Illegality of administrative definition of birth limiting birth allowance to event count rather than number of children, violating constitutional equality and superior ordinance.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamantul A.I. a invocat, în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. Dâmbovița, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, raportat la prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

În motivarea cererii, reclamantul a criticat, în esență, definiția dată noțiunii de naștere prin art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, respectiv art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, arătând că aceasta încalcă acte normative cu forța superioară, inclusiv prevederile art. 16 alin. (1) și art. 19 alin. (1) și (2) din Constituția României, principiul egalității de tratament și instituția discriminării între persoane aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o naștere concomitentă, gemeni sau tripleți, și cei proveniți dintr-o naștere simplă, articolele la care s-a făcut referire creând posibilitatea interpretării dreptului de acordare a indemnizației pentru naștere, iar nu pentru topi copii rezultați din actul nașterii, așa cum ar fi firesc.

A mai arătat că prin art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 se stipulează că pentru un copil născut părinții pot beneficia de un concediu de 2 ani și de indemnizație de 800 lei, respectiv 600 lei urmare modificărilor, așa încât s-a dorit ca în cazul unei nașteri multiple fiecare dintre copii să beneficieze de aceleași drepturi ca și copilul rezultat dintr-o naștere simplă, sens în care și prin prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 se raportează acordarea indemnizației lunare la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație față de care articolele ce fac obiectul excepției sunt nelegale.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 90 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, motivat în esență de faptul că dispozițiile menționate, deși abrogate prin H.G. nr. 1025/2006, au produs efecte juridice în ceea ce îl privește pe reclamant, că acordarea indemnizației lunare trebuie raportată, conform art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți, iar nu al nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare sunt nelegale, acestea cerând o discriminare nepermisă între copii născuți și cei adoptați, la acordarea indemnizației de naștere.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 90 din 10 martie 2011 a formulat recurs pârâta A.J.P.S. Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

4. Hotărârea instanței de recurs

Prin decizia nr. 3388 din 10 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința precizată anterior și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, motivat de faptul că prima instanță nu a procedat la citarea emitentului actului administrativ a cărei nelegalitate s-a invocat, respectiv Guvernul României, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și al dreptului la apărare în procesul civil.

II. Procedura în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual

1. Procedura în fața instanței de fond

În rejudecare, prin întâmpinarea depusă, pârâtul G.R. a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, motivat, în esență, de faptul că, raportat la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate poate fi invocată doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral cu caracter individual, în timp ce H.G. nr. 1025/2006 este un act administrativ cu caracter normativ, iar pe fond a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie M.M.F.P.S.), în interesul pârâtului G.R., în calitatea de contrasemnatar al hotărârii a cărei nelegalitate s-a invocat, solicitând respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1825/2005, ca neîntemeiată.

Curtea de apel a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interesul G.R., formulată de M.M.F.P.S., apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 49 și următoarele C. proc. civ., și a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, motivat de faptul că, din interpretarea sistematică, logică și istorico-teleologică a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, rezultă cu evidență că se poate invoca excepția de nelegalitate și față de un act administrativ cu caracter normativ, așa cum este cazul în speță.

2. Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr. 54 din 20 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de către reclamantul A.I. și, în consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, respingând cererea de intervenție formulată de M.M.F.P.S. în interesul G.R. ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a arătat că, deși H.G. nr. 1825/2005 a fost abrogată în luna august 2006 prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 1025/2006, raportat la împrejurarea că nașterea celor doi copii gemeni ai reclamantului a avut loc anterior acestui moment (22 iulie 2006), H.G. nr. 1825/2005 a produs efecte juridice în ce privește raportul juridic litigios dedus judecății de către reclamant, efecte care nu pot fi înlăturate prin evenimentul legislativ al abrogării, astfel că se impune examinarea excepției de nelegalitate cu care instanța a fost investită.

