ...[neinteligibil\.. Păi, mă gândesc ..[neinteligibil\.. cum fac.

S.D.P.: Ă! Normal, nu, văd ce rămân și ca să, ca să fie, ca să fie, ca să fie, ca să fie O.K., să nu aveți ă.. nu știu, ă.. senzația că vă forțez mâna…

P.M.G.: Nu, da'…

S.D.P.: Facem și când s-o face construcția, stabilim un preț de piață și eu spun: „Dom'ne, de la prețu' ăsta de piață, uite mai scădem X, ca să fie…”

S.D.P.: Deci, pe centru' lucrurile merg ca și…

P.M.G.: Conform contractului, aicea nu e un contract cu mine, e cu trei oameni care trebuie să vadă că.,

S.D.P.: Deci, deci, nu vă faceți probleme!

P.M.G.: Deci, etapă cu etapă pe..

S.D.P.: Lucrarea, lucrarea merge înainte! Eu sunt conștient că lucrarea asta e importantă și pentru mine.. Ați făcut niște eforturi să mi-o dați..

P.M.G.: Tocmai de aia! O s-o ducem..

Din acest context a rezultat cu certitudine înțelegerea dintre inculpatul P.M.G. și martorul S.D.P. pentru atribuirea de către cel dintâi, în calitate de reprezentant al beneficiarului Federația Sanitas, a lucrării menționate, în favoarea SC E. S.RL., precum și implicarea directă a inculpatului în procesul de atribuire.

În continuare, inculpatul a inițiat un dialog pe tema întârzierii plății de către S.P. a „comisioanelor” lunare către el, după cum urmează:

P.M.G. (vorbește în șoaptă): Păi.. cum rămâne cu ce mi-ai zis? Că.. ăia au făcut viramentu', că… completezi de la tine și… mai avem două luni de stat!

S.D.P.: Păi…

P.M.G.: Când?

S.D.P.: Eu zic așa: facem ă…

P.M.G.: Că, noi indiferent, noi indiferent cum s-a dat și ...[neinteligibil\...

S.D.P. [vorbește în același timp cu P.M.G.]: Facem, facem, facem la sfârșitu' Iu' aprilie.

P.M.G.: Păi, ce facem la sfârșitu' Iu' aprilie? Pe toate lunile?

S.D.P.: Compensarea până atunci o socotiți dacă vreți să.. așa.. Și.. facem o socoată.

P.M.G.: Păi.. aia e…

S.D.P.: Atunci, atunci pot!

P.M.G. (vorbește în șoaptă): Eu zic...

S.D.P. (vorbește în șoaptă): Până atuncea n-am cum, că n-am!

P.M.G.: (vorbește în șoaptă) Păi, da, mă, da' o să fie ianuarie, februarie, martie, aprilie, patru luni!

S.D.P.: Da.

P.M.G.: Și o să poți atunci.

S.D.P.: Păi…

P.M.G.: Ăia cu compensarea nu te aștepta la.. Bun, ce mare lucru e față de ce ți-am dat eu și ce.. ar trebui să..?”

Relevantă este și convorbirea din 24 martie 2011:

„P.M.G.: Da!

S.D.P.: Ă..

P.M.G.: Zi-mi ce.. Cu chestia aia!

S.D.P.: Păi, nu vorbii că e și băiatu' acia și ziceam că..

P.M.G.: Da!

S.D.P.: Am reușit de am făcut rost de niște bani..

P.M.G.: Așa!

S.D.P.: Și vă dau acum ceva. I-am schimbat în euro că, că.. Patruzeci de mii!

(Conform imaginilor video, numitul S.D.P. scoate din buzunarul interior al hainei un plic de culoare albă, pe care-l înmânează numitului P.M.G.)

P.M.G.: Patruzeci de mii totu', da?

S.D.P.: Patru..

P.M.G.: Da' ă..

S.D.P.: Și facem.. Facem o socoteală că..

P.M.G. (vorbește în același timp cu S.D.P.): Tre' să facem o.. Facem o discuție pe sume.

S.D.P.: Facem o socoteală că eu am, eu am toate, toate datele!

P.M.G.: O. K.!

S.D.P.: Haideți, că e relativ simplu aicea! Aici e relativ simplu! Deci, noi ca să.. în decembrie eram la zi, aicea, cu hotelu', da?

P.M.G.: Ăhă ..(neinteligibil)...

S.D.P.: La sfârșitu' Iu' decembrie eram la zi!

P.M.G.: Pe decembrie nu mi-ai dat!

S.D.P.: Mă rog, da' în…

P.M.G.: Fără decembrie!

S.D.P.: Aferent lunii decembrie sunt patru luni, da? Decembrie, ianuarie, februarie și martie, da?

P.M.G.: Da, da!”

Săvârșirea infracțiunii de luare de mită a rezultat și din comportamentul inculpatului.

Astfel, acesta conștient de caracterul ilicit al faptelor sale, i-a precizat „eu cu dumneata nu pot face decât înțelegeri verbale”, vorbește în șoaptă la telefonul mobil, îi solicită fiului său să iasă din încăpere atunci când vorbește cu denunțătorul și se declară de acord cu acesta că locația aleasă pentru o întâlnire (biroul inculpatului din cadrul C.N.S.L.R.F.) nu este o locație prea sigură și că pe viitor, întâlnirile să aibă loc la Snagov.

Pretinderea mitei de către inculpat și faptul că acest lucru s-a făcut în virtutea unei înțelegeri anterioare s-a probat și cu declarațiile martorilor S.C., M.C. și M.M.

Aceștia au arătat, la unison, că inculpatul a pretins mită (și a primit mită) denumită „comision”, lunar pentru lucrarea de la Snagov.

Această mită a fost un procent de 20% din valoarea lucrărilor facturate, numai că, în fapt, s-a ajuns la un procent de 20%.

Definitorie în acest sens a fost și mențiunea făcută de martorul M.C. în declarația sa despre spusele denunțătorului cu privire la mita pretinsă și primită de inculpat („ăștia nu se mai satură !”).

Și al doilea act material al infracțiunii de luare de mită (remiterea în fapt către inculpat a posesiei vilei de la Predeal) a fost descris detaliat de acești martori, confirmând susținerile denunțătorului. El a rezultat și din afirmațiile făcute de inculpat în dialogul din data de 24 martie 2011:

„P., m-ai băgat în chestia aia! Tu crezi că eu aveam chef să-i cumpăr Iu' M.”.

Preluarea în fapt a vilei rezultă tot din afirmația inculpatului „Păi nu, n-ai ce să vorbești cu ea, că eu am..baza, am preluat-o! Am făcut actele, suntem terminați!”.

O recunoaștere indirectă a comportamentului sau infracțional a făcut-o inculpatul și prin plângerea penală pe care i-a făcut-o denunțătorului pentru dare de mită.

Într-adevăr, dacă-l acuză pe denunțător că i-a dat mită, a însemnat, logic, că inculpatul a primit mită (nerezultând de nicăieri că inculpatul ar fi refuzat, nu ar fi acceptat sau respins primirea mitei).

S-a mai încercat de către apărare să se submineze credibilitatea denunțătorului cu două argumente, ce la prima vedere par logice, dar care totuși nu a rezistat la o analiză atentă.

Mai întâi, s-au ridicat semne de întrebare asupra faptului că denunțătorul și inculpatul s-au întâlnit în sediul Ministerului de Interne (la biroul inculpatului).

Acest lucru a fost însă perfect posibil. Denunțătorul a precizat în declarația dată în instanță că nu a presupus mari greutăți și nu a implicat un control foarte riguros și în nici un caz un control corporal.

În plus, nu trebuie uitat faptul că apoi inculpatul și denunțătorul au convenit ca întâlnirile ulterioare dintre ei să aibă loc la Snagov.

