Human trafficking for labor exploitation: suspension of prison sentence under supervision after quashing of modality of execution

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul Iași, secția penală, prin Sentința penală nr. 147 din 14 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 8935/99/2010 a dispus condamnarea inculpatului B.I., cetățean român, căsătorit, muncitor calificat, studii 10 clase, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de persoane”, prev. art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

A condamnat pe inculpata B.M., cetățean român, căsătorită, ocupația - menajeră, studii 10 clase, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata de 2 ani.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu modificări ulterioare cu referire la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B.M. durata arestării provizorii pe teritoriul statului italian în vederea extrădării către România, de la 03 noiembrie 2007 la 14 decembrie 2007.

În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. și urm., art. 1003 C. civ., a obligat inculpații, în solidar, să achite părților civile următoarele sume de bani:

- părții civile B.G., suma de 700 euro cu titlu de daune materiale și suma de 200 euro cu titlu de daune morale, în echivalent RON, la data plății;

- părții civile B.M.,suma de 700 euro în echivalent RON, la data plății cu titlu de daune materiale și suma de 200 euro, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune morale;

- părții civile A.C., suma de 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 200 euro cu titlu de daune morale, în echivalent RON, la data plății;

- părților civile E.A. și E.M., suma de 600 euro, fiecare, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale,

- părții civile G. (D.) M., suma de 600 euro, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale și suma de 400 euro, în echivalent RON, la data plății cu titlu de daune morale;

- părților civile F.C. și F.V., suma de 450 euro, fiecare, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale;

- părții civile G.R., suma de 1.250 euro, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale;

- părții civile A.D., suma de 500 Euro, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale;

- părții civile B.V., suma de 800 de dolari în echivalent RON, la data plății, respectiv suma de 1.200 euro în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale;

- părții civile B.M., suma de 800 de dolari în echivalent RON, la data plății, respectiv suma de 1.100 euro în echivalent RON, la data plății cu titlu de daune materiale;

- părții civile M.T., suma de 1.000 euro, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale;

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 219/D/P/2009 al Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/DIICOT/Serviciul Teritorial Iași, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților B.I. și B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând, în esență, în aceea că în perioada 2003 - 2004 cei doi inculpați (soț și soție) au racolat, transportat, găzduit prin fraudă și înșelăciune un număr de 14 părți vătămate cărora le-au promis să le intermedieze găsirea unor locuri de muncă în Italia, fără forme legale, obținând astfel beneficii materiale de aproximativ 10.000 euro.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale în conformitate cu dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești, în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi/instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care a reținut următoarele:

În fapt, în anul 1994 inculpatul B.I. a plecat în Italia pentru a munci, angajându-se în construcții. Din anul 2002 în Italia a plecat și soția inculpatului, inculpata B.M., împreună cu copiii. După o perioadă de timp, inculpații și-au stabilit reședința în Roma. Ca urmare a timpului îndelungat petrecut în Italia și ca urmare a relațiilor stabilite, inculpatul a început să desfășoare activități de recrutare și transportare a cetățenilor români, plasându-i la diverse locuri de muncă „la negru”, în Italia. Deși probele cauzei nu a relevat condițiile în care inculpatul a început să desfășoare această activitate, în care a antrenat-o și pe inculpata B.M., cvasitotalitatea persoanelor audiate au relevat că era de notorietate în Pașcani că inculpatul ducea oameni la lucru în Italia, fiind vorba de multiple și numeroase transporturi.

Având în vedere că potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, urmează a fi analizată exclusiv situația părților vătămate din prezenta cauza.

I) Părțile vătămate B.M. și B.G. l-au cunoscut prin intermediul unor cunoștințe pe inculpatul B.I. despre care au aflat că se ocupă cu găsirea unor locuri de muncă în străinătate. Stabilind o întâlnire cu acesta, inculpatul le-a explicat care sunt condițiile de lucru în Italia, respectiv masa, cazare și un salariu de 700 - 800 euro pentru început. Fiind de acord cu condițiile propuse de inculpat, acesta le-a comunicat că pentru serviciile sale trebuie să avanseze suma de 700 euro de persoană, din care suma de 150 euro reprezenta contravaloarea transportului.

În data de 09 mai 2003, părțile vătămate au plecat cu un microbuz până în Suceava, iar din Suceava au luat un autocar care le-a dus până în Italia. Părțile vătămate au achitat suma de 200 euro numitului B.F. din dispoziția telefonică a inculpatului B.I. La sosire, în Roma, au fost așteptați de un cetățean român care i-a condus acasă la familia B., unde au fost așteptați de inculpata B.M. care a primit suma de 500 de euro de la fiecare parte vătămată, plata fiind înscrisă de inculpată într-un carnet cu coperți roșii pe numele fiecărei părți vătămate. Ulterior, părțile vătămate au fost duse de o persoana la agenția numitului Franco care s-ar fi ocupat cu plasarea forței de muncă, fiind lăsate în fața agenției care era vis-a vis de gara. Părțile vătămate au rămas acolo trei nopți în gară și deși l-au sunat pe inculpatul B.I., acesta nu a răspuns la nici un număr de telefon. Ulterior, prin intermediul unui alt român, fără nici o legătură cu inculpatul B., părțile vătămate au fost duse la LP unde au muncit și trăit în condiții improprii, fiind plătiți cu suma de 100 euro pe săptămână. Întrucât nu au mai putut rezista, după o lună jumătate părțile vătămate s-au reîntors în România.

Instanța a dat prevalență declarațiilor părților vătămate din cursul judecății, în condițiile în care în cursul urmăririi penale nu s-a lămurit pe deplin chestiunea implicării inculpatului B.I. în angajarea părților vătămate B. la LP. Or, audiate, potrivit principiului nemijlocirii, părțile vătămate au declarat că angajarea lor la LP s-a realizat prin intermediul altei persoane și nu prin intermediul inculpatului B.I.

În consecință, instanța a reținut că inculpatul B.I. s-a angajat față de părțile vătămate B.M. și B.G. să le găsească locuri de muncă în Italia și pentru aceste servicii, inculpatul și soția sa au luat de la fiecare din părțile vătămate suma de 550 de euro, ulterior ambii inculpați abandonând părțile vătămate pe teritoriul statului italian.

Inculpatul a negat că ar fi primit bani de la părțile vătămate, deși a recunoscut că le-a intermediat găsirea unor locuri de muncă în Italia, prin intermediul agenției numitului „F.”. Inculpatul a negat că părțile vătămate s-ar fi întâlnit în Italia cu el sau cu soția sa, precum și faptul că le-ar fi promis acestora asigurarea cheltuielilor legate de cazare masă. Inculpatul nu justifică în concret intermedierea unor locuri de muncă, dar a arătat că numitul F. are o asociație care s-ar fi ocupat cu diverse activități, agricultură, restaurante și un circ, programul de lucru fiind de 8 - 9 ore pe zi, iar plata a fost în jur de 25 - 30 euro pe zi. Inculpatul a precizat că dacă patronul oferea mai putini bani pe zi, acesta putea în schimb să ofere cazare și masă, reținând însă actele de identitate ale beneficiarului pentru a se asigura împotriva unor acte ilicite cu privire la bunurile sale.

II) Partea vătămată A.C. a declarat că întâlnindu-se cu nașul său de cununie în Pașcani, a apărut B.I. care l-a întrebat dacă nu e interesat să plece la muncă în Italia. Deși partea vătămată i-a spus că are loc de muncă în România și a fost calificat, inculpatul i-a spus că are diverse locuri de muncă și pentru șoferi și pentru sudori, etc, spunându-i că îl costă 700 de euro locul de muncă în Italia. Partea vătămată a indicat că s-a gândit, iar a doua zi l-a sunat pe inculpat și i-am spus că are doar 500 euro. Inculpatul a acceptat să plătească doar suma de 500 euro cu tot cu transport și a plecat spre Italia, fiind două microbuze pline de romani. Partea vătămată a indicat că microbuzele au parcat direct în fața locuinței familie B., unde au stat câteva ore. Acasă a fost doar inculpata B.M. care a trecut într-un carnet roșu suma de bani plătită de fiecare persoană și numele. Partea vătămată a indicat că el a plătit suma de 500 de euro și nu a dat nici un ban pentru transport. Ulterior, însoțiți de o persoană de încredere de-a familiei B., căruia i se spunea T., au fost conduși în localitatea Noccere la o bătrâna pe nume G., rămânând închiși în casă timp de câteva zile, primind mâncare foarte proastă. Contactându-l pe nașul său în România, acesta l-a sunat pe inculpatul B.I. care i-a spus că i-a găsit un loc de muncă la Napoli. Plecând la Napoli, a arătat partea vătămată că a ajuns la un circ, unde mai lucrau trei români, care i-au spus că patronul le-ar fi datorat sume mari de bani. Partea vătămată a indicat că a lucrat la circ o lună și 3 săptămâni, de la 7 dimineața până la 2 noaptea și a primit doar suma de 50 de euro. Partea vătămată a arătat că dormea într-un vagon cu compartimente, fiind 2 inși într-un compartiment, de dimensiunile 2 metri pe 2,5 metri, cu mâncarea fiind ajutat de ceilalți români, cărora le-a lăsat la final suma de 50 euro primită pentru munca depusă.

Partea vătămată a indicat că în timp ce lucra la circ a vorbit cu nașul său și acesta i-a spus că B. a replicat în legătura cu reproșurile aduse cu privire la condițiile de muncă că „nu le place să muncească". Partea vătămată a precizat că după ce s-a întors în România a încercat să ia legătura cu inculpatul dar acesta nu i-a mai răspuns.

Inculpatul a arătat că partea vătămată A.C. a fost din aceiași localitate Topile, Valea Seacă și la fel i-a solicitat să-i găsească un loc de muncă în Italia, motiv pentru care a vorbit pentru această parte vătămată la aceeași asociație din care făcea parte și F.

Inculpatul a negat că ar fi trimis partea vătămată să lucreze la o persoană numită G., că ar fi primit vreo o sumă de bani de la partea vătămată sau că ar fi cazat-o pe partea vătămată la el acasă.

