Jurisdictional competence for challenges to administrative property restitution decisions under Law 290/2003
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the appeal filed by the defendant administrative authority, vacated the lower court’s judgment, and remanded the case to the Brașov Court of First Instance, effectively ruling in favor of the authority on procedural grounds. The dispute concerned a claim for the second tranche of monetary compensation (60% of the total award) due under the Law on the Application of Decree No. 290/2003 regarding property abandoned in 1944; the appellant authority had refused payment pending proof of ownership, whereas the first-instance court had initially ordered payment. The Supreme Court determined that the case fell under exclusive material jurisdiction of the Court of First Instance (Tribunal), not the Court of Appeals, based on the specific procedural framework for challenging administrative decisions issued by the National Agency for Property Restoration under Law No. 290/2003 and Government Emergency Order No. 57/2008. Invoking the principle that jurisdictional errors are matters of public order (*competentia in ordine publico*) and the doctrine that specific laws override general procedural rules (*lex specialis derogat legi generali*), the court applied Article 159 of the Civil Procedure Code to void the appellate court’s lack of competence and directed the case to the proper first-instance jurisdiction for resolution on the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 13 din Legea nr. 290/2003, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 312 alin. (6) C. proc. civ, art. 8 din Legea nr. 290/2003; Jurisdictional competence for challenges to administrative property restitution decisions under Law 290/2003: Instanța de fond a reținut că pârâta susține că, în aplicarea dispozițiilor art. 17 lit. h) din H.G. nr. 57/2008, a constatat că hotărârea comisiei județene a fost emisă fără respectarea dispozițiilor legale, în sensul că nu există acte doveditoare pentru confirmarea proprietății bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamantul G.E.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a cotei parte ce i se cuvine acestuia din cea de a doua tranșă a compensațiilor bănești stabilite prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a Comisiei Județene Brașov, actualizată conform legii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că este moștenitor al defunctei M.M., decedată la data de 28 ianuarie 2009 și că, prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a Comisiei Județene Brașov de aplicare a Legii nr. 290/2003, au fost acordate compensații bănești în sumă totală de 137.759, 61 lei pentru bunurile abandonate în anul 1944 în localitatea Chișinău din Basarabia, bunuri reprezentând casă și teren aferent, iar beneficiarii acestor compensații sunt M.M. și mama reclamantului, M.M., întrucât soțul acesteia din urmă, M.V., titular al cererii nr. 2197 din 19 martie 2004, în baza căruia s-a format dosarul comisiei, a decedat la data de 04 iulie 2004.
Urmare a demersurilor întreprinse de moștenitorii autorului cererii, M.M. și M.M., pârâta a dispus, la data de 20 iulie 2007, plata către aceștia a primei tranșe, respectiv 40 % din compensațiile stabilite prin Hotărârea indicată, plată de pe urma căreia M.M. a primit suma de 13.778, 49 lei, corespunzător cotei sale de moștenire de ¼ după defunctul M.V., autor al cererii.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 18 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 și a arătat că, față de suma totală a despăgubirilor, plata cele de a doua tranșe de 60 % urma să se facă în anul următor, adică în 2008, când M.M. ar fi trebuit să primească 20.661, 41 lei, adică ¼ din 60 %.
După decesul mamei sale, reclamantul a întreprins numeroase demersuri pe lângă pârâtă ce au inclus comunicarea documentelor din care rezultă calitatea acestuia de moștenitor și a solicitat plata celei de a doua tranșe.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 41/ F din 4 martie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.E.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București și, în consecință, a obligat pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București să dispună plata către reclamant a cotei părți de 1/4 ce i se cuvine acestuia din cea de a doua tranșă a compensațiilor bănești stabilite prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a Comisiei Județene Brașov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii și a obligat pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, urmare a cererii formulată la data de 19 martie 2004 de către numitul M.V., decedat ulterior, la data de 04 iulie 2004, I.P.J. Brașov – Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006, prin care s-au acordat compensații bănești în sumă totală de 137.759, 61 lei numiților M.M. și M.M., moștenitori ai defunctului M.V., pentru bunurile abandonate în localitatea Chișinău, Basarabia, în anul 1944.
