State ministry liability for police separation benefits and passive procedural capacity of employing institution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice partially upheld the appeals filed by the Ministry of Public Finance and the Ministry of Administration and Internal Affairs, modifying the lower court’s judgment to dismiss the claim against these two entities for lack of passive procedural capacity, while maintaining the order for the General Directorate Anticorruption to pay the disputed sums and rejecting that directorate’s appeal. The case involved a police officer who, after early termination of service, sued three state entities to recover a mandatory cash benefit (aid) of twenty net salaries, arguing that the benefit was due regardless of budgetary constraints; the lower court had initially held all three defendants jointly liable. The High Court determined that labor-related monetary obligations are the exclusive competence of the employing institution (the General Directorate Anticorruption), as the ministries possess only the administrative duty to allocate budgetary credits and do not hold direct personal liability for wage payments to specific employees. The decisive legal basis included Article 27 of Government Ordinance No. 38/2003, which governed the calculation of separation benefits for police officers, and procedural doctrines regarding passive procedural capacity, establishing that only the specific public institution employing the worker is liable for such financial claims.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 și 3041 C. proc. civ; State ministry liability for police separation benefits and passive procedural capacity of employing institution: The case involved a police officer who, after early termination of service, sued three state entities to recover a mandatory cash benefit (aid) of twenty net salaries, arguing that the benefit was due regardless of budgetary constraints; the lower court had initially held all three defendants jointly liable. The High Court determined that labor-related monetary obligations are the exclusive competence of the employing institution (the General Directorate Anticorruption), as the ministries possess only the administrative duty to allocate budgetary credits and do not hold direct personal liability for wage payments to specific employees. The decisive legal basis included Article 27 of Government Ordinance No. 38/2003, which governed the calculation of separation benefits for police officers, and procedural doctrines regarding passive procedural capacity, establishing that only the specific public institution employing the worker is liable for such financial claims.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provisions cited by the court to analyze the appeals and determine the scope and outcome of the review in the dispositive.
Full text
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 8 octombrie 2009, reclamantul C.S. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție, solicitând obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând ajutorul bănesc prevăzut de art. 27 din O.G. nr. 38/2003, actualizate în raport de rata inflației.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că la data de 1 aprilie 2009 i-a încetat calitatea de polițist în cadrul Direcției Generale Anticorupție, acordându-i-se pensie de serviciu anticipată, nu însă și ajutorul bănesc reglementat de O.G. nr. 38/2003, de 20 de salarii nete.
Prin sentința nr. 1873 din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respectiv, lipsa capacității procesuale de folosință a Direcției Generale Anticorupție.
Instanța a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâților la plata către reclamant a ajutorului bănesc prevăzut de art. 27 din O.G. nr. 38/2003, actualizat cu rata inflației, de la data încetării raporturilor de serviciu și până la data achitării sumei.
Petru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că cele două ministere citate ca pârâți au calitate procesuală pasivă în cauză, având obligații referitoare la încadrarea sumelor necesare plății drepturilor bănești în buget și punerea acestora la dispoziția ordonatorului de credite.
Cu privire la capacitatea procesuală de folosință a Direcției Generale Anticorupție, instanța a constatat că aceasta este instituția publică angajatoare, cu personalitate juridică proprie, având și calitatea de ordonator terțiar de credite.
Pe fondul cauzei, s-a relevat temeinicia acțiunii, drepturile solicitate fiind prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 38/2003, fiind de altfel recunoscute de pârâți, care au invocat nejustificat insuficiența fondurilor bănești.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție.
Cele două ministere pârâte au reiterat în recurs excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând că, în raport de obiectul acțiunii, respectiv, plata unor drepturi salariale, numai instituția publică în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea reclamantul poate fi chemată să răspundă, fiind nelegală atragerea în proces a altor autorități publice ca o garanție a executării obligației bănești.
Atât Ministerul Administrației și Internelor, cât și Direcția Generală Anticorupție au criticat măsura obligării lor la plata ajutorului bănesc prevăzut de art. 27 din O.G. nr. 38/2003, în condițiile în care ordonatorii de credite au obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt acestea reglementate în legea bugetară anuală.
Pârâta Direcția Generală Anticorupție a relevat și faptul că, din totalul de 44.735 ROL datorați ca ajutoare, reclamantului i-au fost achitate sumele de 19.683 ROL și respectiv 6.263 ROL, urmând ca diferența de 18.769 ROL să fie plătită după deblocarea de către ordonatorul principal de credite a fondurilor necesare.
Ulterior, pârâta a învederat că la data de 21 ianuarie 2011 a achitat reclamantului ultima tranșă a ajutorului bănesc datorat, în valoare de 18.789 ROL.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că sunt fondate recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și de Ministerul Finanțelor Publice, în care sens, va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu acești doi pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Astfel cum au susținut cele două instituții publice, între aceste părți și reclamant nu există raporturi juridice de muncă, acestea ființând doar între instituția angajatoare și angajații ei. Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte din cadrul Direcției Generale Anticorupție fiind în competența exclusivă a directorului general al acestei autorități, care este ordonator terțiar de credite, atât ministerul de resort, cât și Ministerul Finanțelor Publice având doar atribuția de a repartiza creditele bugetare aprobate.
Referitor la problema de fond, soluția instanței de fond de a obliga Direcția Generală Anticorupție la plata drepturilor bănești solicitate este corectă.
Astfel, potrivit art. 27 din O.G. nr. 38/2003, în vigoare până la 1 ianuarie 2010, când a fost abrogat prin Legea nr. 330/2009, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net în ultima lună.
De asemenea, polițiștii, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu și care încheie activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de reglementările în vigoare, mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate, reclamantul fiind îndreptățit la primirea ajutorului bănesc prevăzut de art. 27 din O.G. nr. 38/2003.
De altfel, pârâta a recunoscut justețea pretențiilor reclamantului, achitându-i pe parcursul procesului, drepturile bănești cuvenite.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul pronunțat de Direcția Generală Anticorupție, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 1843F din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul C.S. împotriva acestor doi pârâți pentru lipsa calități procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcția Generală Anticorupție împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.