III) Partea vătămată E.A., audiată în fața instanței a arătat că un verișor de-al său l-a cunoscut pe inculpatul B.I. și a știut că acesta s-ar fi ocupat cu intermedierea locurilor de muncă, trimițând diverse persoane la muncă în Italia. Întâi a plecat soțul său și apoi a fost sunată și ea să meargă în Italia, întrucât le-a găsit locuri de muncă pentru amândoi, la o familie mai departe. După ce au ajuns în Italia, atât ea, cât și soțul său au fost trimiși la Napoli, iar din Napoli au trebuit să meargă mai departe undeva în sudul Italiei. Din Napoli s-au dus singuri, însă nu i-a așteptat nimeni și au dormit prin boscheți și au rămas și fără mâncare. Ulterior, și-au găsit singuri de lucru în agricultură și au lucrat 4 zile, câștigând banii necesari pentru întoarcerea acasă. Partea vătămată a atestat că inculpatul B. le-a promis că le va găsi un loc de muncă la amândoi, la o familie, ea prin casă, iar soțul său pe afară. Cazarea și masa nu erau incluse în înțelegere, iar B.I. le-a cerut 600 de euro pentru fiecare loc de muncă, bani pe care i-a dat inculpatei B.M. când a ajuns în Italia și nu știe ce a făcut cu ei.

Partea vătămată E.M., audiat în fața instanței a indicat că a plecat la sfârșitului lunii februarie 2003 în Italia, prin intermediul inculpatului B.I. căruia i-a dat 500 euro, acesta găsindu-i un loc de muncă la o stână. Programul de muncă a fost de la orele 7 dimineața la 1 noaptea, locul de dormit era într-o cameră fără baie și mâncarea s-ar fi dat de două ori pe zi la 11 dimineața și la ora 1 noaptea, salariul fiind de 500 de euro pe lună. Partea vătămată a indicat că după o perioadă de timp i-a telefonat lui B.I. și i-a spus că nu mai rezistă și să-i găsească un alt loc de muncă pentru el și soția sa. B. l-a sunat și i-a spus că a găsit un alt loc de muncă la o familie mai în sud, motiv pentru care i-a spus și soției sale să vină în Italia la muncă. B. a venit și l-a luat personal de la ferma de oi și i-a dat atunci 600 de euro pentru noul loc de muncă găsit și l-a dus acasă la el. Acasă la el a găsit-o pe soția sa care venise din România și care i-a dat inculpatei B.M. suma de 600 de euro. După o noapte petrecută în casa familiei B. au fost duși de B. într-o gară, dincolo de Napoli într-un bloc la un anume „F.”, unde au rămas peste noapte. A doua zi li s-a spus că li s-a găsit și lor un nou loc de muncă și au fost conduși la un autocar, spunându-li-se să meargă la Rossano că acolo i-ar fi așteptat cineva. Au coborât la locul stabilit, dar acolo nu i-a așteptat nimeni, motiv pentru care au sunat-o pe B.M. și aceasta le-a spus că nu-i nici o problemă și să mai aștepte, situație care s-a repetat la alte câteva ore de așteptare.

După alte câteva ore, când au sunat din nou nu le-a mai răspuns nimeni. Partea vătămată a indicat că au dormit prin boscheți în acea noapte, iar a doua zi un italian din gară le-a propus să lucreze în agricultură. Au lucrat la săpat ardei și au câștigat în 4 zile suma de 160 euro, bani cu care soția sa s-a reîntors în România. Partea vătămată a indicat că s-a reîntors la ferma de oi, a discutat cu patronii de acolo și s-a reangajat, chemându-și ulterior și cei doi băieți.

Partea vătămată a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei 600 euro, daune materiale.

Inculpatul a arătat că pe părțile vătămate E.M. și E.A. le-a cunoscut din Valea Seacă și E.M. l-a rugat să-i găsească un loc de muncă în Italia. Inculpatul a indicat că întrucât a cunoscut un italian care s-ar fi ocupat cu agroturismul pe nume Robert și acesta era interesat de o persoană care să-l ajute, l-a recomandat pe partea vătămată E.M. Din câte s-a cunoscut partea vătămată E.M. a lucrat cam 7 ani în Italia la R. și și-a chemat ulterior și soția. Inculpatul a susținut că partea vătămată E.A. a fost chemată de soțul său și nu a fost adevărat că le-ar fi intermediat acelorași părți vătămate să lucreze la o fermă în localitatea Rossano.

IV) Partea vătămată G.M. (D.M.) a arătat că prin intermediul unui moș de al său care a plecat tot prin intermediul inculpatului B. la muncă, a avut numărul de telefon al inculpatului. L-a sunat pe acesta și a stabilit o întâlnire, solicitându-i să-i găsească un loc de muncă pentru ea și soțul său. Inculpatul B. i-a spus că e mai ușor să plece ea la început și ulterior i-ar fi găsit loc de muncă și soțului său, pentru că e mai ușor de găsit un loc de muncă pentru o femeie. Acesta i-a solicitat suma de 700 euro pentru găsirea unui loc de muncă, spunându-i că va lucra ca menajeră sau îngrijitoare pentru un copil, urmând a beneficia la început de un salariu de 500 - 600 euro cu masă și cazare gratuită.

Partea vătămată a relatat că a plecat cu un autocar și a ajuns în Roma unde a fost condusă, atât ea, cât și alte femei din autocar, de către un băiat, la inculpata B.M. acasă, căreia i-a predat suma de 400 de euro, întrucât suma de 300 de o dăduse anterior inculpatului B., în țară. Inculpata B.M. a avut un carnețel și și-a notat sumele de bani primite. Ulterior, inculpata B. a vorbit la telefon cu o persoană de sex feminin, N., care a venit la casa inculpatei însoțită de un domn P. Partea vătămată a indicat că inculpata B.M. i-a spus să meargă cu ei căci aceștia o vor duce la locul de muncă. Astfel, de la N. și P., a aflat că locul de muncă a fost în localitatea Messi, unde s-a deplasat singură. Deși nu a fost așteptată, conform înțelegerii de vreo persoană, totuși la insistențele soțului său care i-a telefonat inculpatului B.I., a venit o persoana și a dus-o la o familie de italieni care au avut un depozit și un magazin. Partea vătămată a arătat că s-a lucrat tot timpul, de dimineața până seara și făcea inclusiv muncă de bărbat. Programul începea dis - de/dimineața, când se mătura pe afară, magazinul fiind deschis la ora 8.00. Apoi se făcea curățenie în magazin, iar ulterior se mergea la depozit. În depozit efectiv se lucra la făcut detergenți, ambalat scobitori, iar seara se făcea din nou curățenie în magazin și se ducea gunoiul la o anumită distanță de unde era magazinul și depozitul. Partea vătămată a precizat că deși a cerut de nenumărate ori să i se reducă programul de muncă măcar până la 10 seara, i s-a spus că gunoiul trebuia dus la ore cât mai târzii. Partea vătămată a indicat că după o săptămâna de muncă în aceste condiții a primit doar suma de 65 de euro.

Partea vătămată a precizat că și-a dat seama că nu mai suportă și a sunat-o pe M., comunicându-i acest fapt, iar aceasta i-a spus să se întoarcă la ea. Partea vătămată a indicat că s-a întors la Roma, plătind din nou transportul din banii săi dintre localitatea Messi și Roma, fiind chemați din nou, de către inculpata B.M., P. și N., care au dus-o la o familie pentru a avea grijă de un copil mic de 10 - 11 luni. Partea vătămată a relatat că din prima seara, italianul a dus-o în oraș și i-a spus că îi va face acte numai ca să rămână, scenariul repetându-se în fiecare seară ulterior, italianul încercând să o convingă să aibă o relație cu el. La un moment dat, întrucât i-a refuzat avansurile, italianul a lăsat-o într-o gară, în plin câmp.

În aceste condiții, a plecat din acea gară din nou la Roma și s-a dus din nou la inculpata B.M., care a fost foarte surprinsă când a văzut-o. Aceasta i-a spus să nu mai zică la nimeni despre cele întâmplate și că totul va fi bine. Partea vătămată a indicat că, luând legătura cu soțul său și prin intermediul unei cunoștințe a reușit să plece din Italia, autocarul fiind plătit la venirea în țară.

În ceea ce privește declarația de la urmărire penală prin care a arătat că inculpatul B.I. i-a restituit soțului său suma de 400 euro, partea vătămată precizat că poate i-a restituit soțului său însă ea nu a știut nimic.

Inculpatul a arătat că pe partea vătămată D.M. a cunoscut-o, întrucât a fost tot din orașul Pașcani și aceasta l-a rugat să o ajute cu găsirea unui loc de muncă în Italia. Inculpatul a arătat că a vorbit cu o rudă de-a lui G. care ar fi avut un copil mic, partea vătămată urmând a realiza activități specifice de bonă. Inculpatul a negat că ar fi dus-o pe partea vătămată la o persoană numită "P." la o fermă în localitatea Messe pe lângă Veneția și că i-ar fi dat soțului lui D.M. suma de 400 euro. Inculpatul a arătat că din câte ar fi cunoscut pe teritoriul statului italian s-a formulat plângere împotriva părții vătămate D.M. pentru neglijența care a adus la vătămare integrității fizice a copilului ce l-a avut în grijă la familia de italieni.

V) Părțile vătămate F.V. și F.C. sunt tată și fiu.

Partea vătămată F.C., audiat în fața instanței, a indicat că datorită faptului că a fost vecin cu B.I. și s-au cunoscut din vedere, a apelat la acesta spunându-i că ar fi interesați de obținerea unui loc de muncă în Italia. B.I. a fost de acord să le găsească un loc de munca contra sumei de 2.100 de dolari, sumă ce a reprezentat contravaloarea serviciilor prestate, precum și transportul din România în Italia.

Tatăl său i-a dat inculpatului B.I. suma de 1.050 de dolari înainte de a pleca spre Italia, iar suma de 1.050 dolari i-a fost plătită inculpatei B.M., când au ajuns în Italia, la Roma, la locuința acesteia. B.M. a înscris într-un carnețel suma primită. După ce au petrecut o zi la B.M., au fost duși în alt loc, la o anume G.. Partea vătămată a indicat că acasă la G. au fost ținuți câteva zile, neavând voie să părăsească casa, primind de mâncare doar macaroane. Ulterior, B.I. i-a trimis să muncească la un depozit de mobilă, lucrând 4 - 5 zile fără a primi vreun ban, B.I. promițându-le că vor primi banii la sfârșitul lunii. Ulterior au fost trimiși să lucreze în agricultură, undeva în sudul Italiei. După ce au lucrat trei patru zile în condiții improprii, partea vătămată a indicat că s-a reîntors la Roma împreună cu tatăl său, locuind la un prieten al lui B. și lucrând circa o săptămână în Roma. Ulterior B.I. le-a spus că nu mai este de lucru și a refuzat să le dea vreun ban. Întrucât i-au comunicat inculpatului că îi vor face plângere la ambasadă, acesta le-a dat suma de 900 euro, spunându-le că restul sumei îl vor primi în țară. Partea vătămată a precizat că s-au reîntors în țară, iar ulterior prin intermediul unui cunoscut de-al inculpatului B. au mai primit suma de 900 euro.