Un alt semn de întrebare ridicat de apărătorii inculpatului a fost cum a acceptat denunțătorul, o persoană cu probleme financiare, să-i dea inculpatului sume atât de mari drept de mită și pe o perioadă atât de îndelungată și nu s-a dus mai devreme la D.N.A.

Acest lucru însă s-a explicat logic prin faptul că denunțătorul a sperat să mai primească de la inculpat și alte lucrări de o mare valoare prin executarea cărora să obțină un profit ce i-ar fi permis să-și rezolve toate eventualele sale probleme financiare.

Relevantă a fost în acest sens afirmația denunțătorului din dialogul din 24 martie 2011 „îmi dați și mie o lucrare că mai curând mă interesează o lucrare decât... Și facem cum am făcut și la asta cu hotelul” (hotelul fiind C. de la Snagov).

Nu trebuie omis nici faptul că între inculpat și denunțător au existat relații de strânsă prietenie.

Practic, numai lăcomia inculpatului și faptul că denunțătorul ajunsese să se împrumute de la martora M.M. cu 40.000 de euro pentru a onora pretențiile financiare ale inculpatului l-au făcut pe S.D.P. să se prezinte la D.N.A.

S-a subliniat și faptul că nu s-au confirmat nici pretinsele relații de dușmănie între familiile S. și M. și inculpatul P.M. (invocate de apărare drept mobil la formulării denunțurilor).

Dimpotrivă, chiar și martorii propuși de inculpat au arătat că până la apariția prezentului dosar, între inculpat și persoanele mai sus menționate au existat relații de strânsă prietenie.

Tribunalul a considerat, în dezacord cu apărarea, că fapta a existat, a constituit infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În drept, fapta inculpatului a constituit infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza acestor texte de lege, inculpatul a fost condamnat. La stabilirea și aplicarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

Tribunalul a reținut că modalitatea de săvârșire a prezentei fapte (în mod elaborat, cu deghizarea unui act material al mitei într-un contract de cesiune), forma continuată de săvârșire, mărimea sumelor de bani pretinse drept mită a imprimat faptei un grad de pericol social concret deosebit de ridicat.

Tribunalul a reținut în defavoarea inculpatului că acesta era dispus să comită fapte similare, exprimându-și chiar acordul de principiu pentru atribuirea unei alte lucrări în condiții similare de plată a unei mite (denumită „comision”).

Tribunalul a mai reținut că inculpatul nu are nici scuza unei situații materiale precare care să-l fi împins la săvârșirea prezentei fapte.

Dimpotrivă, declarația de avere a arătat că inculpatul are o avere impresionantă, ceea ce, coroborat cu modalitatea de săvârșire a prezentei fapte a creionat profilul moral al unui indiciu arghirofil și lipsit de orice scrupule.

Tribunalul a mai reținut, de asemenea, că fapta inculpatului a compromis grav mișcarea sindicală, a știrbit credibilitatea și a ruinat orice prestigiu al acesteia.

Toate aceste aspecte, coroborate și cu atitudinea total nesinceră a inculpatului, a reclamat stabilirea unei pedepse exemplare, superioare minimului special prevăzut de lege.

Ținând cont de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, pedeapsa aplicată inculpatului a fost orientată spre mediu, iar nu spre maxim.

Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție a fost aptă să îndeplinească cerințele de exemplaritate și scopul educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

Tribunalul a aplicat inculpatului, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 10 de ani, după executarea pedepsei principale, apreciind că gravitatea faptei inculpatului, a reclamat ca acesta să fie lipsit de drepturile prev. în art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. și îndepărtat din mișcarea sindicală pe durata maximă prevăzută de lege.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea din 24 martie 2011 și arestarea preventivă de la 31 martie 2011 la 20 iunie 2011.

Întrucât denunțătorul a denunțat fapta mai înainte ca D.N.A. - ul să se fi sesizat pentru infracțiunea de dare de mită, tribunalul, în baza art. 255 alin. (5) C. pen. a dispus restituirea către denunțător a tranșelor lunare de mită date inculpatului, în total 1.398.400 lei.

Tribunalul a constatat că suma de 40.000 euro pusă la dispoziție din fondurile speciale ale D.N.A. a fost recuperată în urma flagrantului.

Întrucât contractul de cesiune de părți sociale autentificat din 01 februarie 2011 la B.N.P. - F.R. a avut o clauză ilicită (mascând un act material al infracțiunii de luare de mită), s-a dispus, în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., desființarea acestui înscris.

Pentru a asigura aducerea la îndeplinire a dispoziției de restituire a mitei către denunțător s-a menținut măsurile asigurătorii astfel cum au fost instituite prin ordonanțele din 01 și 18 aprilie 2011 ale D.N.A., făcându-se aplicarea disp. art. 19 și 20 din Legea nr. 78/2000.

2. Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal apel inculpatul P.M.G., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând să se dispună achitarea sau revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea și disponibilizarea tuturor bunurilor aflate sub sechestru.

În motivarea apelului, inculpatul a solicitat a se avea în vedere că o serie de mijloace de probă au fost obținute în mod nelegal, respectiv primele înregistrări efectuate în baza ordonanței procurorului din 31 ianuarie 2011, ora 8.00. La momentul și la ora respectivă nu era înregistrat un dosar pe rolul parchetului, acesta fiind înregistrat abia la prânz, astfel încât emiterea în afara cadrului legal al acestei ordonanțe de interceptare a reprezentat o gravă încălcare a dispozițiilor legii pentru că art. 911 C. proc. pen. vorbește despre efectuarea acestor înregistrări de către procurorul care efectuează urmărirea penală sau o supraveghează. Ca atare, procurorul care a dispus în cauza de față nu a fost desemnat să efectueze urmărirea penală în cauză.

De asemenea, a solicitat a se mai avea în vedere că aceste mijloace de probă au fost obținute înainte de începerea urmăririi penale, iar din punctul său de vedere în faza actelor premergătoare nu au putut fi administrate probe pentru că așa dispune în mod operativ Codul de procedură penală.

Totodată a solicitat a se mai avea în vedere că toate aceste mijloace de probă nu au fost menționate într-un proces verbal pentru că a existat, din acest punct de vedere, o neconcordanță între ceea ce a afirmat în procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare și ceea ce a existat în materialitate în dosarul de urmărire penală pentru că s-a făcut vorbire despre existența unui proces verbal de consemnare a actelor premergătoare, el neregăsindu-se în dosarul cauzei, iar procesul verbal care este la dosar a fost încheiat după începerea urmăririi penale. Or, un astfel de proces verbal a trebuit încheiat înainte de începerea urmăririi penale pentru că tocmai în baza actelor consemnate în acest proces verbal s-a început urmărirea penală. A considerat că sunt încălcări grave ale principiului legalității procesului penal, iar toate aceste nelegalități au constituit baza trimiterii în mod legal în judecată a inculpatului și apoi a condamnării, instanța de fond neobservând toate aceste nelegalități.

În aceeași ordine de idei, a solicitat a se avea în vedere faptul că, deși în toate actele procurorului s-a menționat despre momentul presupusei infracțiuni ca fiind plasată înainte de încheierea contractului, a licitației, parchetul a determinat denunțătorul să continue săvârșirea infracțiunii și în baza acestei determinări parchetul a reținut apoi un alt act material al infracțiunii continuate. Ori, modul în care a înțeles să procedeze parchetul a fost contrar dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. Din punctul său de vedere, parchetul l-a transformat pe denunțător într-un veritabil agent provocator pentru că acest denunțător a fost instruit să acționeze în continuare. Mai mult, deși s-a vorbit că în baza acelei înțelegeri urma să i se dea inculpatului o sumă de bani, parchetul i-a îndemnat pe cei doi, respectiv pe M. și pe denunțător, să încheie un act fals de mână din care a rezultat, contrar realității, că a fost un contract de împrumut. A considerat că s-a ales acest procedeu pentru că, în lipsa probelor, mai era nevoie de un intermediar care să susțină scenariul construit de către parchet. Instanța de fond s-a rezumat la a lua întrutotul situația de fapt reținută de parchet și a constatat că s-ar fi dat suma respectivă în tranșe lunare. Instanța de fond nu a arătat care au fost mijloacele de probă din care a rezultat că inculpatul, lunar, ar fi primit suma respectivă de bani. Nu a fost decât o simplă afirmație care a avut la bază o declarație a denunțătorului.

