Transfer of civil case jurisdiction due to enforcement proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for transfer of jurisdiction, ruling in favor of the opposing party and confirming that the case remains pending before the original trial court. The dispute concerned a civil case where the petitioner sought to remove jurisdiction, citing the execution of enforcement measures as the factual basis for the request, which the public prosecutor opposed. The court denied the transfer, establishing that the procedural and substantive grounds for relocating the trial were not met, and the decision is final and non-appealable.
Legislator headnote
AI generatedTransfer of civil case jurisdiction due to enforcement proceedings: Avocatul petentului învederează faptul că în cauză a fost efectuată executarea silită, aspect față de care lasă soluția la aprecierea instanței.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de B.C.O.
La apelul nominal se prezintă B.C.O. prin avocat, I.R.A., lipsind intimata S.Z.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 07 iunie 2012.
Avocatul petentului învederează faptul că în cauză a fost efectuată executarea silită, aspect față de care lasă soluția la aprecierea instanței.
Procurorul solicită respingerea pentru motivele prezentate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul B.C.O. privind strămutarea judecății procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 303 82/4/2011 al Judecătoriei sector 4 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.
Procesat de GGC - AS