Partea vătămată F.V., audiat în fața instanței, a indicat că în anul 2000 a fost în Israel și a lucrat cu contract de muncă, iar în 2001 s-a întors acasă, întrucât s-a stricat afacerea. Întrucât B. a fost cunoscut în zonă ca ocupându-se cu transportul persoanelor la muncă în Italia, s-a întâlnit cu acesta, care i-a solicitat suma de 2100 dolari pentru a-i transporta și a le găsi un loc de muncă în Italia pentru el și fiului său. Conform înțelegerii a plătit suma de 1.050 de dolari lui B.I. înainte de a pleca din tara, iar restul sumei i-a dat-o inculpatei B.M. când au ajuns la casa acesteia din Roma, B.M. trecând într-un caiet studențesc suma primită. După ce au stat o zi la inculpat acasă, au fost duși la numita”G.”, unde au stat circa 2 zile. Partea vătămată a indicat că nu au lucrat nimic, bătrâna dându-le macaroane pentru a nu muri de foame. După aceea au fost duși la un depozit unde am lucrat trei - patru zile, la desfăcut mobilă folosită. Ulterior B. i-a trimis la Rossano să lucreze în agricultură. Acolo condițiile au fost foarte grele, ziua de muncă plătindu-se cu 5 euro și au lucrat câteva zile făcând inclusiv curat într-o ghenă de gunoi unde nu ai fi putut să stai în picioare. Deși l-a sunat pe inculpatul B.I. pentru a le găsi alte locuri de muncă, acesta nu le-a răspuns la telefon. Partea vătămată a precizat că a trebuit să vândă un ghiul de aur, pentru a face rost de bani pentru a se întoarce înapoi la Roma, unde au mai lucrat câteva zile la turnat betoane. Întrucât B.I. a refuzat să le dea banii înapoi și banii pentru munca prestată, partea vătămată a arătat că i-a spus că vor face plângere la ambasadă, motiv pentru care inculpatul le-a dat suma de 900 euro și le-a promis că restul banilor vor fi trimiși în țara. Prin omul lui de încredere, B.F., inculpatul i-a trimis ulterior 900 de euro.

Inculpatul a arătat, în legătură cu acuzele aduse, că pe părțile vătămate F. le-a ajutat să-și găsească un loc de muncă, întrucât acestea au fost vecini cu el în Pașcani. Inculpatul a precizat că pentru aceste părți vătămate a vorbit cu același italian, G. Patronul italian G. i-a cazat în același bloc cu el, la o altă scară, la etajul 1, el locuind la altă scară, la etajul 2, dar nu a primit nici un ban de la aceste părți vătămate. Inculpatul a negat că ar fi trimis aceste părți vătămate la o femeie pe nume G. sau în localitatea Rosano pentru a se ocupa de agricultură și nu le-a promis părților vătămate că le-ar fi restituit sume de bani dacă își vor retrage plângerile.

VI) Partea vătămată G.R., audiată în fața instanței, a arătat că a discutat cu inculpatul B.I. pentru un loc de muncă în Italia și acesta i-a cerut 500 de euro pentru intermedierea unui loc de muncă în Italia și 200 de euro pentru transport, urmând a-i găsi un post de muncă ca menajeră, cu 900 de euro pe lună, cazare și mâncare gratuite. Când a ajuns în Italia a mers acasă la familia B. și i-a dat suma de 500 de euro inculpatei M.B. și a mai stat circa 2 ore. Partea vătămată a relatat că inculpatul a luat o femeie care venise o dată cu ea și a dus-o la gară, iar pe ea a luat-o altă fată care ar fi locuit în casă la B. și a dus-o cu autobuzul la gară. În respectiva gară, fata i-a cerut 25 de euro pentru a plăti un bilet până într-o localitate Castelplanio, aceștia fiind ultimii săi bani. Cu trenul a ajuns în localitatea respectivă în jurul orelor 5 după amiază, dar nu a fost așteptată de nimeni. A arătat partea vătămată că în jurul orelor 22 a înțeles că nu a venit nimeni după ea și a început să plângă, dându-și seama că a fost o femeie singură, într-o țară străină, fără bani și fără nici un pic de mâncare. Prin bunăvoința unor străini a fost dusă la o casă de maici și după o lună jumătate s-a reîntors în România.

Inculpatul a arătat că partea vătămată G.R. a fost din aceiași localitate, sat Topile, comuna Valea Seacă și i-a solicitat în același condiții să-i găsească un loc de muncă. Inculpatul a precizat că a vorbit tot la asociația lui F. și din câte a înțeles aceasta a venit dar nu a fost acceptată din cauza vârstei.

VII) Partea vătămată A.D. (care nu a putut fi audiată în fața instanței) a declarat la urmărire penală că la începutul lunii mai 2003, a aflat, că inculpatul B.I. s-ar fi ocupat cu intermedierea găsirii de locuri de muncă pentru cetățenii romani, în Italia. Astfel, s-a întâlnit cu inculpatul și acesta i-a spus că îi poate face rost de un loc de muncă în Italia, în zootehnie, urmând a primi un salariu de 600 euro, cazarea fiind asigurată. Inculpatul i-a cerut suma 700 de euro, însă întrucât nu a putut face rost de întreaga sumă, partea vătămată i-a remis inculpatului suma de 500 de euro.

Pe data de 30 mai 2003, partea vătămata a plecat în Italia, cu un autocar în care s-a aflat și inculpatul, fiind dus de acesta la o locuința pe care o folosea împreuna cu soția sa, la Roma. Partea vătămată a indicat că în Italia a lucrat la gazda inculpatului, un anume „G.", efectuând lucrări de curățenie și reparații acoperișuri, programul de muncă fiind de 10 - 12 ore pe zi. Partea vătămata a arătat că inculpatul B.I. i-a promis că îl va plăti cu 600 euro în fiecare lună, însă el nu a primit nici un ban, întreținându-se toată perioada cât a lucrat în Italia, cu diverse sume de bani, modice, pe care le-a primit de la cetățeanul italian „G.". Partea vătămată A.D. a arătat că s-a reîntors în România fără nici un ban. El l-a căutat pe inculpatul B.I. în repetate rânduri, solicitându-i restituirea banilor pe care i-i dăduse și a celor asupra cărora se înțeleseseră să îi primească pentru munca prestată și, în cele din urmă a primit de la acesta 500 $ și 200 euro, urmând a-i mai da încă 500 euro, aceasta din urmă sumă nu a mai primit-o.

Inculpatul a negat faptele imputate, arătând că partea vătămată l-a contactat prin intermediul acelorași persoane din Topile, Valea Seacă. Inculpatul a precizat că nu a primit nici un ban de la partea vătămată și i-a găsit acesteia loc de muncă la un patron italian la care el însuși a lucrat 7 ani de zile. Pe respectivul patron italian îl cheamă G., patron care i-a spus că a putut să-i dea chitanța pentru sumele cu care a plătit-o pe partea vătămată, însă nu i-a plătit perioadele cât nu a lucrat sau nu a fost corespunzător la locul de muncă. Inculpatul a precizat că în fapt cazarea pentru partea vătămată A.D. a fost asigurată de patronul italian G., iar A.D. a fost vecin cu locuința la care stătea el la acea dată. Inculpatul a precizat că dintre părțile vătămate A. a lucrat împreună cu el, având aceleași condiții de muncă, în sensul că lucra 8/9 ore pe zi, a fost cazat la G. și mâncarea și-a asigurat-o singur. Inculpatul a subliniat că partea vătămată a primit întreaga sumă stabilită cu titlu de salariu, având contract de muncă provizoriu.

VIII) Partea vătămată B.M. și persoana vătămată B.V. sunt copiii martorului B.V. Audiat în fața instanței, martorul a indicat că prin intermediul unei cunoștințe a aflat că inculpatul B.I. duce oameni la muncă în străinătate și a stabilit telefonic o întâlnire cu acesta. În cadrul întâlnirii martorul a relatat că i-a spus inculpatului că are un băiat și o fetită, în vârstă de 19 ani și ar dori să le găsească locuri de muncă în Italia. Inculpatul i-a promis că le va găsi la amândoi de muncă într-un bar urmând să primească 800 de euro pe lună, mâncare și cazarea gratuită. Martorul a precizat că a plătit inculpatului suma de 500 euro și 600 de dolari, afacerea fiind de anvergură, fiind câte două transporturi pe săptămână pe care le-a organizat B.I..

Partea vătămată B.M. a relatat în cursul urmăririi penale că în data de 05 iunie 2003, împreună cu fratele său, B.V. Jr., au plecat spre Italia cu un autoturism F, condus de numitul P.C., care a lucrat ca șofer pentru inculpat, ajungând la Roma, unde au fost preluați de către inculpata B.M., ce i-a cazat într-o vilă pe care a deținut-o, aflată în construcție. Fratele său, B.V. a fost apoi preluat de către un alt șofer al inculpatului B.I., poreclit „T." și a fost dus să lucreze, fără forme legale și fără condiții minime de trai, pentru un circ ambulant. Partea vătămată B.M. a arătat că a doua zi a fost dusă de către inculpatul B.I. în localitatea N"Y"a, de lângă Napoli, fiind lăsată în grija unui cetățean italian, pe nume „F.", inculpatul B.I. promițându-i că acesta îi va găsi de lucru. Numitul F. a dus-o la un bar condus de un alt cetățean italian, „S.", pentru care a lucrat ca ospătar, circa 1 lună, 12 ore pe zi, fără a avea întocmite forme legale. La sfârșitul perioadei respective, fără a fi primit nici un ban, partea vătămată B.M. a fost luată de un cetățean rus care i-a spus că trebuie să meargă la locuința lui F. Partea vătămată a indicat că l-a întrebat pe acest cetățean despre banii pe care ar fi urmat să-i primească pentru munca prestată însă acesta i-a spus că nu este treaba ei, banii vor fi dați inculpatului B.I. Partea vătămata a relatat că a fost dusă de cetățeanul rus la un alt italian, pe nume „ G.", care i-a spus că a „cumpărat-o” de la F. cu suma de 600 de euro, ei cerându-i să se prostitueze în folosul său. La refuzul categoric al părții vătămate „ G." a pus-o pe aceasta să spele vase într-un restaurant ce i-a aparținut, numit „D.", lucrând aici 2 luni, fără contract de muncă și fără a primi vreun ban. După această perioadă, partea vătămată B.M. a relatat că a fost dusă de un nepot al lui „G." în localitatea Padova, unde acesta i-a remis suma de 100 de euro și pașaportul, pe care „G." i l-a reținut la sine în toată perioada cât partea vătămată a lucrat pentru el. Cu ajutorul pașaportului și a sumei respective, partea vătămată a reușit să ajungă acasă. Partea vătămată a declarat că a fost sunată de către inculpatul B.I. care i-a solicitat să îi ceară tatălui ei să își retragă plângerea penală, în caz contrar ea nu ar mai fi ajuns ajunge acasă.

