Jurisdictional conflict over annulment of fiscal control authority decisions: priority of statutory competence rules over internal regulations for county-level administrative acts
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Mureș Tribunal (Administrative and Fiscal Section), ruling that the lower court had jurisdiction to hear the substantive claim. The dispute involved a challenge by an entity manager against a decision issued by a county branch of the central fiscal control authority and the subsequent decision by a central commission dismissing the internal complaint, generating a conflict where the Tribunal claimed lack of competence because the central commission's decision was challenged, while the Court of Appeal asserted jurisdiction over acts of central authorities. The Court determined that the decisive legal basis lay in the nature of the act producing legal effects and subject to execution: when the internal complaint is rejected, the operative act remains the county branch's decision, which constitutes an act of a local public authority under the general rules of the Law on Administrative Litigation, thereby vesting first-instance jurisdiction in the administrative tribunal rather than the appellate court, as a central regulation could not derogate from this statutory competence without a special organic law.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (3) C.proC. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 C. proc. civ, art. 22 alin. (5) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over annulment of fiscal control authority decisions: priority of statutory competence rules over internal regulations for county-level administrative acts: The dispute involved a challenge by an entity manager against a decision issued by a county branch of the central fiscal control authority and the subsequent decision by a central commission dismissing the internal complaint, generating a conflict where the Tribunal claimed lack of competence because the central commission's decision was challenged, while the Court of Appeal asserted jurisdiction over acts of central authorities. The Court determined that the decisive legal basis lay in the nature of the act producing legal effects and subject to execution: when the internal complaint is rejected, the operative act remains the county branch's decision, which constitutes an act of a local public authority under the general rules of the Law on Administrative Litigation, thereby vesting first-instance jurisdiction in the administrative tribunal rather than the appellate court, as a central regulation could not derogate from this statutory competence without a special organic law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited as the legal basis for the court's authority to issue the jurisdictional ruling and assign the case to the competent tribunal.
Full text
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Mureș, reclamantul K.K., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.R. anularea parțială a încheierii nr. VI/15/2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul C.C.R., Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ - teritoriale, și pe cale de consecință anularea implicită a Deciziei nr. 1122/2010 emisă de directorul Ca.C. Mureș.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin Sentința nr. 3202 din 20 Decembrie 2011, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul K.K. – P.C.G., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., în favoarea Curții de Apel Tg - Mureș.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Mureș a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat anularea Încheierii nr. VI/15/2011 a Comisiei de Soluționare a contestațiilor, din cadrul C.C., dar și Deciziei nr. 147/2011 emisă de Ca.C. Mureș, dar și Deciziei nr. 147/2011 emisă de Ca.C. Mureș și a Deciziei nr. 1122/2010 emisă de directorul Ca.C..
În acest context, Tribunalul a reținut că Hotărârea nr. 130/2010 a plenului C.C. nu este anulată de o instanță de judecată, astfel că produce pe deplin efecte și în ceea ce privește procedura art. 228 din Regulamentul C.C., actul fiind emis de o autoritate publică centrală.
Prin Sentința nr. 177 din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureș.
Curtea de Apel a reținut că actul administrativ prin care s-au stabilit măsurile a căror anulare se solicită este un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv decizia nr. 1122/2011 a Ca.C. a Mureș, astfel că nu prezintă relevanță că se atacă și încheierea VI/15/2011, act care a fost pronunțat în soluționarea plângerii prealabile.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Târgu Mureș a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C.proC. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 1122/2010 emisă Ca.C. Mureș și Încheierii nr. VI/15/2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul C.C.R., în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice C.C., precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia Ca.C. județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.
În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii C.C., acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a C.C., respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii C.C., competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a C.C., ca autoritate publică județeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/ anularea deciziei emise de structura C.C., printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul C.C.R., autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluțiile referitoare la excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.
Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 1122/2010 emisă a Ca.C. Mureș a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/15/2011, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.
2. Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul K.K. – P.C.G. în contradictoriu cu pârâta C.C.R. în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.