Territorial competence in inheritance partition established based on effective domicile rather than identity register
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Bacau Court had territorial competence to hear the case, effectively reversing the prior declination by that court in favor of the Adjud Court. The dispute involved a judicial partition of inheritance (estate division) where both the Adjud and Bacau courts claimed lack of competence, creating a deadlock; the material facts hinged on a discrepancy between the decedent’s officially registered address in Adjud County and her effective, long-term residence in Bacau City since 1976, which was acknowledged by the heirs. Citing Article 14 of the Code of Civil Procedure, the court held that jurisdiction in inheritance matters is exclusive to the court of the decedent's last domicile and, as a matter of fact, this could be proven by evidence other than the identity document or civil registry records, such as admission by parties; consequently, the effective domicile in Bacau established the correct jurisdiction, rendering the case iresolvable in Adjud.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 C. proc. civ, art. 159 pct. 3 C. proc. civ, art. 22 alin. (5) C. proc. civ, art. 14 pct. 2 C. proc. civ, art. 14 alin. (2) C. proc. civ; Territorial competence in inheritance partition established based on effective domicile rather than identity register: În temeiul art. 158 din același cod, a admis excepția de necompetență teritorială, competența de soluționare aparținând Judecătoriei Adjud potrivit H.G. nr. 337/1993, cu modificările și completările ulterioare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:
Judecătoria Adjud - secția civilă, prin sentința civilă nr. 1263 din 12 noiembrie 2009, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâții Ș.I., Ș.A., Ș.G., A.D., A.N., S.O. și P.F., având ca obiect partaj judiciar, în favoarea Judecătoriei Bacău.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 14 C. proc. civ., în materie de moștenire, sunt de competența instanței de la ultimul domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire, precum și cele pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia, iar potrivit art. 19 din același cod, părțile pot conveni prin înscris sau declarație verbală în fata instanței doar în pricinile privitoare la bunuri în sensul ca acestea să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute la art. 13-16 din Cod. Potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ., necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura.
Întrucât, potrivit susținerii pârâților S.O. și P.F., din întâmpinare, coroborate cu recunoașterea reclamantului P.C. de la termenul de judecată din 12 noiembrie 2009, conform cărora defuncta a avut ultimul domiciliu efectiv, anterior datei decesului, în municipiul Bacău, județul Bacău, instanța a reținut că ultimul domiciliu al defunctei a fost în această localitate, aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Bacău și nu a Judecătoriei Adjud.
Judecătoria Bacău, prin sentința civilă nr. 6898 din 29 iunie 2010, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență, cu următoarea motivare:
Potrivit relațiilor comunicate de către Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Bacău, defuncta P.N. figurează înregistrată în evidențele SPCLEP Adjud, cu ultim domiciliu în sat Gorani, comuna Pufești, județul Vrancea.
În raport de dispozițiile O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, potrivit cărora dovada domiciliului se poate face doar cu actul de identitate emis de către Serviciul de Evidență a Persoanei, pe baza evidențelor acestui serviciu, instanța nu a primit susținerile părților cu privire la ultimul domiciliu al defunctei, chiar dacă, în fapt, acesta a fost altul decât cel declarat. Prin urmare, a fost avut în vedere, ca ultim domiciliu al defunctei, satul Gorani, comuna Pufești, județul Vrancea.
Cum legea stabilește, în materie de moștenire, o competență teritorială exclusivă, instanța a constatat că nu este competentă teritorial în soluționarea cauzei, potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ.
În temeiul art. 158 din același cod, a admis excepția de necompetență teritorială, competența de soluționare aparținând Judecătoriei Adjud potrivit H.G. nr. 337/1993, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând conflictul negativ de competență, potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Bacău este competentă teritorial să soluționeze cererea de partaj succesoral, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 pct. 2 C. proc. civ., în materie de moștenire, sunt de competența instanței ultimului domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt.
Competența teritorială în materie este absolută, reglementată de norme imperative, de la care părțile nu pot deroga, după cum au reținut, de altfel, ambele instanțe aflate în conflict.
Rațiunea textului constă în aceea că, la locul ultimului domiciliu al defunctului, se găsesc în mod obișnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moștenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiții optime.
Pe de altă parte, interesează care este situația de fapt concretă, iar nu domiciliul înscris în actul de identitate, în cazul în care defunctul locuia efectiv în altă parte.
Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locului ultimului domiciliu se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.
De regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate sau certificatul de deces al persoanei care lasă moștenirea.
Nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.
În speță, conform mențiunilor din întâmpinarea depusă de pârâtele S.O. și P.F., a rezultat că, din anul 1976 și până la deces (intervenit la 28 ianuarie 1988, în localitatea Asău, județul Bacău, potrivit certificatului de deces), P.N., a cărei succesiune formează obiectul litigiului de față, a avut domiciliul în municipiul Bacău, aspect recunoscut și de reclamant la termenul la care s-a și pronunțat hotărârea de declinare, respectiv la 12 noiembrie 2009.
Prin urmare, acest domiciliu reprezintă locuința statornică și principală a defunctei (având în vedere și perioada îndelungată de timp cât a locuit la acea adresă și care confirmă ideea autoarei părților de a se stabili permanent în localitatea respectivă), chiar dacă nu este trecut în actul de identitate al persoanei și nici în evidențele informatizate, fiind relevant, din punct de vedere juridic, în stabilirea competenței teritoriale, în condițiile art. 14 C. proc. civ.
În concluzie, instanța competentă să soluționeze cererea de partaj este cea în a cărei rază teritorială se află acest domiciliu, și anume Judecătoria Bacău, potrivit art. 14 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâții Ș.I., Ș.A., Ș.G., A.D., A.N., S.O. și P.F., având ca obiect partaj succesoral, în favoarea Judecătoriei Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2011.