Partea civilă B.V. a indicat că după ce a fost dus în Italia, a fost trimis la muncă la un circ unde au lucrat în condiții inumane, primind doar resturi de mâncare și dormind într-o camioneta cu scule. După o lună de muncă nu a primit nici un ban, solicitând obligarea inculpatului B.I. la plata sumei de 800 de dolari, plătită pentru locul de muncă și 1.200 euro contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian.

Martorul B.V. a relatat că după plecarea copiilor săi, după o lună când ar fi trebui să primească salariul, a primit telefon de la partea vătămată B.M. care i-a spus că B. o mută de la locul de muncă, iar banii pentru luna de muncă au fost aduși de inculpatul B. în țară, iar ea a fost dusă de F. în altă parte. Martorul a precizat că după discuția cu fata sa l-a sunat pe inculpat să vadă ce se întâmplă, iar inculpatul B. i-a spus să stea liniștit că îi va aduce banii ce i se cuveneau fiicei mele pentru luna lucrată. Ulterior a primit un alt telefon de la fiica sa care i-a spus că se află cu un cetățean care îi spune că a „cumpărat-o” de la F., iar pe viitor nu ar mai fi lucrat dar s-ar fi ocupat de niște italieni. Ca urmare a acestui telefon, martorul a indicat că a mers direct la comandantul poliției din Pașcani și i-a povestit toate cele ce s-au întâmplat, iar comandantul l-a sunat pe B. pe numărul de telefon care i l-a dat și i-a spus să aducă copii acasă. Martorul a indicat că într-o zi a venit la ușa sa numitul B.G., pe care nu l-a cunoscut și nu l-a văzut niciodată, spunându-i că fiul său l-a trimis și i-a spus că este absolut necesar să-l aducă acasă că altfel ar fi murit acolo, că de la 80 de kg a ajuns la 40 kg. Martorul a precizat că prin intermediul unei cunoștințe a adus imediat copii acasă, iar B. nu i-a dat vreo sumă de bani ulterior.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor imputate și a arătat că a fost contactat de o rudă a familiei B., căreia i-a comunicat că transportul și alte cheltuieli ar fi trebuit să fie avansate de persoanele care ar fi plecat. Inculpatul a arătat că el doar a vorbit cu un alt membru al asociației din care a făcut parte și F. să o angajeze pe partea vătămată. Pe acest patron l-a chemat G. și a lucrat pe o rulotă în domeniul panificației, iar ulterior a aflat că partea vătămată s-a plâns că nu a fost mulțumită de condițiile de muncă. Inculpatul a indicat că numitul F. nu s-a ocupat cu traficul de persoane, cunoscând un român angajat cu carte de muncă la acesta. De asemenea inculpatul a negat că i-ar fi cerut tatălui părții vătămate B.M. să-și retragă plângerea formulată.

IX) Partea vătămată M.T., audiată în cursul urmăririi penale, a indicat că a aflat că inculpatul B.I. s-a ocupat cu activități de intermediere a obținerii unor locuri de muncă în Italia.

Pe data de 13 decembrie 2003, în prezența soțului său, M.M., partea vătămată a discutat cu inculpatul B.I. care s-a angajat să îi găsească un loc de muncă plătit cu 700 euro pe lună. El s-a angajat să o cazeze pe partea vătămată într-unul din cele 2 locuințe pe care le-a închiriat în Roma, până i-ar fi găsit un loc de muncă. Partea vătămată a fost de acord, i-a remis inculpatului suma de 1.000 de euro (din care suma de 300 euro cu titlu de împrumut) fiind transportată în Italia unde a fost cazată la Roma, la locuința inculpaților. A doua zi inculpatul i-a spus părții vătămate că ar trebui să plece în Sicilia, în localitatea Catania, întrucât acolo munca s-ar fi plătit mai bine. Neavând bani și neavând ce face, partea vătămata a acceptat, în Catania fiind așteptata de un cetățean italian care a transportat-o la locuința unui alt cetățean italian, „A.". Acesta din urmă, prin semne i-a explicat că urmează să desfășoare activități de prostituție pentru sine, întrucât o „cumpărase" de la inculpatul B.I. Partea vătămata s-a împotrivit, însă în următoarele zile a fost forțată de către cetățeanul italian să întrețină cu el relații sexuale. Partea vătămată a arătat că l-a sunat pe B.I. și i-a spus ce se întâmplă și nu a crezut acest lucru, dar i-a spus să rămână să facă bani pentru a se întoarce acasă. În cele din urmă partea vătămata a reușit să plece de la cetățeanul italian, ajungând la Roma, la locuința inculpaților B.M. și B.I. A reușit să își recupereze bagajele, inculpata B.M. refuzând să îi restituie și banii pe care i-a dat soțului sau. Partea vătămata s-a întors apoi în România cu un autocar, prețul călătoriei fiind plătit de o femeie căreia i s-a făcut milă de ea.

Inculpatul a recunoscut că a intermediat și pentru această parte vătămată găsirea unui loc de muncă, dar nu și-a amintit în concret unde, însă nu i-a cunoscut decât patronii italieni menționați anterior G., G. și F. Inculpatul a negat că ar fi pus-o în legătură cu un cetățean italian A. și nu a cunoscut că acesteia să i se fi cerut să întrețină relații sexuale contra cost. Inculpatul a negat că ar fi primit bani de la partea vătămată sau că ar fi cazat-o pe partea vătămată.

Dincolo de apărările concrete formulate de inculpat, acesta a arătat că în fapt după ce a fost contactat de diverse neamuri, prieteni care l-au solicitat să le găsească un loc de muncă pentru o anumită persoană, el a vorbit cu patronii italieni și dacă

aceștia aveau nevoie de un om, le trimitea răspuns celor din România tot prin rudele pocăite. Răspunsul a fost transmis ori verbal prin alți români care se întorceau în țară, fie telefonic. Inculpatul a precizat că el le-a comunicat că a vorbit la patron, despre ce patron a fost vorba și le-a indicat că ar fi trebuit să ajungă la Roma în gară, iar în gară să ia trenul către Nocce. În gară la Nocce au fost așteptați de alți angajați ai respectivului patron care îi ducea la acesta. Inculpatul a precizat că în caz că nu venea nimeni în gară, persoana avea numărul de telefon al patronului italian sau era sunată de angajatul care urma să vină să o ia din gară, iar părțile vătămate aveau și numărul său de telefon. Inculpatul a susținut că persoanele pentru care el a intervenit să-și găsească loc de muncă au urmat să fie angajate cu forme legale și nu să lucreze la negru. În discuțiile sale cu F., acesta i-a spus că dacă persoana a ajuns și a acceptat să lucreze acesteia i s-a încheiat contract de muncă, a doua sau a treia zi. Patronii italieni i-au spus că vor fi aceleași condiții de muncă ca la ceilalți români, 8 - 9 ore pe zi. Inculpatul a subliniat că el le-a transmis doar că este un loc de muncă la asociația lui F., se lucrează 8 - 9 ore pe zi și dacă au fost interesați să vină în Italia, dar nu le-a comunicat salariu, aceștia cunoscând de la alte persoane care lucraseră în Italia.

Inculpata B.M. s-a prelevat în fața instanței de dreptul la tăcere, însă în cursul urmăririi penale a negat orice responsabilitate în săvârșirea faptei de care a fost acuzată. A arătat că după ce s-a mutat în Italia, la parterul imobilului în care a locuit s-au mutat doi români pe nume F. tată și fiu, dar nu a cunoscut în ce condiții au ajuns acestea în Italia și ce au făcut aceștia pe teritoriul italian. Inculpata a precizat că în afara de cei doi F. nu a cunoscut nici o altă persoana dintre părțile vătămate și nu a desfășurat niciodată activități de găsire a unor locuri de muncă și nici nu a cunoscut ca soțul său să fi avut astfel de preocupări.

Față de apărările inculpaților, instanța a reținut că probele administrate în cauză sau fost convergente, declarațiile părților vătămate, procesele verbale de recunoaștere după fotografii, documentele de transport, actele emise de IGPFC, denotând implicarea activă a inculpaților în activități ilicite ținând de recrutarea, transportarea persoanelor în vederea exploatării acestora prin muncă pe teritoriul statului italian. Datele cauzei au susținut teza faptică, conform căreia inculpații intraseră la nivelul anilor 2002 - 2003 pe filiera traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă, în condițiile în care, chiar profitând de faptul că terțe persoane le-au solicitat sprijinul în găsirea unor locuri de muncă, inculpații le-au preluat, le-au solicitat diverse sume de bani și le-au plasat la alți angajatori italieni sau i-au abandonat pe teritoriul statului italian.

De altfel, și martorul C.G. audiat în fața instanței a indicat că fiul său a plecat prin intermediul lui B.I. în Italia în anul 2003, el personal plătindu-i inculpatului B.I. suma de 200 de euro pentru transport și suma de 700 de euro pentru a-i găsi fiului său un loc de munca în Italia. În aceste condiții fiul său a plecat în Italia și nu a mai știut nimic de el timp de doi ani. Ulterior a aflat de la fiul său că B. l-a dus la un circ, la niște țigani, unde a fost sechestrat timp de 2 ani de zile.

