Judicial decision drafting delays not actionable as administrative acts; no statutory duty to justify missed deadlines

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S., în calitate de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, obligarea pârâtei să-i răspundă, în scris, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la petiția adresată de către reclamant la data de 6 decembrie 2010, precum și plata sumei de 100 RON/zi de întârziere, cu titlu de penalități și la plata de daune morale în cuantum de 50 RON.

Reclamantul a arătat că, prin petiția menționată, a solicitat comunicarea motivelor care au determinat încălcarea, de către pârâtă, a dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., iar aceasta nu a răspuns petiției în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 4325 din 21 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului R.M. ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că pârâta, în calitate de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu are obligația legală de a comunica reclamantului motivele care au condus la nemotivarea unei hotărâri judecătorești și, prin urmare, nu se poate reține un refuz de soluționare a unei petiții.

Pe de altă parte, a arătat Curtea, în ipoteza în care reclamantul a dorit să formuleze o cerere de urgentare a redactării unei hotărâri judecătorești, aceasta nu este o petiție în sensul art. 2 din O.G. nr. 27/2002, iar nesoluționarea în termenul de 30 de zile a unei asemenea cereri nu reprezintă un act administrativ asimilat, nesituându-ne în sfera unor raporturi juridice de drept administrativ, întrucât redactarea unei hotărâri judecătorești și comunicarea acesteia uneia din părți, la cerere, nu este un act emis în regim de putere publică, ci rămâne în sfera actelor de procedură judiciară, iar dispozițiile C. proc. civ. nu prevăd obligația instanței de a comunica, în scris, motivele care au determinat redactarea hotărârii cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul R.M., criticând-o pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a soluționat cererea sa în baza unei excepții de procedură, invocate din oficiu, fără a o pune în discuția părților, încălcând astfel principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

Apreciază recurentul că hotărârea astfel pronunțată este nulă în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și că instanța de fond a încălcat dispozițiile Cap. IV din Codul deontologic al magistraților.

4. Soluția instanței de control judiciar

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a-l respinge, pentru argumentele ce urmează.

Criticile recurentului privitoare la nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității și încălcarea principiului contradictorialității ca și a dreptului la apărare prin nesolicitarea unui punct de vedere scris cu privire la aceasta, precum și încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, instanța de fond procedând la judecarea cauzei, cu îndeplinirea procedurii de citare a părților, conform dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., cât și a prevederilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că însuși recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pe de altă parte, verificând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 3041, instanța de control judiciar constată că în mod corect a reținut prima instanță, prin prisma dispozițiilor Codului de procedură civilă care reglementează termenele de redactare și de comunicare a hotărârilor judecătorești și a Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor, lipsa obligației legale a judecătorului de a răspunde petiției invocate de către reclamant.

De altfel, cererea reclamantului nu poate fi încadrată în ipoteza avută în vedere de art. 1 din Legea nr. 554/2004, acesta neaflându-se în situația unei persoane vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, de către o autoritate administrativă sau un organism asimilat.

Mai constată Înalta Curte că cererea ce face obiectul cauzei de față intră sub reglementarea Codului de procedură civilă, ce prevede termenele de redactare și de comunicare a hotărârilor, iar Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor prevede calea de urmat pentru obținerea deciziilor motivate.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de R.M. împotriva Sentinței civile nr. 4325 din 21 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