Decizia nr. 422/2011 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completul de 9 Judecători

Prin sentința nr. 981 din 8 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații:

- M.T.N. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- I.I. pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzutăde art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- D.V.E. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- C.L. pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- U.D. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- P.F. pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- P.C. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- M.V. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- N.M. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. combinat cu art. 181 C. pen. a fost achitat inculpatul U.D. pentru două infracțiuni de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. și art. 13 C. pen. s-a aplicat inculpatului U.D. sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 20 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul U.D. suma de 40 RON.

II. În baza art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații la plata despăgubirilor către partea civilă Banca Internațională a Religiilor prin lichidator judiciar RVA I.S. SPRL după cum urmează:

1. inculpații M.T.N., I.I., P.C., D.V.E. și N.M. la plata sumelor de 37.455,99 RON, reprezentând credite restante și 27.007,69 RON dobândă;

2. inculpații M.T.N., I.I., P.C., C.L., N.M. și D.V.E., la plata sumelor de 7.615,93 RON, reprezentând credite restante și 4.463,88 RON dobândă;

3. inculpații M.T.N., I.I., P.C., C.L., P.F., N.M. și D.V.E. la plata sumelor de 1.119,37 RON, reprezentând credite restante și 480,67 RON dobândă;

4. inculpații C.L., M.V., N.M. și D.V.E. la plata sumelor de 5.321,05 RON, reprezentând credite restante și 736,61 RON dobândă;

5. inculpații C.L., M.V., U.D. N.M. și D.V.E. la plata sumelor de 249,56 RON reprezentând credite restante și 5,27 RON dobândă;

6. inculpații C.L., P.F., M.V., N.M. și D.V.E. la plata sumelor de 330,42 RON reprezentând credite restante și 43,81 lei RON dobândă;

7. inculpații C.L., P.F., U.D., N.M. și D.V.E. la plata sumelor de 1.643,87 RON, reprezentând credite restante și 348,89 RON dobândă;

8. inculpații P.F., M.V., N.M. și D.V.E. la plata sumelor de 1.046,18 RON, reprezentând credite restante și 294,47 RON dobândă;

9. inculpații C.L., U.D., N.M. și D.V.E. la plata sumelor de 8.676,40 RON, reprezentând credite restante și 1.689,22 RON dobândă.

III. Au fost respinse, ca nefondate, cererile de despăgubiri formulate de părțile civile formulate de A.G., A.I.M., A.A., A.G.S., A.C.C., A.C., B.E., B.S.C., B.O., B.G., B.I.S., B.M., B.S., B.C., C.N., C.M., C.G.V., C.E., C.I., C.V.M., C.G., C.M.A., C.V., C.V.M.A., C.A., C.M.D., C.G.A., D.L., D.M.F., D.E., D.D., D.D.A., D.M., D.F.C., D.A.L., D.F., D.V., E.C., E.C.G., E.A., E.Z., F.N., F.G.N., F.V., F.S.S., F.D., F.H., G.I.V., G.E., G.M., G.D.V., G.S., G.M.C., G.T., G.V., G.A., G.D.A., G.V.A., G.V.B., G.A.A., G.C., I.C., I.S., I.M.I., I.I.I., I.C.M., I.D., J.S.C., L.M.C., L.G.M., L.I., L.L.A., M.C., M.M., M.N.A., M.R., M.F., M.V.C., M.L.V., M.C.A, M.S., M.V.A., M.M.M., M.V.B., N.A., N.G., N.M.I., N.C.N., N.I., N.M.M., N.C., N.G.M., N.N.F., N.L., O.A.V., O.M.D., O.A.M., O.T., P.E.A., P.I., P.P.F., P.C.A., P.C.B., P.C.C, P.V., P.A., P.G., P.G.A., P.M., P.S., P.E.B., P.M.A., P.G.B., P.V.M., P.G.C., P.M.B., P.V.E., P.L., P.G.D., R.C., R.I., R.M., R.A., R.M.A., S.P.G., S.T., S.H.D., S.C.C., S.V.I., S.V., S.D., S.G., S.N., S.V.A., S.E., S.C., S.C.A., S.M., S.V.B., S.C.D., T.I.A., T.L., T.R.L., T.L.V., T.F., T.P.P., T.A.I., T.M.D., U.F.I., U.A.A., V.M., V.I., V.A., V.A.A., V.S., V.D., Z.A. și Z.F.

Au fost obligați inculpații U.D., P.F. și M.V. la plata sumei de câte 2.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 900 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Au fost obligați inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., P.C. și N.M. la plata sumei de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 48/P/2006 din 20 decembrie 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, a dispus:

I. Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

Gen(r.)M.T.N., fost cadru al U.M. X București, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

D.V.E., fost asistent al președintelui Băncii Internaționale a Religiilor, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

II. Trimiterea în judecată a inculpaților:

Lt.col.(r) I.I., fost cadru U.M. X București, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

Mr.(r.) C.L., fost cadru U.M. Y Ploiești, actualmente ofițer activ în U.M. Z din P., jud.Brașov, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

Cpt.(r.) U.D., fost cadru U.M. Y din P., jud. Prahova, fără antecedente penale, pentru infracțiunile de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 C. pen. (două fapte) și complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

Cpt.(r.) P.F., fost cadru U.M. Y din P., jud.Prahova, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

Plt.adj.(r.) P.C., fost cadru U.M. X București, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

Lt.col.(r) M.V., fost cadru U.M. Y Ploiești, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

N.M., fost administrator al SC T.P. SRL București, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

III. În baza art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b), d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen. față de inculpații I.I., C.L., U.D., P.C., P.F., M.V., C.F.D., D.G.A., D.V.E., N.M., D.A. și O.C.

IV. Încetarea urmăririi penale, în baza art. 11 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. și art. 10 lit. f), g) C. proc. pen., art. 242-art. 243 C. proc. pen. și art. 124 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție față de inculpații și învinuiții:

- inc.lt.col.(r) I.I., pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen.; fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.; instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- inc.mr.(r) C.L., pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.; instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. ;

- inc.mr.(r) U.D., pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.;

- inc.plt.adj.(r) P.C., pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.;

- inc.cpt.(r) P.F., pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.;

- inc.lt.col.(r) M.V., pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.; abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.;

- inc.civ. N.M., pentru infracțiunile de fals intelectual, prevăzute și pedepsite de art. 289 C. pen.; instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen.;

- înv. D.V.E., pentru infracțiunea de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen.;

- înv.gen.div.(r) B.G.A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- plt.maj.(r) C.F.D. din cadrul U.M. W București, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.; înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 C. pen., așa cum era în vigoare până la 14 noiembrie 1996;

- lt.col. D.G.A., din cadrul U.M. X București, (fost cadrul U.M. Q Otopeni), fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute și pedepsite de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.; înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 C. pen., așa cum era în vigoare până la 14 noiembrie 1996;

- civilul O.C., fostă directoare a Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. L.I.A., fost director al Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.;

- civ. P.E.C., fost consilier juridic al Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. S.E.A., fost inspector la Serviciul Credite al Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. P.O., fost director financiar al Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. N.T.D., fostă șef serviciu credite la Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. L.M.A., inspector la serviciul de credite din cadrul Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. J.R., fost referent Serviciul credite din cadrul Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. G.L.C., fost referent la Serviciul credite din cadrul Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra interese lor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. T.G.L., fostă consilier juridic din cadrul Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. A.V.G., fostă inspector Serviciul Credite din cadrul Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. D.V.A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.;

- civ. C.C., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.;

-civ. D.A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.