De altfel, deși inculpatul a recunoscut că a acționat pentru găsirea unor locuri de muncă, el a invocat caracterul benevol și gratuit al serviciilor. Teza defensivă a rolului inocent jucat de inculpații în racolarea, transportarea, cazarea și plasarea părților vătămate a fost contrazisă de probele administrate în cauză. Deși inculpatul B.I. a susținut că doar credința religioasă a stat la baza ajutorului benevol acordat, toate părțile vătămate au relevat că nu au împărtășit aceeași credință cu inculpatul, iar inculpatul nu a oferit vreun serviciu gratuit, ci a pretins plata unor mari sume de bani. Părțile vătămate au relevat că acțiunile inculpatului nu au avut caracter sporadic și izolat, ci acesta organizase o adevărata filieră de transport și plasare a forței de muncă în Italia, dobândind venituri ilicite constante din aceasta activitate. Declarațiile părților vătămate au fost unitare sub aspectul „notorietății” activității inculpatului, dar și sub aspectul condițiilor „contractării” locului de muncă. În acest sens, așa cum s-a arătat, toate părțile vătămate au arătat că au apelat la inculpatul B.I. „pentru că se cunoștea în oraș că acesta duce oameni la muncă în Italia” și că inculpatul le promitea găsirea unui loc de muncă la un salariu cel puțin acceptabil de 600 - 700 euro, cu condiții bune de muncă și trai, inculpata B.M. preluându-i pe teritoriul statului italian și încasând sumele de bani solicitate. În acest context, susținerile inculpatului referitoare la „angajatorii italieni” și caracterul limitat al intervenției sale au rămas fără suport probatoriu și nu au putut fi reținute de instanță, față de dispozițiile art. 69 C. proc. pen.

S-a remarcat că declarațiile părților vătămate au fost aproape identice cu privire la modul de acțiune a inculpaților, declarații ce s-au coroborat atât între ele, cât și cu declarația martorilor audiați. A fost improbabil ca toate părțile vătămate, persoane adulte și responsabile, care nu s-au cunoscut între ele, să realizeze aproape simultan alegații acuzatorii grave, similare cu privire la persoanele inculpaților, fără vreun fundament real. Rolul inculpatului B.I. a constat în stabilirea condițiilor plecării părților vătămate la muncă, prin promisiunea în mod direct, a unor condiții de muncă și trai superioare celor reale, asigurarea transportului părților vătămate în Italia și plasarea forței de muncă necesară unor exploatatori italieni, a căror responsabilitate nu a făcut obiectul sesizării prezentei instanțe. Rolul inculpatei B.M. a fost în preluarea părților vătămate, primirea banilor stabiliți și coordonarea activităților de plasare, în lipsa inculpatului B.I. Descrierile părților vătămate referitoare la condițiile improprii de trai și de muncă, lipsa resurselor financiare, lipsa plăților sau efectuarea unor plăți modice la sfârșitul unei lungi și grele perioade de muncă, au fost suficiente pentru a permite aprecierea conform cărora forța de muncă a acestora a fost exploatată în scopul unor avantaje patrimoniale pentru inculpați.

Inculpații au profitat de starea materiala precară a părților vătămate și de lipsa de instrucție a acestora, promițându-le locuri de muncă avantajoase pe teritoriul statului italian și inducându-le în eroare cu privire la condițiile reale de viață și trai. În acest context, consimțământul părților vătămate de a pleca la muncă a fost lipsit de relevanța juridică, în condițiile în care părțile vătămate au fost duse în eroare fie cu privire la realitatea locului de muncă însuși, fie la realitatea condițiilor de muncă, a salariului sau a condițiilor de viața (cazare, masă).

Chiar dacă inculpații au încercat în cursul urmăririi penale să dovedească buna lor credință, prin depunerea unor declarații a unor terțe persoane, instanța a reținut că aceste declarații au caracter extrajudiciar, au fost tipizate și nu au putut fi reținute, mai ales în condițiile în care inculpații nu au putut aduce în fața instanței, pentru audiere nemijlocită, tocmai martorii propuși pentru dovedirea rolului lor în plasarea forței de muncă.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu modificările ulterioare constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Traficul de persoane săvârșit de două sau mai multe persoane împreună constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Datele cauzei au relevat că infracțiunea imputată inculpaților a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună care au conlucrat și au primit aportul altor persoane. De asemenea, instanța a reținut forma continuată a acestei infracțiuni, întrucât recrutarea și transportul victimelor a avut loc, evident în baza unei rezoluții infracționale unice, în aceleași condiții și prin aceleași modalități, în același scop. Într-adevăr în sensul acestei concluzii sunt și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 678/2001 din care a rezultat că infracțiunea de „trafic de persoane” are un obiect juridic special, având de regulă un subiect pasiv multiplu. Or, tocmai numărul subiecților pasivi a fost, de multe ori, de natură să releve o rezoluție infracțională unică, când s-a acționat în aceleași condiții.

În cauză scopul urmărit de inculpați, pentru faptele reținute în sarcina acestora, respectiv cel al „exploatării părților vătămate” a avut sensul prevăzut de art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea 678/2001 cu modificările ulterioare care a stabilit. că prin exploatarea unei persoane se înțelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; prin urmare exploatarea prin muncă a presupus nu numai supunerea unei persoane la o muncă forțată, dar și folosirea muncii acesteia în condiții ilegale referitoare la felul muncii, normarea acestei, timpul de muncă, remunerarea, asigurările sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din „Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate”, activitățile de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate pot fi desfășurate doar de către societățile comerciale cu sediul în România sau de către filialele ori sucursalele societăților comerciale străine (autorizate să funcționeze în România, legal) numite „agenți de ocupare a forței de muncă”, care au ca obiect de activitate (chiar secundar) și pe aceea de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate. Or inculpații nu au satisfăcut niciunul din criteriile legale nici pentru recrutarea forței de muncă, nici pentru transportul internațional de persoane, aceștia cunoscând și urmărind realizarea activităților ilicite, în scopul exploatării prin muncă a părților vătămate.

Față de aceste considerente, nu s-a putut aprecia că faptele inculpaților nu au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sau că răspunderea inculpaților, ar fi putut fi antrenată doar în materie civilă, în condițiile în care dispozitivele normative speciale au încriminat alternativ acțiunile materiale diverse legate de „traficul de persoane”.

Chiar dacă unele din actele inculpaților au rămas la forma tentată (partea vătămată G.R., părțile vătămate B.M. și B.G., E.A. și E.M.), în condițiile în care părțile vătămate au fost doar abandonate pe teritoriul statului italian, instanța a reținut că aceste acte materiale s-au absorbit în conținutul unic al infracțiunii continuate, în forma autoratului.

Sub aspectul laturii subiective, tribunalul a reținut că inculpații au acționat cu intenție directă, faptele fiind săvârșite în scopul obținerii de venituri ilicite prin exploatarea părților vătămate.

Pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost cercetați și găsiți vinovați, inculpații au fost condamnați.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce a urmat a fi aplicate inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor s-a ținut seama, conform dispozițiilor art. 72 C. pen. atât de gradul de pericol social concret al fiecăreia dintre infracțiuni (ridicat) de modalitatea și împrejurările concrete în care acestea au fost comise. Instanța a reținut că inculpații au profitat de situația materială precară a părților vătămate, precum și de buna credința a acestora care s-au încrezut în promisiunile inculpaților cu privire la obținerea unor venituri suficiente ca urmare a prestării unei munci cinstite, prin forțe proprii.

S-a remarcat că nici una din părțile vătămate nu a plecat în străinătate, decât ca urmare a neajunsurilor resimțite în țara, fapt ce a înlesnit atingerea scopului infracțional urmărit de inculpați. Mai mult, la individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere nu numai faptul că inculpații au acționat în pofida dispozițiilor legale, dar și de situația dramatică a unora din părțile vătămate care fie au fost abandonate, fără venituri și loc de cazare, pe teritoriul statului italian, fie au fost exploatate ca forță de muncă și au trăit în condiții inumane (programe îndelungate de muncă, fără nici o plată, lipsa resurselor de hrană).

Totodată, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților instanța a reținut caracterul continuat al faptelor, scopul săvârșirii infracțiunilor/în vederea obținerii unor venituri ilicite (inculpații pretinzând diverse sume de bani pentru „serviciile prestate” în contra dispozițiilor legale) cât și de poziția procesuala a inculpaților. Tribunalul a reținut că orice inculpat nu-i obligat să se autoacuze, în acest scop existând posibilitatea refuzului de a da declarații în procesul penal. Optarea însă pentru acordarea de declarații și prezentarea în acest fel a unor situații faptice nereale a constituit o atitudine care nu poate rămâne fără efect, iar acest efect, în cazul de față, a constat în agravarea periculozității sociale a inculpatului B.I..

S-a reținut, totodată că inculpații nu au înțeles gravitatea faptelor săvârșite, nu au manifestat nici regret și nici compasiune față de părțile vătămate, care le-au cerut în repetate rânduri ajutorul. Reținând însă că inculpații au fost infractori primari, având o locuința statornică, copii în întreținere, aflați la studii, conform actelor depuse în cursul urmăririi penale, iar inculpata B.M. suferă de diferite afecțiuni medicale, instanța a urmat a se orienta, în stabilirea pedepselor spre minimul special, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și în condițiile aplicării unei pedepse moderate, executabila în regim privativ de libertate.

Reducerea pedepsei sub minim-ul special, cum a solicitat apărarea, nu s-a impus în raport de circumstanțele reale ale faptei și ar conduce la aplicarea unor pedepse netemeinice. De asemenea, potrivit art. 27 C. pen. la stabilirea pedepsei în caz de participație a fost necesar a se ține cont de contribuția fiecărui participant, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. penal. Din aceasta perspectivă este necesar a se face o distincție procesuala în tratamentul sancționator al celor doi inculpați, în condițiile în care contribuția infracțională a inculpatului B.I. a fost mai extinsă decât a inculpatei B.M., care deși a acționat și ea în calitate de autor, a avut un rol mai restrâns.

Constatând ca obligatorie, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, față de felul și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat, văzând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a opinat asupra unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen., instanța în baza dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 64 C. pen., a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a b C. pen. pe o durată distinctă, în raport de situația individuală a inculpaților, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, precum și dreptul de a ocupa o funcție, implicând exercițiul autorității de stat și interzicerea dreptului de a fi administrator la o societate comerciala.

Față de împrejurarea condamnării inculpaților la o pedeapsă cu închisoare instanța a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi în condițiile prev. de art. 71 C. pen. și a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a b) c) C. pen.

Împotriva inculpaților au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 36/U din 18 mai 2007, respectiv 37/U din 18 mai 2007 în baza încheierii de ședința nr. 60 din 18 mai 2007 a Tribunalului Iași, măsura arestării preventive fiind revocată prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2008. Totuși în cauză au fost emise mandate europene de arestare nr. 2475/99/2007 din 15 august 2007 pe numele inculpaților B.M. și B.I.

