Detention maintained, appeal dismissed as unfounded; €150 costs awarded.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1927/104/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului A.S. (fiul lui M. și E.) arestat în baza Mandatului de arestare preventivă din 20 februarie 2011 emis de Tribunalul Olt, respingându-se cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. b), f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului A.S. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea încheierii și rejudecând să fie lăsat în libertate apreciind că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri au încetat.

Înalta Curte pe baza lucrărilor dosarului va analiza recursul inculpatului numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, încheierea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererilor de revocare, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive, fiind avute în vedere dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora încheierea prin care instanța de apel, în speță Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins cererile de revocare, înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, nu este supusă nici unei căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului A.S. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost arestat și ulterior trimis în judecată.

Referitor la temeiurile care au determinat luarea arestării preventive, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că acestea nu s-au schimbat, se mențin respectiv:

- art. 148 lit. a) C. proc. pen. existând riscul ca fiind pus în libertate inculpatul să se sustragă cercetării judecătorești având în vedere și faptul că inculpatul după comiterea infracțiunilor s-a ascuns pe la diverse persoane, fiind prins în municipiul București, într-un imobil din cartierul Ferentari;

- art. 148 lit. b) C. proc. pen. existând la dosar înregistrări ale convorbirilor telefonice care reflectă eforturile inculpatului de a zădărnicii aflarea adevărului în cauză;

- art. 148 lit. e) C. proc. pen. existând dovezi că s-a încercat și se mai încearcă o înțelegere frauduloasă cu partea vătămată;

- art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat recurentul inculpat sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte se constată și faptul că recurentul inculpat a fost condamnat, în primă instanță, la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiunile de tentativă la omor, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, instigare la mărturie mincinoasă și portul cuțitului fără drept în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața și integritatea persoanelor, toate în concurs real.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Chiar dacă inculpatul este arestat preventiv de 1 an și 4 luni, timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua, în mod semnificativ, impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiunile de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin Hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate în continuare a inculpatului.

Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În consecință, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva Încheierii din data de 5 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2012.

Procesat de GGC - N