Strămutare request dismissed due to final judgment in the subject case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the request for a change of venue (strămutare) submitted by a company against a penitentiary institution, resulting in the rejection of the applicant's motion. The dispute concerned a civil case originally filed with the Commercial Court of Argeș, where the applicant sought to transfer the jurisdiction of the proceedings. The decisive legal basis for the dismissal was the procedural observation that the subject matter case had already been adjudicated and a final decision rendered on November 21, 2012, rendering the request for a change of venue moot.
Legislator headnote
AI generatedStrămutare request dismissed due to final judgment in the subject case: Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 21 noiembrie 2012.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC C. SRL, prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. 961/1259/2012 al Tribunalului Comercial Argeș.
La apelul nominal nu au răspuns petenta SC C. SRL și intimatul Penitenciarul Colibași.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 21 noiembrie 2012.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror L.D. solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta SC C. SRL, prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. 961/1259/2012 al Tribunalului Comercial Argeș.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.