Biroul Național Interpol cu adresa nr. 1779215/RV din 05 noiembrie 2007 a comunicat Tribunalului Iași că inculpata B.M. a fost arestată provizoriu la data de 03 noiembrie 2007 de autoritățile judiciare italiene, în vederea predării către România

Prin hotărârea Curții de Apel din Roma, secția a IV-a penală, dată în Dosar 58/2007 s-a revocat măsura custodiei cautelare în închisoare a inculpatei B.M., aceasta fiind pusă în liberate la data de 14 decembrie 2007.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu modificări ulterioare durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi a fost luată în calcul în cadrul procedurii penale române și s-a computat din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

Față de dispozițiile legale citate, instanța, reținând și dispozițiilor art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B.M. durata arestării provizorii pe teritoriul statului italian în vederea extrădării către România, de la 03 noiembrie 2007 la 14 decembrie 2007.

Biroul Național Interpol cu adresa nr. 1779214/RV din 08 noiembrie 2007 a comunicat Tribunalului Iași că inculpatul B.I. a fost arestat provizoriu la data de 07 noiembrie 2007 de autoritățile judiciare italiene, în vederea predării către România.

Din dosarul cauzei, au lipsit însă orice referiri la dată și modalitățile punerii în libertate a inculpatului, astfel încât instanța nu a putut proceda la deducerea perioadei arestării provizorii, situația inculpatului putând fi lămurită prin mijloacele procedurale legale, fie în căile de atac, fie prin formularea unei contestații la executare, în condițiile rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În ceea ce privește latura civila a cauzei, instanța a reținut următoarele:

Partea vătămată B.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 800 euro daune materiale și 200 euro daune morale.

Partea vătămată B.M. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 1.000 euro reprezentând 150 euro contravaloarea transportului în Italia, 650 euro, banii care i-a dat inculpatei B.M., 200 euro reprezentând daune pentru suferințele pricinuite.

Partea vătămată A.C. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 500 euro daune materiale și 200 euro daune morale.

Partea vătămată E.A. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 600 euro, daune materiale.

Partea vătămată E.M. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 600 euro, daune materiale.

Partea vătămată G. (D.) M. a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 2.200 euro din care suma de 1.000 euro a reprezentat daune morale, suma de 700 de euro daune materiale (300 euro plătiți lui B.I. și 400 de euro plătiți lui B.M.), iar suma de 500 euro a reprezentat costul transporturilor (din aceasta 150 de euro au fost plătiți la întoarcerea în România șoferului), iar restul banilor au fost cheltuiți cu transportul pe teritoriul statului italian.

Partea vătămată F.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.050 de euro, reprezentând contravaloarea muncii pe care a prestat-o pe teritoriul statului italian și care nu i-a fost remunerată, suma rezultând din faptul că a lucrat trei săptămâni, iar o zi de muncă i s-a promis că se plătește cu 50 de euro pe zi.

Partea vătămată F.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.050 de euro reprezentând contravaloarea muncii pe care a prestat-o pe teritoriul statului italian și care nu i-a fost remunerată, precum și suma de 150 euro reprezentând diferența de sumă dintre banii plătiți inculpaților și banii returnați de către aceștia.

Partea vătămată G.R. a menținut constituirea de parte civilă, majorând pretențiile și solicitând obligarea inculpaților la suma totală de 1.250 daune materiale (prejudiciu suferit, beneficiu nerealizat și costul transportului).

Partea vătămata A.D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 euro.

Partea vătămată B.V. a solicitat obligarea inculpatului B.I. la plata sumei de 800 de dolari plătită pentru locul de muncă și 1.200 euro contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian.

Partea vătămata B.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.100 euro (900 euro reprezentând contravaloarea muncii în Italia, 200 euro transportul în România) și 800 dolari (reprezentând banii achitați inculpatului B.I.).

Partea vătămată M.T. s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 1.000 euro.

În ceea ce privește acțiunile civile, având în vedere că prin prezenta Sentința s-a stabilit vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de „trafic de persoane”, prev. art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a reținut că antrenarea răspunderii civile a inculpaților a avut loc potrivit art. 998 și urm. C. civ., art. 14 și art. 346 C. proc. pen. În stabilirea despăgubirilor, instanța a avut în vedere sumele achitate de părțile vătămate inculpaților, precum și faptul că inculpații au fost ținuți la acoperirea integrală a prejudiciului, inclusiv a beneficiului nerealizat, precum și de faptul că răspunderea civilă a fost solidară când delictul a fost săvârșit de mai multe persoane, potrivit art. 1003 C. civ.

Având în vedere că majoritatea declarațiilor părților vătămate a indicat că salariul promis s-a ridicat la suma de 600 – 7.000 euro, instanța a avut în vedere o medie de 30 euro/zi în stabilirea întinderii beneficiului nerealizat de părțile civile, ținând cont și de perioada lucrată de fiecare parte vătămată.

Totodată, instanța a apreciat că în raport de condițiile de muncă și viață, părțile vătămate au suferit și un prejudiciu moral, constând în suferințele cauzate de condițiile de trai, lipsa de siguranță și lipsa de protecție legală, însă potrivit principiului disponibilității pe latura civilă a cauzei, repararea acestuia nu a fost posibilă decât pentru părțile civile ce au solicitat expres acest aspect.

În consecință, față de aceste considerente, instanța în baza 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C.civ și urm, art. 1003 C.civ, a obligat inculpații să achite părților civile următoarele sume de bani:

- părții civile B.G. suma de 700 euro daune materiale și 200 euro daune morale, în echivalent RON, la data plății și părții civile B.G. suma de 700 euro în echivalent RON, la data plății cu titlu de daune materiale și 200 euro daune morale, în echivalent RON, la data plății (instanța a acordat doar parțial suma solicitată cu titlu de daune materiale, având în vedere conținutul declarațiilor părților vătămate de la urmărire penală, care au fost apreciate ca fiind mai corecte și realiste, în raport de data săvârșirii faptelor; sub aspectul daunelor morale, instanța a apreciat că prejudiciul suferit de părțile vătămate nu s-a redus exclusiv la daunele materiale solicitate, ci a cuprins toate urmările produse prin faptele inculpaților/starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de câștig; sub aspectul cuantumului acestuia, instanța a apreciat că suma acordată a fost de natură a reprezenta o satisfacție echitabila pentru părțile civile.)

- părții civile A.C., suma de 500 euro daune materiale (reprezentând suma achitată de partea civilă inculpaților) și 200 euro daune morale (reprezentând satisfacția materială pentru prejudiciu suferit de partea civilă ca urmare a condițiilor precare de viața și trai indurate pe teritoriul statului italian), în echivalent RON, la data plății;

- părților civile E.A. și E.M. suma de 600 euro, fiecare, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale, reprezentând sumele de bani achitate de părțile vătămate inculpaților.

- părții civile G. (D.) M. suma de 600 euro, cu titlu de daune materiale și 400 euro, cu titlu de daune morale, în echivalent RON, la data plății; (instanța a acordat doar parțial suma solicitată cu titlu de daune materiale, având în vedere conținutul declarațiilor părții vătămate de la urmărire penală prin care a recunoscut că inculpatul a restituit suma de 400 euro; instanța va acorda părții civile doar suma de 300 euro cu titlu de contravaloare transport, în lipsa unor dovezi concrete privind cuantum-ul sumelor cheltuite de partea vătămată, reținând însă că, în fapt, doar costul transportului la întoarcerea în tara se cifra, conform declarațiilor părților la suma de 150 de euro; instanța a reținut sub aspect probatoriu că există totuși o imposibilitate obiectivă de a conserva toate dovezile referitoare la costul transporturilor, astfel că s-a apreciat că suma de 300 de euro, în echivalent RON a fost de natură a acoperi prejudiciul produs părții civile; sub aspectul daunelor morale, instanța a apreciat că prejudiciul suferit de partea vătămată a trebuit raportat la consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, dar și la durata în timp a experienței negative suferite de partea vătămată; față de toate aceste criterii, Tribunalul a apreciat că suma de 400 euro a fost de natura a reprezenta o satisfacție echitabila pentru partea civilă).

- părților civile F.C. și F.V. suma de 450 euro, fiecare, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian, avându-se în vedere, așa cum s-a arătat, criteriul veniturilor promise de inculpați în racolarea forței de muncă/600-700 euro și perioada în care au lucrat părțile vătămate pe teritoriul statului italian/3 săptămâni.

- părții civile G.R. suma de 1.250 euro, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale, reprezentând suma de bani achitată inculpaților (500 euro), costul transporturilor (250 euro) și beneficiu nerealizat (500 euro), reținând că răspunderea inculpaților a fost integrală, aceștia fiind ținuți să acopere și daunele produse părții civile prin neasigurarea condițiilor de muncă promise);

- părții civile A.D. suma de 500 euro, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale (suma achitată inculpaților);

- părții civile B.V. suma de 800 de dolari în echivalent RON, la data plății (banii achitați inculpaților), respectiv 1.200 euro în echivalent RON, la data plății (reprezentând beneficiu nerealizat - contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian);

- părții civile B.M. suma de 800 de dolari în echivalent RON, la data plății (banii achitați inculpaților), respectiv suma de 1.100 euro în echivalent RON, la data plății (reprezentând beneficiu nerealizat - contravaloarea muncii prestate pe teritoriul statului italian și contravaloare transport);

- părții civile M.T. suma de 1.000 euro, în echivalent RON, la data plății, cu titlu de daune materiale (banii achitați inculpaților).

În ceea ce privește măsura de siguranță a confiscării, instanța a reținut că potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001 banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. au fost supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel articol. Sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii și mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum și imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă au aparținut făptuitorilor.

Or, în lipsa administrării de către acuzare a oricăror probe privind bunurile sau valorile obținute sau folosite de inculpați în săvârșirea faptelor, instanța nu a putut dispune măsura de siguranța a confiscării speciale.

2.Împotriva acestei sentințe au formulat, în termen legal, apeluri inculpații B.I. și B.M., criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei.

S-a susținut că activitatea infracțională a celor doi inculpați nu se încadrează în dispozițiile textului de lege în baza căruia au fost condamnați, respectiv art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, putând constitui cel mult infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., care califică o asemenea faptă de „inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material, injust și dacă s-a pricinuit o pagubă”.

