Internet fraud conspiracy trial invalidated for insufficient individualized sentencing and improper service of process
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of the prosecution and multiple defendants, quashing the Court of Appeal’s 2011 decision and remanding the case for retrial to the same appellate court, thereby leaving no final conviction in force and ordering the immediate release of one defendant who had begun serving a sentence based on the now-invalidated judgment. The dispute centered on a massive organized criminal network specializing in internet frauds (selling fictitious luxury vehicles and electronics via cloned websites) committed between 2004 and 2006, with the primary legal challenges involving the appellate court’s failure to properly individualize sentences, its omission of mandatory confiscation measures, and significant procedural irregularities including the trial of two defendants without legal summons and a lack of specific reasoning for their individual guilt and penalty differentiation. The court found the decisive grounds for cassation under Articles 3859(1) points 9 and 21 of the Code of Criminal Procedure, citing the absolute requirement for individualized judicial motivation to allow for effective judicial review and the violation of the right to a defense due to the adjudication of parties who were not legally summoned or were prevented from participating due to procedural errors, which rendered the prior judgments null and void regardless of the substantive merits of the fraud charges.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. c) C. pen, art. 76 lit. b) C. pen, art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 76 lit. c) C. pen, art. 33 lit. a) C. pen; Internet fraud conspiracy trial invalidated for insufficient individualized sentencing and improper service of process: În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.T.C. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul B.T.C. zis P. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 56 din 05 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 15179/63/2008, s-a dispus, în baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului D.C.G. la 3 ani închisoare; în baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și 41 alin. (2) C. pen., condamnarea aceluiași inculpat la 2 ani închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul D.C.G. zis M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.D. la 3 ani închisoare; în baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și 41 alin. (2) C. pen., condamnarea aceluiași inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea aceluiași inculpat la 6 luni închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul M.C.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C.A. la 3 ani închisoare; în baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la un an închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul C.C.A. zis S. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M.Ș. la 3 ani închisoare; în baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul C.M.Ș. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.S.M. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar potrivit art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul A.S.M. zis S. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 și urm C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.Ș.S. la 3 ani închisoare; în baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 99 și urm C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul I.Ș.S. zis D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C.D. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.; În baza art. 293 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o lună închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul S.C.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A.L. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar potrivit art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul G.A.L. zis C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I.C. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar potrivit art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul B.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M.C. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 293 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) rap. la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o lună închisoare și, conform dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au dispus contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul T.M.C. zis T. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.T.C. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul B.T.C. zis P. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar conform art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul C.C. zis R. - fost B. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul P.A. zis P. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.V.C. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare și în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul S.V.C. zis P. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 și urm C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.C. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare și, conform dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul B.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 și urm C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I.S. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar potrivit art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul C.I.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 și urm C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M.A. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la 2 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul D.M.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 și urm C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului I.I. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul I.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I.A. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare și conform dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul B.I.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.N.F. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit ‚aceste pedepse, urmând ca inculpatul D.N.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I.A. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 293 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) rap. la art. 76 lit. e) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o lună închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul P.I.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului P.Ș.M. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 293 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. e) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o lună închisoare, iar potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul P.Ș.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.B. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.; a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul S.B., zis B. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.L.C. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul M.L.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.M. la 3 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 74 lit. c) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul A.M. zis A., zis B. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 alin. (2) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru toți inculpații; în baza art. 862 C. pen., la cuantumul pedepsei închisorii aplicate, s-a adăugat un interval de timp 3 ani ca termen de încercare, iar în baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanță; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește, 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, iar conform art. 863 alin. (3) C. pen., inculpații au fost obligați să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de instanță, atrăgându-li-se atenția asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
S-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedepse accesorii; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii; pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) și b) C. pen., s-a dispus a fi aplicabilă și pentru inculpații minori, pedeapsă a cărei executare s-a dispus să înceapă la împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile vătămate ce s-au constituit părți civile în procesul penal; în baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 126.972 euro și a sumei de 26.574 dolari S.U.A., reprezentând c/val prejudiciu nerecuperat; în baza art. 14 C. pen. raportat la art. 346 C. pen., au fost obligați inculpații în solidar, iar inculpații minori în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la următoarele sume, către părțile civile, astfel:
1. G.P. - 699 dolari S.U.A.
2. J.C. - 8.000 euro
3. J.L. - 1.300 dolari S.U.A.
4. C.F. - 12.000 euro
5. A.C. - 7.300 euro
6. W.F. - 6.833 euro
7. T.C. - 10.400 euro
8. P.H.G. - 6.850 euro
9. C.D. - 25.000 euro
10. R.E.W.P. - 3000 euro
11. P.G. - 824 euro, reprezentând daune materiale, dispunându-se totodată ca, la sumele respective să se calculeze și rata inflației la data achitării debitului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond - din analiza actelor și lucrărilor dosarului, respectiv: declarațiile martorilor, înregistrările telefonice, declarațiile părților vătămate, fișe de cazier judiciar, coroborate cu toate celelalte probe de la urmărirea penală și cu recunoașterea de către inculpați a săvârșirii faptelor - a constatat, în esență, că vinovăția inculpaților pentru săvârșirea faptelor ce fac obiectul trimiterii în judecată a fost pe deplin dovedită.
Astfel, activitatea infracțională a inculpaților constă în aceea că, în perioada 2004 - 2006, grupurile infracționale organizate în componența reținută în actul de sesizare a instanței, au săvârșit mai multe fraude prin internet, utilizând moduri de operare diverse, prin care au produs un prejudiciu destul de mare, fiind păgubiți 56 de cetățeni străini, care au depus plângeri penale împotriva inculpaților.
În concret, s-a reținut de prima instanță că rețeaua infracțională organizată posta pe site-uri specializate în vânzări de autoturisme și de aparatură electronică, anunțuri prin care ofereau spre vânzare autoturisme de lux și aparatură electronică de ultimă generație, iar pentru aceasta foloseau ilicit numele unor societăți comerciale române și străine consacrate în acest domeniu, sau firme fantomă, pentru a câștiga încrederea cumpărătorilor.
A rezultat astfel că a existat o rețea infracțională structurată în mai multe grupuri criminal organizate care, în timp, s-a omogenizat pe nucleul constituit din infractorii: D.C.G., C.C.A., M.C.D. și C.M.Ș. care, în calitate de lideri, se ocupau cu postarea anunțurilor fictive, crearea site-urilor frauduloase, clonarea site-urilor oficiale ale unor societăți comerciale renumite, obținerea documentelor de identitate autentice în baza cărora se ridicau bani obținuți din fraude, prin serviciul Western Union, sau dirijați în conturi bancare deschise în baza acelorași documente. De asemenea, racolau și instruiau intermediari care, la rândul lor, racolau săgețile ce erau destinatarii sumelor de bani obținute prin fraude informatice.
Pe cale de consecință, s-a apreciat de instanța de fond că faptele inculpaților - constând în inițierea unui grup infracțional organizat specializat în lansarea și postarea pe internet de oferte fictive de vânzare autovehicule și produse electronice pe care nu le dețineau în realitate, în scopul obținerii de foloase materiale prin inducerea în eroare a persoanelor interesate de aceste oferte și racolarea de persoane dispuse să primească prin servicii de transfer monetar și să ridice din conturi deschise pe numele lor sau al altor persoane, sumele de bani astfel obținute prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin sisteme informatice - au fost dovedite de probele administrate în cauză, iar susținerile apărătorilor inculpaților în sensul că nu există grup infracțional organizat, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, nu au putut fi primite, întrucât a rezultat indubitabil că inculpații au constituit un grup infracțional organizat urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave.
Totodată, s-a apreciat că faptele inculpaților au fost corespunzător încadrate în drept, reținându-se în sarcina acestora săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, iar pentru inculpatul M.C.D. și infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1)-(3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; pentru inculpatul C.C.A. și infracțiunea prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, pentru inculpatul S.C.D. și infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen., pentru inculpatul T.M.C. infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen. și P.I.A.,pentru săvârșirea și a infracțiunii prev.de art. 293 C. pen.
Pentru inculpații D.C.G., I.Ș.S., B.M.C., C.I.S., D.M.A. și I.I., instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 99 și următoarele C. pen., aceștia fiind minori la data săvârșirii faptelor.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, criteriile înscrise în art. 72 C. pen., inculpații D.C.G., C.M.Ș. și B.I.A. sunt cunoscuți cu antecedente penale, reținând totodată vârsta tânără a acestora, împrejurarea că inculpații D.C.G., I.Ș.S., C.I.S., D.M.A. și I.I. sunt minori, au recunoscut fapta, situație în care s-au reținut în favoarea acestora dispozițiile art. 74, 76 C. pen., urmând a aplica pedepse sub minimum prevăzut de lege respectiv 3 ani (având în vedere și egalitatea de tratament) a cărei executare să fie fără privare de libertate, aplicându-se astfel dispozițiile art. 861 C. pen., scopul educativ preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. considerându-se că se va realiza în aceste condiții, deoarece privarea de libertate reprezintă o modalitate de executare a pedepsei extremă.
Pe durata termenului de încercare potrivit art. 863 C. pen., s-a dispus ca inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanță; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește, 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, iar conform art. 863 C. pen., inculpații s-a dispus ca inculpații să fie obligați să nu-și schimbe domiciliul sau reședința avută, să nu depășească limita teritorială stabilită decât în condițiile stabilite de instanță.
Față de natura și gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost săvârșite faptele precum și persoana inculpaților, instanța de fond a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b1) C. pen., ca pedepse accesorii.
De asemenea, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen., s-a dispus a fi aplicabilă și inculpaților minori, această pedeapsă urmând a-și începe executarea la împlinirea de către inculpați a vârstei de 18 ani.
Instanța de fond a dispus confiscarea sumei de 126.972 euro și 26.574 dolari S.U.A., sume nerestituite părților vătămate, iar acțiunea civilă promovată în procesul penal de părțile vătămate a fost admisă în parte, conform dispozițiilor art. 14 C. pen. raportat la art. 346 C. pen., obligându-i astfel pe inculpați în solidar, iar pe inculpații minori în solidar și cu părțile responsabile civilmente, astfel: G.P. - 699 dolari S.U.A.; J.C. - 8.000 euro; J.L. - 1.300 dolari S.U.A.; C.F. - 12.000 euro; A.C. - 7.300 euro; W.F. - 6.833 euro; T.C. - 10.400 euro; P.H.G. - 6.850 euro; C.D. - 25.000 euro; R.E.W.P. - 3.000 euro; P.G. - 824 euro, reprezentând daune materiale, iar la sumele respective, s-a dispus a se calcula și rata inflației la data achitării debitului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cât și inculpații B.T.C., B.M.C., C.C.A., C.C., D.M.A., D.C.G., D.N.F., I.Ș.S., I.I., M.C.D., P.A., P.I.A., P.Ș.M., S.B., S.C.D., S.V.C., T.M.C., M.L.C. și C.M.Ș.; dar și partea responsabila civilmente D.F., precum si avocații C.N., B.M., B.L. și P.L.
