Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6384/2011 AI generated

Cassation admissibility: prohibition of second appeal against irrevocable appellate judgment under the unicity of remedy principle

Case Number Decizia nr. 6384/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's second appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court's decision that had previously dismissed the claim for lack of passive procedural standing. The dispute involved a local councilor’s claim against a municipal administration for reimbursement of meeting participation fees under the Law on Public Finance, which had been subject to a negative conflict of jurisdiction resolved in favor of the Tribunal before the substantive claim was rejected on procedural grounds. Relying on the principle of the unicity of the right to appeal and the statutory provision that decisions rendered on appeal are irrevocable, the court held that the prior appellate decision was not susceptible to further review by way of cassation, as filing a second appeal against an irrevocable judgment violates procedural law and the constitutional principle of equality before the law.

Legislator headnote

AI generated

art. 51 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, art. 137 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Cassation admissibility: prohibition of second appeal against irrevocable appellate judgment under the unicity of remedy principle: Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

Keywords

AI generated
grounds for cassation standing to appeal procedural principle conflict of jurisdiction principle of equality civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 51 alin. (5) din Legea nr. 215/2001
a solicitat obligarea pârâtei Primăria comunei Dărmănești la restituirea sumelor cuvenite în conformitate cu prevederile art. 51 alin.
art. 137 C. proc. civ
Înalta Curte, la termenul din 23 septembrie 2011, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.
art. 299 C. proc. civ
Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art.
art. 377 alin. (2) C. proc. civ
civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ.
art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ
În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
1170 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, reclamantul G.G. a solicitat obligarea pârâtei Primăria comunei Dărmănești la restituirea sumelor cuvenite în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiei de specialitate din care face parte, pentru lunile iulie – noiembrie 2008.

Prin precizările depuse ulterior, reclamantul a arătat că suma pe care o solicită are un cuantum de 1299 lei brut.

Prin sentința civilă nr. 5130 din 3 decembrie 2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Prin sentința civilă nr. 264 din 4 februarie 2010, Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, sesizând Curtea de Apel Suceava pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 3 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalul Suceava la data de 16 martie 2010, sub nr. 3080/86/2010.

Prin sentința civilă nr. 1014 din 27 mai 2010, Tribunalul Suceava a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Dărmănești, invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Apel Suceava, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 1170 din 12 octombrie 2010.

Împotriva acestei decizii reclamantul G.G. a declarat din nou recurs, în care își exprimă mai multe nemulțumiri legate de soluționarea procesului.

Înalta Curte, la termenul din 23 septembrie 2011, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Mai mult, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluție inadmisibilă.

Prin urmare, reținându-se că decizia nr. 1170 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva deciziei nr. 1170 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.