Jurisdiction of appellate court to review enforcement-phase grace period requests under wage dispute constitutional competence rules

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2012 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, petentul debitor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în contradictoriu cu intimații creditori D.M., G.M.K., V.G., D.I., D.B., V.L.M., L.D., D.R., I.N., suspendarea continuării executării silite pornite în Dosarul de executare nr. 233/2011 B.E.J.A. „D.D." București, până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de grație; acordarea unui termen de grație pentru obligația de plată stabilită în sarcina sa și stabilirea unor termene de plată eșalonată a acestei obligații în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, cu respectarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, astfel:

- instituirea unui termen de grație pentru plata debitului până la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2012;

- stabilirea unor termene de plată defalcate astfel: - în luna decembrie 2012 - 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013: 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014: 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015: 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016: 35% din valoarea titlului executoriu.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin Somația nr. 233 din 13 martie 2012 emisă în dosarul execuțional sus-menționat s-a pornit împotriva sa, la cererea creditorilor-intimați, executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 376/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 2218/97/2007 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 714/2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

Petentul a mai arătat că trebuie avută în vedere situația excepțională în care statul se confruntă cu o lipsă generală și substanțială de resurse financiare publice, care îl pun în situația de a asigura doar minimul necesar pentru funcționarea serviciilor publice esențiale, precum justiția, și în care nu mai există posibilitatea reală de a plăti obligații de ordinul sutelor de milioane de euro stabilite prin hotărâri judecătorești, prezenta cerere fiind formulată pentru înlăturarea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara prin nicio altă măsură.

Petentul a mai arătat că cererile deduse judecății îndeplinesc atât cerința urgenței, cât și existența împrejurărilor speciale, conform legii, și sunt dovedite față de faptul că eventuala blocare a conturilor instituției prin care se rulează fondurile necesare desfășurării activității, altele decât cele în care s-ar încadra suma datorată, ce ar putea fi urmată de indisponibilizarea debitului și cuantumul ridicat al acestuia, cât și caracterul perturbator al cererilor de executare silită (formulate în condițiile în care în bugetul Ministerului Public nu au fost prevăzute sumele necesare plății) sunt de natură să lezeze grav activitatea instituției.

Prin Sentința civilă nr. 5 din 3 mai 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, atât cererea petentului de suspendare a continuării executării silite, cât și cererea de acordare a unui termen de grație.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că în speță, executarea silită vizează titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției, așadar incidente sunt prevederile speciale ale acestui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 71/2009, de care, de altfel, petentul s-a și prevalat în cadrul contestației la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București.

În acest context, în care există o reglementare specială privind suspendarea de drept a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale, precum și plata eșalonată a acestora pe o perioadă de 5 ani, formularea cererii de față întemeiată pe O.U.G. nr. 22/2002 cu modificările aduse prin Legea nr. 92 din 6 iunie 2011, prin care se urmărește aceeași finalitate - suspendarea executării silite, amânarea și eșalonarea plății creanței - nu se justifică, urmând a fi respinsă ca atare.

Dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 stabilesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlurile având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției, dar și faptul că debitorii vor dispune de sumele necesare efectuării plăților în perioada următoare, în cadrul termenelor prevăzute de lege.

Curtea de Apel Alba Iulia a mai reținut că limitarea dreptului creditorului de a-și vedea realizată creanța în procedura executării unui titlu emis de către instanță este de natură să aducă atingere atât dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cât și celui al cărui conținut este cuprins în Protocolul 1 la Convenție. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art. 6 din Convenția europeană, astfel dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea internă a statului ar permite o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererile formulate, având în vedere că suspendarea legală a oricăror forme de executare și eșalonarea plății creanțelor rezultate din hotărâri judecătorești prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 și acordarea unui termen de grație conform prevederilor art. 6 din O.G. nr. 22/2002 reprezintă instituții juridice distincte, având cauze juridice, modalități de aplicare și scopuri diferite, astfel că o eventuală intercondiționare sau coroborare a acestora nu poate avea ca efect excluderea reciprocă de aplicare.

Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1 și 6 din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, în ceea ce privește cauza cererii de chemare în judecată, existența motivelor temeinice, cerința urgenței și îndeplinirea condițiilor prevăzute de aceste texte de lege pentru existența și aplicarea măsurilor solicitate.

Petentul a mai arătat că acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 și 1 din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, astfel că suspendarea de drept și eșalonarea prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt de natură a înlătura finalitatea instituției termenului de grație și de plată eșalonată a obligației bănești, ci doar să întărească argumentele aduse în susținerea prezentei cereri, pe care a reiterat-o în integralitate, ca efect al admiterii căii de atac.

Existența pe rol a unei contestații la executare nu poate constitui motiv de respingere a cererii privind suspendarea continuării executării silite până la soluționarea, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, a cererii principale, acordarea termenului de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonate, deoarece cauza juridică a litigiului ce are acest obiect este fundamental diferită de cea a prezentului dosar.

Examinând recursul în raport de excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte va admite excepția și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art. I ale O.U.G. nr. 75/2008 se stipula că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 „privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției", cu modificările și completările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

Corelativ, alin. (2) al textului prevedea că recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea Constituțională a stabilit însă că atât dispozițiile art. I, cât și cele ale art. II ale O.U.G. nr. 75/2008 contravin exigențelor art. 21 alin. (3) și, respectiv, art. 115 alin. (4) și (6) din legea fundamentală, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 constatându-se că acestea sunt neconstituționale, revenindu-se, astfel, la competențele anterioare edictării actului normativ mai sus citat.

Cât privește cererea de față, ea ține de executarea silită, ultima fază a procesului civil, ulterioară recunoașterii judecătorești a dreptului afirmat prin acțiune.

Or, nu există niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obțină realizarea hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele care au fost stabilite pentru soluționarea fondului cauzei.

Așa fiind, cum curtea de apel a fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțată în etapa executării silite, ca fază succesivă a procesului civil.

În considerarea celor ce preced, urmează a se declina competența soluționării recursului în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței nr. 5/2012 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în favoarea aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