Ministerului Public a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond, în mod nelegal a aplicat inculpaților - pentru infracțiunile săvârșite - pedepse în alte limite decât cele prevăzute de art. 49 din Legea nr. 161/2003.
În speță, se susține că deși s-au reținut circumstanțe legale atenuante, pedepsele care s-au aplicat inculpaților nu au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege și nu s-a dat eficiență prevederilor legale referitoare la aceste circumstanțe, îndeosebi în ceea ce privește starea de minoritate a unora dintre inculpați.
2. În mod nelegal instanța de fond nu a aplicat inculpaților majori pedepse complementare pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003.
3. Nu a fost reținută circumstanța agravantă prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen. în privința inculpaților majori, cu toate că instanța de fond a reținut că infracțiunile au fost săvârșite de inculpați majori împreună cu inculpați minori.
4. În mod nelegal prima instanță nu a făcut aplicarea prevederilor art. 118 C. pen., în sensul că nu a dispus confiscarea bunurilor, înscrisurilor și a sistemelor informatice folosite la comiterea infracțiunilor.
5. Prima instanță, în mod nelegal nu a constatat incidența dispozițiilor art. 865 C. pen. privind anularea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată anterior inculpatului D.C.G.
6. În mod nelegal nu s-a făcut aplicația dispozițiilor art. 1101 C. pen. cu privire la inculpații minori, deși s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate acestora.
7. S-au încălcat dispozițiile art. 88 C. pen. cu privire la inculpatul C.M.Ș., în sensul că nu s-a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat perioada arestului preventiv.
8. Instanța de fond nu a avut în vedere la aplicarea pedepsei care a fost stabilită inculpatului B.I.A. și pedeapsa anterioară aplicată în Dosarul nr. 4657/2006 al Judecătoriei Craiova.
9. Referitor la soluționarea laturii civile, se susține că prima instanță a rezolvat parțial aspectele vizând prejudiciul infracțional, în sensul că s-a pronunțat numai cu privire la 11 dintre părțile vătămate constituite părți civile.
10. Instanța de fond, constatând că inculpații au folosit documente de identitate false în vederea ridicării sumelor de bani rezultate din comiterea infracțiunilor, în mod nelegal nu a procedat la anularea acestora.
Ultimul motiv de apel a vizat netemeinicia sentinței, susținându-se că au fost încălcate dispozițiile art. 72 C. pen., care reglementează individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanță aplicând tuturor inculpaților pedepse de câte 3 ani închisoare, dispunând suspendarea executării acestora sub supraveghere, fără să diferențieze atât cuantumul cât și modalitatea de executare, raportat la modul concret în care au fost săvârșite faptele, starea de minoritate, circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor, gradul de participare a inculpaților, precum și circumstanțele personale ale cestora.
S-a concluzionat în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond.
Inculpatul B.T.C. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul soluționării laturii penale și a laturii civile.
Critica de nelegalitate vizând soluționarea laturii civile, face referire la infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, susținându-se că nu s-a făcut dovada existenței grupului infracțional organizat, a structurării activităților infracționale în cadrul acestui grup. Cu referire la activitatea concretă desfășurată de apelantul - inculpat, invocându-se faptul că deși se reține grupul infracțional compus din mai mulți inculpați, în mod real aceștia nici nu se cunoșteau între ei. Sub acest aspect, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, a criticat sentința pentru netemeinicie, susținându-se că nu s-a dat o eficiență corespunzătoare dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen. raportat la gradul concret de participare a sa la săvârșirea infracțiunilor, contextul în care acestea au fost comise, intervalul de timp scurs de la data desfășurării activității infracționale și până în prezent. S-au invocat, de asemenea, circumstanțele sale personale, susținând că nu posedă antecedente penale, este bine integrat social, fiind absolventul Facultății de Agricultură din cadrul Universității din Craiova, apreciind că, în ipoteza în care se va constata că a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, rolul sancționator și educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia prin privare de libertate, fiind incidente prevederile art. 861 C. pen.
Inculpatul C.C.A. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, vizându-se soluționarea laturii civile a cauzei, susținându-se că au fost încălcate dispozițiile art. 118 C. pen., privind anularea documentelor false folosite de inculpați pentru ridicarea sumelor de bani rezultate din comiterea infracțiunilor, dar și faptul că latura civilă a fost soluționată parțial de instanța de fond, numai cu privire la 11 părți vătămate.
În ceea ce privește latura penală a cauzei, s-a criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie, solicitându-se ca instanța de control judiciar să dea o eficiență sporită circumstanțelor legale atenuante reținute și de instanța de fond în beneficiul său, cu consecința coborârii pedepselor sub cuantumul stabilit de prima instanță.
Inculpatul P.Ș.M. a criticat sentința instanței de fiind pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul soluționării laturii penale și a laturii civile, motivele de nelegalitate vizând, pe de o parte, soluționarea laturii civile de către instanța de fond, susținându-se că în mod nelegal s-a procedat la obligarea sa la despăgubiri civile, în condițiile în care părțile vătămate constituite părți civile nu au făcut dovada prejudiciului pretins.
Cu privire la latura penală a cauzei, prima critică a vizat nelegalitatea sentinței, susținându-se că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege un grup structurat, format din două sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, ceea ce, în speța dedusă judecății, nu s-a dovedit. În acest sens, s-a susținut că o parte dintre inculpații ce compun așa-zisul grup infracțional nici nu se cunosc între ei, astfel că, pentru infracțiunea prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, s-a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Ultimul motiv de apel a vizat netemeinicia sentinței, susținându-se că instanța de fond nu a respectat criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., nu a constatat că a trecut o perioadă lungă de timp de la săvârșirea infracțiunilor și până în prezent, nu posedă antecedente penale, posedă studii superioare, este bine integrat social, astfel că se poate acorda o eficiență sporită circumstanțelor legale atenuante reținute și de instanța de fond, cu consecința coborârii pedepsei la un cuantum redus față de cel stabilit de prima instanță.
Inculpatul S.B. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cadrul primului motiv de apel a criticat sentința pentru nelegalitate, cu privire la reținerea în sa a infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu referire la aret. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și de complicitate la înșelăciune prin sisteme informatice prevăzute de art. 26 rap la art. 49 din Legea nr. 166/2003 titlul III, în condițiile în care, chiar în actul de trimitere în judecată se precizează că nu s-a putut atribui fiecărui lider autor a unui anumit prejudiciu pentru că membri unui grup infracțional interacționau cu membri altui grup infracțional. Aceasta, în condițiile în care, chiar prin sentința apelată s-a concluzionat „că grupurile infracționale organizate utilizau moduri de operare diverse”, iar din procesele-verbale de confruntare și interogatorii rezultă că el nici nu cunoștea majoritatea persoanelor indicate ca făcând parte din grupul ce avea drept lider pe G.C.D. și, cu atât mai puțin pe cei din celelalte grupuri infracționale.
Sub acest aspect, a invocat dispozițiile art. 2 din Legea nr. 32/2003 privind condițiile care trebuie întrunite cumulativ pentru a se reține inf. prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, apreciind că nu constituie grup infracțional modul de constituire rezultat atât din actul de sesizare a instanței cât și din sentința apelată, în speță, grupul fiind format ocazional, fără continuitate și fără o structură bine definită, solicitându-se pentru această infracțiune achitarea în baza art. 11 pct. 2lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, inculpatul a apreciat că s-a dovedit în sarcina sa doar un prejudiciu de 2.700 dolari S.U.A., la care ar trebui obligat de instanța de control judiciar.
Ultima critică a vizat netemeinicia sentinței, susținându-se că prejudiciul infracțional dovedit este de 26.474 dolari S.U.A. și 126.972 euro, astfel că pedeapsa trebuie coborâtă sub limita stabilită de instanța de fond, în sensul acordării unei eficiențe sporite circumstanțelor legale atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și menținerea modalității de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.
Inculpatul T.M.C. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în cadrul primului motiv de apel susținând că, în mod nelegal a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, deși nu s-a făcut dovada organizării și structurării grupului infracțional sau, chiar dacă ar rezulta că a desfășurat activități infracționale, nu a conștientizat și nu a avut reprezentarea faptului că acțiunile sale se circumscriu acestei infracțiuni. În concluzie, sub acest aspect, a susținut că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, anume latura subiectivă, prin lipsa vinovăției, solicitându-se desființarea sentinței și achitarea sa conform art. 11 pct. 2lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cel de-al doilea motiv a vizat netemeinicia sentinței, invocându-se circumstanțele sale personale, dar și circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor, susținându-se că a recunoscut și regretat faptele comise, a colaborat cu organele de urmărire penală, nu posedă antecedente penale și este bine integrat social, fiind angajat la o societate comercială în calitate de administrator. Sub acest aspect, s-a solicitat acordarea unor efecte sporite dispozițiilor art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub cuantumul stabilit de instanța de fond.
Inculpatul S.V.C. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În cadrul motivului de nelegalitate invocat de inculpat, s-a susținut că latura civilă nu a fost soluționată integral și corespunzător, în sensul că instanța s-a pronunțat numai pentru 11 părți civile, fără a se proceda la traducerea în limba română a tuturor actelor de constituire de părți civile, pentru a se putea evalua în mod corespunzător dacă pretențiile invocate sunt justificate și dacă se face vinovat de producerea acestora, cu consecința obligării la despăgubiri civile. De asemenea, s-a arătat că în mod nelegal instanța nu a făcut aplicația dispozițiilor art. 118 C. pen., în sensul că nu s-a pronunțat asupra bunurilor, înscrisurilor și sistemelor informatice folosite la comiterea infracțiunilor. Corelativ, s-a susținut că pedeapsa nu a fost just individualizată, în sensul că deși s-au reținut circumstanțe legale atenuante, conform art. 74și 76 C. pen., pedepsele nu au fost coborâte sub minimul special.
Inculpatul B.M.C. a criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că la termenul din 28 octombrie 2010, când cauza a fost soluționată la instanța de fond, procedura de citare cu partea responsabilă civilmente B.S. - mama apelantului inculpat B.M.C. - nu a fost legal îndeplinită, fiind incidente dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și art. 197 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este nelegală, în condițiile în care s-a reținut în sarcina inf. prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din același act normativ, aplicându-se o pedeapsă de 3 ani închisoare, deși era minor la data săvârșirii infracțiunilor și pedeapsa legală era cea de 2 ani și 6 luni închisoare. Ultimul motiv a vizat netemeinicia sentinței, susținându-se că aplicarea pentru toți inculpații a unor pedepse rezultante de câte 3 ani închisoare nu constituie o justă individualizare, în sensul prevederilor art. 72 C. pen., instanța făcând o apreciere globală cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpați și nu o apreciere concretă pentru fiecare inculpat, raportat la gradul de participare și la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
Inculpatul I.Ș. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, s-a susținut că nu s-a făcut dovada existentei acestei infracțiuni, solicitându-se achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cel de-al doilea motiv a vizat netemeinicia sentinței, susținându-se că nu s-a dat o eficiență corespunzătoare dispozițiilor art. 74 C. pen., cu consecința prevăzute de art. 76 C. pen., raportat la circumstanțele reale în care au fost săvârșite infracțiunile de către el și de circumstanțele personale.
