Territorial competence for challenging sectoral pension house decisions under post-2010 transitional law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by establishing that the Dolj County Court retained competence to adjudicate the case, thereby rejecting the appeal filed against a pension recalculation decision. The dispute concerned a claimant seeking the annulment of a 2010 decision issued by a sectoral pension house, which led to a jurisdictional ping-pong between the Dolj and Bucharest courts after the abrogation of Law No. 19/2000 and the entry into force of Law No. 263/2010. The Court determined that pursuant to Article 725 of the Civil Procedure Code, procedural norms are immediately applicable, meaning the jurisdictional rules of the new legislation governed the case at the time the court was seized in February 2011. Consequently, applying Article 154 of Law No. 263/2010, which shifted territorial jurisdiction for challenges against sectoral pension houses to the court at the claimant’s domicile, the Court assigned the case to the court where the claimant resided.
Legislator headnote
AI generatedart. 154 din Legea nr. 263/2010, art. 725 C. proc. civ, art. 20 pct. 2 C. proc. civ, art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, art. 725 alin. (1) C. proc. civ; Territorial competence for challenging sectoral pension house decisions under post-2010 transitional law: Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului de competență constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă la data de 1 februarie 2011, reclamantul V.Ș.P.S. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând instanței să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 27 decembrie 2010.
Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3426 din 10 martie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită.
Astfel investit, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 7785 din 1 octombrie 2012, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Brașov.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a tăcut la data de 1 februarie 2011.
Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 1 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.
Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul V.Ș.P.S. are domiciliul în Craiova, județul Dolj, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013.