Citizenship action prematurity upheld for failure to exhaust prior administrative procedure

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 noiembrie 2009 și precizată la termenul din 4 martie 2010, reclamanta A.L. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie să-i acorde cetățenia română, motivând că părinții și bunicii săi au avut cetățenia română până în anul 1940, când localitatea B. din raionul Soroca s-a aflat sub jurisprudența Statului Român.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a depus la data de 28 octombrie 2010 întâmpinare și a invocat excepția prematurității acțiunii față de formularea acesteia anterior depunerii unei cereri pentru dobândirea cetățeniei române, însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. De asemenea, autoritatea pârâtă a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, republicată , arătând că pentru soluționarea unei asemenea cereri este prevăzută în legea susmenționată o procedură specială, potrivit căreia numai ordinul de respingere a cererii poate fi atacat în instanță.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4.245 din 1 noiembrie 2010, prin care a admis excepția prematurității acțiunii și pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.L.

Pentru admiterea excepției de procedură privind prematuritatea acțiunii, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 11–20 din Legea nr. 21/1991, republicată, cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române se adresează Comisiei pentru cetățenie, se depun la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoțite de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și se aprobă prin ordin al președintelui acestei autorități.

În cauză, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit formularea unei asemenea cereri la autoritatea pârâtă și respingerea acesteia prin ordin, astfel că în mod prematur a fost sesizată instanța de judecată să analizeze temeinicia cererii de redobândire a cetățeniei române.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta și a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea judecării fondului pricinii.

Recurenta a susținut că soluția de respingere a acțiunii ca prematură a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și cu nesocotirea rolului activ al judecătorului, întrucât nu s-a avut în vedere obiectul concret al acțiunii și anume, refuzul nejustificat al autorității intimate de a înregistra cererea de acordare a cetățeniei române și a actelor doveditoare, fiind astfel vătămat dreptul constituțional la petiționare, recunoscut prin art. 51 din Constituția României și prin O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002.

Recurenta a apreciat că, prin refuzul neîntemeiat al autorității intimate de a-i înregistra cererea de acordare a cetățeniei române și a actelor doveditoare a fost vătămat dreptul său la o bună administrare, prevăzut de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat , pentru următoarele considerente:

Excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă A.L. a fost soluționată de instanța de fond printr-o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 11-20 din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora, cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române formulate în temeiul art. 101 din această lege se adresează Comisiei pentru cetățenie, se depun la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoțite de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și se aprobă de către președintele autorității.

Din verificarea bazei de date a secretariatului comisiei pentru cetățenie nu a rezultat depunerea de către recurenta–reclamantă a unei asemenea cereri, situație confirmată chiar în dezvoltarea cererii de recurs.

În consecință, elementele de fapt și de drept din prezenta cauză justifică soluția dată excepției de prematuritate a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii administrative prevăzute prin reglementarea cu caracter imperativ cuprinsă în legea care a constituit temeiul juridic al acțiunii în justiție și anume, Legea nr. 21/1991.

Din acest considerent, se constată că sunt vădit nefondate susținerile din recurs privind calificarea greșită dată de instanța de fond obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată.

Aceste susțineri privind sesizarea instanței de judecată pentru a se constata vătămarea dreptului la petiționare, recunoscut în art. 51 din Constituția României și O.G. nr. 27/2002, reprezintă în realitate o cerere de modificare a obiectului acțiunii, formulată de recurenta-reclamantă cu încălcarea dispozițiilor art. 294, coroborate cu art. 316 C. proc. civ., conform cărora, în apel și respectiv, în recurs, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Apărările din recurs privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la o bună administrare și nesocotirea rolului activ al judecătorului vor fi respinse de asemenea ca nefondate pentru caracterul general și imprecis al criticilor formulate, fără referire la pricina dedusă judecății, ceea ce împiedică posibila încadrare a lor într-unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Independent de aceasta, se constată că instanța de fond s-a pronunțat, conform dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra obiectului cererii deduse judecății, în limitele sesizării sale prin acțiune și cu respectarea drepturilor procedurale ale tuturor părților.

Reglementând cadrul în care poate fi exercitat rolul activ al judecătorului, dispozițiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ. prevăd expres că, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Față de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.L. împotriva sentinței nr. 4245 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.