În ceea ce privește latura civilă, inculpatul a apreciat că se impunea admiterea cererilor de despăgubiri numai în măsura în care prejudiciul a fost dovedit, iar părțile vătămate s-au constituit părți civile.
Inculpatul C.M.Ș. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cadrul primului motiv de apel s-a susținut că în mod nelegal a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în condițiile în care nu s-a făcut dovada constituirii unui astfel de grup, a existenței unor structuri organizate și a unor funcții prestabilite, activitatea infracțională fiind urmarea unei stări conjuncturale, solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Cel de-al doilea motiv s-a referit la netemeinicia sentinței și s-a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, în situația în care instanța de control judiciar va constata că au fost săvârșite infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.
Inculpatul D.N. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cadrul primului motiv de apel s-a susținut că în mod nelegal a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în condițiile în care nu s-a făcut dovada constituirii unui astfel de grup, a existenței unor structuri organizate și a unor funcții prestabilite, activitatea infracțională fiind urmarea unei stări conjuncturale, solicitându-se achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Cel de-al doilea motiv s-a referit la nelegalitatea sentinței, în sensul că deși s-au reținut circumstanțe legale atenuante în beneficiul său, conform art. 74 și 76 C. pen., nu s-a dat eficiență acestor dispoziții, pedepsele nu au fost coborâte sub minimul special. De asemenea, s-a susținut că sentința apelată este netemeinică, cu raportare la cuantumul pedepselor aplicate, apreciindu-se că instanța de fond nu a ținut seama de contribuția efectivă și de participarea la săvârșirea infracțiunilor de către inculpați, procedând la condamnarea tuturor la câte 3 ani închisoare, deși se impunea stabilirea unor pedepse corespunzătoare gradului de implicare în săvârșirea infracțiunilor, cu reținerea circumstanțelor reale ale comiterii acestora și circumstanțelor personale ale inculpaților. S-a apreciat că modalitatea de executare stabilită de instanța de fond este temeinică și în măsură să-și atingă scopul sancționator și educativ asupra sa.
Inculpatul I.I. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În cadrul primului motiv de apel a susținut că în mod nelegal a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în condițiile în care nu s-a făcut dovada constituirii unui astfel de grup, a existenței unor structuri organizate și a unor funcții prestabilite, activitatea infracțională fiind urmarea unei stări conjuncturale, solicitându-se achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen., nefăcându-se dovada săvârșirii infracțiunii de către inculpat. De asemenea, a apreciat că nici infracțiunea de complicitate la înșelăciune prin sisteme informatice prevăzute de art. 26 rap la art. 49 din Legea nr. 161/2003 nu s-a dovedit a fi săvârșită de către el, cu materialul probator administrat în cauză, solicitându-se ca, pentru ambele infracțiuni, să se dispună admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În cadrul celui de-al doilea motiv de apel, a apreciat că sentința este netemeinică, în sensul că nu au fost avute în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor și nici circumstanțele sale personale, solicitându-se reindividualizarea judiciară a pedepselor și schimbarea modalității de executare, în sensul aplicării prevederilor art. 81 C. pen.
Inculpatul M.C.D. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În cadrul primului motiv de apel a susținut că în mod nelegal a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în condițiile în care nu s-a făcut dovada constituirii unui astfel de grup, a existenței unor structuri organizate și a unor funcții prestabilite, activitatea infracțională fiind urmarea unei stări conjuncturale, solicitându-se achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Inculpatul P.A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cadrul primului motiv de apel a susținut că în mod nelegal a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în condițiile în care nu s-a făcut dovada constituirii unui astfel de grup, a existenței unor structuri organizate și a unor funcții prestabilite, activitatea infracțională fiind urmarea unei stări conjuncturale, solicitându-se achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că fapta nu există, neexistând un grup infracțional constituit așa cum impun dispozițiile art. 2 din Legea nr. 39/2003. Într-o teză subsidiară, tot în cadrul acestui motiv de apel, inculpatul a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii menționate, lipsind vinovăția, și a pus concluzii de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la infracțiunea prevăzute de art. 26 rap la art. 49 din Legea nr. 161/2003, în principal s-a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că nu a acționat cu vinovăție, necunoscând proveniența ilicită a sumelor de bani ridicate de la unitățile bancare. Referitor la temeinicia sentinței, a apreciat că nu au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor, în sensul acordării unei eficiențe sporite a dispozițiilor art. 74 C. pen.
Inculpatul P.I.A. a criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că deși a fost prezent la toatele termenele de judecată la instanța de fond, nu s-a procedat la audierea sa, apreciind că sentința este lovită de nulitate conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Inculpatul S.C.D. a criticat sentința pentru nelegalitate, sub aspectul soluționării laturii penale și civile, precum și pentru netemeinicie.
Primul motiv de apel a vizat nelegalitatea sentinței, referitor la condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, susținând că nu sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 39/2003 privind organizarea unui grup infracțional structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă de timp și acționează în mod coordonat, în speța dedusă judecății fiind vorba însă de un grup ocazional, care nu are continuitate sau structură determinată. Pentru aceste considerente, a solicitat achitarea sa cu privire la infracțiunea menționată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a apreciat că în mod nelegal a fost obligat la plata unor despăgubiri civile în cuantumul reținut de instanța de fond, deși, din probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești a rezultat că prejudiciul real cauzat de el se circumscrie la suma de 3.950 euro.
În cadrul motivului de apel vizând netemeinicia sentinței, inculpatul a susținut că nu s-a făcut o justă individualizare a pedepsei, în sensul prevederilor art. 72 C. pen., că nu s-au avut în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor dar și circumstanțele sale personale, care este un element tânăr, absolventul unei instituții de învățământ superior, cu o poziție procesuală sinceră și de regret pentru faptele comise. În context, a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic față de cel dispus de instanța de fond, cu menținerea modalității de executare, conform art. 861 C. pen.
Inculpatul C.C. a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul soluționării laturii penale și civile, precum și pentru netemeinicie.
În cadrul primului motiv de apel, a susținut că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că faptele pentru care a fost trimis în judecată prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, învederând instanței că a cunoscut numai pe L.F. din întregul grup infracțional, de la care a primit sume de bani pentru ridicarea contravalorii unor bunuri achitate de părțile vătămate și expediate prin intermediul unor unități bancare specializate, încetând această relație în momentul în care a constatat că susnumitul perseverează în angrenarea sa în operațiuni suspecte. În aceste circumstanțe, inculpatul a susținut că s-a delimitat de acțiunile desfășurate de L.F., stabilindu-se ulterior în Spania, unde a fost încadrat la o societate cu contract de muncă pe durată nedeterminată, depunând în acest sens și actul invocat, la dosarul cauzei.
Invocând participarea redusă la activitatea infracțională, a solicitat instanței admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. b1) C. proc. pen. cu raportare la art. 181 C. pen.
În al doilea motiv de apel, inculpatul a susținut că instanța nu a făcut o justă individualizare a pedepselor, solicitând redozarea acestora, în sensul stabilirii unui cuantum mai mic și suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, conform art. 81 C. pen.
Inculpatul D.M.A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul laturii penale și civile.
S-a susținut că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite în timpul minorității, iar instanța a încălcat prevederile art. 109 alin. (1) C. pen., stabilind pentru inf. prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 o pedeapsă nelegală, în condițiile reținerii de circumstanțe legale atenuante, pedepsele aplicate nefiind coborâte sub minimul special.
De asemenea, a susținut că în mod nelegal s-au aplicat pedepse identice pentru toți inculpații, fără să se rețină în mod concret radul de participare al fiecăruia în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății. Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, s-a învederat faptul că în mod nelegal inculpații au fost obligați în solidar la repararea prejudiciului, fără să se aibă în vedere gradul de contribuție al fiecăruia la producerea acestuia.
Sub aspectul netemeiniciei sentinței, s-a susținut că rolul sancționator și educativ al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen.
Inculpatul D.C.G. a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul laturii penale și civile.
Referitor la latura penală a cauzei, a apreciat că nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost condamnat de instanța de fond, nici în ceea ce privește constituirea sau aderarea la un grup infracțional organizat și nici cu privire la infracțiunea de înșelăciune prin mijloace informatice, concluzionând în sensul achitării sale pentru ambele infracțiuni, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Critica privind soluționarea laturii civile a cauzei a vizat nelegalitatea acesteia, constând în aceea că părțile vătămate nu au fost citate în mod legal pe parcursul soluționării cauzei la instanța de fond.
Inculpatul M.L.C. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul laturii penale. Cu privire la infracțiunea de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, s-a susținut că nu s-a făcut dovada existenței acestei infracțiuni, astfel că a solicitat achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune, respectiv cea prevăzute de art. 26 rap la art. 49 din Legea nr. 161/2003, critica a vizat netemeinicia sentinței, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, apreciindu-se că aceasta este mare în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cu circumstanțele sale personale. Într-o teză subsidiară, în eventualitatea în care instanța de control judiciar va constata că ambele infracțiuni au fost comise de către el, a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor într-un cuantum inferior față de cel stabilit de instanța de fond.
Partea responsabilă civilmente D.F. a arătat că își apelul declarat de fiul său, inculpatul D.C.G., solicitând admiterea acestuia, cu consecința achitării inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat la instanța de fond, invocând lipsa antecedentelor penale și conduita bună a inculpatului minor, rezultată și din referatul de evaluare depus la dosarul cauzei. A susținut că inculpatul a avut o bună comportare și că a fost integrat într-o formă de pregătire școlară, iar în ipoteza în care se va dispune reținerea vinovăției și condamnarea fiului său, a solicitat instanței de control judiciar aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.
Avocații C.N., P.L., B.M. și B.L. au criticat sentința pentru nelegalitate, sub aspectul cuantumului sumelor la care au fost obligați inculpații cărora le-au acordat asistență juridică la instanța de fond, susținând că deși sau prezentat la termenele stabilite și au pus concluzii, iar pe delegațiile de asistență judiciară era consemnat onorariul cuvenit, în sumă de câte 400 de lei, instanța de fond a încălcat prevederile art. 5 din Protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției, stabilind în mod nejustificat sume mai mici, în condițiile în care, cauza dedusă judecății a avut un caracter complex, fiind implicați mai mult de cinci inculpați în dosarul respectiv.
Prin decizia penală nr. 272 din 16 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, de inculpații D.C.G., B.M.C., C.I.S., I.Ș.S., D.M.A. și I.I., precum și de avocații C.N., P.L., B.M. și B.L., împotriva sentinței penale nr. 56 din 05 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția pentru minori si familie, în Dosarul nr. 15179/63/2008.