Curtea a mai arătat că, deși obiectul excepției de nelegalitate a fost clar precizat de către reclamant, respectiv art. 2 din H.G. nr. 1825/2005, totuși criticile emitentului acesteia, G.R., formulate în cuprinsul întâmpinării privesc exclusiv dispozițiile H.G. nr. 1025/2006, pârâtul precizat aflându-se deci în eroare cu privire la obiectul excepției de nelegalitate.

Instanța fondului a apreciat, în esență, că dispozițiile art. 2 din Anexa la H.G. nr. 1825/2005, privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului sunt într-o evidentă contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, respectiv art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, fiind, astfel, susceptibile de a creea un regim discriminatoriu, pe de-o parte, între copii născuți din sarcini multiple și cei născuți din sarcini simple și, pe de altă parte, între copiii „născuți” și cei adoptați sau aflați într-una dintre celelalte situații prevăzute de art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 148/2005 (aflați în plasament sau sub tutelă).

A mai arătat că dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 prevăd că indemnizația se cuvine „pentru fiecare dintre primele 3 nașteri” sau, după caz, „pentru primii trei copii” în situațiile prevăzute de art. 5 alin. (2), astfel acordarea indemnizației lunare trebuie raportată la dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, respectiv la numărul copiilor născuți, iar nu la cel al nașterilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 54 din 20 februarie 2012 au declarat recurs pârâții G.R. și A.J.P.S. Dâmbovița.

a. Recursul pârâtului G.R.

Recurentul a solicitat modificarea sentinței contestate în sensul respingerii excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ C. proc. civ.

A susținut că H.G. nr. 1825/2005 este legală și temeinică, fiind adoptată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectul fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției.

A mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că măsurile de protecție socială prevăzute de legea în aplicarea căreia a fost emis actul normativ contestat urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului, care fac obiectul de reglementare al altor acte normative.

Recurentul a precizat că norma legală a recunoscut dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, chiar dacă aceasta are doi copii gemeni, reprezentând un substitut al salariului, și că nu se încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau multiplă.

b. Recursul pârâtei A.J.P.S. Dâmbovița.

La rândul său, aceasta a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ C. proc. civ.

Recurenta a susținut că dreptul în litigiu a fost acordat reclamantului începând cu data de 17 august 2006, dată la care în vigoare era H.G. nr. 1025/2006, și nu de la data de 22 iulie 2006, așa cum eronat a reținut instanța de fond, că recurentul-reclamant se afla în eroare cu privire la obiectul excepției de nelegalitate și că dispozițiile legale incidente în vigoare la momentul nașterii dreptului reclamantului sunt exprese și imperative și nu lasă loc pentru interpretare.

4. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte va respinge recursurile pentru următoarele considerente.

I. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză de pârâta A.J.P.S. Dâmbovița, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”

În speță, instanța a fost învestită cu examinarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ, invocată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate poate fi atacată numai cu recurs, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.

Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a formulat recurs la data de 15 martie 2012, în condițiile în care sentința recurată a fost comunicată la 6 martie 2012 și, față de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 12 martie 2012.

În cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. și va constata că recursul este tardiv formulat, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

II. Recursul declarat de G.R. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

H.G. nr. 1825/2005 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

De asemenea, definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1825/2005, încalcă fără putere de tăgadă Constituția României art. 16 și art. 43, principiul egalității de tratament instituind discriminări între persoane aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.

Definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.

Instanța de fond a apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și cei proveniți dintr-o sarcină multiplă.

Curtea mai reține că, față de aspectele deja reținute, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1825/2005 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție, republicată, și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, abrogat prin H.G. nr. 1226/2007, întrucât din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale în practică și în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, se emit în executarea și pentru organizarea executării dispozițiilor cu forță juridică superioară, cum sunt cele ale O.UG. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise.

Or, atâta timp cât s-a reținut că dispozițiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1825/2005 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 nu se poate considera că au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”.

În aceste condiții, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale, instanța de fond a reținut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, sentința atacată se privește ca legală și temeinică iar recursul declarat de pârâtul G.R. este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A.J.P.I.S. Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 54 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul formulat de G.R. împotriva sentinței civile nr. 54 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.