V. Neînceperea urmăririi penale față de:

- inc. mr.(r) C.L. pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 C. pen. (două fapte), deoarece acesta a denunțat aceste fapte autorităților mai înainte ca aceștia să se fi sesizat pe orice cale;

- lt.col.(r) I.S.A., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- lt.col.(r) S.I., pentru infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- lt.col.(r) P.V.A., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- gen. de dvz.(r) S.I.A. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- civ. P.I.A. și Consiliul de administrație al Băncii Internaționale a Religiilor, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- col.(r) S.D.A. (decedat) pentru infracțiunile de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. și complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., deoarece a intervenit decesul făptuitorului.

În finalul dispozitivului rechizitoriului s-a menționat că prejudiciul cauzat prin acțiunile infracționale ale inculpaților și învinuiților din cauză s-a calculat în baza datelor furnizate de lichidatorul Banca Internațională a Religiilor, SC M.S. (R.V.A.) SA și este cel reținut în adresa din 21 iunie 2006, fiind stabilit în sarcina fiecăruia în funcție de contribuția la activitatea infracțională.

Pentru a dispune astfel procurorul a arătat că fapte și persoane ce fac obiectul cauzei în care a întocmit rechizitoriul au mai fost cercetate în dosare penale întocmite de Secția Parchetelor Militare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul Militar Teritorial București și că prin sentința penală nr. 189 din 22 noiembrie 2004 Tribunalul Militar Teritorial București a restituit cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale și că în final dosarul a intrat în competența D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, din 2006.

În conținutul expunerii rechizitoriului s-a arătat că Banca Internațională a Religiilor a fost înființată legal în baza Legii nr. 33/1991 și a Legii nr. 31/1990.

S-a motivat că în activitatea ei banca trebuia să respecte normele obligatorii în materie bancară unele impuse chiar de regulamentul de organizare și funcționare, de norma metodologică și circulare emise de bancă.

La rechizitoriu sunt înserate „Norme de creditare pentru persoane fizice” stabilite de Banca Internațională a Religiilor în materia creditelor pentru nevoi personale și procurării de bunuri de folosință îndelungată, de uz gospodăresc.

Acest ansamblu de norme se referă la modalitatea angajării de credite de către persoanele fizice, documentația necesară, garanți, obligația inspectorilor de credite din cadrul băncii de a aprecia asupra oportunității acordării creditelor, a încheierii contractelor de credit, analiza cazurilor de creditare ce cade în sarcina șefului serviciului de credite și decizia finală în privința contractului.

Ansamblul de norme mai cuprinde circulare ale Băncii Internaționale a Religiilor privind modalități de calcul și încasare a dobânzilor.

Rechizitoriul a mai reținut că în luna noiembrie 1995 inculpatul D.V.E. având funcția de asistent șef al președintelui Băncii Internaționale a Religiilor, P.I.A., inițiatorul programului de acordare a creditelor pentru nevoi personale a propus și a obținut acordul lui ca activitatea de creditare a băncii pentru persoane fizice în vederea achizițiilor de bunuri de folosință îndelungată să se deruleze prin SC T.P. SRL, înființată la inițiativa sa.

Despre această societate comercială cu răspundere limitată se menționează că avea 4 acționari între care inculpatul D.V.B., că la 6 noiembrie 1995 acesta a devenit acționar majoritar cu 15 părți sociale, reprezentând 75% din beneficii și pierderi, iar la 18 martie 1996 a fost transformată în societate comercială pe acțiuni.

În noiembrie 1995 inculpatul N.M. a fost numit director executiv al societății, iar din 18 martie 1996 este desemnat administrator al SC T.P. SRL cu funcție de președinte.

S-a mai menționat în rechizitoriu că sediul societății era situat într-un simplu apartament din București, în 1996 avea un angajat, iar în 1997 doi.

În aceste condiții și-a desfășurat activitatea prin persoane din afara ei ”numiți împuterniciți” care aveau stabilite atribuții scrise potrivit cărora ridicau de la SC T.P. SRL documentația necesară acordării creditului de către Banca Internațională a Religiilor, respectiv „factura proformă”, formular adeverință de salariu, formular adeverință giranți și formular contract de împrumut.

„Împuterniciții” mai aveau sarcina de a primi un exemplar al facturii de livrare a bunului, certificatul de garanție și de a asigura prezența giranților și cumpărătorului la perfectarea contractului de creditare în fața inspectorului de credit al Băncii Internaționale a Religiilor.

Se reține în actul de sesizare că funcția de asistent al președintelui Băncii Internaționale a Religiilor era echivalentă funcției de director adjunct în centrala băncii și că la 4 decembrie 1995 între Banca Internațională a Religiilor și SC T.P. SRL s-a încheiat „Convenția” înregistrată din 23 decembrie 1995 (în evidențele băncii) și din 4 decembrie 1995 (în evidențele societății comerciale).

Potrivit „Convenției” banca se obliga ca în baza facturii proformă emisă de SC T.P. SRL să întocmească conform normelor proprii și să aprobe dosarul de creditare pentru fiecare client-cumpărător de bunuri de folosință îndelungată.

Rechizitoriul mai reține că în baza ordinului General al Ministerului Apărării Naționale din 14 septembrie 1948 care reglementa eliberarea dovezilor pentru încheierea de contracte pentru cumpărarea de către cadre militare a unor mărfuri cu plata în rate, între U.M. X București , U.M. Y Ploiești și Banca Internațională a Religiilor s-au încheiat Convenția din 28 decembrie 2995 pentru creditarea persoanelor fizice salariate ale U.M. X „care nu face derogări de la normele bancare ale Băncii Internaționale a Religiilor pentru creditarea persoanelor fizice” și respectiv Convenția din 11 aprilie 1996 cu U.M. Y Ploiești și anexa la această convenție care cuprinde 16 unități militare, obiectul fiind acela de creditare ale persoanelor fizice salariate din aceste unități.

Din partea U.M. X București, Convenția a fost semnată de inculpatul I.I., iar din partea U.M. Y Ploiești Convenția a fost semnată de comandantul acesteia, generalul B.G.A. și contabilul șef lt.col. M.V.

Mai reține rechizitoriul că după ce a devenit acționar majoritar inculpatul D.V.E. i-a propus coinculpatului N.M., fost coleg de facultate, să preia conducerea executivă a SC T.P. SRL, l-a informat despre poziția sa în bacă explicându-i că societatea urma să aibă o activitate profitabilă, de anvergură în Centrul Internațional Economic, viitor centru de afaceri al Băncii Internaționale a Religiilor.

Potrivit actului de sesizare după transformarea SC T.P. SRL în societate pe acțiuni, D.V.E. a rămas în fapt acționar majoritar cu putere de decizie în gestiunea economică a societății și împărțirea profitului.

Inculpatul N.M. trebuia să se intereseze de unități cu personal numeros din care să fie recrutați clienți pentru achiziționarea de bunuri de la SC T.P. SRL, ce urmau a fi plătite prin credite garantate, obținute de la Banca Internațională a Religiilor.

S-a estimat ca societatea să obțină un profit de 10-20% din valoarea fiecărei tranzacții.

Bunurile ce urmau a face obiectul tranzacțiilor dintre societatea SC T.P. SRL și clienți erau produse electronice și electrocasnice de uz îndelungat ce erau furnizate de SC D.E.R. SRL.

Cu această societate inculpatul N.M. a încheiat contractul cadru din 16 noiembrie 1995 prin care societatea se obliga să livreze chiar cu plata ulterioară produse electronice SC T.P. SRL.

Convenția din 4 decembrie 1995 dintre Banca Internațională a Religiilor și SC T.P. SRL a fost semnată de președintele Băncii Internaționale a Religiilor, P.I. și inculpatul N.M.

