Change of venue granted; case transferred to Bihor Tribunal with prior acts preserved.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice granted the motion for change of venue filed by the Caraș-Severin Tribunal, ordering that the case in File No. 2117/115/2012 of the Caraș-Severin Tribunal, Civil Section I, be transferred to the Bihor Tribunal, while preserving all procedural acts already performed; this ruling is final and not subject to appeal. The dispute concerned a request to transfer the trial of a pending civil case because of procedural concerns, with the Public Ministry opposing the motion. The Court admitted the request under the statutory provisions governing the change of venue (strămutare), upholding the existing procedural acts and directing the transfer to a neutral court in the same jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedChange of venue granted; case transferred to Bihor Tribunal with prior acts preserved: Admite cererea formulată de petentul Tribunalul Caraș-Severin privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2117/115/2012 al Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul Tribunalul Caraș-Severin.
La apelul nominal lipsesc petentul Tribunalul Caraș-Severin, intimata R.L.M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidența informatizată a instanțelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 14 septembrie 2012.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petentul Tribunalul Caraș-Severin privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2117/115/2012 al Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă.
Strămută judecarea cauzei de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, la Tribunalul Bihor
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