Continuation of preventive detention for minor trafficking after first-instance conviction

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr. 3763/101/2012, Curtea de Apel Craiova – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pe rol, fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpații C. (fostă K.) E. și P.F., deținuți în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, având ca obiect traficul de minori (Legea nr. 678/2001 art. 13), împotriva sentinței penale nr. 198 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 20309/215/2012, în temeiul dispozițiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen. a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.E. și P.F.

Reținând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, fiind îndeplinite, în continuare, condițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților C.E. și P.F.

În termen legal, inculpata C. (fostă K.) E. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, prin apărătorul din oficiu, admiterea acestuia, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu se mai impune menținerea acesteia, deoarece nu există date sau indicii că lăsată în libertate ar săvârși acte materiale de natura celor pentru care este cercetată.

De asemenea, a mai susținut că s-a pronunțat o sentință de condamnare, astfel că lăsată în libertate nu ar mai putea influența desfășurarea procesului penal, probatoriul fiind deja administrat în cauză și nu în ultimul rând, apreciind că s-a împlinit termenul rezonabil al stării de arest, fiind în detenție preventivă de la data de 27 martie 2012.

Recursul declarat de inculpată nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 30 ianuarie 2013 a constatat că în cauză și la acest moment se impune menținerea în continuare a stării de arest a acesteia, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, fiind îndeplinite, în continuare, condițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracțiunile pentru care cei doi inculpați sunt cercetați în acest dosar sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de care în temeiul art. 3002 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților C.E. și P.F.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 198 din 30 octombrie 2012, Tribunalul Mehedinți, a condamnat pe inculpata K.E., la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatei K.E. că aceasta le determina, prin constrângere, pe propria fiică minoră, pe nepoata sa minoră și pe minora V.A. să se prostitueze în schimbul obținerii de venituri.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatei pronunțată pe fond de Tribunalul Mehedinți nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O., temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatei nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatei, respectiv faptul că are antecedente penale, precum și împrejurările referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuită, respectiv pericolul social al acestora, impactul asupra părților vătămate minore, faptul că lăsarea în libertate a inculpatei ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acesteia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpata până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, încheierea pronunțată la 30 ianuarie 2013 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpata C. (fostă K.) E. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C. (fostă K.) E. împotriva încheierii din data de 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2013.