Așa cum s-a arătat în baza Convenției din 1995 banca trebuia să întocmească și să aprobe dosarul de credit pentru fiecare cumpărător creditat în parte.

Societatea reprezentată de N.M. avea obligația să identifice clienți pentru bancă ce urma să crediteze achiziția de bunuri dorite de aceștia realizând profit din dobânzile de credite.

Se reține că SC T.P. SRL se obligă să se ocupe de încheierea formalităților necesare ridicării efective a bunurilor.

Subliniază actul de sesizare al instanței „caracteristica de bază” a Convenției constând în aceea că la acordarea împrumutului trebuiau respectate, în totalitate normele proprii ale băncii în materie de creditare pentru fiecare caz, neîndoielinică fiind împrejurarea că orice derogare de la acestea în materia creditării persoanelor fizice ar fi inadmisibilă.

Potrivit Convenției, banca avea obligația întocmirii și urmăririi contractelor de împrumut și de recuperare a datoriilor pe căile prevăzute de lege și prin funcționarii băncii.

Concomitent banca își asuma obligația de a plăti SC T.P. SRL în termen de 48 de ore suma reprezentând prețul bunului de folosință îndelungată achiziționat de persoana fizică care încheiase cu banca contract de împrumut.

Plata prețului către SC T.P. SRL era executată de bancă în baza facturii proforma.

Împrumutul urma să fie restituit în rate lunare.

Rechizitoriul subliniază ca fiind semnificativă împrejurarea că societatea comercială ce preconiza să deruleze mii de contracte de creditare în valoare de miliarde de lei avea un sediu mărunt situat într-o cameră de apartament.

Se reține că la SC T.P. SRL, lucra în calitate de contabil șef în 1995 S.D.A., fost ofițer a Ministerului Apărării Naționale care-l cunoștea pe inculpatul I.I. atunci ofițer activ la U.M. X București. În prezența inculpatului N.M. cei doi ofițeri s-au înțeles ca inculpatul I.I. să lucreze pentru SC T.P. SRL, sarcina lui fiind identificarea unor clienți, angajați ai unității militare care doresc să achiziționeze produse electronice. S-a încheiat între inculpatul I.I. și societate un contract de prestări servicii la 15 ianuarie 1996, inculpatul urmând să primească 400.000 ROL lunar pentru activitatea sa.

Potrivit actului de sesizare acest contract de prestări servicii a fost încheiat de inculpatul I.I. prin încălcarea art. 30 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare care interzicea cadrelor militare să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate.

Inculpatul I.I. a fost apoi prezentat de S.D.A. șefului de cabinet al președintelui Băncii Internaționale a Religiilor, inculpatul D.V.B., care la rândul său l-a prezentat inculpatelor O.C. și D.A., director și respectiv șef serviciu credite la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor.

Cu această ocazie, cele două inculpate din conducerea Sucursalei Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor i-au predat inculpatului I.I. formularul unei „Convenții cadru” ce urma să se încheie între bancă și U.M. X București referitoare la creditarea salariaților unității către bancă.

De încheierea contractului de împrumut cu salariații unității militare urma să se ocupe învinuita S.E.A. în calitate de inspector în cadrul Băncii Internaționale a Religiilor, ce urma să se deplaseze la unitatea militară pentru încheierea contractelor „ în fața ei”, în prezența titularului de credit și a doi giranți ce trebuiau să-i prezinte adeverințele de salariu și actele de identitate. S.E.A. urma să colecteze ratele lunare ale împrumutului de la împrumutați.

Inculpatul I.I. și salariați ai băncii s-au deplasat apoi la sediul unității militare cu formularul convenției cadru ce urma să se încheie între unitate și Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor.

Potrivit convenției unitatea militară ar fi trebuit să rețină lunar de la salariații împrumutați ratele și dobânzile aferente sau în caz de imposibilitate de plată a titularului împrumutului de la giranți.

Comandantul unității, înv.gen.(r) S.I.A. și șeful serviciului financiar au refuzat să semneze convenția propusă de bancă, dar primul și-a dat acordul verbal ca inculpatul lt.col.(r) I.I. să-și asume obligațiile din convenție.

Se reține că șeful unității militare contrar normelor militare a fost de acord cu depozitarea bunurilor ce urmau a fi achiziționate de salariați în incinta unității și cu transportul acestuia cu mijloacele auto ale unității.

Inculpatul I.I. ofițer 2 la U.M. X, secția informatică, în complicitate cu inculpatul lt.adj. P.C., șeful biroului documente secrete, și generalul M.T.N., șeful artileriei au hotărât să folosească ștampila unității aflată în păstrare la inculpatul P.C.

Prin urmare inculpatul P.C. i-a dat ștampila inculpatului I.I. care a aplicat-o pe „convenția cadru” căreia i-a dat numărul fictiv de înregistrare din 14 decembrie 1995.

Inculpații au convenit de asemenea ca ștampila unității să fie utilizată pe documentele ce serveau la contractele de împrumut ale salariaților unității cu Banca Internațională a Religiilor .

În actul de sesizare se subliniază că rezoluția celor trei inculpați era contrară Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, ordinului general din 9 noiembrie 1978 privind eliberarea adeverințelor de venit și ordinului general al Ministerului Apărării Naționale din 14 septembrie 1948 privind eliberarea dovezilor pentru încheierea de contracte, în vigoare în perioada 1995-1997.

Se reține că inculpatul gen. M.T.N. a acceptat folosirea ilegală a ștampilei unității din interes propriu, inculpatul I.I. promițându-i sponsorizarea unor mese festive cu ocazia unor aplicații organizate de arma „artilerie” condusă de general.

După semnarea și ștampilarea „Convenției cadru” de către inculpatul I.I., din partea unității militare, în unitate au fost aduse televizoare, mașini de spălat, aspiratoare, etc. ce urmau a fi cumpărate de angajați cu bani împrumutați de la Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. (S.M.B.)

Inculpata S.E.A., inspector de credite la Banca Internațională a Religiilor, Sucursla Municipiului B. s-a deplasat la sediul unității și a început încheierea contractelor de împrumut cu angajații, cumpărători de bunuri de consum.

Se reține că S.E.A. a reușit să încheie puține contracte de împrumut astfel că D.V.E. a hotărât impulsionarea activității de creditare, profitabilă lui prin dividendele încasate la SC T.P. SRL.

Prin urmare inculpatul D.V.E. a convocat o întâlnire în biroul conducerii Sucursalei municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor, respectiv în biroul inculpatei O.C. la care au participat și inculpații I.I. și N.M.

În actul de sesizare se reține că prin ascendentul funcției sale în bancă, de asistent al Președintelui Băncii Internaționale a Religiilor, echivalentă cu directorul adjunct de centrală, inculpatul D.V.B. a impus conducerii sucursalei băncii și serviciului credite să accepte ca în toate contractele de împrumut cu salariații unității militare banca să fie reprezentată de inculpatul I.I., care legal nu avea însă această calitate.

S-a convenit ca pe ultima pagină a formularelor contractului de împrumut să fie aplicată o viză sub semnătura lui I.I. care urma să fie interpretată ca o confirmare a împrejurării că „ titularul de contract și cei doi giranți au semnat documentele în fața lui”.

Concomitent s-a mai convenit ca inculpatul I.I. să colecteze ratele lunare ale creditelor de la împrumutați și să le predea la casieria băncii.

În acest sens rechizitoriul indică declarațiile învinuiților P.E.C., S.E.A., P.O., N.T.D., L.M.A., N.M., O.C.

Acțiunile inculpatului D.V.B. au fost interpretate în actul de sesizare ca ilegalități în procedura de acordare și recuperare a creditelor prin implicarea lui I.I., persoană străină de bancă în această procedură.