S-a arătat, în acest sens, că, în cauză nu a rezultat că inculpatul ar fi racolat părțile vătămate, ci, dimpotrivă, părțile vătămate au rugat pe inculpatul B.I. să le ajute să se angajeze în Italia.

Apelanta inculpată B.M. a susținut că fapta nu poate constitui autorat la infracțiunea ce a făcut obiectul judecății, în împrejurarea în care nu a racolat nicio parte vătămată, nu a transportat vreuna din acestea în scopul exploatării, astfel cum impun dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

În plan subsidiar, inculpații au solicitat instanței de prim control judiciar ca în condițiile în care se va aprecia, totuși că activitate lor infracțională se încadrează în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 să procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei, prin acordarea eficienței cuvenite circumstanțelor personale favorabile inculpatului cu consecința, aplicării unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege și dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Curtea, verificând Sentința atacată, pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei și a probelor noi în apel/declarații martori, înscrisuri, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de inculpați, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:

Inculpații B.I. și B.M. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul procurorului DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată prin O.U.G. nr. 79/2005 aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că în perioada anilor 2003 - 2004, inculpații au racolat, transportat și găzduit, prin fraudă și înșelăciune mai multe părți vătămate, obținând beneficii materiale de aproximativ 10.000 euro.

Instanța de fond a administrat un probatoriu amplu, just coroborat cu probele din cursul urmăririi penale, apărările și susținerile inculpaților, reținând fără dubiu vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată și dispunând condamnarea acestora.

În fapt, instanța de fond a reținut că faptele inculpaților B.I. și B.M. care, în perioada 2003 - începutul anului 2004 au racolat, transportat și găzduit, prin frauda și înșelăciune părțile vătămate B.G., B.M., B.V., B.M., F.C., S.D.G., D.M., E.A., E.M., F.V.,A.C., A.D., G.R., M.T., cărora le-au promis să le intermedieze găsirea unor locuri de muncă fără forme legale și fără respectarea normelor privind asigurarea condițiilor de protecție socială a muncii în Italia, obținând beneficii materiale de 8.450 Euro, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată prin O.U.G. nr. 79/2005 aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța de control judiciar a reanalizat întreg materialul probator sub toate elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane (critica apelanților).

Dispozițiile art. 12 alin. (1), (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 prevăd: constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Traficul de persoane săvârșit de două sau mai multe persoane împreună constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Probele administrate au conturat aceeași situație de fapt reținută de instanța de fond, ce nu a fost infirmată prin nici un mijloc de probă (nici chiar de martorii audiați de instanță în apel), care a precizat aspecte ce au constituit acte materiale ale infracțiunii, anume că, inculpații au obișnuit să ajute persoane pentru găsirea unui loc de muncă.

Plângerile și declarațiile părților vătămate B.M. și B.G., A.C., E.A., E.M., G.M., F.V. și C. etc./au conținut aceleași aspecte ale modului în care și-a desfășurat inculpații actele materiale ilicite (contravaloarea anumitor servicii/transport, cazare, masă în scopul obținerii locurilor de muncă solicitate de părțile vătămate)/acte ce au conturat ulterior, elemente constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane; faptul că „ofertele” inculpaților nu erau benevole, ci s-au constituit într-o filieră de transport și plasare a forței de muncă, toate părțile vătămate au arătat că au apelat la inculpatul B.I. „pentru că se cunoștea în oraș că acesta duce oameni la muncă în Italia” și că inculpatul le-a promis găsirea unui loc de muncă la un salariu cel puțin acceptabil de 600 - 700 euro, cu condiții bune de muncă și trai, inculpata B.M. preluându-i pe teritoriul statului italian și încasând sumele de bani solicitate. În acest context, susținerile inculpatului referitoare la „angajatorii italieni”

Rolul inculpatului B.I. a constat în stabilirea condițiilor plecării părților vătămate la muncă, prin promisiunea în mod direct, a unor condiții de muncă și trai superioare celor reale, asigurarea transportului părților vătămate în Italia și plasarea forței de muncă necesară unor exploatatori italieni, a căror responsabilitate nu a făcut obiectul sesizării prezentei instanțe. Rolul inculpatei B.M. a fost în preluarea părților vătămate, primirea banilor stabiliți și coordonarea activităților de plasare, în lipsa inculpatului B.I. Descrierile părților vătămate referitoare la condițiile improprii de trai și de muncă, lipsa resurselor financiare, lipsa plăților sau efectuarea unor plăți modice la sfârșitul unei lungi și grele perioade de muncă, au fost suficiente pentru a permite aprecierea conform cărora forța de muncă a acestora a fost exploatată în scopul unor avantaje patrimoniale pentru inculpați.

Inculpații au profitat de starea materială precară a părților vătămate și de lipsa de instrucție a acestora, promițându-le locuri de muncă avantajoase pe teritoriul statului italian și inducându-le în eroare cu privire la condițiile reale de viața și trai. În acest context, consimțământul părților vătămate de a pleca la muncă a fost lipsit de relevanța juridică, în condițiile în care părțile vătămate au fost duse în eroare fie cu privire la realitatea locului de muncă însuși, fie la realitatea condițiilor de muncă, a salariului sau a condițiilor de viața (cazare, masă).

Scopul urmărit de inculpați, pentru faptele reținute în sarcina acestora, respectiv cel al „exploatării părților vătămate” a avut sensul prevăzut de art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu modificările ulterioare care au stabilit. că prin exploatarea unei persoane se înțelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de munca, salarizare, sănătate și securitate; prin urmare exploatarea prin muncă presupune nu numai supunerea unei persoane la o muncă forțata, dar și folosirea muncii acesteia în condiții ilegale referitoare la felul muncii, normarea acestei, timpul de muncă, remunerarea, asigurările sociale.

Prin prisma acestor considerente, s-a constatat că faptele inculpaților, modul de acțiune, scopul urmărit/au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, săvârșită în formă continuată: recrutarea și transportul victimelor a avut loc, evident în baza unei rezoluții infracționale unice, în aceleași condiții și prin aceleași modalități.

Argumentele inculpaților vizând situația de fapt și încadrarea juridică nu au fost probator întemeiate, chiar dacă unele din actele inculpaților au rămas la forma tentată (partea vătămată G.R., părțile vătămate B.M. și B.G., E.A. și E.M.), în condițiile în care părțile vătămate au fost doar abandonate pe teritoriul statului italian, instanța a reținut că aceste acte materiale s-au absorbit în conținutul unic al infracțiunii continuate, în forma autoratului.

În fapt și în drept Sentința penală apelată a fost temeinică și legală; vinovăția inculpaților fiind cert rezultată probator: în perioada 2003 - începutul anului 2004 au racolat, transportat și găzduit, prin frauda și înșelăciune părțile vătămate B.G., B.M., B.V., B.M., F.C., S.D.G., D.M., E.A., E.M., F.V.,A.C., A.D., G.R., M.T., cărora le-au promis să le intermedieze găsirea unor locuri de muncă fără forme legale și fără respectarea normelor privind asigurarea condițiilor de protecție socială a muncii în Italia, obținând beneficii materiale de 8.450 euro, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată prin O.U.G. nr. 79/2005 aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei prin prisma criticilor prevăzute de art. 72 C. pen., s-a constatat că instanța de fond a evaluat temeinic circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și contribuția fiecăruia dintre inculpați: gradul de pericol social concret al fiecăreia dintre infracțiuni (ridicat) de modalitatea și împrejurările concrete în care acestea au fost comise, materiala precară a părților vătămate, precum și de buna-credință a acestora care s-au încrezut în promisiunile inculpaților cu privire la obținerea unor venituri suficiente ca urmare a prestării unei munci cinstite, prin forțe proprii, caracterul continuat al faptelor, scopul săvârșirii infracțiunilor/în vederea obținerii unor venituri ilicite (inculpații pretinzând diverse sume de bani pentru „serviciile prestate” în contra dispozițiilor legale) cât și de poziția procesuala a inculpaților.

De asemeni, au fost evaluate circumstanțe personale ale fiecăruia dintre inculpați și, raportat la aspectele invocate în fața instanței de recurs, la atitudinea procesuală ulterioară a inculpaților/regret în săvârșirea faptelor, declarațiile martorilor audiați în apărare/instanța de apel a constatat, că în realizarea scopului pedepsei prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen./a fost justificată reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului pedepselor aplicate.

Prin prisma acestor argumente, a urmat a se constata, sub aspectul criticilor ce au vizat reindividualizarea pedepselor aplicate, că acestea sunt întemeiate.

Verificând Sentința apelată și în latura civilă, reținându-se vinovăția inculpaților B.M. și B.I. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen./a rezultat antrenarea răspunderii civile a inculpaților în conformitate cu dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., art. 14 și art. 346 C. proc. pen.

Astfel, raportat la acțiunile civile formulate de părțile civile s-au apreciat prejudiciile în funcție de sumele achitate de părțile vătămate și beneficiul nerealizat, de faptul că răspunderea civilă a fost solidară; de condițiile de muncă și viață ale părților vătămate, suferințele morale cauzate (condițiile de trai, lipsa de siguranță și protecția legală).

Temeinic au fost aplicate dispozițiile art. 998 C. civ. și art. 1003 C. civ. în referire la dispozițiile art. 14, art. 346 C. proc. pen. și obligați inculpații la plata pretențiilor civile către părțile civile.

În considerarea tuturor aspectelor expuse, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza Deciziei penale nr. 155 din 27 septembrie 2011 a admis apelurile declarate de inculpați, a desființat în parte Sentința penală nr. 147 din 14 martie 2011 a Tribunalului Iași, în latură penală. Rejudecând a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.I. pentru fapta ce a făcut obiectul judecății/art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen./de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, respectiv de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru inculpata B.M.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale Sentinței apelate, inculpații fiind obligați la plata cheltuielilor judiciare.

3. Împotriva Deciziei penale evocate au formulat, în termen legal, recursuri inculpații aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică avansată s-a circumscris cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., în condițiile în care, potrivit apărării, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată cu aplicarea art. 61 alin. (2) C. pen.

Se susține din această perspectivă că hotărârile instanțelor sunt nelegale, în mod greșit considerându-se că activitatea desfășurată de inculpați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății.

În viziunea apărării, inculpații nu au exploatat părțile vătămate, constituite părți civile, nu le-au supus unor servicii în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizarea, sănătate și securitate, nu le-au ținut în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, sau obligarea la practicarea prostituției.

