Nullity of appeal for failure to specify grounds of illegality in administrative litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, thereby upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff's action as inadmissible. The dispute concerned a civil suit against an administrative authority, where the plaintiff filed an appeal without specifying or developing the grounds of illegality as required by law. Applying Article 3021(1)(c) of the Code of Civil Procedure, which mandates that an appeal must contain the grounds of illegality or a reference to a separate memorandum, and Article 306(1), which declares an appeal null if not motivated in the legal timeframe absent ex officio grounds of public order, the court ruled that the procedural deficiency rendered the appeal null and void.
Legislator headnote
AI generatedart. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to specify grounds of illegality in administrative litigation: Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că prezenta cerere de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2447 din 29 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.P.C.A., în contradictoriu cu pârâta C.A. Timișoara, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal recurentul T.P.C.A. a formulat declarație de recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursul este nul.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că prezenta cerere de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziții: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.
Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de T.P.C.A. împotriva sentinței civile nr. 2447 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.