În aplicarea acestei „proceduri” inculpatul I.I. a primit de la Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. formulare tipizate de contract de împrumut, formulare de adeverințe de salariu pentru împrumutați și giranți și formulare de „factură proformă” de la SC T.P. SRL, semnate și ștampilate în alb.

Se reține că inculpatul I.I. a început în aceste condiții să livreze produse SC D.E.R. SRL fără o evidență exactă a produselor și a cumpărătorilor împrumutați.

În actul de sesizare se afirmă că inculpatul I.I. a încălcat cu știința funcționarilor Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., inspectori credite, juriști, șef de serviciu credite, directori și a inculpaților D.V.B. și N.M. obligația din convenția băncii cu U.M. X de a nu se încheia contracte cu alte persoane decât salariații unității. Se impută inculpatului I.I. că a încheiat contracte de împrumut pentru achiziții de bunuri și cu salariați ai altor unități militare din Ministerul Apărării Naționale și M.I. și că pentru aceștia s-au eliberat adeverințe false de salariați ai U.M. X. În același timp pe adeverințele împrumutaților și giranților, pe contractele de împrumut și facturile proforma inculpatul ar fi aplicat ștampila unității și numere false de înregistrare.

Se reține că inculpatul P.C. l-a ajutat efectiv pe inculpatul I.I. la distribuirea produselor SC D.E.R. SRL la colectarea ratelor de împrumut.

În cuprinsul rechizitoriului sunt descrise 563 contracte bancare de împrumut pentru cumpărare de bunuri încheiate cu contribuția inculpatului I.I. despre care se afirmă că sunt rodul mai multor tipuri de practici infracționale prin aceea că:

- la unele contracte a menționat real tipul și cantitatea de produse livrate cumpărătorului, dar a întocmit adeverințe false de salariat pentru aceștia și pentru giranți;

- la alte contracte inculpatul I.I. a trecut „în plus obiectul contractului” și la factura proformă produse nesolicitate de cumpărători pe care el le-a ridicat și le-a dat altă destinație;

- inculpatul a redactat contracte în baza cărora a ridicat produsele specificate, persoanele înscrise în contracte există, fiind cadre militare în diferite unități, însă în realitate n-au făcut demersuri să cumpere produce în modalitatea ce face obiectul cauzei și n-au semnat documente în acest sens.

Rechizitoriul evidențiază că în activitatea infracțională a inculpatului I.I. s-a constatat o situație comună mai multor sute de contracte încheiate în numele unor persoane care i-au solicitat contractarea unor împrumuturi pentru cumpărarea de bunuri. Se reține că la inițiativa inculpatului I.I., persoanele contractante au completat parțial datele din formularele de contract sau adeverințele de salariu ce atestau adevăratul loc de muncă, care însă era de multe ori altul decât U.M. X București. Pe alte documente necesare achiziționării de produse SC D.E.R. SRL, inculpatul a făcut mențiuni nereale în sensul că persoanele solicitante ar fi salariate ale U.M. X București, deși acest fapt era neadevărat.

Rechizitoriul mai relevă că în contractele de împrumut încheiate cu participarea inculpatului I.I. există erori vizibile și că aceste contracte au fost predate la Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B., Serviciul de credite condus de D.A. sau inculpatului N.M. la reprezentantul SC T.P. SRL care le depunea la Banca Internațională a Religiilor, Serviciul credite pentru derulare.

Se reține că D.A. distribuia la întâmplare contractele ce le primea în maniera arătată, pentru a fi completate cu datele necesare și înaintate conducerii sucursalei și Oficiului Juridic pentru avizare.

Remarcă rechizitoriul, că aceste contracte au fost semnate și avizate de factori responsabili ai băncii fără ca măcar să fi fost respectată obligația minimă de a fi lecturate, ocazie cu care s-ar fi descoperit ușor viciile de fond și formă ce impuneau reaprobarea creditelor.

Se motivează că această manieră de lucru în cadrul Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B. a fost impusă prin presiunea inculpatului D.V.E. care ar fi cerut salariaților băncii să aprobe toate contractele întocmite de inculpatul I.I., chiar cu încălcarea procedurilor bancare. Se argumentează că inculpatul avea interese în acest mod de a proceda, deoarece avea un procent de 75% din realizarea vânzărilor de produse, interese mai mici având și inculpații I.I. și N.M.

La Rechizitoriu se arată că salariații Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B. au ignorat prevederile circularei din 1995 referitoare la încheierea unui contract de împrumut și sunt citate pe larg reglementările circularei respective.

Se reține că Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. a perceput un comision de 1% din valoarea fiecărui contract potrivit Convenției din 23 decembrie 1995 încheiată cu SC T.P. SRL, deși în mod real banca nu s-a ocupat ea de încheierea contractelor și recuperarea împrumutului.

Referitor la inculpatul I.I. se mai reține că acesta a perceput de la împrumutați la restituirea împrumutului 13 rate în loc de 12 rate lunare cum era prevăzut în contracte și că a 13-a rată era însușită de acesta.

Față de maniera defectuoasă în care s-au încheiat contractele în a doua parte a anului 1996 s-au înregistrat la Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. sute de restanțe la achitarea ratelor lunare a împrumutului. Actul de sesizare relevă că în pofida normelor bancare, banca nu a reacționat prin serviciul credite și oficiul juridic pentru recuperarea silită a restanțelor și nu s-a procedat la somarea restanțierilor.

Se mai relevă că persoanele cu răspundere din cadrul Sucursalei Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor nu au informat în scris titularii de contract la termen de 10 zile de fiecare dată când s-a majorat dobânda băncii, condiție obligatorie pentru a fi opozabilă debitorilor și că deoarece nu și-a îndeplinit formalitățile de executare silită inclusiv pe cale judecătorească, Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. nu a putut să-și recupereze restanțele de la Societatea de Asigurare–Reasigurare P. cu care SC T.P. SRL avea încheiat contractul 14 decembrie 1995.

Actul de sesizare reține că inculpatul I.I. a mai atras în activitatea de contractare a creditelor pentru cumpărare de produse prin intermediul SC T.P. SRL pe lt.col. D.G.A. și plt.maj.C.F.D., primul de la U.M. Q Otopeni, al doilea de la U.M. A București. Aceștia au fost instruiți de I.I. să găsească clienți pentru produse electrice și electronice în unitățile lor, comisioanele ce ar fi urmat să le încaseze fiind proporționale cu numărul cumpărătorilor.

Potrivit actului de sesizare inculpatul I.I. le-a spus celor doi că în documentele ce urmau a fi întocmite în scopul achiziționării de produse, respectiv contracte, adeverințe de salariat, adeverințe de giranți, să-i treacă pe cumpărători în mod mincinos ca făcând parte din U.M. X București și nu din U.M. Q Otopeni și U.M. W București.

D.G.A. și C.F.D. trebuiau să colecteze și ratele lunare de la titularii contractelor de creditare în 13 rate, banii urmând a fi predați lui I.I. care ar fi reținut parte din sume în folos propriu.

Se reține că în urma activității inculpatului I.I. și a celorlalți doi militari în evidențe au apărut ca fiind debitoare către bancă persoane care în realitate n-au contractat împrumuturi și n-au cumpărat produse.

Despre situația inculpaților C.F.D. și D.G.A. se reține că aceștia au încheiat contracte până la 2 septembrie 1996, respectiv 29 mai 1996, iar față de aceștia procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, întrucât potrivit art. 124 C. pen. a intervenit prescripția răspunderii penale.