Curtea a constatat că, prin întâmpinare, pârâta a arătat că cei doi beneficiari au respectat procedura prevăzută de art. 18 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1120/2006 privind solicitarea plății compensațiilor bănești, astfel că, la data de 19 iulie 2007, s-a dispus plata primei tranșe reprezentând 40 % din suma totală, fiecărui beneficiar achitându-i-se cota corespunzătoare conform certificatului de moștenitor.
La data de 28 ianuarie 2009 a intervenit decesul numitei M.M., reclamantul, în calitate de moștenitor ale acesteia, având dreptul la cota de ¼ din compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 16/2007 a Comisiei Județene Brașov de aplicare a Legii nr. 290/2003. În această calitate, s-a adresat A.N.R.P., solicitând achitarea cotei corespunzătoare din cea de a doua transă de compensații.
Instanța de fond a reținut că pârâta susține că, în aplicarea dispozițiilor art. 17 lit. h) din H.G. nr. 57/2008, a constatat că hotărârea comisiei județene a fost emisă fără respectarea dispozițiilor legale, în sensul că nu există acte doveditoare pentru confirmarea proprietății bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri.
Sub acest aspect, susținerile pârâtei cu privire la atribuțiile sale sunt corecte, întrucât are atribuții de verificare și control a hotărârilor prin care se acordă despăgubiri conform Legii nr. 90/2003. Astfel, raportat la dispozițiile art. 13 din Legea nr. 290/2003 și ale art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008, dacă A.N.R.P. constată încălcarea prevederilor legale, vicepreședintele acestei instituții poate solicita revocarea hotărârilor emise de comisii.
Însă, a remarcat judecătorul fondului, în cauză nu s-a formulat o astfel de cerere, hotărârea ce se cere a fi executată fiind în vigoare și bucurându-se de prezumția de legalitate.
Ca urmare, instanța de fond a apreciat că nu se poate pronunța în prezenta cauză în legătură cu legalitatea Hotărârii nr. 16/2007 a Comisiei Județene Brașov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, indiferent că acest aspect este invocat sub formă de apărare, reținând că reclamantul a făcut dovada dreptului său de a cere achitarea cotei aferente din cea de a doua tranșă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 16/2007 a Comisiei Județene Brașov de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
În raport cu dispozițiile art. 18 lit. c) din H.G. nr. 1120/2006, conform cărora compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40 % în primul an și 60 % în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei, Curtea a apreciat că nu există niciun motiv pentru care pârâta nu a procedat la achitarea celei de a doua tranșă a compensațiilor bănești.
Față de dispozițiile art. 18 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006, instanța de fond a admis și cererea privind actualizarea sumei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă precizează că, în practică, s-a constatat că, deși petenții dețineau acte doveditoare, acestea nu au fost solicitate de către comisii, deși conform art. 8 alin. (2.1) din Legea nr. 290/2003 „(..) au obligația de a convoca petenții sau alte persoane,în vederea lămuririi unor situații în care exista neclarități privind calitatea succesorală a petentului, dovada refugiului sau a proprietății asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensații.” Astfel, au fost emise hotărâri fără a fi respectate prevederile Legii nr. 290/2003, cum e și cazul Hotărârii nr. 16/2006 emisă de Comisia Județeană Brașov pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Pentru a se evita această situație, arată recurenta, Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, prin adresa nr. 8567 din 23 octombrie 2009, i-a solicitat numitul M.M. completarea dosarului. Însă, în loc să inițieze demersuri în vederea completării dosarului, atât intimatul G.E.V., cât și numitul M.M. au înțeles să inițieze acțiuni împotriva A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Autoritatea recurentă susține că, întrucât Legea nr. 290/2003 urmărește acordarea unor măsuri reparatorii pentru beneficiarii acesteia, fondurile alocate pentru plata despăgubirilor provin de la bugetul de stat, iar dispunerea plății în baza unei hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 nu va dispune plata tranșei a II-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 16/2006 până când intimatul nu va face dovada pretențiilor lui, conform prevederilor legale.
4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata unei sume de bani cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 16 din 15 decembrie 2006 emisă de Comisia Județeană Brașov.
Ca atare, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a M.B., pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face contestație la A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba, sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P., care coordonează activitatea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuție, precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului.
Cum domiciliul reclamantului se află situat pe raza Județului Brașov, competent să soluționeze cauza este Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nicio îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de față, putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva sentinței nr. 41/ F din 4 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.