Territorial jurisdiction for a third-party seizer’s challenge to fiscal execution: application of the Fiscal Procedure Code domicile rule over the general Civil Procedure Code execution-site rule

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 10345/94/2010 reclamanta SC T.B.S. SRL a formulat in contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Florești contestație la executare, prin care a solicitat anularea formelor de executare ce fac obiectul dosarului de executare nr. 1102/2010 privind înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu pună la concurența sumei de 8081 lei.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că la data de 15 ianuarie 2009 a încheiat cu debitoarea SC S.C. SRL contractul de subantrepriză, la art. 5 din acest contract precizându-se faptul că plata urma să fie făcută în maxim 10 zile de la primirea facturii și aprobarea de către beneficiat a facturii emise de Contractor în baza situațiilor de lucrări aprobate de Consultant și Beneficiar.

S-a arătat astfel că pentru plata oricărei sume către debitoarea SC S.C. SRL trebuiau îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv prestarea serviciilor de către debitoare, emiterea unor facturi de către aceasta, și aprobarea facturii de către beneficiarul lucrărilor executate de debitoarea SC S.C. SRL în baza unor situații de lucrări, aprobate și acestea în prealabil.

Întrucât beneficiarul nu a aprobat situațiile de lucrări pentru care debitoarea S. a emis factura în baza căreia AFP Florești a dispus înființarea acestei popriri, contestatoarea a arătat că nu-i datorează debitoarei nici o sumă, iar măsura înființării popririi este neîntemeiată.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172 C. proc. fisc.

Judecătoria Buftea, prin sentința civilă nr. 533 din 9 februarie 2011 a admis excepția necompetenței sale teritoriale declinând competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând în motivarea soluției sale că, față de dispozițiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare care, conform art. 371 alin. (2) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei rază teritorială se face executarea, iar în speță executarea silită are loc la sediul debitorului principal, respectiv în localitatea Florești, Județul Prahova, aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 24 februarie 2011, iar această instanță, prin sentința civilă nr. 2579 din 14 martie 2011 a admis excepția necompetenței sale teritoriale declinând competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, față de împrejurarea că localitatea Florești se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Câmpina și nu a Judecătoriei Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 1828/204/2011.

La primul termen de judecată (18 mai 2011) instanța a pus in vedere reclamantei contestatoare să precizeze obiectul contestației la executare urmând a arăta dacă înțelege să conteste executarea silită însăși sau invocă neregularități privind înființarea popririi sau doar faptul că nu datorează debitoarei SC S.C. SRL suma de bani menționată în adresa de înființare a popririi nr. 3841 din 29 septembrie 2010.

Contestatoarea a precizat că solicită anularea formelor de executare înființate de intimata AFP Florești în dosarul de executare întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitoarei SC S.C. SRL.

Judecătoria Câmpina, din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 1751 din 15 iunie 2011, a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Buftea, iar în temeiul art. 20 alin. (2) rap. la art. 21 C. proc. civ., a constatat existența conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului instanței în drept să hotărască asupra conflictului, pe calea regulatorului de competență, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 172 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare precum și împotriva refuzului organelor de executare de a îndeplini un act de executare, la instanța judecătorească competentă și că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare care, conform dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. este judecătoria în a cărei circumscripție se face executarea.

În speță însă contestația la executare este formulată de terțul poprit SC T.B.S. SRL în privința căruia se aplică disp art. 150 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, potrivit căruia „dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și in cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi”.

Prin precizarea depusă la dosar, contestatorul terț poprit a arătat că solicită anularea formelor de executare întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitorului urmărit, astfel că în cauză sunt aplicabile, în ceea ce privește competența teritorială, disp. art. 150 C. proc. fisc., norme care derogă de la prevederile de drept comun aplicabile în materia executării silite, respectiv art. 373 alin. (2) C. proc. civ. și art. 400 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluționeze prezenta cauză fiind instanța de la sediul contestatorului terț poprit, respectiv Judecătoria Buftea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Conflictul negativ de competență, în condițiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente să judece aceeași pricină.

Prin urmare, pentru existența conflictului negativ de competență este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, si anume: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect și aceeași cauză), instanțele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile, declinările de competență să fie reciproce; cel puțin una dintre aceste instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă.

În litigiul de față nu se pune problema a două instanțe care și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii, ci a unei declinări de competență, cea a Judecătoriei Ploiești în favoarea Judecătoriei Câmpina (iar nu în favoarea Judecătoriei Buftea, care procedase prima la declinare, prin sentința civilă nr. 533 din 9 februarie 2011).

Pentru aceste motive, deși nu există, în cauză, un conflict negativ de competență, pentru a nu se încălca dreptul de acces la justiție al reclamantei, reglementat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei Buftea obligația de a judeca pricina, față de următoarele considerente:

Prezentul dosar are ca obiect contestația la executare formulată de terțul poprit SC T.B.S. SRL în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a comunei Florești.

Art. 150 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, prevede că „dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și in cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi”.

În speță, prin precizarea depusă la dosar, terțul poprit a arătat că solicită anularea formelor de executare, întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitorului urmărit, astfel că în cauză sunt aplicabile, în ceea ce privește competența teritorială, dispozițiile art. 150 C. proc. fisc., norme care derogă de la prevederile de drept comun aplicabile în materia executării silite, respectiv art. 373 alin. (2) C. proc. civ. și art. 400 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.