Situația detaliată a celor 563 de contracte de credit pentru achiziționarea de produce electrice și electronice încheiate prin contribuția lui I.I. în principal și a inculpaților C.F.D. și D.G.A. a fost expusă în rechizitoriu.

Separat de acestea rechizitoriul reține că, având acordul inculpaților D.V.B. și N.M., inculpatul I.I. a mai atras în activitatea infracțională pe inculpații mr. C.L. și cpt. P.F., ofițeri ai U.M. Y Ploiești subordonată U.M. X București.

Sunt descrise aceleași procedee, respectiv promisiuni de câștig făcute celor doi ofițeri inculpați în funcție de numărul de contracte de credit pentru cumpărare de produse, colectarea ratelor lunare de credit de către acesta cu perceperea unei rate în plus, înscrierea persoanelor creditate ca făcând parte din U.M. X în loc de U.M. Y Ploiești.

Se subliniază că inculpații C.L. și P.F. nu au eliberat documente justificative de plată a ratelor la credit, că aceștia au procedat ca și inculpatul I.I. privind sumele de bani de la debitori și ținând o evidență precară, incompletă în caiete ridicate ulterior și depuse la dosarul cauzei. Contractele încheiate de coinculpații C.L. și P.F. sunt descrise la punctele din rechizitoriu.

Este remarcat faptul că produsele achiziționate pentru salariații U.M. Y Ploiești erau transportate cu mijloacele unității militare fără plata contravalorii curselor cu aprobarea comandantului unității general G.B., care și-ar fi îndemnat subordonații să cumpere produse în acest sistem.

Se reține că în acest context până în luna noiembrie 1996 inculpatul C.L. în urma activității infracționale a încasat comisioane în echivalentul a 300 dolari S.U.A. de la SC T.P. SRL și că, impulsionat de acest câștig, a inițiat încheierea unei convenții între U.M. Y Ploiești și Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B.

În acest scop l-a atras în dezvoltarea activității și pe inculpatul lt.col. M.V., șeful serviciului financiar din U.M. Y Ploiești căruia i-a explicat că nu se mai pot încheia contracte de creditare pentru salariații unității prin intermediul inculpatului I.I. și a U.M. X București, întrucât Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. se confruntă cu restanțe la rambursarea creditelor contractate prin intermediul celui din urmă.

Inculpatul M.V. s-a întâlnit cu contabilul S.D.A., contabil la SC T.P. SRL și inculpatul N.M., administratorul societății, toți hotărând să încheie Convenția din 11 aprilie 1996 pentru achiziționare de bunuri pentru salariații U.M. Y Ploiești.

S-a stabilit ca inculpatul C.L. să reprezinte U.M. Y Ploiești și alte 16 unități militare de pe raza municipiului Ploiești. Se reține că inculpații M.V. și C.L. au luat aprobarea generalului B.G.A., comandantul unității pentru a proceda astfel. Potrivit „Convenției”, U.M. Y se obliga ca pentru salariații care au contract cu banca cât și pentru giranți să li se rețină lunar sumele reprezentând ratele împrumutului și dobânzile aferente derivate din contractele de credit.

„Convenția” a fost înregistrată la Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. la 11 aprilie 1996, fiind semnată de conducerea Sucursalei București a Băncii Internaționale a Religiilor pe de-o parte și de generalul B.G.A. și M.V. din partea U.M., pe de altă parte.

În actul de sesizare se apreciază că inculpatul M.V. ar fi trebuit să „facă toate demersurile privind desfășurarea activității” însă, în realitate, cei care s-au ocupat de încheierea și derularea contractelor de creditare în vederea cumpărării de produse și de colectarea ratelor lunare au fost inculpații C.L. și P.F. ce nu aveau nicio împuternicire de la unitatea militară sau de la Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B., dar în fapt ei au fost cei care au primit din partea Băncii Internaționale a Religiilor și SC T.P. SRL toate formularele necesare contractării împrumuturilor în vederea cumpărării de produse.

Cu privire la activitatea inculpaților C.L. și P.F. se reține că aceștia au procedat întocmai ca și inculpatul I.I. și că ceea ce s-a schimbat în realitate a fost doar înscrierea în acte a indicatorului U.M. Y Ploiești în loc de U.M. X București, ștampila fiind aplicată pe acte de către inculpatul M.V., șeful Serviciului Financiar care a și semnat contractele de împrumut analizate la punctele din rechizitoriu. Potrivit actului de sesizare niciun contract de creditare n-a fost în realitate semnat în fața inculpatului M.V., după cum niciun document cum ar fi adeverințele de salariat (titular de contract sau girant) nu a fost înregistrat sau datat în mod corespunzător de comandantul unității care era generalul B.G.A.

Se apreciază că inculpatul M.V. a încălcat dispozițiile art. 30 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și OG din 14 septembrie 1998 privind eliberarea dovezilor pentru încheierea unor contracte prin întreaga activitate desfășurată în legătură cu Banca Internațională a Religiilor și cu SC T.P. SRL.

Referitor la inculpații U.D., șeful de cabinet al comandantului U.M. Y Ploiești și C.L. se mai reține că primul avea în păstrare ștampila unității U.M. Y a primit de la al doilea 200.000 ROL pentru a-i permite să ștampileze un teanc de documente false în numele comandantului fapt demonstrat de inculpatul C.L.

Contractele de împrumut despre care rechizitoriul reține că sunt falsificate de inculpatul C.L. și P.F. sunt individualizate la punctele din actul de sesizare. Se reține că cei doi inculpați și-au însușit bani din ratele colectate de la persoanele împrumutate care au cumpărat produse SC D.E.R. SRL.

Prin actul de sesizare al instanței, procurorul a dispus încetarea urmăririi penale față de inculpații L.I.A. director la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor, S.E.A. inspector la serviciul credite al băncii și față de învinuiții B.G.A. general de divizie(r), D.A. șef serviciu credite la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor, O.C. fostă director la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor, P.E.C. fost consilier juridic la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor, P.O. fostă director financiar la Banca Internațională a Religiilor, Sucursala Municipiului B., N.T.D. fostă șef serviciu credite la Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B., L.M.A., J.R., G.L.C., T.G.L., A.V.G., D.V.A., C.C. funcționari la Serviciul credite a Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B., cercetați pentru infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., cu motivarea că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 124 C. pen.

Referitor la învinuitul B.G.A. gen.div.(r) comandant al U.M. Y Ploiești s-a motivat că acesta a încheiat „Convenția” cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. în baza căreia s-au derulat contracte între bancă și angajații unității ce a avut rezultat paguba băncii cu suma de 247.719.340 ROL.

S-a reținut că fapta învinuitului constituie infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., pentru care răspunderea penală s-a prescris.

În privința celorlalte persoane, mai sus-arătate, toți salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor s-a reținut în rechizitoriu că aceștia, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-au îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu prin ignorarea celor mai elementare norme de tehnică bancară semnând contractele de împrumut dintre bancă și persoanele fizice împrumutate cunoscând că acesta sunt ilegal întocmite și că aceste fapte constituie infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., pentru care de asemenea răspunderea penală s-a prescris.

Prin caracterizarea din rechizitoriu s-a apreciat că inculpații au dovedit în general sinceritate, recunoscând faptele cu excepția inculpatului D.V.B. și inculpatului P.F.

În rechizitoriu au fost examinate un nr. XX contracte de împrumut încheiate între persoane care au achiziționat produse SC D.E.R. SRL (prin intermediul SC T.P. SRL) și Banca Internațională a Religiilor (B.I.R) Sucursala Municipiului B.

Descrierea contractelor a fost sistematizată pe puncte și capitole.

