Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6299/2010 AI generated

Retrial request against procedural inadmissibility ruling declared inadmissible as merits not resolved

Case Number Decizia nr. 6299/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the application for retrial filed by the plaintiff against its own prior decision that had rejected her appeal as inadmissible, thereby upholding the finality of the procedural ruling. The dispute concerned a request to reopen a civil case on the grounds that the appellate court had failed to consider all evidence and attach specific case files, despite the fact that the previous appeal had been rejected because the initial judgment was already irrevocable and no statutory right to appeal existed. The court held that under Article 322(1) of the Code of Civil Procedure, the extraordinary remedy of retrial is only available against judgments that resolve the merits of a dispute; it cannot be used to challenge procedural decisions that merely declare an appeal inadmissible or confirm the irreversibility of a prior judgment, rendering the current petition legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) C. proc. civ; Retrial request against procedural inadmissibility ruling declared inadmissible as merits not resolved: , potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere, ca regulă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când aceasta evocă fondul pricinii.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code grounds for cassation procedural rights appealability of remand decision right to petition reopening of proceedings in absentia

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 276 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de revizuire formulată de reclamanta S.E. împotriva deciziei civile nr. 190 din 13 mai 2009 a aceleiași instanțe, pronunțată în Dosarul nr. 7980/99/2008.

Prin decizia civilă nr. 420 din 27 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentă, reținând că hotărârea atacată este irevocabilă, caz în care, părțile nu au deschisă calea de atac a recursului.

Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2010, numita S.E. a solicitat revizuirea deciziei mai sus arătate, susținând că Înalta Curte a soluționat recursul fără a avea în vedere toate elementele cauzei și probatoriile administrate și fără a dispune atașarea dosarelor la care a făcut referire prin cererea de recurs.

Analizând calea extraordinară de atac dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere, ca regulă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când aceasta evocă fondul pricinii.

Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Așa fiind, nu pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunțate de instanțele de control judiciar prin care nu s-a evocat fondul vreunui litigiu ci doar s-a constatat inadmisibilitatea căii de atac deduse judecății.

În speța supusă analizei, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a soluționat, prin hotărârea a cărei revizuire se cere - decizia nr. 420 din 27 ianuarie 2010, un recurs, ci, dimpotrivă, s-a rezumat să constate că, potrivit dispozițiilor legale, revizuenta nu avea deschis exercițiul unei astfel de căi de atac, a recursului.

Așa fiind, cererea de revizuire dedusă judecății se dovedește a nu fi admisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de S.V.E. împotriva deciziei civile nr. 420 din 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.