Printr-o hotărâre judecătorească, definitivă, s-a admis plângerea și s-a constatat că, de fapt, denunțătorul nu a fost denunțător, ci a fost autorul infracțiunii de dare de mită. Cu alte cuvinte, instanța a trebuit să aprecieze declarațiile lui S.D. prin prisma dispozițiilor art. 69 C. proc. pen. Singurele mijloace de probă în susținerea inculpatului au fost declarațiile tuturor martorilor din care a rezultat că acesta nu a pretins o astfel de sumă de bani și această înțelegere nu a fost dovedită în nici un fel în mod cert, indubitabil. Probele indirecte au fost două declarații ale soției denunțătorului - învinuit și ale lui M. S-a dovedit faptul că inculpatul s-a aflat în relații de dușmănie cu martora M., iar relatările acelor martori au fost provenite din discuțiile purtate de martori cu denunțătorul.

De asemenea a solicitat a se avea în vedere faptul că instanța de fond nu a lămurit vălmășagul de relații comerciale între inculpat și societățile comerciale reprezentate de către S., iar discuțiile purtate de inculpat cu denunțătorul nu a reprezentat decât discuții în legătură cu derularea contractelor respective, astfel încât în aceste discuții era ușor de plasat de către denunțător fraze în legătură cu sume de bani. în opinia sa, simplele afirmații ale unui denunțător devenit între timp învinuit, au putut constitui baza unei condamnări a unei persoane pentru infracțiuni de corupție. Nu s-a dovedit în nici un fel că inculpatul a pretins bani pentru a facilita obținerea acelui contract, iar membrii comisiei au arătat adevărul în legătură cu licitație respectivă.

În legătură cu imobilul din Predeal, a solicitat a se constata că acesta nu a intrat în posesia inculpatului pentru că la Oficiul Registrului Comerțului a fost respinsă cererea, iar acea tranzacție care urma să se perfecteze a fost făcută la inițiativa familiei M., care nu mai dispunea de lichidități și printr-o astfel de operațiune S., familia P., urmând să dezvolte o afacere turistică.

De asemenea a considerat că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea către martorul denunțător a sumei de bani în condițiile în care el a devenit învinuit.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, achitarea inculpatului și revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea și disponibilizarea tuturor bunurilor aflate sub sechestru.

Totodată a solicitat modificarea controlului judiciar, având în vedere că starea de sănătate a inculpatului s-a înrăutățit.

Curtea examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar în raport de criticile formulate dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat fondat apelul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt și a reținut judicios vinovăția inculpatului în concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.

Pe tot parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale, în fața instanței de fond și a instanței de apel, inculpatul a avut o conduită constant nesinceră, de nerecunoaștere și contestării comiterii faptei reținută în sarcina sa, în vădită contradicție cu întreg materialul probator administrat în cauză, poziția procesuală adoptată de acesta fiind vădit subiectivă, luată în scopul sustragerii de la răspunderea penală, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei pretins comisă și nu are nici un suport probator în cauză.

În acest scop, al sustragerii de la răspunderea penală, inculpatul a invocat nelegalități privind desfășurarea urmăririi penale (s-au efectuat înregistrări audio înainte de înregistrarea dosarului de urmărire penală, care nu au fost dispuse de procurorul de caz, s-au administrat probe în cauză înainte de începerea urmăririi penale, Parchetul l-a transformat pe denunțător într-un veritabil agent provocator), criticile acestea fiind formale, fără a avea vreun temei legal, și nu au fost invocate în cursul urmăririi penale deși inculpatul a fost asistat permanent de un apărător ales, avându-se în vedere procesele - verbale de sesizare din oficiu din datele de 31 ianuarie 2011 și 03 februarie 2011, ordonanța de începere a urmăririi penale, procesul-verbal de aducere la cunoștință a incriminării, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, referatul cu propunere de arestare preventivă, declarațiile denunțătorului S.D.P.

În raport de materialul probator administrat în cauză și individualizat de instanța de fond în considerentele hotărârii pronunțate (pat. 2-4), s-a constatat că s-a reținut în mod judicios vinovăția inculpatului și s-a dispus în mod legal condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, avându-se în vedere și funcția deținută de inculpat și necontestată de acesta, comisă în prima modalitate prevăzută de art. 254 C. pen.

Infracțiunea de luare de mită, fiind încadrată în grupa infracțiunilor de pericol social, este o infracțiune instantanee, consumarea sa având loc la momentul realizării oricăreia dintre cele patru modalități normativ alternative ale conținutului constitutiv al acestei infracțiuni, situație în care nu trebuie legată consumarea acesteia și de realizarea beneficiului.

Infracțiunea de luare de mită poate îmbrăca forma infracțiunii continue atunci când toate cerințele art. 41 alin. (2) C. pen. sunt îndeplinite, și anume dacă există mai mulți mituitori, ceea ce nu a fost cazul în speța de față, în care, anterior lunii septembrie 2009, a existat doar o singură înțelegere între inculpat și denunțător și prin care ultimul s-a obligat săi dea lunar primului circa 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate, înțelegere respectată de martor prin plata primei rate în luna septembrie 2009, dată la care infracțiunea de luare de mită săvârșită de inculpat a fost consumată, împrejurări față de care nu s-a putut reține în sarcina sa săvârșirea acestei infracțiuni în formă continuată, astfel că, doar sub acest aspect s-a constatat fondat apelul acestuia.

În ceea ce privește critica formulată de inculpat privind calitatea de inculpat a denunțătorului cu referire la suma de 40.000 euro pe care i-a înmânat-o la data de 24 martie 2011, sumă considerată în mod nejustificat de inculpat ca fiind o datorie, Curtea a reținut că aceasta nu a fost întemeiată, mai mult, această susținere a fost în defavoarea vădită a acesteia care 1-a acuzat pe denunțător ca având calitatea de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, întrucât, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-ar stabili acest fapt, atunci inculpatul ar fi avut calitatea de subiect pasiv al acestei infracțiuni.

Ca urmare, s-a constatat dovedită pe deplin vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținută în sarcina sa, care nu a fost în formă continuată, a fost o singură infracțiune de luare de mită consumată anterior lunii septembrie 2009, iar obiectul mitei, s-a stabilit corect, că a fost achitat în rate ulterior, împrejurări care nu au atras aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. în cauza de față.

În raport de funcția deținută de inculpat la data săvârșirii infracțiunii, poziția procesuală adoptată de acesta pe tot parcursul procesului penal, gradul ridicat de pericol social al faptei comisă, s-a constatat că pedeapsa aplicată acestuia a fost just individualizată și în raport de celelalte criterii generale prevăzute de art. 72 C. pen. și a fost atât prin cuantum cât și modalitate de executare de natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta a fost circumscris în art. 52 C. pen.

Pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată și de la executarea pedepsei, avându-se în vedere cuantumul și modalitatea de executare a acesteia, dar și poziția procesuală a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, s-a constatat că nu se impune modificarea măsurii preventive luată față de acesta.

În ceea ce privește măsurile asigurătorii dispuse în cauză, sa reținut că acestea au fost dispuse în mod legal în cauză și conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 sunt și obligatorii, împrejurări față de care sa constatat ca fiind nelegală cererea inculpatului de ridicare a acestor măsuri asigurătorii.