Capitolul 1 denumit „Contracte Falsificate de I.I. ștampilate cu ștampila unității obținută de la gen.(r) M.T.N. și plt.adj. P.C.” cuprinde analiza pe scurt a contractelor de împrumut, încheiate prin contribuția inculpaților I.I., M.T.N. și P.C.;

Capitolul 2 denumit „Contracte Falsificate de I.I. și D.G.A. ștampilate cu ștampila unității obținută de la gen.(r) M.T.N. și plt.adj. P.C.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuția inculpaților I.I., D.G.A. (până la data de 14 noiembrie 1996), M.T.N. și plt.(r) P.C.;

Capitolul 3 denumit „Contracte Falsificate de I.I. și plt.maj.(r) C.F.D. ștampilate cu ștampila unității obținută de la gen.(r) M.T.N. și plt.adj. P.C.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuția celor patru inculpați enumerați în titlul capitolului;

Capitolul 4 denumit „Contracte Falsificate de I.I. și C.L. ștampilate cu ștampila unității obținută de la gen.(r) M.T.N. și plt.adj. P.C.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuția celor patru inculpați enumerați în titlul capitolului;

Capitolul 5 denumit „Contracte Falsificate de I.I., C.L. și P.F. ștampilate cu ștampila unității obținută de la gen.(r) M.T.N. și plt.adj. P.C.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuția celor cinci inculpați;

Capitolul 6 denumit „Contracte Falsificate de C.L. și M.V. ștampilate cu ștampila U.M. Y din dotarea lui M.V.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuția celor doi inculpați;

Capitolul 7 denumit „Contracte Falsificate de C.L., M.V. și U.D. ștampilate cu ștampila U.M. Y din dotarea lui M.V. și ștampila cu indicativul Siretul din dotarea lui U.D.” face obiectul analizei contractului de împrumut încheiat prin contribuția celor trei inculpați;

Capitolul 8 denumit „Contracte Falsificate de C.L., P.F. și M.V. ștampilate cu ștampila U.M. Y din dotarea lui M.V.” cuprinde analiza contractelor de împrumut întocmite prin contribuția celor trei inculpați;

Capitolul 9 denumit „Contracte Falsificate de C.L., P.F. și U.D. ștampilate cu ștampila cu indicativul Siretul din dotarea lui U.D.” cuprinde analiza contractului de împrumut încheiat prin contribuția celor trei inculpați;

Capitolul 10 denumit „Contracte Falsificate de P.F. și M.V. ștampilate cu ștampila U.M. Y din dotarea lui M.V.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuția celor doi inculpați;

Capitolul 11 denumit „Contracte Falsificate de C.L. și U.D. ștampilate cu ștampila cu indicativul Siretul din dotarea lui U.D.” cuprinde analiza contractului de împrumut încheiat prin contribuția acestora.

Așa cum s-a arătat, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, inculpații au fost trimiși în judecată după cum urmează:

1) inc.gen(r.) M.T.N. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

2) inc. D.V.E. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

3) inc.lt.col.(r) I.I. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

4) inc.mr.(r.) C.L. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

5) inc.cpt.(rz.) U.D. pentru infracțiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. și complicitate la înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

6) inc.cpt.(r.) P.F. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

7) inc.plt.adj.(r.) P.C. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportată la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

8) inc.lt.col.(r) M.V. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

9) inc. N.M. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

Prin urmare, prin actul de sesizare s-a cerut tragerea la răspundere penală a celor 9 inculpați trimiși în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune în forma autoratului sau complicității cu circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Inculpatul cpt(r) U.D. a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

În cauză, după sesizarea instanței, primul termen de judecată a fost stabilit la 2 februarie 2007 până la care prin adresa din 8 ianuarie 2007 procurorul a mai trimis instanței din rechizitoriu în care conform art. 263 alin. (2) C. proc. pen. au fost indicate numele persoanelor considerate a fi necesar citate în instanță cu indicarea calității lor.

Până la termenul din 16 martie 2007 procurorul care a sesizat instanța a trimis proces-verbal din 13 martie 2007 prin care a îndreptat eroarea materială din dispozitivul rechizitoriului stabilind că cifra reprezentând paguba cauzată Băncii Internaționale a Religiilor este 1.415.200.960 ROL.

Au fost arătați în rechizitoriu martorii, persoanele vătămate și părțile civile în număr de 163 care au fost citați în instanță.

Parte din persoanele indicate în citativul rechizitoriului care s-au prezentat în instanță au arătat că nu se constituie părți civile.

Inculpații au ridicat excepții de neconstituționalitate a unor prevederi legale incidente în cauză, judecate în fond și în recurs la Completul de 9 judecători, cereri de restituire a cauzei la procuror.

La 21 aprilie 2008 prin decizia nr. 288 Completul de 9 judecători a respins, ca nefondat un al doilea recurs al inculpaților împotriva celei de-a doua încheieri prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361, art. 3851 alin. (1) lit. c), art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen.

La 27 februarie 2008 s-a început cercetarea judecătorească prin citirea actului de sesizare, iar la 22 aprilie 2008 s-a început ascultarea inculpaților și a martorilor.

În ședința din 9 aprilie 2009 inculpații I.I., D.V.B., C.L., N.M. au ridicat obiecțiuni cu privire la expertizele contabile efectuate în cursul urmăririi penale. Inculpații D.V.B. și N.M. au motivat în afară de criticile pe fond ale expertizelor efectuate în cursul urmăririi penale și faptul că la data dispunerii și întocmirii acestora, anul 1998, față de aceștia nu era începută urmărirea penală ce s-a dispus de procuror la datele de 13 decembrie 2001 și respectiv 19 iulie 2001. Inculpații s-au apărat că în lipsa cadrului procesual adecvat expertizele din cursul urmăririi penale nu le sunt opozabile, întrucât n-au avut posibilitatea să opună în contradictoriu cu procurorul obiective și în final obiecțiuni la concluziile acestora. În aceste condiții, în vederea garantării dreptului la apărare al inculpaților în cadrul unui proces echitabil, prima instanță a admis prin încheierea din 9 aprilie 2009 cererile inculpaților de efectuarea unei noi expertize financiar-bancare cu obiective precise care să lămurească aspectele tehnice legate de contractarea, derularea și volumul creditelor care fac obiectul cauzei și întinderea prejudiciului.

După numirea expertului și discutarea obiectivelor expertizei în ședința din 26 iunie 2009 s-a stabilit termen de efectuare a expertizei și onorariul cuvenit cu care părțile, inclusiv inculpații care au solicitat administrarea acestei probe au fost de acord. Termenul de efectuare a expertizei a fost fixat inițial pentru data de 1 septembrie 2009.

La termenele ulterioare, expertul a solicitat amânări succesive până la 11 ianuarie 2010 când a depus raportul de expertiză, motivând prin complexitatea și volumul mare de date din dosarul ce face obiectul cauzei. Pe aceleași temeiuri și-a întemeiat expertul nota de evaluare prin care a solicitat față de onorariul inițial propus și acceptat de inculpații care au cerut administrarea probei (7.500 RON) încă 6.000 RON.

La termenul din 5 februarie 2010 expertul a fost solicitat să dea lămuriri, cerute de procuror și părți, iar prin încheierea din aceeași zi s-a dispus de instanță completarea raportului de expertiză cu răspunsurile la obiecțiunile ridicate în ședință publică.

Prin încheierea din 1 martie 2010 s-a repus în discuția părților suplimentarea onorariului cuvenit expertului cu suma de 6.000 RON potrivit notei de evaluare .

Inculpații care au solicitat efectuarea expertizei, respectiv D.V.E., I.I. și N.M. nu s-au opus cererii expertului B.M.A., iar în ce-i privește pe inculpații D.V.B. și I.I. aceștia și-au manifestat acordul expres de a plăti o cotă egală ce li s-ar cuveni din suplimentul de onorariu de 6.000 RON.

