Inadmissibility of appeal against interlocutory order for postponement lacking preventive measure under criminal procedure law
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the civil plaintiff's appeal as inadmissible, ordering the appellant to pay 100 RON in judicial expenses to the state, thereby leaving the lower court's procedural order intact. The dispute involved a criminal proceeding where the civil plaintiff attempted to challenge an interlocutory order from the Court of Appeal that merely postponed the hearing for service of process and to allow the defendant's attorney to present arguments, rather than addressing the plaintiff's underlying request for the accused's preventive arrest. The decisive legal basis was Article 3851(2) of the Code of Criminal Procedure, which establishes that interlocutory orders for postponement are not susceptible to appeal unless explicitly combined with a substantive judgment or a preventive measure; the Court further noted that the civil plaintiff lacked procedural standing to request preventive detention in the first place, making the appeal both procedurally barred and substantively unfounded under the principle of legality.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 din Constituția, art. 3851 C. proc. pen, art. 3851 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against interlocutory order for postponement lacking preventive measure under criminal procedure law: Astfel, pe de o parte, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 22 mai 2012, Curtea de Apel Constanța a dispus amânarea judecării cauzei la un termen ulterior pentru a se îndeplini procedura de citare cu partea civilă C.V., părțile vătămate, dar și pentru a-i da posibilitatea apărătorului ales al apelantului inculpat să susțină personal interesele clientului său în fața instanței de apel.
Împotriva acestei încheieri, partea civilă care nu a fost prezentă la termenul din 22 mai 2012, a declarat recurs, nemulțumită fiind că nu s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților astfel cum a solicitat.
Examinând recursul declarat de partea civilă prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
Pe de altă parte, se constată că potrivit dispozițiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când sunt pronunțate de instanța de fond și de apel și vizează măsuri preventive, respectiv luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea, încetarea acestora.
Din interpretarea textului de lege anterior menționat, se observă că încheierile prin care se dispune amânarea cauzei nu pot fi recurate, legiuitorul neprevăzând în mod expres nicio cale de atac împotriva acestora.
Analizând cererea de recurs a părții civile se constată că recursul vizează doar o încheiere prin care s-a dispus amânarea cauzei, nu se atacă nici o sentință sau decizie, iar la termenul din data de 22 mai 2012 instanța nu a luat în discuție nici o propunere de arestare a inculpaților. Chiar dacă, presupunând că la termenul din 22 mai 2012 instanța ar fi luat în discuție o propunere de arestare preventivă a vreunui inculpat, partea civilă nu avea calitatea procesuală să solicite luarea vreunei măsuri preventive față de aceștia și nici să declare vreo cale de atac.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.V. împotriva Încheierii din data de 22 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4175/1 18/2009.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2012.
Procesat de GGC - N