În consecință, Curtea de Apel București, secția a II a penală, prin decizia nr. 147/ A din 22 mai 2012 a admis apelul declarat de inculpat a desființat, în parte sentința penală nr. 980 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, și rejudecând a înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului P.M.G. pentru modificarea controlului judiciar.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

3. Împotriva deciziei penale evocate au formulat recursuri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și recurentul inculpat P.M.G., aducând critici ample de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a invocat nelegalitatea hotărârii, sub aspectul greșitei înlăturări a disp. art. 41 alin. (2) C. pen., caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., apreciind că în mod greșit instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei, că infracțiunea de luare de mită este o infracțiune instantanee, consumarea sa având loc la momentul realizării oricăreia dintre cele 4 modalități normativ alternative ale conținutului constitutiv al acestei infracțiuni, situație în care nu trebuie legată consumarea acesteia și de realizarea beneficiului.

Totodată se arată în cuprinsul motivelor de recurs că este greșit raționamentul instanței de prim control judiciar expus în ultimul paragraf al pag. 13 din cuprinsul deciziei, deoarece, pe de o parte, se exprimă o confuzie între infracțiunea continuă și cea continuată, iar pe de altă parte, se conchide în sensul că nu sunt întrunite condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., motivat de faptul că nu există mai mul ni mituitori.

În combaterea punctului de vedere al instanței, procurorul arată că potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, iar existența mai multor mituitori, ceea ce nu este cazul în speță, este aptă a conduce la întrunirea condițiilor coautoratului, ce aparține instituției participației penale, ca formă a pluralității de infracțiuni.

Pe de altă parte, momentul realizării beneficiilor de către inculpat desemnează ca formă a infracțiunii, împrejurarea că a fost realizată în întregime acțiunea care reprezintă elementul material al laturii obiective, iar specificul infracțiunii fapt epuizat constă în prelungirea în timp a infracțiunii, după momentul consumării.

În opinia procurorului, actele materiale repetate de primire a unor sume de bani și a folosului imobilului situat în Predeal, săvârșite de inculpatul P.M.G. și întemeiate pe unicitatea rezoluției infracționale conduc la concluzia potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Recurentul inculpat P.M.G., prin apărătorul ales, a formulat ample motive de recurs înfățișate în scris la dosarul cauzei.

Astfel, într-o primă critică avansată se susține că decizia instanței de prim control judiciar este nemotivată, caz de casare reglementat în art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., sens în care se arată că instanța de apel nu a respectat obligația de a descrie fapta ce face obiectul învinuirii, cu arătarea locului și timpului săvârșirii, nu a analizat probele ce au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și pe cele înlăturate, ori a oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată.

Invocând dreptul la o hotărâre motivată, recurentul inculpat, prin apărătorul ales, subliniază necesitatea ca instanțele să indice cu suficientă claritate temeiurile pe care-și fundamentează hotărârea, în scopul de a face posibilă inter alia, ca acuzatul să-și exercite în mod eficient dreptul la o cale de atac.

În sprijinul celor înfățișate, se învederează aspecte de doctrină și practică judiciară, evidențiindu-se aspectul că în ipoteza în care instanța de control judiciar se limitează în a reține situația de fapt descrisă în rechizitoriu și de către instanța de fond, neprocedând la o analiză a tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului și în considerarea prezumției de nevinovăției, hotărârea pronunțată este nemotivată.

În același sens se susține că preluarea motivării instanței de fond de către instanța de prim control judiciar, prin trimiterea la aspecte disparate, fără a le valoriza însă în ansamblul probator, echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Pentru a se efectua un control al hotărârii, în recurs, este necesar, în opinia apărării, a se cunoaște care a fost starea de fapt reținută de instanța a cărei hotărâre este atacată și pe baza căror probe s-a ajuns la această rezolvare a acțiunii penale, eventual, civilă, iar acest lucru devine posibil decât prin verificarea în baza unei motivări complete a hotărârii recurate.

Analizând decizia recurată prin prisma doctrinei și jurisprudenței în materie, se apreciază că așa-zisa motivare a deciziei se rezumă în concret la aproximativ 2 pagini - nr. 13 și nr. 14 - conținând afirmații generale și, confuze și vagi, instanța de apel nefiind preocupată să răspundă tuturor criticilor formulate de apelantul inculpat P.M.G., ci limitându-se să rețină în mod stereotip că vinovăția inculpatului a fost stabilită judicios de prima instanță, dispunându-se astfel în mod legal condamnarea acestuia.

În viziunea apărării, omisiunea motivării este evidentă și cu privire la respingerea cererii de probe, prin încheierea din 18 mai 2012, în contextul în care cel de-al doilea motiv de apel formulat de inculpat l-a constituit greșita respingere a cererilor de probe.

Ca și instanța de fond, instanța de apel, respingând cererea de probe nu și-a motivat soluția, iar cu privire la efectuarea unei expertize tehnice în construcții, instanța de apel nici nu s-a pronunțat, cea ce atrage incidența cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În același registru se înscriu și criticile recurentului inculpat cu privire la administrarea în fața instanței fondului a unor noi probe, audieri martori, dar și în faza apelului, cereri respinse în mod nejustificat, cu motivarea stereotipă că acestea nu sunt pertinente, concludente, utile soluționării cauzei, împrejurare în care este evidentă lipsa rolului activ al instanței de fond, dar și nepronunțarea instanței de apel asupra unor cereri esențiale (se invocă, de asemenea, elemente jurisprudențiale).

Sub un alt aspect se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de modificare a controlului judiciar depusă la termenul de judecată din 18 mai 2012, dar nici asupra unui alt motiv de apel, respectiv neînlăturarea de către tribunal a unor mijloace de probă obținute în mod nelegal.

În acest sens, se arată că primele înregistrări audio s-au efectuat în baza Ordonanței nr. 14/P/2011 din 31 ianuarie 2011, ora 8,00, prin care procurorul a dispus în temeiul art. 91 alin. (1) și (2) și art. 911 alin. (1) și (2) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore a mai multor convorbiri și comunicații purtate de inculpat, denunțător P.C., M.M. și M.C.

Se susține că examinarea ordonanței arată că, procurorul a dispus aceste înregistrări în afara cadrului legal, în condițiile în care la 31 ianuarie 2011, ora 8,00, pe rolul D.N.A. nu exista înregistrat un dosar având ca obiect faptele descrise în ordonanță, acesta fiind înregistrat abia la ora 1130, când procurorul a întocmit procesul-verbal din 31 ianuarie 2011 de sesizare din oficiu (fila 146 dosar urmărire penală).

Interpretând textele de lege care permit interceptarea și înregistrarea convorbirilor, comunicărilor telefonice, apărarea susține că autorizarea respectivă se putea face numai de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, calitate pe care procurorul R.C. nu o avea în ziua de 31 ianuarie 2012 ora 8,00, ci a dobândit-o abia la ora 1130, după întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu, când dosarul i-a fost repartizat prin rezoluție.

Pe de altă parte, se mai învederează că din examinarea actelor aflate la dosar, rezultă că la momentul la care s-a dispus înregistrarea convorbirilor telefonice și în mediu ambiental, nu existau date că infracțiunea se săvârșește sau se pregătește comiterea ei, ceea ce impune înlăturarea tuturor înregistrărilor ca fiind obținute în mod nelegal prinderea în flagrant fiind organizat la data de 24 martie 2011.

În viziunea apărării, printr-un asemenea procedeu a fost încălcat principiul legalității în instituția probelor, acestea impunându-se a fî obținute, administrate în condițiile respectării stricte a dispozițiilor legale.

Referitor la procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de 25 martie 2011, se solicită înlăturarea acestui act procedural de la dosar, precum și a tuturor actelor enumerate în conținutul său, motivat de faptul că acesta a fost întocmit după începerea urmăririi penale.

În sprijinul aspectelor evidențiate au fost înfățișate elemente de doctrină și practică judiciară.