În ședința din 1 martie 2010 prima instanță s-a și pronunțat în acest sens și a dispus ca plata diferenței de 6.000 RON datorată expertului să fie plătită în cote egale de către inculpații care au solicitat noua expertiză.

Răspunsurile la obiecțiunile aduse raportului de expertiză au fost depuse.

În cursul cercetării judecătorești au fost ascultați inculpații, martorii, părțile civile, s-a efectuat o expertiză contabilă, au fost depuse acte până la 1 aprilie 2010 când parte din inculpați au prezentat chitanțe bancare de depunere a unor sume rezultate din încasările de la cumpărătorii împrumutați pe care le-au găsit în evidențele personale după efectuarea expertizei.

Cu privire la starea de fapt ce rezultă din probele administrate și relevanța juridică a faptelor deduse judecății, prima instanță a observat următoarele:

În cauză au fost identificate interese oneroase de realizare a profitului economic din partea Băncii Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. și a SC T.P. SRL, prin creditarea, respectiv vânzarea unor produse de uz casnic nou apărute cu grad ridicat de absorbție pe piața românească, către persoane fizice lipsite de posibilități materiale imediate, dar cu apetență accentuată în achiziționarea unor astfel de bunuri.

În perioada anilor 1995-1997 când s-au derulat faptele, activitatea bancară era reglementată de dispozițiile Legii nr. 33/1991 la care se adaugă legislația secundară ce cuprinde regulamente, norme, metodologii, circulare.

Din examinarea legii menționate rezultă că în activitatea bancară, conflictul de interese nu primise o reglementare expresă.

Noțiunea, cu definirea concretă apare abia în capitolul VII al Legii nr. 58/1998, succesoarea primei legi bancare.

Mai mult, conflictul de interese este reglementat expres în C. pen. la art. 2531 abia din anul 2006 (Legea nr. 278/2006).

Prima instanță a apreciat ca necesare aceste observații în legătură cu activitatea inculpatului D.V.E. cu funcție de răspundere în cadrul B.I.R., dar și acționar al SC T.P. SRL, aflate în relații de afacere în perioada anilor 1995-1997.

Referitor la statutul cadrelor militare, Legea nr. 80/1995 în capitolul II secțiunea a 3-a privind restrângerea unor drepturi și libertăți, în referire la activități economice, interzice expres militarilor la art. 30 lit. b) „să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unei societăți comerciale cu anumite excepții”.

Prima instanță a mai constatat că militarii inculpați în prezenta cauză nu au desfășurat activități de administrare sau conducere a unor societăți comerciale, unii dintre ei desfășurând însă acte legate de încheierea unor contracte de împrumut și de fapte de comerț.

În sfârșit, activitatea SC T.P. SRL, conduse și reprezentate de inculpatul N.M. era reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Prima instanță a mai constatat că actul de sesizare al instanței reține că în derularea faptelor ce fac obiectul cauzei, procurorul a insistat asupra celor două convenții încheiate între Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B., pe de o parte și U.M. X București, respectiv U.M. Y Ploiești, pe de altă parte, care în privința obligațiilor au conținut identic și asupra Convenției din 23 decembrie 1995 dintre Banca Internaționale a Religiilor și SC T.P. SRL.

Cu privire la aceste convenții s-a susținut pe de-o parte că aduc atingere reglementărilor legale, iar pe de altă parte că prevederile lor au fost încălcare cu rea-credință în scopul păgubirii băncii.

Faptele inculpaților au fost examinate în raport cu prejudiciul pe care Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. l-a înregistrat în activitatea de creditare chiar dacă a citat în calitate de părți civile și persoanele creditate.

Sub aspectul încadrării juridice date faptelor pentru care a sesizat instanța, rechizitoriul a reținut că inculpații au comis infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. în paguba Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în forma coautoratului sau complicității, în cazul inculpatului U.D. reținând și infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. după cum urmează:

S-a rezumat că în drept:

Faptele gen.(rz.) M.T.N., care în perioada decembrie 1995-decembrie 1996, a pus la dispoziția inculpatului lt.col. (rz.) I.I., ștampila din dotarea cabinetului său, acesta din urmă a aplicat-o pe mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. lt. col. (rz) I.I., care în perioada 1995-octombrie 1997 în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât și Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de peste 1.166.043.365 ROL și care, în sensul săvârșirii acestor fapte penale a determinat în același timp mai mulți salariați din cadrul unității bancare să-l delege „de facto" pentru a încheia mai multe sute contracte de împrumut cu persoane fizice și să colecteze de la acestea ratele lunare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului mr.(rz) C.L., care în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât și Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de 498.393.950 ROL și care, în sensul săvârșirii acestor fapte penale a determinat în același timp mai mulți salariați din cadrul unității bancare să-l delege „de facto" pentru a încheia mai multe sute de contracte, împrumut cu persoane fizice și să colecteze de la acestea ratele lunare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut și pedepsit de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită. de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. pedepsită de art. 248 C. pen., faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. mr.(rz) U.D., care în perioada decembrie 1996-1997, fiind șef de cabinet al comandantului U.M. Y Ploiești, având în păstrare ștampila comandantului la două date diferite și în baza a două rezoluții infracționale separate a primit de la inc. mr. (rz.) C.L. suma totală de 200 de mii de ROL pentru care a aplicat ștampila unității militare pe mai multe contracte de împrumut cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. și adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară atestând și atribuind astfel un presupus caracter oficial conținutului neadevărat al acelor acte și totodată aplicând aceste ștampile pe presupuse semnături ale comandantului despre care știa că sunt falsificate, fapte prin care s-a contribuit la inducerea în eroare a titularilor de contract persoane fizice, precum și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B., care a înregistrat un prejudiciu de peste 129.692.360 ROL, săvârșirea unor fapte penale (aceste ultime fapte fiind săvârșite în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 C. pen. (2 fapte);

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.;

- pentru toate făcându-se aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inc. plt. adj. (rz) P.C., fost șef de cabinet al șefului artileriei din cadrul U.M. X București, care avea în păstrare ștampilele acestui comandant, care în baza aceleiași rezoluții infracționale a aplicat fără drept, în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 această ștampilă pe o serie de contracte de împrumut cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. și pe o serie de adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară cunoscând că acestea conțin date necorespunzătoare realității și că semnătura comandantului este contrafăcută ajutându-i astfel pe alți inculpați să inducă în eroare mai multe sute de titulari de contract, precum și Banca Internațională a Religiilor ce a suferit un prejudiciu 1.166.043.365 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. cpt. (rz.) P.F. care în perioada 1996-octombrie 1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat singur și împreună cu inculpatul mr.(rz.) C.L. mai multe contracte de împrumut cu unitatea bancară și a mai multor adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară din care făcea parte, documente falsificate prin inserarea unor date necorespunzătoare realității și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând astfel în eroare mai multe sute de persoane fizice și creând un prejudiciu cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 129.547.705 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut și pedepsit de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. lt. col. (r) M.V., care în calitate de șef Serviciu Financiar al U.M. Y Ploiești, în perioada noiembrie 1996-decembrie 1996, în baza aceleiași rezoluții infracționale a inserat date necorespunzătoare realității în mai multe adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea din care făcea parte, contrafăcând și o serie de semnături ale comandantului unității pe aceste documente ce făceau parte integrantă din mai multe contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B., ajutând astfel celelalte persoane implicate să inducă în eroare mai multe persoane fizice titulare de contract de împrumut, precum și unitatea bancară ce a suferit un prejudiciu penal de 118.026.980 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut și pedepsit de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut și pedepsit de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. civ. N.M. care în calitate de administrator al SC T.P. SRL București în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat în mod repetat evidențele contabile ale societății comerciale prin încheierea unor state de plată fictive și care a semnat și ștampilat o serie de facturi ce conțineau date necorespunzătoare realității și care tot în baza unei rezoluții infracționale unice a determinat mai mulți salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpați din aceiași cauză să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut, în condițiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. se constată îndeplinirea termenului prescripției speciale prevăzut de art. 124 C. pen.;