S-a arătat că inculpații nu se încadrează în categoria unor persoane care au exploatat părțile vătămate punându-le la executarea unor munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, cu încălcarea normelor, nu au avut și nu au patronat persoane juridice sau fizice în care părțile vătămate să fi fost exploatate de către aceștia și ei să beneficieze de activitatea în condițiile arătate, astfel încât lipsește latura obiectivă a infracțiunii deduse judecății, ceea ce impune achitarea inculpaților, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

O altă critică a vizat incidența cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., în contextul în care faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică în art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, republicată, în loc de art. 215 alin. (1) C. pen., respectiv înșelătorie.

Se susține din acest punct de vedere că între cele două infracțiuni există deosebiri esențiale, atât cu privire la obiectul juridic și latura obiectivă a acestora, cât în deosebi privitor la trăsăturile specifice ce caracterizează latura lor subiectivă.

Se apreciază de către apărare că activitatea inculpatului B.I. ar putea constitui înșelăciune (art. 215 alin. (1) C. pen.), în raport cu acțiunile ilicite desfășurate de acesta.

Dacă s-ar admite ipotetic că inculpații ar fi desfășurat o activitate ce ar întruni elementele constitutive ale faptei deduse judecății, se invocă aspectul că inculpata B.M. nu ar putea fi calificată coautoare alături de inculpatul B.I., în condițiile în care aceasta nu a săvârșit nemijlocit fapta, nu a derulat acte de executare, racolare, transport părțile vătămate în scopul exploatării.

În fine, într-un subsidiar cu totul îndepărtat, recurenții inculpați prin apărătorii lor au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei evaluând în mod corespunzător și acordându-le eficiența cuvenită circumstanțelor personale favorabile inculpaților/lipsa antecedentelor penale, existența împrejurărilor familiale organizate, armonioase cu 3 copii, stabiliți în Italia de 8 ani, asigurare existență prin mijloace licite, starea de boală a inculpatei B.M.

Se mai arată că instanțele nu au ținut seama în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei de aspectul modalității de săvârșire a faptei/înșelăciune, ci nu amenințare, violență, răpire, fraudă, etc, dar nici de faptul că probele cauzei nu au relevat că inculpații ar fi racolat părțile vătămate, ci dimpotrivă părțile vătămate au apelat la inculpați pentru a se angaja în Italia.

Se apreciază că pedepsele aplicate sunt atât în planul cuantumului, cât și al modalității de executare, netemeinice și apte a expune pe cei trei copii ai inculpaților în mod iminent unei existențe mizere într-o țară străină, inclusiv evacuării din locuință, ceea ce, în opinia recurenților inculpați, i-ar marca pe aceștia în mod grav viitorul, din punct de vedere al sănătății educative.

În considerarea celor expuse, recurenții inculpați au solicitat aplicarea unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea executării în conformitate cu art. 81 C. pen., arătând că există toate garanțiile că scopul pedepsei va fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei.

Examinând hotărârile recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor expuse, în raport cu materialul de la dosarul cauzei, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiilor art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, arată:

Instanțele au administrat un probatoriu complet în baza căruia au reținut o corectă situație de fapt, dând activității infracționale desfășurate de către inculpații B.I. și B.M. încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, probele strânse în cursul urmăririi penale și cele administrate pe parcursul cercetării judecătorești de instanța fondului dar și în fața instanței de prim control judiciar au relevat că în perioada anilor 2003 - 2004 cei doi inculpați/soț și soție au racolat, transportat și găzduit prin fraudă și înșelăciune părțile vătămate B.G., B.M., B.V., B.M., F.C., S.D.G., D.M., E.A., E.M., F.V., A.C., A.D., G.R., M.T., promițându-le să le facă rost de locuri de muncă în Italia, fără forme legale și fără respectarea normelor privind asigurarea condițiilor de protecție socială, activitate ilicită de pe urma căreia inculpații au obținut beneficii foloase materiale de 8.450 euro.

Analizând activitatea infracțională desfășurată de inculpați, în raport cu cerințele întrunirii conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane/infracțiune incriminată prin dispozițiilor art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, republicată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005/cu reținerea formei continuate, art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată, astfel cum instanțele au făcut-o, că actele ilicite deduse judecății se înscriu, atât în planul obiectului juridic,cât și a laturii obiective și subiective/în tiparul textului incriminatoriu.

Din această perspectivă, criticile aduse de către recurenții inculpați, circumscrise cazului de casare prev. în art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., nu pot fi primite.

În raport cu obiectul juridic generic, infracțiunea de trafic de persoane se distinge de infracțiunea de înșelăciune prin natura valorilor și relațiilor sociale pe care legiuitorul a înțeles să le protejeze prin sancționarea penală a celor ce aduc atingere/anume valoarea socială apărată prin textul art. 12 din Legea specială, fiind dreptul la libertatea de voință și acțiune proprii fiecărei persoane.

În speța de față, în mod evident actele de recrutare, transportare, de primire a părților vătămate, prin înșelăciune, în scopul exploatării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, acțiunile ilicite ale inculpaților satisfăcând, atât cerințele în plan obiectiv cât și subiectiv.

Nici critica adusă de inculpata B.M. cu referire la forma participației sale penale la derularea activității infracționale nu este fundamentată, din probatoriul administrat în cauză rezultând că alături de inculpatul B.I., soțul său, inculpata a desfășurat acte de executare specifice infracțiunii deduse judecății.

În acest sens, în mod corespunzător au reținut instanțele că actele materiale executate de inculpați au conturat o filieră de transport și plasare a forței de muncă, în adevăr, părțile vătămate, apelând la serviciile inculpatului B.I., pentru a-și găsi un destin mai bun în Italia.

Într-un asemenea registru faptic, inculpata B.M. era cea care prelua părțile civile pe teritoriul statului italian și încasa sumele de bani solicitate și coordona activitatea de plasare.

Se poate observa așadar că prin acțiunile lor, inculpații desfășurau acte ilicite specifice elementului material al infracțiunii de trafic de persoane, consimțământul părților vătămate deși existent, devenind irelevant în împrejurarea în care promisiunile inculpaților, situația prezentată de aceștia cu privire la condițiile reale de viață și muncă nu era conformă cu realitatea, părțile vătămate fiind induse în eroare.

În fine, scopul urmărit de cei doi inculpați, exploatarea părților vătămate, este, de asemenea, îndeplinit în cauză.

În raport cu critica avansată de recurenții inculpați, vizând necesitatea reindividualizării judiciare a pedepsei aplicate sub aspectul cuantumului, dar și a modalității de executare, Înalta Curte de Casație și Justiție expune.

Examinând operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei efectuată de către instanță, se observă că instanța fondului a aplicat inculpaților B.I. și B.M. pedepse principale cu închisoare de 6 ani și, respectiv, 5 ani, precum și pedepse complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., de 4 ani și, respectiv 2 ani închisoare, aplicându-se, de asemenea, inculpaților pedepse accesorii.

În efectuarea controlului judecătoresc, instanța de apel a apreciat că instanța fondului a evaluat temeinic circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și contribuția fiecăruia dintre inculpați, iar în reevaluarea circumstanțelor personale ale inculpaților și raportat la atitudinea procesuală adecvată a acestora, s-a procedat la reducerea cuantumului pedepsei principale aplicate, precum și a celor complementare aplicate inculpatului B.I..

S-a concluzionat că prin aplicarea unei pedepse principale de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară inculpatului B.I. și, respectiv a unei pedepse complementare inculpatei B.M., scopul general și special al prevenției sociale va fi îndeplinit.

În baza propriului examen cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpați, în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. și din perspectiva asigurării scopului pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție arată:

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare, reinserție socială a făptuitorului.

Numai într-o asemenea manieră, retribuția justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

În operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere, în egală măsură persoana infractorului și, respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.

În prezenta cauză, evaluarea circumstanțelor reale, precum și a datelor ce caracterizează persoana inculpaților B.I. și B.M., a gradului de pericol social a faptelor săvârșite permit concluzia că scopul pedepsei poate fi îndeplinit și prin aplicarea instituției de drept penal în stabilirea modalității de executare a pedepsei, anume dispozițiilor art. 861 C. pen.

Modalitatea concretă de comitere a faptelor prin actele de executare, acțiunile derulate de către cei doi inculpați, urmarea imediată și în egală măsură, lipsa antecedentelor penale al inculpaților, aspectul că au o familie organizată (3 copii minori), conduita procesuală manifestată de-a lungul procesului penal, constituie în viziunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, tot atâtea elemente care fundamentează aplicarea unor pedepse pentru care să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării, apreciindu-se că cei 2 inculpați prezintă garanțiile necesare care să asigure satisfacerea dublului scop al pedepsei și fără executarea efectivă.

În virtutea considerentelor ce preced, se va admite recursurile formulate de recurenții inculpați B.I. și B.M. împotriva Deciziei penale nr. 155 din 27 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va casa în parte decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 147 din 14 martie 20011 a Tribunalului Iași, secția penală, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților în planul modalității de executare și rejudecând în aceste limite:

Se va menține pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.I. prin decizia atacată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând în baza art. 861 C. pen. suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 8 ani, stabilit. conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Se va menține pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatei B.M. prin decizia atacată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând în baza art. 861 C. pen. suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani, stabilit. conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnata va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Se va atrage atenția inculpaților B.M. și B.I. cu privire la dispozițiile revocării suspendării.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu recurenților inculpați B.I. și B.M., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 50 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru intimatele părți civile B.G., B.M., F.C., F.V., D.M., E.M., E.A., A.C., A.D., G.R., B.M., B.V., M.T., în cuantum de câte 150 RON se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de recurenții inculpați B.I. și B.M. împotriva Deciziei penale nr. 155 din 27 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 147 din 14 martie 2011 a Tribunalului Iași, secția penală, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților în planul modalității de executare și rejudecând în aceste limite:

Menține pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.I. prin decizia atacată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând în baza art. 861 C. pen. suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 8 ani, stabilit. conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Menține pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatei B.M. prin decizia atacată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând în baza art. 861 C. pen. suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani, stabilit. conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpaților B.M. și B.I. cu privire la dispozițiile revocării suspendării.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu recurenților inculpați B.I. și B.M., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 50 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru intimatele părți civile B.G., B.M., F.C., F.V., D.M., E.M., E.A., A.C., A.D., G.R., B.M., B.V., M.T., în cuantum de câte 150 RON se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM