Inadmissible revision of final murder conviction: absence of new facts and lack of proof of perjury

Asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15/ CC din 14 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4893/103/2011, Tribunalul Neamț, secția penală, - a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.G. deținut în Penitenciarul Iași, privind sentința penală nr. 111/ P din 02 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț.

În temeiul art. 189 C. proc. pen., a dispus ca onorariu pentru apărător oficiu în sumă de 200 lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat condamnatul să plătească statului suma de 210 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că prin adresa nr. 467/III-6/2011 din 27 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a înaintat cererea de revizuire a sentinței penale nr. 111/ P din 02 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 4664/103/2009, formulată de condamnatul T.G.

În motivarea cererii, revizuientul a susținut că martorii N.V. și T.V., audiați în cauză, nu au declarat adevărul cu privire la situația de fapt și la desfășurarea altercației dintre el și victimă, iar el nu a știut cum să-și formuleze probele pentru a demonstra că situația de fapt este cea relatată de el, recunoscând însă că a comis o faptă gravă.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 111/ P din 02 iunie 2010, definitivă prin decizia penală nr. 110 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău și prin decizia penală nr. 4582 din 17 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și justiție, revizuientul T.G. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a reținut în esență, că în seara zilei de 4 octombrie 2009, în jurul orelor 19:00, inculpatul T.G. a avut un conflict spontan cu victima T.V., pe care l-a agresat în timp ce acesta se deplasa pe stradă, lovindu-l în mod repetat cu un cuțit, în zona toracică, cauzându-i leziuni ce i-au provocat decesul.

Cererea formulată de revizuient nu întrunește cerințele de admisibilitate în principiu, întrucât motivele invocate, concretizate în contestarea declarațiilor unor martori, au fost examinate de instanța de fond și de instanțele de control judiciar.

Tribunalul a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 395 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la obligativitatea dovedirii unor cazuri de revizuire, întrucât susținerile revizuientului privind declarațiile incorecte ale martorilor N.V. și T.V. nu sunt dovedite cu o hotărâre judecătorească de condamnare a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, pentru a se constitui în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Or, potrivit dispozițiilor art. 393 C. proc. pen. o hotărâre judecătorească definitivă poate fi supusă revizuirii, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, doar atunci când se invocă și se dovedește existența unuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.

În consecință, întrucât revizuientul T.G. a invocat motive care nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de lege, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., tribunalul a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Apelul declarat de revizuientul T.G. prin care a solicitat ca declarația martorei N.V. să fie cercetată la fața locului, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 20 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie - în Dosarul nr. 4893/103/2011.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că tribunalul a apreciat în mod corect că susținerile invocate prin cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile prevăzute expres de art. 394 C. proc. pen.

T.G. tinde la reaprecierea declarațiilor unor martori, care nu ar fi putut cunoaște faptele probatorii redate în fața organelor judiciare, or acest lucru nu mai poate fi obținut, datorită autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea de condamnare definitivă a apelantului din prezenta cauză.

Este important de menționat că T.G. nu a pretins un alt mod de desfășurare a activității infracționale pentru care a fost pedepsit definitiv, ci doar împrejurarea că martora menționată nu avea cum să cunoască cele relatate în declarațiile date.

Or, acest lucru nu poate fi constatat decât după o sesizare legală a organelor de urmărire penală competente, ceea ce revizuientul T.G. nu a făcut.

S-a concluzionat că, simpla invocare de către apelantul revizuient a unor suspiciuni în legătură cu veridicitatea declarațiilor unor martori nu constituie motiv de revizuire în sensul art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul care, invocând cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., a susținut că soluția ce se impunea a fi pronunțată în cauză era aceea de admitere a cererii de revizuire pentru a se dispune, pe de o parte, reaudierea martorilor N.V. și T.V. care în declarațiile date nu au spus adevărul cu privire la situația de fapt, iar pe de altă parte, efectuarea unei cercetări la fața locului. A mai susținut recurentul că a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, fapt ce impunea reținerea în favoarea sa a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de revizuient, care în drept se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 și 20 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Din analiza dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată în sensul că: trebuie să fie vorba despre descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Pentru existența cazului de revizuire susmenționat, arătat de recurent, este necesar ca să fie „noi” faptele sau împrejurările invocate, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii și mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză.

Nu pot fi considerate „probe noi” în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate.

Pe de altă parte, pentru a fi incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., se cere ca invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă celei dispusă în cauză.

Or, recurentul revizuient, care nu pretinde un alt mod de desfășurare a activității infracționale pentru care a fost condamnat definitiv. El cere pe de o parte, reaprecierea probelor deja administrate - declarațiile martorilor N.V. și T.V. -, iar pe de altă parte, completarea probatoriului, lucru ce nu poate fi obținut pe calea revizuirii care este o cale extraordinară de atac ce are menirea de a anula o hotărâre definitivă ce conține erori de fapt, puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței și deci inexistente în materialul probator de la dosar.

În ce privește cazul de revizuire prevăzut la art. 394 lit. b) C. proc. pen., pentru admisibilitatea acestuia se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume: să se fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă de către un martor, un expert sau un interpret; mărturia mincinoasă să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice; mărturia mincinoasă să se poată dovedi prin anumite mijloace de probațiune prevăzute de lege.

Or, susținerile recurentului revizuient privind declarațiile nesincere ale martorilor N.V. și T.V. nu sunt dovedite cu o hotărâre judecătorească de condamnare a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă sau cu o ordonanță a procurorului și, în consecință, nu se pot constitui în cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ce privește cererea recurentului revizuient în sensul că în cauza în care a fost trimis în judecată și condamnat definitiv pentru infracțiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen. faptă pe care a recunoscut-o, se impunea a se face aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, Înalta Curte constată că nu poate fi analizată pe calea revizuirii reglementată de art. 393 și urm. C. proc. pen. deoarece, nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen. care sunt expres și limitativ prevăzute de lege.

În consecință, reținând că hotărârile prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul T.G., cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. sunt legale și temeinice, recursul declarat de acesta se privește ca nefondat și se va respinge ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient ca fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat T.G. împotriva deciziei penale nr. 20 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2012.