Issuance of compensation titles for communist-era expropriated properties: abuse of power via unreasonable administrative delay

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 5339 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ilie B.P. și A.R.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., și, în consecință, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților decizia privind titlul de despăgubire aferent cotelor reclamanților, conform contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 417 din 16 martie 2011 și dispoziției nr. 962 din 31 mai 2006, emisă de Primarul Municipiului Caransebeș, precum și la plata, către reclamanți, a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea a respins, ca neîntemeiate, cererile reclamanților privind transmiterea deciziei în vederea plății numerarului și plata de daune morale.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții aveau dreptul, în temeiul Dispoziției nr. 962 din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, Județul Caras Severin și a contractului de cesiune de drepturi nr. 417 din 16 martie 2011, la despăgubiri pentru imobilele: casa demolata din str. Cloșca și suprafața de teren de 1652 m.p. identificate pe nr. top. 383/2 din CF 3612 Caransebeș; terenul în suprafața de 465 m.p. din suprafața de 11251 m.p. identificat cu nr. top. 384/6 din CF 3612 Caransebeș transcris în CF 4025 Caransebeș; casa demolata din str. Episcop Popasu (actual str. Mihai Viteazu) identificata pe nr. Top 937 din CF 4475 Caransebeș ce a fost transcris în CF 13231 Caransebeș.

A mai reținut că dispoziția privind acordarea de despăgubiri, împreună cu dosarul aferent, a fost comunicată C.C.S.D. și înregistrată de aceasta sub nr. 23406/CC, fără, însă, ca titlul de despăgubire să fie emis.

Instanța de fond a apreciat, raportat la data soluționării notificării, că refuzul autorității publice pârâte de a elibera titlul solicitat reprezintă un exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind transmiterea deciziei în vederea plății numerarului având în vedere că potrivit dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 62/2010 se suspendă pe o perioadă de 2 ani emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.

Cererea privind acordarea daunelor morale a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, față de împrejurarea că reclamanții nu au dovedit producerea în persoana acestora a unui prejudiciu moral care să poată fi reparat material, fiind suficientă admiterea prezentei acțiuni.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei soluții a declarat recurs S.R. prin C.C.S.D., solicitând modificarea sentinței nr. 5339 din 26 septembrie 2011 în sensul respingerii cererii reclamanților, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost încălcat dreptul intimaților la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative.

A criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, față de obiectul și complexitatea redusă a cauzei, arătând și că, întrucât C.C.S.D. reprezintă statul român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.

3. Soluția instanței de recurs.

Examinând înscrisurile cauzei, prin prisma argumentelor părților și ale dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, în speță, prin notificarea înregistrata sub nr. 159/2001, K.O. și A.T. au formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru mai multe imobile situate în Mun. Caransebeș, Județul Caras Severin.

Prin Dispoziția nr. 962 din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, Județul Caras Severin, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilele: casa demolata din str. Cloșca și suprafața de teren de 1652 m.p. identificate pe nr. top. 383/2 din CF 3612 Caransebeș; terenul în suprafața de 465 m.p. din suprafața de 11251 m.p. identificat cu nr. top. 384/6 din CF 3612 Caransebeș transcris în CF 4025 Caransebeș; casa demolata din str. Episcop Popasu (actual str. Mihai Viteazu) identificata pe nr. Top 937 din CF 4475 Caransebeș ce a fost transcris în CF 13231 Caransebeș.

Dispoziția nr. 962 din 31 mai 2006 a fost comunicata C.C.S.D. și înregistrată de aceasta sub dosar nr. 23406/CC. Până la data sentinței recurate, pârâta nu emisese Decizia reprezentând titlul de despăgubire.

În data de 16 martie 2011, intre reclamanții I.B.P., A.R. și M.M., având calitatea de cesionari și K.O. prin mandatar A.D.C. și A.A., în calitate de cedent și titulari de drepturi conform Dispoziției nr. 962 din data de 31 mai 2006, a fost încheiat contractul de cesiune de drepturi nr. 417 din 16 martie 2011 autentificat de B.N.O., notar public P.D.

În raport de dispozițiile art. 1393 C. civ., cesionarii au notificat pârâtei încheierea contractului de cesiune de drepturi, notificare înregistrată sub nr. RG/13849 din 17 martie 2011.

Intimații-reclamanți au supus controlului instanței de contencios administrativ tocmai refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Se constată că procedurile de recuperare a bunurilor sau contravalorii acestora au demarat prin notificarea formulată în anul 2001, fără ca decizia reprezentând titlul de despăgubire să fie emisă până la această dată.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul abuzului de drept, reținându-se și încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.L.F.

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența C.E.d.O.

În acest context, soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

Obligația de a emite titlul de despăgubire include, în mod firesc, parcurgerea tuturor etapelor administrative aferente, critica recurentei fiind nefondată sub acest aspect.

În ceea ce privește problema cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, în speță, titulara obligației deduse judecății, în culpă pentru neîndeplinirea acesteia, și care a căzut în pretenții, în sensul art. 274 C. proc. civ., este însăși pârâta C.C.S.D., condiții în care criticile acesteia privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 5339 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.