În ceea ce privește declarațiile martorilor în speță, ale denunțătorului S.D.P. se cere, de asemenea, înlăturarea lor, întrucât acesta a fost audiat în calitate de martor, deși o instanță a stabilit ulterior că împotriva sa se impune începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de dare de mită ori, în calitate de învinuit, declarațiile acestuia urmau a avea un alt regim juridic, dat și pentru că susținerile sale nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Probele analizate conduc, în opinia apărătorului ales al recurentului inculpat, la concluzia că în cauză nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială, că între inculpat și denunțător a intervenit o înțelegere pentru ca primul să-l ajute în obținerea autorizației de construcție a „C.” din Snagov, precum nu s-a dovedit că inculpatul a intervenit pe lângă membrii comisiei ce a decis asupra ofertelor legale de construirea imobilului respectiv.

În legătură cu sumele de bani despre care se face vorbire, evaluând probatoriul cauzei - declarații inculpat, denunțător, martori - apărarea susține că starea de fapt prezentată de inculpat este cea reală și se reflectă în probele cauzei; declarațiile martorului denunțător fiind mincinoase, acesta acționând ca agent provocator, sub îndrumarea directă a procurorului, însă prin depășirea limitelor atribuțiilor conferite de lege, ceea ce impune înlăturarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 24 martie 2011.

Se mai arată că examinarea atentă a probelor dosarului determină concluzia că sumele de bani vehiculate în discuțiile dintre inculpat și martorul denunțător au ca temei raporturile civile dintre primul și societatea comercială reprezentate de cel de-al doilea, evident în acest sens fiind „raportul de expertiză contabilă extrajudiciară” depus la 31 august 2011, în care se concluzionează că lucrarea de la Snagov nu a fost executată încă, existând restanțe.

Deși era obligată să-și motivele afirmația că, „în total, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, inculpatul, în calitate de președinte al F.S. România, a primit de la denunțătorul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, sumele de 1.398.400 lei și 40.000 euro, precum și posesia de fapt a unui imobil situat în Predeal” - instanța de fond nu a invocat nicio probă certă care să dovedească dincolo de orice îndoială, primirea acelor tranșe lunare.

Prezentând aspecte jurisprudențiale, apărarea precizează că indiciile nu sunt suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare, iar înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt, înfăptuirea justiției penale cerând ca judecătorul să nu se întemeieze în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Față de concluziile de achitare, se solicită casarea hotărârii și sub aspectul laturii civile, inculpatul fiind obligat a restitui denunțătorului suma de 1.398.400 lei, în condițiile în care nu s-a observat că printr-o hotărâre definitivă s-a stabilit că S.D.P. nu a denunțat fapta în condițiile art. 255 alin. (5) C. pen., așa încât nu poate beneficia de restituirea sumei în cauză. Examinând hotărârile atacate în raport cu motivele invocate, cu criticile aduse, analizate prin prisma cazurilor de casare înfățișate, dar și în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, prima instanță a constatat vinovăția inculpatului P.M.G. în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa - infracțiune prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. - art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând tragerea acestuia la răspundere penală și aplicând o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b), c) C. pen. pe o durată de 10 ani.

Instanța fondului a apreciat că acuzația adusă inculpatului este fondată, probele cauzei relevând fără vreun dubiu că în perioada septembrie 2009 - martie 2011 în calitatea deținută, aceea de președinte al Federației Sanitas România, de la martorul denunțător S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, în mod recurent (lunar) sume de bani, respectiv cea 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate în scopul atribuirii firmei SC E. SRL - contractul de execuție lucrări - obiectiv „C.” Snagov, dar și posesia de fapt a unei vile din Predeal.

În stabilirea pedepsei, instanța fondului a ținut seama, printre altele, de modalitatea concretă de săvârșire a faptei - în mod elaborat, prin deghizarea unui act material al mitei într-un contract de cesiune - caracterul repetat al faptei, sumele de bani pretinse ca mită.

Inculpatul a înțeles să atace sentința penală nr. 980/ F din 8 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie, iar în fața instanței de prim control judiciar a solicitat administrarea probelor - realizarea unei expertize criminalistice cu privire la conținutul interceptărilor telefonice, a unei expertize evaluări imobiliare (imobilul din Predeal) dar și reaudierea martorilor din lucrări.

Cererea de probatorii a fost respinsă de instanța de apel în mod motivat, prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Apelantul inculpat a formulat ample critici asupra hotărârii fondului, invocând mai multe aspecte care, în opina sa și a apărării, impuneau desființarea acesteia.

S-a susținut că nici procurorul, nici instanța de fond nu au făcut o descriere a faptei, iar în cauză s-a stabilit în mod greșit săvârșirea unei infracțiuni continuate, în condițiile în care în versiunea constituită de acuzare se vorbește de o singură înțelegere intervenită înainte de încheierea contractului respectiv, motiv pentru care s-a cerut judecătorului cauzei înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Într-o altă critică s-a solicitat a se constata că o serie de mijloace de probă au fost obținute în mod nelegal, respectiv primele înregistrări efectuate în baza ordonanței procurorului din 31 ianuarie 2012, ora 8, dată la care pe rolul D.N.A. nu se afla încă înregistrat vreun dosar privind pe P.M.G.

S-a cerut Curții a avea în vedere că aceste mijloace de probă au fost obținute înainte de începerea urmăririi penale, iar din punctul de vedere al apărării, în faza actelor premergătoare nu pot fi administrate probe căci așa dispune în mod operativ Codul de procedură penală.

În acest sens, apărătorul ales al apelantului inculpat, a făcut largi referiri la caracterul nelegal al procesului verbal de consemnare a actelor premergătoare, precum și la procedura de asemenea nelegală de obținere a probelor în cursul urmăririi penale.

Pe de altă parte, s-a solicitat instanței de control să observe că judecătorul fondului nu a lămurit vălmășagul de relații comerciale dintre inculpat și societatea comercială reprezentată de martorul denunțător S.D.P.

De asemenea, apărarea a mai investit instanța de prim control judiciar cu critici vizând dispozițiile de restituire a sumei de bani către denunțător și cu cererea privind modificarea controlului judiciar.

În raport cu criticile aduse de apărare, în evaluarea lor prioritară, Înalta Curte de Casație și Justiție examinând pretinsa incidență în cauză a cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., constând în nemotivarea deciziei atacate, expune:

Contrar celor susținute de recurentul inculpat, prin apărătorul său ales, se constată că, deși instanța de prim control judiciar nu a răspuns în mod detaliat motivelor ample de apel formulate în cauză, a pronunțat o hotărâre fundamentată în fapt și drept și care să permită efectuarea controlului judiciar, astfel încât și-a îndeplinit obligația impusă prin prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Jurisprudența C.E.D.O. a statuat că obligația instanțelor naționale de a motiva hotărârile pronunțate nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, noțiunea de proces echitabil implicând analizarea reală a problemelor esențiale supuse dezbaterii și nu doar încorporarea în cuprinsul deciziei a motivării instanței inferioare.

Din perspectiva unor asemenea exigențe, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea instanței de apel este motivată și permite efectuarea unui control judiciar corespunzător, neputând fi primite criticile aduse cu privire la omisiunea instanței de prim control judiciar de a indica cu suficientă claritate temeiurile ce au stat la baza soluției dispuse.

De asemenea, ca lipsite de fundament apar și criticile care vizează respingerea cererilor de probe formulate de inculpat, de către instanța de apel, în condițiile în care instanța de control a apreciat ca inutilă administrarea probei cu martori ori alte probe.

