Jurisdiction for civil redress of judicial error: appellate competence determined by underlying litigation rules rather than appellant's domicile

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 5 mai 2004, reclamantul H.H. a chemat în judecată S.R. prin M.F.P., solicitând, în temeiul art. 504 și 505 C. proc. pen., despăgubiri în sumă de 8.000.000.000 lei vechi ca urmare a faptului că a fost victima unei erori judiciare.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 794 din 30 iunie 204, a admis în parte acțiunea și a obligat S.R. reprezentat de M.F.P. să plătească reclamantului daune morale în sumă de 7 miliarde lei vechi.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 93 de la 20 ianuarie 2005, a respins apelurile declarate de M.P. prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de S.R. prin M.F.P. împotriva sentinței anterior menționate, iar, prin decizia nr. 2020 de la 5 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de M.P. prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de S.R. prin M.F.P., a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 207/ A de la 10 iunie 2010, a declinat competența judecării apelurilor declarate de M.P. prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de S.R. prin M.F.P. în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că, potrivit art. 506 alin. (3) C. proc. pen., pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa Tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, iar conform art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în cazul în care instanțele române sunt competente, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competență materială, la Tribunalul Municipiului București.

Prin decizia nr. 636 de la 20 iunie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a apelurilor formulate de M.P. prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de S.R. prin M.F.P. în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând că, în speță, competența Tribunalului București ar putea fi atrasă numai în privința judecării în fond a litigiului, iar această competență nu poate fi activă în condițiile în care sentința Tribunalului Timiș nu a fost desființată, iar Tribunalul București nu are competență și în privința căii de atac a apelului.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Asupra conflictului negativ de competență de față, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2020 de la 5 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, instanța de recurs a îndrumat instanța de apel ca, în rejudecarea apelurilor, să examineze și motivul privind competența de soluționare în fond a litigiului în raport de prevederile art. 506 alin. (3) C. proc. pen. și art. 155 din Legea nr. 105/1992 și nu competența soluționării apelurilor, cum în mod eronat a procedat Curtea de Apel Timișoara.

Singura îngrădire adusă atribuțiilor instanței de apel care rejudecă procesul după casare este aceea că hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii cu privire la punctele de drept dezlegate, starea de fapt a procesului urmând să fie stabilită numai de instanța de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeași concluzie.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 22 C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi/15 decembrie 2011.