I. A desființat sentința apelată, sub aspectul laturii penale și civile, și rejudecând în fond:
1. În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicația art. 99 și urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul minor D.C.G. la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 85 C. pen., a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1319 din 22 iunie 2006 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 725 din 8 mai 2007 a Curții de Apel București.
A constatat că această pedeapsă este aplicată pentru infracțiuni concurente cu infracțiunile deduse judecății.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă de 2 ani închisoare cu pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și respectiv 1 an și 6 luni închisoare, inculpatul minor având de executat o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie a cărei executare va începe odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.
2. În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C.D. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
3. În baza art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1), pct. 18 din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpatul C.C.A. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 48 din Legea nr. 161/2003, a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
4. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe inculpatul C.M.Ș. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2002, a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
5. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.S.M. la 4 ani închisoare.
În baza art. 26 rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003 titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) și 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
6. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul minor I.Ș.S. la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., a condamnat pe inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie a cărei executare începe o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani.
7. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.C.D., la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 293 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. c) și 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpat la o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
8. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2, alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.A.L. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
9. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I.C. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003 titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
10. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.M.C. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003 titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 293 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. c) și 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpat la o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
11. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 75 lit. c), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul B.T.C. la 4 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
12. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
13. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.A. la 4 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpatul la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
14. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 75 lit. c), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.V.C. la 4 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
15. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul minor B.M.C. la 2 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) și 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, a cărei executare începe odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.
16. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul minor C.I.S. la 2 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 4 9 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie a cărei executare începe odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.
17. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul minor D.M.A. la 2 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie a cărei executare începe odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.
18. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul minor I.I. la 2 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie a cărei executare începe odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.
19. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I.A. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
20. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.N.F. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
21. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.I.A. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 293 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpat la o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
22. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.Ș.M. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 293 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpat la o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
23. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Leg.39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 75 lit. c), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.B. la 4 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
24. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.L.C. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
25. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.M. la 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Leg. 161/2003 titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicația dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
II. În baza art. 3422 C. proc. pen., a dispus anularea cărții de identitate aparținând numitului E.I., la care a fost înlocuită fotografia titularului cu cea aparținând inculpatului P.Ș.M.
III. S-au respins apelurile declarate de inculpații B.T.C., C.C.A., D.N.F., M.C.D., P.A., P.I.A., P.Ș.M., S.B., S.C.D., T.M.C., S.V.C., C.C., M.L.C. și al apelantei părți responsabile civilmente D.F., împotriva sentinței penale nr. 56 din 05 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția pentru minori si familie, în Dosarul nr. 15179/63/2008, ca nefondate.
IV. S-a respins apelul inculpatului C.M.Ș., declarat împotriva aceleiași, ca tardiv.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
VI. Au fost obligați în solidar, inculpați, inculpații minori, în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la despăgubiri civile către următoarele părți civile, astfel:
- 10.000 dolari S.U.A. - către părțile civile T.C. și J.T.M.;
- 1.500 euro - către partea civilă L.A.L.V.;
- 410 dolari S.U.A. – către partea civilă D.C.;
- 526 dolari S.U.A.- către partea civilă B.Z.P.;
- 1.595 euro - către partea civilă S.Z.S.;
- 700 euro - către partea civilă N.M.I.B.N.D.;
- 6.400 euro - către partea civilă A.C.;
- 12.000 euro - către partea civilă C.F.;
- 585 dolari S.U.A.- către partea civilă G.P.;
- 300 dolari S.U.A. – către partea civilă R.P.;
- 1.900 dolari S.U.A.- către partea civilă T.H.;
- 800 dolari S.U.A.- către partea civilă J.L.;
- 3.646 euro - către partea civilă M.G.;
- 2.760 euro - către partea civilă A.B.;
- 2.000 euro - către partea civilă M.P.N.;
- 1.425 euro - către partea civilă P.S.D.;
- 6.980 euro - către partea civilă R.V.;
- 6.809 euro - către partea civilă Q.Z.;
- 3.050 euro - către partea civilă T.H.;
- 30.000 euro - către partea civilă P.D.;
- 3.610 euro - către partea civilă W.P.;
- 4.850 euro - către partea civilă P.H.G.;
- 2.300 euro - către partea civilă L.L.;
- 6.884 euro - către părțile civile W.F. și D.I.;
- 101 euro - către partea civilă P.C.G.;
- 5.300 euro - către partea civilă J.E.;
- 10.510 euro - către partea civilă M.I.M.O.;
- 2. 560 euro - către partea civilă A.J.M.;
- 724 euro - către partea civilă P.G.;
- 12.470 euro – către partea civilă J.B.N.;
- 8.010 euro - către partea civilă J.C.;
- 2.610 euro - către partea civilă M.R.B.;
- 10.000 euro - către partea civilă S.L.;
- 4.500 euro - către părțile civile F.J. și C.V.P.;
- 9.000 euro - către partea civilă F.A.;
- 25.000 euro - către părțile civile C.D. și V.D.;
- 2.000 euro - către partea civilă M.B.;
- 1.500 euro – către părțile civile H.A.J.L. și S.;
- 2.600 euro - către partea civilă R.G.;
- 1.247 euro - către partea civilă S.G.;
- 3.500 euro - către partea civilă M.B.;
- 862 dolari S.U.A.- către partea civilă D.L.;
- 1. 233 dolari S.U.A.- către partea civilă A.D.O.;
- 365 dolari S.U.A.- către partea civilă K.N.G.;
- 553 dolari S.U.A.- către partea civilă A.T.;
- 1.050 euro - către partea civilă B.S.;
- 1.900 dolari S.U.A.- către partea civilă S.R.;
- 1.800 dolari S.U.A.- către partea civilă G.P.;
- 1.804 dolari S.U.A.- către partea civilă C.G.R.;
- 2.300 dolari S.U.A.- către partea civilă E.L.J.Z.;
- 2.036 dolari S.U.A.- către partea civilă D.J.A.R.;
- 1.100 dolari S.U.A.- către partea civilă B.D.;
- 223.078 euro - către partea civilă B.R.D.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
Pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut că inculpații sau constituit într-un grup infracțional organizat, ocupându-se cu precădere de oferirea spre vânzare, în mod fictiv, a unor bunuri din magazinele virtuale găzduite de Internet și, în mod concret, de anunțurile de vânzare la preț de dumping (cu precădere a unor autoturisme de lux), postate pe site-uri de prestigiu, folosind declinarea unor identități false în link-urile persoanelor de contact.
Prin urmare, instanța reține constituirea celor patru grupuri care interacționau în cadrul activității infracționale și care erau compuse dintr-un lider, mai mulți racolatori (care aveau sarcina de a coopta tineri dispuși să adere la grupurile infracționale constituite sau în curs de constituire), precum și așa numitele „săgeți” (care se ocupau cu ridicarea sumelor de bani) și, în schimbul unor procente din sumele însușite, le predau liderilor grupurilor respective.
De asemenea, s-a reținut în mod temeinic faptul că activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada 2004 - 2006, pe raza municipiului Craiova, fiind păgubiți 56 de cetățeni străini care au și depus plângeri împotriva inculpaților.
S-a considerat că apelul declarat de Ministerul Public este fondat și a fost admis.
Astfel, în cadrul primului motiv de apel se critică sentința pentru nelegalitate, constând în aceea că, pentru inculpații minori, în beneficiul cărora instanța a reținut circumstanțe legale atenuante, s-au aplicat pedepse nelegale pentru inf. prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic art. 99 și următoarele C. pen.
În cauză, minimul special al pedepsei era de 2 ani și 6 luni și nu de 3 ani, cum în mod nelegal a dispus instanța de fond cu privire la inculpații D.C.G., I.Ș.S., B.M.C., C.I.S., D.M.A. și I.I.
Și cel de-al doilea motiv de apel invocat de Ministerul Public, s-a apreciat ca fiind fondat, în sensul că nu au fost aplicate pentru inculpații majori pedepse complementare pentru inf. prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, deși aceasta este obligatorie, norma legală stabilind și durata aplicării pedepsei complementare.
În consecință, pentru inculpații minori, Curtea a dispus și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
De asemenea, critica inserată în cel de-al treilea motiv de apel s-a apreciat fondată, în sensul că deși s-a reținut că infracțiunile au fost săvârșite de inculpați majori împreună cu inculpați minori, instanța nu a reținut circumstanța agravantă prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpații majori.
Curtea a constatat că prin sentința apelată au fost încălcate dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen., în sensul că nu s-a dispus confiscarea specială asupra bunurilor care au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor, precum și a înscrisurilor și sistemelor informatice folosite de inculpați.
Din actele depuse la dosar s-a constatat că, anterior, inculpatul D.C.G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 1319 din 22 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 3461/299/2004, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și următoarele C. pen. și respectiv art. 323 alin. (1) și 2 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 și art. 110 C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
În consecință, s-a constatat că în mod nelegal prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 865 C. pen., privind anularea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere a inculpatului D.C.G..
De asemenea, deși s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pentru toți inculpații, s-a considerat că în mod nelegal nu s-a făcut aplicația prevederilor art. 1101 C. pen. cu privire la inculpații minori.
Curtea a constatat că, prin sentința apelată, sau încălcat și dispozițiile art. 88 C. pen. referitor la inculpatul C.M.Ș., pentru care nu s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată cu începere de la 14 aprilie 2008.
În ceea ce privește motivul de apel invocat de parchet, cu referire la inculpatul B.I.A., s-a constatat că acesta este nefondat, din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultând că acesta nu posedă antecedente penale.
De asemenea, s-a constatat întemeiată critica vizând soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță pronunțându-se numai cu privire la 11 dintre părțile vătămate constituite părți civile în cauză, deși, prin actul de sesizare, dar și în considerentele sentinței, se rețin 57 de părți civile.
Referitor la ultimul motiv de apel invocat de parchet vizând netemeinicia sentinței atât în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate, cât și modalitate de executare a acestora, s-a constatat că s-a reținut că inculpații au acționat în cadrul a patru grupuri infracționale temeinic organizate, cu sarcini precise pentru fiecare inculpat, stabilite de lider atât în ceea ce privește racolatorii cât și „săgețile”, constatând prejudiciul infracțional deosebit de ridicat, dar și faptul că șapte dintre inculpați erau minori la data săvârșirii infracțiunilor, prima instanță a dispus condamnarea tuturor inculpaților la pedepse rezultante de câte 3 ani, făcând aplicația dispozițiilor art. 861 C. pen.
Or, în acest mod, Curtea a constatat că instanța nu a făcut o justă individualizare a pedepselor, apreciind că nu au fost respectate criteriile generale de individualizare stabilite de art. 72 C. pen.; astfel a apreciat că în cauză, se impune schimbarea modalității de executare a pedepselor, în sensul aplicării dispozițiilor art. 57 C. pen.
Raportat la gradul de pericol social deosebit de ridicat, la multitudinea actelor infracționale și la perioada îndelungată de timp în care au acționat inculpații, având în vedere modul concret de săvârșire a infracțiunilor, dar și perseverența acestora în săvârșirea faptelor deduse judecății, s-a apreciat că rolul sancționator și educativ al pedepselor poate fi atins numai prin executarea acestora în regim de detenție, prin privare de libertate.
Constatând nelegalitatea pedepselor aplicate inculpaților minori D.C.G., B.M.C., C.I.S., I.Ș.S., D.M.A. și I.I., s-a admis apelurile inculpaților și s-au aplicat pedepse cu respectarea disp. art. 99 și următoarele C. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a dispus obligarea în solidar a inculpaților, minorii în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la despăgubiri civile în conformitate cu cererile de constituire ale persoanelor prejudiciate, formulate pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
Criticile formulate de inculpați au vizat nelegalitatea sentinței, în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, susținându-se că nu se cunoșteau între ei și nu acționau în baza unui plan prestabilit și în sensul ducerii a îndeplinire a unor sarcini vizând activitatea infracțională în cadrul grupurilor.
Urmare a evaluării întregului material probator administrat în cauză, s-a apreciat că s-a făcut dovada certă că inculpații făceau parte din patru grupuri infracționale cu o structură temeinică și cu sarcini precise trasate de liderii grupurilor pentru racolatori și pentru „săgeți”, ceea ce dovedește pe deplin că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, și de inculpații B.T.C., B.M.C., C.C.A., C.C., D.M.A., D.C.G., D.N.F., I.Ș.S., I.I., M.C.D., P.A., P.I.A., P.Ș.M., S.B., S.C.D., S.V.C., T.M.C., A.M., A.S.M., B.I.A., C.I.S., G.A.L., C.M.Ș. și B.I.C. și de partea responsabilă civilmente D.F., formulând critici de nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat decizia pentru greșita încadrare juridică a faptelor pentru care au fost condamnați inculpații M.C.D., C.C.A., C.M.Ș. și I.Ș.S. - caz de casare prev.de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. și omisiunea aplicării dispozițiilor legale privind confiscarea - caz de casare prev.de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate s-au învederat următoarele:
Pentru primul motiv de casare vizând greșita încadrare juridică a faptelor pentru care au fost condamnați inculpații M.C.D., C.C.A., C.M.Ș. și I.Ș.S. s-au învederat următoarele:
Faptele inculpatului C.C.A., astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, au constat în inițierea unui grup infracțional organizat specializat în lansarea și postarea pe Internet de oferte fictive de vânzare autovehicule și produse electronice pe care nu le dețineau în realitate, în scopul obținerii de foloase materiale prin inducerea în eroare a persoanelor interesate de aceste oferte, și racolarea de persoane dispuse să primească prin servicii de transfere monetar și să ridice din conturi bancare deschise pe numele lor real sau al altor persoane sumele de bani astfel obținute-produs al infracțiunilor de înșelăciune prin sisteme informatice și de a creea site-ul www brdtrade.com ce reprezintă o clonă a site-ului oficial www.brd.ro, dispunându-se trimiterea în judecată (pct. 3 dispozitiv) pentru infracțiunile de:
- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7, alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1), pct. 18 din Legea nr. 39/2003;
- înșelăciune prin sisteme informatice, prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- modificare, introducere fără drept de date informatice în scopul de fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice prev. și ped. de art. 48 din Legea nr. 161/2003, Titlu III, în final cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Deși în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prin sisteme informatice, prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, a fost reținută aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., în condițiile în care inculpatul, în calitate de lider al grupului organizat nr. 2, a desfășurat în timp acte materiale repetate ce realizează conținutul infracțiunii, în mod greșit instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracțiune, fără a reține caracterul continuat al acesteia și fără a pune în discuție o eventuală schimbare a încadrării juridice, în situația în care aprecia că nu sunt incidente în cauză dispozițiile legale menționate.
În ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.D., a fost reținut prin rechizitoriu faptul că a inițiat unui grup infracțional organizat specializat în lansarea și postarea pe Internet de oferte de vânzare autovehicule și produse electronice pe care nu le dețineau în realitate, în scopul obținerii de foloase materiale prin inducerea în eroare a persoanelor interesate de aceste oferte, și racolarea de persoane dispuse să primească prin servicii de transfere monetar și să ridice din conturi bancare deschise pe numele lor sau al altor persoane sumele de bani astfel obținute-produs al infracțiunilor de înșelăciune prin sisteme informatice, precum și retragerea de către el, personal, de numerar de la ATM-uri bancare folosind cârduri bancare obținute în mod fraudulos, fără cunoștința titularilor, dispunându-se trimiterea în judecată (pct. 2 dispozitiv ) pentru infracțiunile de:
- constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7, alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin (1), pct. 18 din Legea nr. 39/2003;
- înșelăciune prin sisteme informatice, prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen.;
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 alin. (1)-(3) din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în final cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Și față de acest inculpat atât în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prin sisteme informatice, prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cât și de cea prevăzute de art. art. 27 alin. (1)-(3) din Legea 365/2002 prin actul de sesizare a fost reținută aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile în care inculpatul, în calitate de lider al grupului organizat nr. 3, a desfășurat în timp acte materiale repetate ce realizează conținutul infracțiunii, în mod greșit instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracțiune, fără a reține caracterul continuat și fără a face aplic. disp. art. 334 C. proc. pen.
Cu privire la inculpatul C.M.Ș., faptele descrise în rechizitoriu, au constat în inițierea unui grup infracțional organizat, grupul nr. 4, specializat în lansarea și postarea pe Internet de oferte de vânzare autovehicule și produse electronice pe care nu le dețineau în realitate, în scopul obținerii de foloase materiale prin inducerea în eroare a persoanelor interesate de aceste oferte, și racolarea de persoane dispuse să primească prin servicii de transfere monetar și să ridice din conturi bancare sumele de bani astfel obținute-produs al infracțiunilor de înșelăciune prin sisteme informatice și furnizarea și punerea la dispoziția săgeților a actelor de identitate în baza cărora acestea primeau și ridicau în mod fraudulos, prin substituire de identitate a banilor obținuți din fraude informatice, dispunându-se trimiterea în judecată (pct. 4 dispozitiv) pentru infracțiunile de:
- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, prev. și ped. de art. 7, alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1), pct. 18 din Legea nr. 39/2003;
- înșelăciune prin sisteme informatice, prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen.;
Pentru această din urmă infracțiune instanța de apel a omis reținerea caracterului continuat al infracțiunii, astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare al instanței.
De asemenea în ceea ce-l privește pe inculpatul I.Ș.S., zis „DLH" s-a reținut că acesta a ridicat de 28 de ori, personal, în cursul anilor decembrie 2004 - 16 ianuarie 2006, sume de bani totalizând 8.538 euro, expediate prin W. de părțile vătămate B.S., D.L. și O.A.D., D.M., A.L., J.T., L.J., R.J., de a racola ca săgeată, pentru grupul infracțional organizat, pe învinuitul A.M., zis A., zis B., care a retras sume de bani dintr-un cont deschis la B.R.D. – (cont bancar indicat în plângerea formulată de B.R.D.), precum și de a cumpăra domeniul informatic www, ger mănos, us, folosit de către grupul infracțional organizat coordonat de învinuitul M.C.D., în săvârșirea de înșelăciuni, astfel că pentru acest inculpat acțiunea penală a fost exercitată pentru infracțiunile de (pct. 6 dispozitiv):
- aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7, alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1), pct. 18 din Legea nr. 39/2003;
- înșelăciune prin sisteme informatice, prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, Titlul 111, cu aplicarea art. 41, alin. (2). C. pen., în final cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Și față de acest inculpat instanța de apel a dispus condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, fără a se reține în cauză aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., deși se reține că activitatea acestuia s-a desfășurat în mod repetat în perioada decembrie 2004 -16 ianuarie 2006.
Referitor la omisiunea aplicării dispozițiilor legale privind confiscarea, s-a reținut că deși prin motivele de apel formulate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a criticat omisiunea instanței de fond de a face aplicarea dispozițiilor art. 118 C. pen. privind confiscarea specială a bunurilor ce au servit la săvârșirea infracțiunilor, ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în cauza, critică pe care instanța de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată, în considerentele deciziei recurate, în dispozitivul deciziei instanța a omis a dispune confiscarea specială a acestor bunuri.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacată și rejudecarea cauzei ținându-se seama de criticile formulate.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpații B.T.C. si C.C. a solicitat admiterea recursurilor pentru cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen.
Astfel, pentru primul caz de casare a arătat că instanța nu s-a pronunțat în mod individual pentru fiecare inculpat în parte, ci sub forma grupului, în mod colectiv, aspect în raport de care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o pronunțare individuală.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate a solicitat schimbarea modalității de executare și anume aplicarea disp. art. 861 C. pen.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B.M.C. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 21 si 14 C. proc. pen.
Pentru primul motiv de recurs invocat a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare pentru același considerente anterior expuse de antevorbitorul său.
În susținerea celui de-al doilea motiv a invocat lipsa de procedură cu mama inculpatului, numita B.S., arătând că la momentul săvârșirii infracțiunii inculpatul era minor.
În ceea ce privește ultimul motiv invocat a solicitat redozarea pedepsei, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale inculpatului, care așa cum anterior a arătat era minor la data săvârșirii faptei.
Apărătorul ales al inculpatului C.C.A., a depus concluzii scrise și a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât motivarea instanței de apel este insuficientă și generală, fiind imposibil de efectuat un control judiciar al hotărârii de către instanța de recurs.
În subsidiar, a susținut că instanța de apel a majorat limitele de pedeapsă stabilite de prima instanță fără un temei legal, omițând să acorde beneficiul disp. art. 74 lit. a) și c) cu aplic. art. 76 lit. b) C. pen., respectiv buna conduită a inculpatului după săvârșirea faptei.
Cu privire la persoana inculpatului a mai arătat că este fără antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei, s-a prezentat la urmărirea penală și din proprie inițiativă la Parchet, unde a făcut precizări, își continuă studiile superioare, are un loc de muncă, este căsătorit, are 2 copii gemeni nou-născuți și desfășoară activitate la o societate a persoanelor cu handicap.
În raport de toate aspectele învederate, raportat și la împrejurarea că de la săvârșirea faptei și până în prezent a trecut o perioadă de 7 ani, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Apărătorul ales al inculpatului D.M.A. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 172 si 14 C. proc. pen., în raport de care a susținut că tribunalul și curtea de apel nu au făcut vorbire și de disp. art. 106 C. pen., iar starea de minoritate a inculpatului nu a fost reținută în mod judicios, recursul fiind admisibil sub acest aspect.
Cu privire la individualizarea pedepsei, a arătat că tot grupul a achiesat la aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., de la data săvârșirii faptei s-a scurs un interval mare de timp, inculpatul provine dintr-o familie organizată, tatăl este profesor universitar la Facultatea de Științe din Craiova, mama lucrează în Primărie, în prezent inculpatul este absolvent de facultate și urmează cursuri de master, fapta săvârșită fiind o greșeală esențială pentru un minor de 15 ani cu consecințe majore pentru viața acestuia, aspecte în raport de care a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia.
Apărătorul ales al inculpaților D.C.G. și P.A. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., în raport de care a susținut că motivarea hotărârilor din fond și apel este globală, fiind de fapt o lipsă de motivare concretă.
Cu privire la individualizarea pedepsei a susținut că inculpatul Dima era minor la data săvârșirii faptei, în apel i s-au reținut disp. art. 99 si urm. C. pen., dar prin solicitarea aplicării procedurii prev. de disp. art. 3201 C. proc. pen. apărută ulterior și prin reținerea de circumstanțe atenuante, în prezent fiind student, apreciază că în raport de aspectele prezentate se impune reducerea pedepsei aplicate, solicitând suspendarea condiționată a executării acesteia.
Pentru inculpatul P. a susținut că instanța de apel i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani cu executare, ori în raport de disp. art. 3201 C. proc. pen. se poate aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
A mai invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pe. 21 C. proc. pen. în raport de care a susținut că inculpații au fost obligați în solidar la despăgubiri, aspect în raport de care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare ca și pentru cazul de casare prev. de pct. 9 al aceluiași articol, cu referire la inculpatul B.I.
Cu privire la latura civilă a mai arătat că instanțele de fond și apel au obligat inculpații în solidar, fără a verifica realitatea pretenției BRD, care nu a dovedit suma de 224.000 euro.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D.N.F. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. si stabilirea unei pedepse în raport de noile limite legale de pedeapsă, de circumstanțele legale, de gradul minim de pericol social, de circumstanțele personale, de conduita bună avută anterior comiterii faptei, de atitudinea de recunoaștere și regret manifestată.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul I.Ș.S. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., susținând că hotărârea atacată este motivată global și nu individual în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale fiecărui inculpat.
A mai susținut că inculpatul a solicitat achitarea arătând că nu a avut intenția de a adera la grup.
În subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. susținând că la data săvârșirii faptei, inculpatul era minor.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpații I.I. și C.I.S. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând reindividualizarea pedepselor aplicate acestora prin reținerea cu eficienta mai mare a disp. art. 74-76 C. pen. și în raport de circumstanțele personale individuale, respectiv lipsa antecedentelor penale și vârsta tânără.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul M.C. a solicitat admiterea recursului pentru cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru același concluzii ca antevorbitorii săi, iar în subsidiar redozarea pedepsei aplicate.
Apărătorul ales al inculpatului M.L.C. a solicitat admiterea recursului pentru cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 5 si 21 astfel cum se afla în scris la dosar.
În susținerea motivelor de recurs, a arătat că inculpatul este arestat în altă cauză și se impune aplicarea disp. art. 332 C. proc. pen., respectiv desesizarea instanței și trimiterea cauzei la parchet, inculpatul fiind adus pentru prima data în fața magistraților, nu a avut cunoștință de materialul de urmărire penală si a fost citat la o alta adresă, astfel că operează nulitatea actelor întocmite în această situație.
Față de aspectele învederate a apreciat că se impune trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale la Parchet, indiferent de recunoașterea inculpatului, care nu a știut despre ce este vorba, precizând totodată că nu există nici o declarație în dosar, nici împuternicire avocațială, nici proces verbal de prezentare a materialului.
Întrebat fiind de instanță dacă nu a învederat aceste aspecte la instanța de fond, apărătorul ales a arătat că nu, deoarece a avut cunoștință de proces abia la data de 01 ianuarie 2012, când inculpatul a fost arestat.
A mai invocat și lipsa de procedură cu inculpatul, care a fost citat la o altă adresă, deși când a fost la poliție a indicat unde locuiește, de unde a și fost arestat, fiind cunoscut și locul său de muncă.
În subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reținerea disp. art. 74-76 C. pen., și prin a se da o eficiență mai mare disp. art. 76 lit. c) C. pen., iar în raport de faptul că se află în executare de 1 an si 1 lună, apreciază că o pedeapsă în acest cuantum este suficientă.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond, respectiv 3 ani cu suspendarea executării pedepsei.
Apărătorul ales al inculpatului P.I. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., în raport de care a susținut că instanța de fond a uitat să-l audieze pe inculpat.
A mai arătat că acesta a fost audiat în faza apelului, în anul 2011, când a solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., de care instanța nu a ținut seama, astfel că se impune reindividualizarea pedepsei și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, are studii superioare și este încadrat în muncă.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul P.Ș.M. a arătat că susține motivele de recurs astfel cum se află în scris la dosar, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 14 si 172 C. proc. pen., ultimul vizând latura civilă a cauzei.
Astfel, pentru primul caz de casare invocat a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 si art. 2 alin. (1) pct. 18 din aceeași lege, susținând că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute, existând dubii cu privire la vinovăția acestuia.
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat redozarea pedepsei prin coborârea cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege și aplicarea disp. art. 861 C. pen., prin reaprecierea materialului probator în funcție de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale inculpatului, care este fără antecedente penale, este la primul conflict cu legea penală și este bine integrat în societate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, a susținut că inculpații au fost obligați în solidar, însă din actele dosarului, nu rezultă modalitatea concretă în care părțile vătămate s-au constituit părți civile, urmând a se dispune obligarea inculpaților numai în măsura pretențiilor dovedite în raport de gradul de vinovăție și contribuția fiecăruia.
Apărătorul ales al inculpatului S.B. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei prin aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. și ținând seama de actele depuse în circumstanțiere, de perioada lungă de timp de la începutul procesului penal și până astăzi, timp suficient pentru conștientizarea gravitații faptelor comise și de faptul că integrarea inculpatului în societate este deplină.
Apărătorul ales al inculpatului B.I. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. susținând că cele două hotărâri pronunțate sunt nelegale, procesul desfășurându-se cu lipsa de procedură cu inculpatul, astfel cum se află detaliat în scris la dosar și făcând dovada la termenul de astăzi că inculpatul nu a știut.
În acesta ordine de idei a arătat că la tribunal, la termenul la care s-au susținut concluziile pe fondul cauzei s-a constatat că procedura este nelegal îndeplinită, iar la curtea de apel a fost de asemenea procedura nelegal îndeplinită, inculpatul fiind citat la domiciliul greșit, deși din anul 2007 acesta a indicat noua adresă.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că profită și coinculpatului S.
Apărătorul ales al inculpatului S.C.D. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei prin aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., prin a se da o eficiență mai mare circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei si cele personale ale inculpatului, și ținând seama de actele depuse în circumstanțiere, de faptul că acesta este tânăr, este fără antecedente penale, la primul conflict cu legea penală, este serios, încadrat în muncă, este căsătorit, urmează să aibă un copil, aspecte în raport de care a solicitat și schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea disp. art. 81 sau 861 C. pen.
Apărătorul ales al inculpatului S.V.C. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că în timp ce ancheta penală s-a concretizat într-un nr. de 30 de volume cu 20 de inculpați, motivarea curții de apel se limitează la 3 fraze, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 356 lit. b) si c) C. proc. pen. și art. 6 par. 1 din C.E.D.O. care impun obligativitatea motivării hotărârii în mod individual în raport de persoana inculpatului și fapta dedusă judecății.
Cu privire la cel de-al doilea caz de casare a solicitat menținerea sentinței instanței de fond, cu aplicarea disp. art. 861 C. pen., arătând că instanța de apel nu a ținut seama de activitatea și contribuția fiecărui inculpat, astfel că un inculpat care a avut calitatea de racolator a primit o pedeapsă mai mare decât liderul grupului.
Apărătorul ales al inculpatului T.M.C. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., primul caz de casare pentru același considerente ca și antevorbitorul său, arătând că hotărârea atacată este motivată general, în termeni vagi, fiind mai degrabă o lipsă de motivare.
Cu privire la pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei prin aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., cu reținerea disp. art. 81 sau 861 C. pen., arătând că instanța de apel nu a motivat schimbarea modalității de executare stabilită de tribunal, precizând totodată că inculpatul este la prima abatere, este fără antecedente penale, nu a săvârșit altă infracțiune, faptele sunt comise în anul 2004, fiind greșit reunite 4 cauze, iar inculpatul nu are legătură cu grupul.
Apărătorul ales al inculpatului A.S.M. a depus concluzii scrise pe care le-a susținut oral invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu aplicarea disp. art. 3021 C. proc. pen. și art. 81 sau 861 C. pen., prin a se da eficienta înscrisă în circumstanțiere, și împrejurării că inculpatul a absolvit o facultate și un curs de management, în prezent fiind la un curs de master.
Apărătorul ales al inculpatului B.I.A. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., primul caz de casare pentru același considerente ca și antevorbitorii săi, arătând totodată că inculpatul și-a asumat responsabilitatea faptelor și nu a declarat apel.
Cu privire la reindividualizarea pedepsei, a criticat decizia atacată pentru schimbarea modalității de executare a pedepsei, solicitând a se avea în vedere actele în circumstanțiere, împrejurarea că au trecut 7 ani de la momentul săvârșirii faptei și până în prezent, timp în care inculpatul nu a mai comis alte fapte penale, precum și faptul că este căsătorit și are un copil minor în vârsta de 6 ani.
Apărătorul ales al inculpatului G.A.L. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., susținând că instanța de apel nu a motivat modalitatea de executare a pedepsei pentru fiecare inculpat, motivarea fiind colectivă.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv, a solicitat reindividualizarea pedepsei prin reținerea disp. art. 3201 C. proc. pen. si aplicarea disp. art. 861 C. pen., arătând că instanța a reținut activitatea inculpatului G. ca fiind de săgeată, respectiv un nivel de gravitate și pericol social mai mic, săvârșind acte infracționale în număr redus.
Nu în ultimul rând, a solicitat a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul este fără antecedente penale, este căsătorit, are 2 copii minori și este absolvent de facultate.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C.M.Ș. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 14 C. proc. pen., primul caz de casare pentru aceleași considerente ca și antevorbitorii săi.
Cu privire la pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei prin aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., cu reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.
Procurorul a solicitat admiterea recursurilor inculpaților care au solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., considerând că este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.I., în raport de documentele depuse astăzi a solicitat admiterea, casarea în parte a deciziei penale și trimiterea spre rejudecare, în raport de împrejurarea că în perioada 2 februarie 11 - 24 iulie 12 inculpatul se afla arestat într-un penitenciar din Spania.
Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., în raport de care s-a susținut că hotărârea instanței de apel nu este corespunzător motivată și nu a răspuns tuturor criticilor formulate, a susținut că inculpații C., I., I.I., A.M. și C.I. nu au depus motivele scrise în termenul prevăzut de lege.
Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților incidența cazului de casare prev. de disp. art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Toți apărătorii inculpaților, pe rând, au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., arătând că instanța nu s-a pronunțat la toate criticile formulate, solicitând admiterea recursurilor pentru acest motiv.
Recursurile sunt întemeiate.
Examinând decizia recurată, actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză sunt incidente cazurile de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 21 și 9 C. proc. pen., cu consecința aplicării dispozițiilor art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. fapt care face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs formulate, motive care vizează fondul cauzei.
Prealabil examinării, în concret, a motivelor de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 21 și 9 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție face următoarele precizări:
Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Așa fiind, dacă un act este nul, în sensul legii, orice activitate ulterioară ori întemeiată pe acel act devine contrară legii de procedură penală, este lovită de nulitate; tot astfel o hotărâre penală recurată, dată cu încălcarea legii de procedură, fie prin actele procesuale care au premers-o, fie prin modul cum a fost pronunțată și redactată ea însăși, atrage casarea și înlocuirea ei cu o hotărâre penală corespunzătoare legii de procedură penală, altfel se poate ajunge la subiectivism și chiar la abuz în judecarea și soluționarea cauzelor penale.
Este statuat că nu orice încălcare a legii de procedură penală atrage nulitatea și, ca urmare, poate constitui un caz de casare, ci numai aceea care a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate.
Astfel, vătămarea produsă prin încălcarea normelor de procedură penală nu este prezumată de lege ci aceasta trebuie să fie constatată de instanță, intervenind de la caz la caz.
În aceste condiții partea care pretinde că a suferit o vătămare prin încălcarea unei dispoziții legale care reglementează procesul penal, trebuie să o invoce, să o dovedească sau să argumenteze existența ei fără de care se presupune că vătămarea nu există sau că partea a acceptat actul așa cum a fost întocmit, considerându-l că nu a influențat justa soluționare a cauzei; este necesar ca vătămarea, dacă s-a produs să nu poată fi înlăturată altfel, decât prin anularea actului.
Părților din proces li se aduce vătămare ori de către ori li se încalcă un drept procesul sau o garanție procesuală penală.
Acordând drepturi procesuale și instituind garanții procesual penale pentru exercitarea lor, legea recunoaște că soluționarea justă a cauzei, de pe poziția fiecărei părți, nu se poate realiza decât prin exercitarea acestor drepturi și prin împlinirea garanțiilor procesuale.
Împiedicarea părții de a-și realiza acest drept procesual sau de a beneficia de o garanție procesuală, produce prin ea însăși, o vătămare procesuală care constă într-o restrângere sau chiar o privare a posibilităților de a acționa în fața organelor judiciare în vederea apărării intereselor sale proprii. Această vătămare există încă din momentul în care partea a fost împiedicată să-și exercite dreptul acordat de lege sau nu s-a împlinit garanția procesual penală.
Participarea părților la judecata în primă instanță sau în apel constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este garantată printre altele, și de principiul contradictorialității ședinței de judecată.
Ca urmare, atunci când nu s-au respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la judecată, intervine o nulitate relativă, în interesul părților, care poate atrage casarea hotărârii recurate.
Așadar, când se invocă în recurs producerea unei nulități relative în desfășurarea procesului penal, instanța de recurs trebuie să verifice dacă nulitatea a fost invocată de partea interesată, în termenul legal, dacă vătămarea pretinsă a împiedicat sau restrâns drepturile procesuale ale părții recurente și dacă vătămarea a fost, eventual, înlăturată altfel, până la judecarea recursului sau dacă prin încălcarea legii de procedură penală s-a adus atingere aflării adevărului sau justei soluționări a cauzei.
În considerarea celor precizate făcând referire la criticile formulate de inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., invocat de inculpații B.I. și M.L.C., prezintă două aspecte: pe de o parte, judecarea unei părți lipsă, care nu a fost legal citată; pe de altă parte judecarea unei părți care a lipsit la judecată, datorită unei cauze de împiedicare.
Conform reglementării menționate,pentru a opera acest caz de casare se cer următoarele condiții:
Partea a fost lipsă la judecarea cauzei în primă instanță sau în apel, la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile judiciare, când s-au pus concluzii în fond; lipsa de la judecată se poate invoca de oricare dintre părțile din proces; lipsa părții trebuie să rezulte din încheierea de ședință sau din sentință, ori decizia dată în cauză asupra fondului.
Acest caz de casare se poate invoca numai de partea care a fost lipsă la judecată, nelegal citată.
Se consideră că partea nu a fost legal citată atunci când citația emisă nu cuprinde mențiunile esențiale (identitatea părții, adresa sa, calitatea în care este citată, data chemării, instanța judecătorească la care trebuie să se prezinte), dacă procedura de înmânare a citației nu a fost îndeplinită potrivit legii, aceasta rezultând din dovada sau procesul verbal de înmânare sau din lipsa acestuia.
În cauză, inculpatul B.I.C. a fost judecat fără citare legală, atât la judecata cauzei în fond cât și la instanța de apel întrucât:
La data de 18 septembrie 2008, prin încheierea Tribunalului Dolj, secția pentru minori si familie (fila 39, dosar Tribunalul Dolj), inculpatul B.I.C. a fost citat la adresa: Craiova, str. Emil Gîrleanu, jud. Dolj.
Urmarea efectuării procedurii de citare la această adresă, la data de 16 octombrie 2008, în fața instanței de judecată, s-a prezentat apărătorul inculpatului B.I.C. și a învederat instanței că adresa la care a fost citat inculpatul nu este cea corectă depunând în acest sens o copie de pe cartea de identitate a inculpatului solicitând ca acesta să fie citat la adresa indicată în cartea de identitate și anume: Aleea Arh. Duiliu Marcu, Mun. Craiova, jud. Dolj.
Aceste aspecte au fost consemnate și se regăsesc în Încheierea de ședință din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj (fila 152 dosar), iar copia cărții de identitate a fost depusă la dosarul cauzei. Cartea de identitate a cărei copie a fost depusă de apărătorul inculpatului B.I.C. a fost eliberată de către S.P.C.L.E.P. Craiova la data de 16 iulie 2007 cu valabilitate până la 24 decembrie 2014, iar adresa menționată era cea unde inculpatul locuia efectiv neavând o altă adresă unde să locuiască chiar și fără forme legale.
În aceeași Încheiere de ședință menționată, instanța de judecată considerând necesară prezența și a inculpatului B.I.C. a dispus citarea acestuia cu mandat de aducere cu mențiunea de a se prezenta la instanță pentru a fi ascultat și a dispus amânarea judecării cauzei la data de 13 noiembrie 2008.
Examinând citativul încheierii de ședință menționate se observă că inculpatul a fost citat în continuare la adresa inițială și anume: Craiova, str. Emil Gârleanu, jud. Dolj.
Ca urmare a acestei dispoziții, de citare la termenul din 13 noiembrie 2008 mandatul de aducere nu a putut fi îndeplinit, astfel că în mod evident a fost lipsă de procedură cu inculpatul.
Din actele dosarului rezultă că în continuare, inculpatul B.I.C. a fost citat la adresa din: Craiova, str. Emil Gârleanu, jud. Dolj astfel că toate mandatele de aducere emise de instanță nu s-au putut îndeplini, procedura de citare fiind nelegal îndeplinită cu acesta. Aceste aspecte se verifică în încheierile de ședință ale instanțe de fond - Tribunalul Dolj.
Tot din actele dosarului rezultă că, la data de 12 august 2009, inculpatul B.I.C. a fost arestat în baza unei hotărâri judecătorești în Statul Andorra, unde a executat în regim de detenție o perioadă de 397 zile.
În tot acest timp, judecata în fond a cauzei a continuat cu procedura nelegal îndeplinită în ceea ce-l privește pe acest inculpat până la data de 28 octombrie 2010, când s-a constat procedura legal îndeplinită deși inculpatul a fost citat la aceeași adresă greșită și nu la cea indicată de apărător.
În aceste condiții instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond amânându-se pronunțarea pana la data de 5 noiembrie 2010.
Urmare a apelului declarat de Parchet, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova iar judecata s-a făcut în continuare cu procedura de citare nelegal îndeplinita în privința inculpatului B.I.C., care a fost citat la aceeași adresă greșită: în Municipiul Craiova, str. Emil Gîrleanu, jud. Dolj.
De altfel, dosarul de fond, se află anexată copia buletinului de identitate a inculpatului B.I.C. din care rezultă domiciliul său la data judecării cauzei în fond, adresa unde acesta nu a fost legal citat și nefiind prezent nici nu a primit termen în cunoștință, fiind în continuare citat la o adresă greșită.
Aceste aspecte nu au fost sesizate de instanța de fond și nici de instanța de apel deși în Încheierea de ședință din data de 28 mai 2009 este consemnat faptul că a fost reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu inculpatul.
Constatând realitatea susținerilor apărătorului ales al inculpatului B.I.C. dovedită cu actele depuse la filele 393-395, 460-461, din care rezultă că în perioada 2 februarie 2011 - 24 iulie 2012 inculpatul a fost arestat, sub forma arestului la domiciliu, în Spania și că deși a învederat instanței de fond că și-a schimbat domiciliul încă din anul 2007, depunând la dosar copia după cartea de identitate, a fost citat în mod greșit, la o altă adresă, Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3853 alin. (2) cu referire la art. 302 alin. (2) C. pen. și a repus pe inculpatul B.I.C. în termenul de recurs, întrucât s-a făcut dovada că acesta se afla încarcerat la data pronunțării și comunicării deciziei atacate.
În aceste condiții, constatând că s-a judecat cauza cu procedură de citare nelegal îndeplinită cu acesta Înalta Curte de Casație și Justiție constată incident cazul de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. invocat de acesta și pe cale de consecință va admite recursul declarat de inculpatul B.I.C., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
În ceea ce îl privește pe inculpatul M.L.C., constatând că sunt îndeplinite cumulativ cele două cerințe prevăzute de art. 3853 C. proc. pen. raportat la art. 365 alin. (1) C. proc. pen., instanța de recurs a apreciat și reținut că în cauză calea de atac formulată este un recurs peste termen procedând la analiza sa conform dispozițiilor legale.
Astfel, instanța a constatat că inculpatul a lipsit înaintea primei instanțe și a instanței de control judiciar, atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțarea hotărârii atacate, formulând declarația de recurs la data de 23 ianuarie 2012, la patru zile după începerea executării pedepsei aplicată în prezenta cauză.
În cadrul procesual astfel stabilit pornind de la criticile formulate de inculpatul M.L.C. în motivele de recurs scrise, atașate la dosarul cauzei (filele 45, 154-155 și 319-320), Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența cazului de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 5 și 21 C. proc. pen.
Așa cum rezultă din actele dosarului, în faza de urmărire penală inculpatul a indicat atât locul de reședință, cât și pe cel de muncă, ambele neschimbate până la data arestării sale.
Cu toate acestea, citarea sa a fost făcută la fostul loc de domiciliu, imobil care a aparținut părinților săi, până la momentul vânzării acestuia în anul 2005, aspect cunoscut de organele judiciare așa cum rezultă din menționarea înserată în procesele verbale din data de 26 septembrie 2008 și respectiv 23 noiembrie 2008.