Prin urmare, apreciind că hotărârea instanței de apel, arătând temeiurile de fapt și de drept ale soluției ce s-a pronunțat, permite Î.C.C.J. a proceda la verificarea legalității și temeiniciei soluției, se vor respinge ca nefondate criticile aduse și circumscrise cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., cu trimiterea la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

O altă critică promovată de apărătorul recurentului inculpat a constat în obținerea în mod nelegal a unor mijloace de probă și neînlăturarea acestora de către instanță, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

În acest sens, a fost invocată modalitatea de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice, evidențiindu-se că la data la care procurorul a dispus potrivit art. 91 alin. (1), (2), art. 911 alin. (1), (2) C. proc. pen. cu privire la interceptarea și înregistrarea, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore - în baza Ordonanței nr. 14/ P din 31 ianuarie 2011 - nu se constituise un cadru legal, nefiind încă înregistrată o cauză penală.

Un alt argument pe care apărarea înțelege să-l înfățișeze în aceeași direcție îl reprezintă aspectul că autorizarea respectivă a interceptării, înregistrării comunicărilor nu putea fi dată decât de procurorul care efectua sau supraveghea urmărirea penală, calitate pe care, potrivit celor analizate în precedent, procurorul ar fi dobândit-o ulterior.

În fine, se apreciază că un alt argument care ar trebui avut în vedere este acela că la data la care s-a procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice nu existau date că se săvârșește o infracțiune sau se pregătește comiterea ei.

Examinând aspectele invocate, rațiunile expuse și în urma propriului demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în total dezacord cu susținerile apărării, că în prezenta cauză mijloacele de probă au fost obținute legal, consfințind elementele de fapt ce pot servi ca probe.

Pe de o parte, observarea actelor de urmărire penală permit a se constata că debutul urmăririi penale, deci constituirea unui cadru procesual corespunzător în care să se dispună măsuri, să se întocmească acte procedurale și procesuale - a avut loc la 31 ianuarie 2011.

Pe de altă parte, nu poate fî primită nici critica privitoare la lipsa unor elemente care să contureze săvârșirea, ori pregătirea săvârșirii unei infracțiuni, la momentul autorizării înregistrării convorbirii telefonice, ambientale, deoarece interpretarea corectă a prevederilor art. 911 C. proc. pen. - texte de lege ce statuează referitor la condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor și comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare - determină concluzia că în condițiile existenței unor date, indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni (pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu), menirea interceptării este aceea de a stabili situația de fapt, de a identifica sau localiza participanții. Ori în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție nu identifică alte rațiuni decât cele enumerate de legiuitor în textul de lege evocat, pentru care s-a procedat la autorizarea provizorie a acelor interceptări telefonice. în fine, nici susținerea potrivit căreia procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 25 martie 2011 s-ar impune a fi înlăturat din registrul probator al cauzei nu poate fi împărtășită, întocmirea lui după începerea urmăririi penale neputând constitui motiv de nulitate.

Dispozițiile art. 224 C. proc. pen. statuează că în vederea începerii urmăririi penale organul de urmărire penală efectuează acte premergătoare, ceea ce în cauză s-a și produs. Aspectul că procesul verbal în conținutul căruia s-au constatat efectuarea acelor acte premergătoare a fost întocmit ulterior începerii urmăririi penale nu poate afecta valabilitatea actelor premergătoare efectuate în cauză.

În raport cu criticile ce privesc greșita condamnare a inculpatului P.M.G., cu existența unei îndoieli ce ar profita acestuia și lipsa certitudinii vizând vinovăția sa, evaluând întregul material probator administrat în cauză și în baza propriului examen, Înalta Curte de Casație și Justiție arată: Instanțele au reținut o corectă situație de fapt în urma evaluării corespunzătoare și pe principiul coroborării a unui material probatoriu în mod complet administrat, concluzionând dincolo de orice dubiu și cu valoare de certitudine cu privire la vinovăția inculpatului P.M.G.

În fapt, s-a constatat că în perioada anilor 2009-2010, inculpatul P.M.G. deținând funcția de președinte al F.S. a primit de la martorul S.D.P., pe baza unor înțelegeri anterioare, în mod repetat, sume de bani (20% din valoarea fiecărei situații de lucrări de contracte) pentru a atribui firmei SC E. SRL un contract de execuție lucrări (executarea obiectivului „Centrul de educație, perfecționare și recreere - Snagov”), societate al cărui director era martorul denunțător S.D.P. și director economic (calitate de executant).

Într-o asemenea „înțelegere” contractul de execuție lucrări încheiat din 22 mai 2009, martorul denunțător reprezentant al societății comerciale executante a lucrărilor a returnat inculpatului - președinte al F.S., în calitate de beneficiar al lucrărilor - în perioada septembrie 2009 - martie 2011, sumele de 1.398.400 lei și 40.000 euro, dar și posesia în fapt a unui imobil situat în Predeal în valoare de 535.165 lei.

De menționat că în cauză a fost realizată o procedură flagrantă în care asupra inculpatului a fost găsită suma de 40.000 euro.

Dincolo de apărarea pe care inculpatul și-a construit-o de-a lungul procesului penal, de strânsele relații de prietenie existente la data faptelor între inculpat și martorul denunțător, relații concretizate în mai multe raporturi juridice, fie ele și licite în parte, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră, așa cum instanțele inferioare au făcut-o, că întregul material probator al cauzei demonstrează, dincolo de orice îndoială, caracterul ilicit al acțiunilor inculpatului, înțelegerea cu denunțătorul și primirea acelor sume de bani, a folosului acelui imobil cu titlu de mită, în urma pretinderii. Mărturie în acest sens stau între altele, declarațiilor martorilor S.C., M.C., M.M., conținutul interceptărilor convorbirilor, comunicărilor telefonice, a celor ambientale, dar și caracterul nesincer al susținerilor inculpatului.

Nu poate fi reținut aspectul că în cauză denunțătorul ar fi acționat ca un agent provocator, sub îndrumarea directă a procurorului și prin depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legiuitor - context în care, potrivit apărării s-ar impune înlăturarea procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 24 martie 2011 - întrucât niciun element al cauzei nu dovedește vreo provocare din partea denunțătorului ca inculpatul să comită infracțiuni, ci dimpotrivă, se relevă cu evidență inițiativa și atitudinea activă a inculpatului.

Se poate constata că, în cauză, organul de urmărire penală s-a limitat la a cerceta în mod pasiv activitatea infracțională, fără a exercita vreo influență încât să determine la săvârșirea unei fapte penale, care fără această intervenție nu ar fi fost săvârșită.

Apărările inculpatului au fost în mod corect înlăturate de către judecătorul fondului care a argumentat judicios reținerea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii deduse judecății - pretindere, primire mită - procedând la o corespunzătoare încadrare juridică a faptei.

Astfel, contrar celor statuate de instanța de prim control judiciar, și în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul, în baza unei rezoluții infracționale unice a primit în mod repetat sume de bani cu titlu de mită de la martorul denunțător (în fapt, lunar), ceea ce atribuie infracțiunii caracter continuat.

Exprimând o confuzie între infracțiunea continuă și continuată și evidențiind că infracțiunea de mită este infracțiune de pericol, instantanee, a cărei consumare are loc la momentul realizării oricăreia dintre cele patru modalități alternative ale conținutului constitutiv - instanța de prim control judiciar procedează la o abordare greșită a problematicii în discuție.

Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune intenționată comisivă a cărei urmare imediată rezultă din materialitatea faptei, deoarece legea nu condiționează existența infracțiunii de producerea unei urmări, urmarea socialmente periculoasă constând în crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu într-un organ sau într-o instituție de stat.

Actele de pregătire, acceptare și nerespingere a promisiunii sunt considerate ca făcând parte integrantă din conținutul infracțiunii, în esență, ele fiind acte de pregătire ale „primirii de bani sau alte foloase”, dar prezentând totodată un pericol social deosebit și determinând incriminarea lor autonomă.

În speță, momentul realizării efective a beneficiilor de către inculpat marchează în raport cu formele infracțiunii, împrejurarea că a fost realizată acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective, evidențiind specificul infracțiunii, fapt epuizat, respectiv prelungirea în timp a infracțiunii după momentul consumării.

Actele materiale comise, în mod repetat, de primire a unor sume de bani și a folosului imobilului situat în Predeal de inculpatul P.M.G. și având fundament rezoluțiunea unică infracțională, determină infracțiunea cu caracter continuat, astfel încât, în acord cu concluziile procurorului, cu motivul de recurs susținut de acesta, Înalta Curte de Casație și Justiție - în raport cu unicitatea subiectului activ, cu pluralitatea actelor de executare și unicitatea hotărârii infracționale, dar și cu conținutul actelor de executare - va reține în încadrarea juridică dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Întrunite fiind cerințele tragerii la răspundere penală a inculpatului P.M.G., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei stabilite a fost corect efectuată în lumina criteriilor art. 72 C. pen., pedeapsa principală, prin natură, cuantum, modalitate de executare, dar și pedeapsa accesorie și cea complementară, fiind în măsură să asigure îndeplinirea scopului general și special al prevenției sociale, restabilirea ordinii de drept încălcate, dar și o reală inserție socială a inculpatului.

Instanțele au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, mijloacele concrete de săvârșire a infracțiunii, poziția deținută de inculpat, președinte al Federației Sanitas România - la data faptelor, caracterul recurent al actelor ilicite, atingerea aduse unor valori sociale importante, dar și elemente ce caracterizează persoana inculpatului.

De asemenea, dispoziția de restituire către denunțător a tranșelor lunare de mită este în acord cu dispozițiile legale în materie.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., va casa, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce privește încadrarea juridică și rejudecând, va reține în încadrarea juridică dată faptei, săvârșită de inculpatul P.M.G., prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul inculpat P.M.G. împotriva aceleași decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 147/ A din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce privește încadrarea juridică și rejudecând:

Reține în încadrarea juridică dată faptei, săvârșită de inculpatul P.M.G., prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul inculpat P.M.G. împotriva aceleași decizii.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., rămân în sarcina statului.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2013.

OPINIE SEPARATĂ

Cu opina separată a doamnei judecător C.G.A. în sensul admiterii recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și de recurentul intimat inculpat P.M.G. împotriva aceleași decizii.

Casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea privind modificarea controlului judiciar formulată de inculpatul P.M.G.

Contrar opiniei majoritare apreciez că în cauză se impune admiterea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și al inculpatului P.M.G., casării deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre judecare la instanța de apel, fiind incidente cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege”) și art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. (instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului).

I. Cu privire la critica recurentului inculpat P.M. întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Din analiza conținutului hotărârii recurate se constată că întreaga motivare este făcută în cuprinsul unei singure file (pag. 13-14), iar cu privire la existența faptei și vinovăției inculpatului, instanța se rezumă la o singură frază.

„În raport de materialul probator administrat în cauză și individualizat de către instanța de fond în considerentele hotărârii pronunțate se constată că s-a reținut în mod judicios vinovăția inculpatului și s-a dispus în mod legal condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, avându-se în vedere și funcția deținută de inculpat și necontestată de acesta, comisă în prima modalitate prevăzută de art. 254 C. pen.”

Or, o asemenea motivare încalcă flagrant dispozițiile art. 356 C. proc. pen., conform cărora, hotărârea trebuie să cuprindă o descriere a faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.

Motivarea reprezintă temeiul propriu-zis al hotărârii, întrucât se arată raționamentul judecătorilor, prezentându-se adoptarea sau respingerea anumitor principii sau dispoziții de drept pozitiv se expune felul cum au fost încadrate faptele presupus a fi săvârșite în limitele strict prevăzute de legi, se expun faptele supuse judecății, cu argumentarea deductivă sau inductivă a judecătorilor, cu silogismele sau temeiurile utilizate după cum indică normele legale.

Decizia instanței de apel debutează cu afirmația generică „instanța de fond a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt și a reținut judicios vinovăția inculpatului în concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești”.

În afara acestei aprecieri generice (ce s-ar fi justificat într-o motivare în care inculpatul s-ar fi prevalat de dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), nu există nicio descriere cu privire la faptele imputate inculpatului, nu rezultă în ce constă latura obiectivă a infracțiunii, care este elementul material concret comis de către inculpat, astfel încât el să corespundă elementului stabilit în abstract de norma de incriminare.

În cele două pagini ce conțin motivarea instanței de prim control judiciar în nicio propoziție nu se indică elementul material concret prin care fapta imputată ar fi fost comisă.

Mai mult, instanța de apel nu arată care sunt considerentele pentru care apărarea inculpatului, în sensul că nu a comis fapta nu poate fi primită.

Instanța face aprecieri de genul „inculpatul a avut o conduită constant nesinceră, de nerecunoaștere și contestare a comiterii faptei, în vădită contradicție cu întreg materialul probator administrat în cauză, poziția procesuală adoptată de acesta fiind vădit subiectivă, în scopul sustragerii de la răspunderea penală”, fără a aduce argumente care să justifice respingerea apărării esențiale, aceea că inculpatul nu a comis fapta.

Totodată, instanța de apel nu face o analiză a probelor care ar dovedi vinovăția, prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, nu arată care sunt probele pe care se sprijină soluția de condamnare și de ce sunt înlăturate cele învederate de către inculpat în susținerea nevinovăției sale.

În motivele de apel, aflate la filele 46-99, inculpatul face o analiză detaliată a tuturor probelor, învederând care probe se coroborează și susțin nevinovăția sa și care trebuie privite izolat, neavând relevanță în stabilirea vinovăției sale.

Astfel, fără a fi descrisă situația de fapt, instanța omite să prezinte raționamentul său logico-juridic care să demonstreze suprapunerea, coincidența dintre o normă de incriminare și o stare de fapt dovedită.

Fără prezentarea unei asemenea raționament logico-juridic, instanța ajunge la concluzia vinovăției inculpatului, fără a face referire la vreo probă directă sau măcar indirectă care să ateste fapta inculpatului, iar în măsura în care indica aceste probe ele trebuiau analizate în expunerea hotărârii.

Or, în considerentele hotărârii nu se face referire la nicio probă care să dovedească vinovăția inculpatului prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii. Singura frază existentă în cuprinsul hotărârii, referitoare la probe este aceea că” „în raport de materialul probator administrat în cauză și individualizat de instanța de fond în considerentele hotărârii pronunțate a fost reținut în mod judicios vinovăția inculpatului”.

O asemenea motivare vine în contradicție cu principiile de drept aplicabile, cu dreptul la un proces echitabil al inculpatului.

Instanțele au obligația de a-și motiva hotărârea în vedere garantării bunei administrări a justiției, dar și a drepturilor părților la un proces echitabil, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., astfel ca justițiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care aceste apărări i s-au respins (cauza Burg și alții c. Franței, cauza Suominen c. Finlandei).

Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces și opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanța de control judiciar, elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Este adevărat, așa cum se arată și în jurisprudența CEDO că nu trebuie să existe un răspuns la fiecare argument avansat de părți, însă, din conținutul hotărârii recurate reiese că instanța de apel, deși a constatat existența faptei nu a prezentat împrejurările de loc, de timp, de mod, de mijloace, de scopul în care s-a săvârșit fapta, nu a făcut o analiză a probelor din care să rezulte vinovăția inculpatului, motivele pentru care au fost reținute unele probe și de ce au fost înlăturate altele, nu a analizat apărările ample ale acestuia cu privire la nevinovăția sa (în motivele de apel inculpatul P.M. a detaliat fiecare probă și a analizat-o, făcând coroborarea tuturor probelor și prezentând contradicțiile din probatoriu), nu a verificat dacă împrejurările reținute de instanța de fond reprezintă adevărul material, complet și cert (Boldea vs. România), astfel încât instanța de recurs practic este în imposibilitate de a controla hotărârea instanței de apel.