În aceste condiții, în faza de apel, citarea inculpatului s-a făcut conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen., prin afișare la Consiliul local Craiova, în contextul în care, încă din anul 2005, locul de reședință cât și cel de muncă erau cunoscute de către organele judiciare.
Acest din urmă aspect este incontestabil având în vedere faptul că după o perioadă de judecată de aproximativ 4 ani, în care citarea a fost făcută cu procedură viciată, arestarea inculpatului a intervenit la o adresă cunoscută de Poliție datorită declarației sale din anul 2005, dar și în baza derulării procedurii prin care Poliția a avizat încadrarea sa în sistemele de pază ca personal neînarmat (adresa 274784 din 20 mai 2005 a Poliției Craiova - Secția 3).
În contextul arătat, atât judecata în primă instanță cât și cea în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatului M.L.C., citare care s-a făcut cu încălcarea unui drept fundamental, dreptul la apărare.
Legat de acest aspect, suplimentar considerentelor menționate, se impune a face unele precizări referitoare la emiterea mandatului/actului de punere în executare a hotărârii instanței de fond, devenită definitivă în modalitatea arătată.
Potrivit Deciziei nr. 29/2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, termenul de declarare a apelului și recursului pentru inculpatul care a lipsit atât la dezbateri cât și de la pronunțare, chiar dacă a fost reprezentat de apărător, curge de la comunicare, or, în cauză, urmând regulile citării, comunicarea s-a făcut în condiții nelegale, la aceeași adresă la care citarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 177 C. proc. pen. și art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.
Pe cale de consecință, constatând incident cazul de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea acesteia la Curtea de Apel Craiova cu consecința anulării mandatului de executare a pedepsei nr. 87/2010 din 10 ianuarie 2012 privind pe inculpatul M.L.C. emis în condițiile arătate în baza sentinței penale nr. 56 din 5 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj definitivă prin Decizia penală nr. 272 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova.
Cazul de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. pen. invocat de inculpatul M.L.C. nu este incident în cauză.
Codul de procedură penală prevede două cazuri în care judecata nu poate avea loc fără prezența inculpatului, și anume atunci când acesta se află în stare de deținere și când este minor.
Primul caz de participare obligatorie (inculpat în stare de deținere) este reglementat imperativ în art. 314 C. proc. pen. pentru prima instanță și în art. 375 alin. (3) și art. 38511 alin. (2) C. proc. pen. pentru apel și, respectiv, pentru recurs, cu formularea „judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere”, chiar în altă cauză, aducerea acestuia la judecată fiind obligatorie.
Ca urmare, judecarea unei cauze penale în lipsa inculpatului aflat în stare de deținere, chiar în altă cauză, atrage, fără excepție, nulitatea absolută și casarea hotărârii recurate, fără deosebire dacă aceasta s-a produs la un singur termen de judecată, la care s-au luat măsuri, s-au admis ori s-au administrat probe.
Or, în cauza de față inculpatul M.L.C., în cursul judecării cauzei în fond și la apel nu se afla în stare de deținere, chiar și în altă cauză, așa cum prevede textul legal menționat, așa încât sub acest aspect nu s-a dovedit existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, în speță a deciziei recurate.
Așa cum s-a arătat deja în cele ce preced, casarea deciziei recurate se impune ca urmare a constatării incidenței unor nulități relative care au provocat vătămări și care nu pot fi înlăturate decât prin anularea actului care le-a generat.
Separat de incidența cazului de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind întemeiate criticile recurenților inculpați referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, critici circumscrise motivului de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.
Este unanim admis că nu se acceptă pronunțarea unei hotărâri discreționare care să nu fie întemeiată pe o motivare rațională, de natură să convingă despre legalitatea și justețea soluției adoptate.
În acest sens sunt dispozițiile art. 256 și art. 383 C. proc. pen. care prevăd, atât pentru sentință cât și pentru decizia instanței de apel necesitatea arătării temeiurilor de fapt și de drept ale soluției ce s-a pronunțat cu privire la latura penală și la latura civilă a cauzei.
Lipsa de motivare a soluției face ca hotărârea judecătorească să nu fie convingătoare, să lase o suspiciune asupra conformității sale cu legea și adevărul.
În această situație instanța de recurs este împiedicată să exercite controlul judiciar, să verifice legalitatea și temeinicia soluției pronunțată în cauză.
Examinând considerentele deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate sub acest aspect de recurenții inculpați: G.A.L. (fila 114 dosar recurs), C.C.A. (fila 188 și 464 dosar recurs), B.I.A. (fila 264 dosar recurs), T.M.C. (fila 392 dosar recurs), B.T.C., C.C., D.C.G., M.C.D., P.A., S.V.C., C.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivarea deciziei este insuficientă, redată în termeni generali și prea vagi raportat la numărul mare de inculpați și la faptele reținute în sarcina acestora.
De asemenea, se constată că judecarea apelului declarat de parchet împotriva sentinței primei instanțe nu a fost una efectivă, care să reflecte rigorile impuse de prevederile disp. art. 6 din CEDO, în condițiile în care din conținutul literal și mai ales literar al considerentelor deciziei este evidentă netranșarea fondului cauzei, instanța de apel neanalizând contribuția fiecăruia dintre inculpații cercetați în prezenta cauză la producerea întregului prejudiciu, gradul de implicare al fiecăruia dintre inculpați în vasta activitate infracțională, aspecte obligatorii în funcție de care instanța de apel avea obligația să facă o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților.
Raportat la criticile și susținerile din motivele de apel referitoare la greșita condamnare a inculpatului T.M.C. pentru infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, instanța reține doar că probatoriul infirmă aceste critici, fără a motiva respingerea criticilor amplu formulate în scris, fără a face referire în mod clar la probele administrate și la relevanța lor în infirmarea susținerilor inculpatului.
Instanța de apel nu a analizat și motivat individual pentru fiecare inculpat stabilirea modalității de executare a pedepsei ci a redactat o motivare colectivă în care a enumerat criterii generale de individualizare a pedepsei „Raportat la gradul de pericol social deosebit de ridicat, la multitudinea actelor infracționale, perioada îndelungată de timp, modul concret de săvârșire a infracțiunilor dar și perseverența acestora”, deși circumstanțele reale și personale ale inculpaților, în mod evident, nu sunt identice.
Toate aspectele relevate sunt de natură a împieta asupra efectuării unui control judiciar real și efectiv asupra fondului cauzei fapt ce impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Este de menționat și faptul că, în fața instanței de recurs inculpații B.T.C., B.M.C., C.C.A., D.M.A., D.C.G., D.N.F., M.C.D., M.L.C., P.I.A., S.C.D., S.V.C., T.M.C., A.S.M., B.I.A., G.A.L., C.M.Ș. au solicitat beneficiul dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., declarațiile acestora de recunoaștere a săvârșirii faptelor, așa cum au fost descrise și reținute în actul de sesizare a instanței, fiind atașare cauzei (filele 373-390 dosar recurs).
Având în vedere însă constatarea nemotivării hotărârii atacate, sub aspectul pretinsei activități infracționale desfășurată de inculpați, amplu expusă în rechizitoriu, a presupusei legături existente între faptele pretins comise de inculpații recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, în considerarea respectării tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale inculpaților, că este în interesul justei soluționării a cauzei, să se analizeze incidența dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. pentru inculpații menționați, de către instanța de apel, după verificarea de către aceasta a îndeplinirii condițiilor aplicării procedurii simplificate.
Această soluție se impune, cu atât mai mult cu cât instanța de fond și apoi instanța de prim control judiciar aveau obligația, în virtutea rolului activ consfințit de art. 4 C. proc. pen. și impus de art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., să întrebe pe inculpații prezenți la judecată dacă înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Din actele dosarului nu rezultă că instanțele au manifestat rol activ în sensul dispozițiilor legale menționate.
Mai mult, se impune verificarea aplicării procedurii instituită de art. 3201 C. proc. pen. de către instanța de apel pentru a nu priva inculpații de un grad de jurisdicție prin exercitarea căii de atac a recursului în eventualitatea aplicării unor pedepse apreciate ca fiind netemeinice în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen.
Pentru toate considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, și de inculpații B.T.C., B.M.C., C.C.A., C.C., D.M.A., D.C.G., D.N.F., I.Ș.S., I.I., M.C.D., P.A., P.I.A., P.Ș.M., S.B., S.C.D., S.V.C., T.M.C., A.M., A.S.M., B.I.A., C.I.S., G.A.L., C.M.Ș. și B.I.C. și de partea responsabilă civilmente D.F. împotriva deciziei penale nr. 272 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, precum și recursul peste termen declarat de inculpatul M.L.C. împotriva aceleiași decizii penale.
Cu ocazia rejudecării, va casa decizia penală nr. 272 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Curtea de Apel Craiova.
Totodată, va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 87/2010 din 10 ianuarie 2012 privind pe inculpatul M.L.C., emis în baza sentinței penale nr. 56 din 5 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 272 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, și va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M.L.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
În rejudecare, instanța de apel va asculta din nou inculpații, va examina apărările formulate de aceștia, va administra orice probă care rezultă din dezbateri precum și orice probă considerată a fi necesară în aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părților în procesul penal, va verifica incidența dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. față de inculpații care au invocat beneficiul acestei proceduri, în limitele respectării principiului „non reformațio in pejus” și cu respectarea tuturor principiilor care guvernează judecata cauzei.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B.T.C., B.M.C., C.C., D.N.F., I.Ș.S., I.I., M.C.D., P.Ș.M., A.M., C.I.S., C.M.Ș., în cuantum de câte 400 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați C.C.A., D.M.A., D.C.G., P.A., P.I.A., S.B., S.C.D., S.V.C., T.M.C., A.S.M., B.I.A., G.A.L. și B.I.C., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 125 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, și de inculpații B.T.C., B.M.C., C.C.A., C.C., D.M.A., D.C.G., D.N.F., I.Ș.S., I.I., M.C.D., P.A., P.I.A., P.Ș.M., S.B., S.C.D., S.V.C., T.M.C., A.M., A.S.M., B.I.A., C.I.S., G.A.L., C.M.Ș. și B.I.C. și de partea responsabilă civilmente D.F. împotriva deciziei penale nr. 272 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Admite recursul peste termen declarat de inculpatul M.L.C. împotriva aceleiași decizii penale.
Casează decizia penală nr. 272 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 87/2010 din 10 ianuarie 2012 privind pe inculpatul M.L.C., emis în baza sentinței penale nr. 56 din 5 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 272 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Dispune punerea deîndată în libertate a inculpatului M.L.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B.T.C., B.M.C., C.C., D.N.F., I.Ș.S., I.I., M.C.D., P.Ș.M., A.M., C.I.S., C.M.Ș., în cuantum de câte 400 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați C.C.A., D.M.A., D.C.G., P.A., P.I.A., S.B., S.C.D., S.V.C., T.M.C., A.S.M., B.I.A., G.A.L. și B.I.C., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 125 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2013.