Pentru a putea efectua un control al hotărârii în recurs e necesar a se cunoaște care a fost starea de fapt reținută de instanța a cărei hotărâre este atacată și pe baza căror probe s-a ajuns la această situație. Acest lucru nu poate fi verificat decât pe baza unei motivări complete a hotărârii recurate.

Instanța europeană pentru drepturile omului s-a pronunțat constant că argumentele atât ale apărării, cât și ale acuzării trebuie să fie analizate în hotărâre, pentru ca cei care sunt trimiși în judecată pentru diferite fapte să fie convinși că judecătorul le-a analizat apărările și în acest sens să aprecieze și șansele de reușită ale unui recurs (cauza Hadjianastassiou c. Greciei).

De altfel și jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție este în acest sens, pentru rațiuni identice în deciziile nr. 1328 din 4 aprilie 2011, nr. 4007 din 5 decembrie 2012, nr. 2721 din 14 iulie 2011, nr. 3018/2004, nr. 2664 din 5 septembrie 2012, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Având în vedere cele expuse în legătură cu viciile hotărârii atacate, precum și identitatea între acestea și cele reținute în deciziile instanței supreme, conduc la un raționament identic „Ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet”= Unde se aplică același raționament, se aplică aceeași soluție.

II. Analizând decizia atacată și prin prisma cazului de casare cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., constată a fi incident și acest motiv de reformare.

În esență, motivele de apel ale inculpatului P.M. au constat în:

1. Neînlăturarea de către instanța de fond a unor mijloace de probă administrate în mod nelegal cum sunt: înregistrările audio-video efectuate înainte de a fi înregistrat un dosar pe rolul D.N.A. și înainte de a se începe urmărirea penală în cauză așa cum s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 (a se vedea și sentința penală nr. 59/ P din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța); procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 25 martie 2011 (după începerea urmăririi penale), în condițiile în care nu există proces-verbal de consemnare a efectuării acțiunii premergătoare din 22 martie 2011, care a stat la baza începerii urmăririi penale din aceeași dată.

2. Critica privind greșita respingere a probelor în apărare, constând în efectuarea a patru expertize (tehnico-financiară, evaluatorie, criminalistică a autenticității înregistrării audio-video, cât și de construcție), proba testimonială cu audierea a șase martori privind situația de fapt, fiecare cu teza probatorie consemnate separat.

3. Nemotivarea sentinței în ceea ce privește înlăturarea apărărilor inculpatului.

4. Greșita condamnare pentru infracțiunea de luare de mită.

5. Pe latură civilă s-a criticat aspectul că în mod greșit prima instanță ar fi dispus restituirea către denunțătorul S.D.P. a sumei de 1.398.400 lei, dovedit fiind printr-o hotărâre penală definitivă că acesta nu a denunțat fapta în condițiile art. 255 alin. (5) C. pen. și ca atare nu poate beneficia de restituirea sumei în cauză.

Prin decizia recurată, instanța de prim control judiciar s-a pronunțat numai pe critica privind nelegalitatea urmăririi penale, fără a răspunde la toate celelalte 4 critici expuse, cât și pe cererea de înlocuire a măsurii preventive restrictive de libertate de mișcare. Instanța de apel și-a însușit motivarea instanței de prim control judiciar, iar analiza primei critici a fost efectuată la modul generic într-un singur paragraf al paginii 13 din hotărâre (paragraf 4). Critica nr. 4 la fel de generic a fost motivată (pagina 13 - paragraf 6) într-o singură frază fiind reținută ca și dovedită infracțiunea de luare de mită, cu trimitere explicită la motivarea instanței de fond, fără a analiza în nicio formă motivul de apel așa cum a fost pe larg dezvoltat, aspect ce echivalează cu repronunțarea pe cererile inculpatului.

Faptul că instanța de apel a analizat modalitățile alternative ale infracțiunii de luare de mită (paragraf 7-8 ale paginii 13 și 1; 2; 3 ale paginii 14) pentru a justifica înlăturarea agravantei ca infracțiune continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., nu poate echivala cu o motivare a criticii inculpatului P.M. pentru nesăvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Astfel, se constată nepronunțarea instanței de prim control judiciar pe cereri esențiale de natură a influența soluția procesului penal.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, acestea având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă (cauza Albina c. României).

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. pentru a fi operant trebuie ca motivul de apel asupra căruia instanța de apel nu s-a pronunțat să aibă influență asupra soluționării cauzei sau, cu alte cuvinte, să fie de așa natură încât, dacă s-ar fi admis, ar fi schimbat soluția asupra procesului sau să garanteze drepturile părților. Or, în cauză, sunt îndeplinite aceste cerințe.

Mai mult, la termenul din 30 martie 2012 în fața instanței de apel au fost propuse de către inculpat o serie de probe, printre care și efectuarea mai multor expertize printre care și expertiza tehnică în construcții. Or, așa cum rezultă din conținutul încheierii din 18 mai 2012 instanța omite să se pronunțe pe această solicitare a inculpatului, de natură să influențeze, în opinia sa, soluția procesului.

Astfel, instanța deși se afla într-o cale devolutivă de atac, a omis să analizeze și să se pronunțe pe o serie de cereri esențiale în aflarea adevărului, așa cum impun dispozițiile art. 3 C. proc. pen. Aplicarea acestui principiu este de natură a asigura realizarea procesului penal, astfel încât orice infractor să fie pedepsit numai în măsura vinovăției sale și orice persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Nefăcând o analiză a tuturor probelor administrate în procesul penal și neîndreptându-și atenția, în considerarea prezumției de nevinovăție și în scopul aflării adevărului spre analizarea probelor din care ar putea reieși nevinovăția inculpatului, instanța a încălcat dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 6 și art. 287 C. proc. pen.

De asemenea, instanța de apel nu s-a conformat nici dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd ca principiu fundamental pentru judecata în fața instanței de prim control judiciar, obligația acesteia ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Față de cele reținute, nemotivarea laturii penale (latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii) sau civile a cauzei, motivarea în termeni generali fără referire la particularitățile cauzei, nepronunțarea asupra unor cereri esențiale pentru inculpat pune părțile în imposibilitate de a critica hotărârea în fața instanței de judecată. Astfel, hotărârea este lovită de nulitate, chiar dacă este relativă, produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. Aceasta, prin conformare la efectul devolutiv total în fapt și în drept, prevăzut de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., va proceda la prezentarea și analiza riguroasă din punct de vedere juridic și logico-formal a probelor ce poartă asupra existenței faptelor imputate și din care rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului, va răspunde la totalitatea cererilor și criticilor ridicate de acesta (inclusiv la criticile dezvoltate prin recursurile promovate de către Parchet și inculpat), iar în esență, va administra sau doar va analiza și interpreta orice alte probe prin care să se atingă scopul procesului penal pornit împotriva inculpatului recurent, așa cum este definit prin dispozițiile art. 1 alin. (1) C. proc. pen. și pentru aflarea deplinului adevăr judiciar în cauză.

Cu privire la cererea inculpatului P.M., de modificare a controlului judiciar, în sensul de a-i fi extinse limitele teritoriale în care să se deplaseze și la nivelul județului Ilfov, întrucât a construit un imobil în satul Vlădiceasca, com. Snagov, jud. Ilfov, o consider neîntemeiată.

Inculpatul a depus la dosar doar autorizația de construcție nr. 117 din 17 septembrie 2010, proces-verbal din 21 septembrie 2012, privind încheierea executării lucrărilor și proces verbal de terminare și recepție a lucrării din 17 septembrie 2012, fără a face dovada că într-adevăr familia sa și-a stabilit domiciliul la această adresă, fapt ce ar impune și prezența sa alături de familie.