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele învinuitului D.V.E., care în perioada 1995-1997 în baza unei rezoluții infracționale unice a determinat mai mulți salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpați din aceiași cauză să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condițiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL, întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor de:

- instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen. se constată îndeplinirea termenului prescripției speciale prevăzut de art. 124 C. pen.;

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele învinuitului gen. div. (rz) S.I.A., care în perioada 1995-martie 1997 a fost comandant al U.M. X București, iar în această calitate a permis lt.col.(rz.). I.I., care era în subordinea sa, să desfășoare activități comerciale în incinta unității și în spațiile acesteia, având în vedere că acesta desfășoară activitatea în sprijinul cadrelor U.M. X, nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Faptele învinuitului gen. div. (rz) B.G.A., care în perioada 1995-martie 1997, a fost comandant al U.M. Y Ploiești și în perioada aprilie 1997-noiembrie 2001, comandant al U.M. X București, iar în noiembrie 1996, a încheiat Convenția Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B., în baza căreia s-au încheiat mai multe contracte între această bancă și angajați ai unității, iar din derularea acestora a rezultat un prejudiciu de 247.719.340 ROL întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut și pedepsit de art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen. se constată împlinirea termenului prescripției speciale prevăzut de art. 124 C. pen.

Faptele inculpatului plt. maj. (rz) C.F.D. care în perioada decembrie 1995-septembrie 1996 în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat o serie de contracte de împrumut cu unitatea bancară întocmite în numele unor persoane fizice, precum și adeverințele de salariat anexate acestora ce trebuiau emise de unitatea militară din care făcea parte prin atestarea în conținutul acestor documente a unor date necorespunzătoare adevărului, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente participând prin aceasta la inducerea în eroare, atât a persoanelor fizice, cât și a Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B., care a suferit un prejudiciu de 110.215.129 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut și pedepsit de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215, așa cum a fost în vigoare până la 14 noiembrie 1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

Faptele inc. lt. col. (rz) D.G.A., care în perioada decembrie 1995-mai 1996, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale a inserat date necorespunzătoare realității în mai multe contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu unitatea bancară, precum și în mai multe adeverințe de salariu ce trebuiau emise chiar de o altă unitate militară față de cea din care făcea parte, contrafăcând semnăturile de pe aceste documente, el sau celelalte persoane implicate în cauză inducând astfel în eroare persoanele fizice titulare de contract, precum și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. care a suferit un prejudiciu penal de 11.681.661 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut și pedepsit de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.;

- înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 C. pen. a fost în vigoare până la 14 noiembrie 1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială conform art. 124 C. pen.

Faptele inculpatei civ. O.C. fostă directoare a Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în perioada 1995-iunie 1996, care în baza aceleiași rezoluții infracționale a semnat mai multe sute de contracte ale unității bancare cu persoane fizice cunoscând că sunt ilegal întocmite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., așa cum a fost prevăzut de lege penală până la 14 noiembrie 1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.

Faptele inculpatei civ. D.V.A. fostă directoare a Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în perioada iunie 1996-noiembrie 1996, care în baza aceleiași rezoluții infracționale a semnat mai multe sute de contracte ale unității bancare cu persoane fizice cunoscând că sunt ilegal întocmite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., așa cum a fost prevăzut de legea penală până la 14 noiembrie 1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripția specială, conform art. 124 C. pen.

Faptele învinuitei civ. D.A. fostă șefă a Serviciului Credite a Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în perioada iunie 1996-februarie 1997, care în baza aceleiași rezoluții infracționale a semnat mai multe sute de contracte ale unității bancare cu persoane fizice cunoscând că sunt ilegal întocmite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. se constată împlinirea termenului prescripției speciale prevăzut de art. 124 C. pen.

Faptele inculpaților civ. T.G.L., P.O., N.T.D., L.M.A., G.L.C., A.V.G., R.V., L.I.A., P.E.C., T.E., J.R. și învinuitului C.C., care în calitate de foști salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. ce au îndeplinit funcțiile de director de sucursală, director financiar sucursală, consilieri juridici și inspectori sau referenți la Serviciul de credite în cadrul aceleiași unități bancare și care, în baza aceleiași rezoluții infracționale și împreună cu mai mult de trei persoane au semnat în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 peste 700 de contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu unitatea bancară cunoscând că aceste contracte sunt încheiate și executate în mod ilegal, tot aceștia având fiecare în parte atribuțiuni de declanșare și efectuare a procedurii de executare silită în contractele de împrumut cu restanțe ce acumulaseră mai mult de două luni de neplată, împrejurare în care niciunul dintre acești indivizi nu și-au îndeplinit atribuțiunile legale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. se constată împlinirea termenului prescripției speciale prevăzut de art. 124 C. pen.

Făptuitor col. (rz.) S.D. (în prezent decedat), împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; instigarea la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 lit. a) C. pen.; fals intelectual prevăzut și pedepsit de art. 289 C. pen. și complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., a decedat la 26 ianuarie 1998, certificat deces 4emis de primăria sector 1 Bucuresti (date obținute în urma consultării evidențelor M.I.).

Faptele lt. col. (rz) P.V.A. fost ofițer în cadrul U.M. B București, care a prezentat în unitatea sa posibilitatea de achiziționare a unor bunuri în rate, cu credit de la Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. și a distribuit formulare de contract și adeverințe în alb, fără a fi fost implicat în falsificarea documentelor și prezentarea acestora la Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Faptele lt. col. (rz.) I.S.A., din cadrul U.M. Y Ploiești, fost șef birou al inc. mr. (rz.) C.L., care a achiziționat bunuri electrocasnice, prin intermediul inc. mai sus menționat nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Faptele civ. P.I.A., fost președinte al Băncii Internaționale a Religiilor și al Consiliului de administrație al aceleiași unități bancare, care au aprobat colaborarea Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. cu unitățile militare și SC T.P. SRL, fără a da dispoziții în sensul nerespectării normativelor bancare, nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Faptele cdr. (r) S.I., fost comandant al U.M. Q Otopeni, care ar fi restituit o sumă de bani furați unei delegații N.A.T.O, în felul acesta favorizând infractorul, s-a constatat că nu există;

S-a menționat în rechizitoriu că nu se va putea reține infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen. față de inc. I.I., inc. C.L., inc. U.D., inc. P.C., inc. P.F., inc. M.V., inc. C.F.D., inc. D.G.A., inc. D.V.E., inc. N.M., inc. D.A. și inc. O.C., întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că aceștia și-au manifestat voința de a constitui o asociere sau de a fi membru al acesteia în sensul de a exista o înțelegere, de a acționa potrivit unui plan în scopul săvârșirii infracțiunilor descrise mai mult.

Prima instanță a apreciat că față de niciunul dintre inculpați nu este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în convenții.

Prin Convenția din 4 decembrie 1995 dintre Banca Internațională a Religiilor și SC T.P. SRL, semnată de președintele Băncii Internaționale a Religiilor, P.I. și inculpatul N.M., administratorul societății comerciale, banca s-a obligat să întocmească „conform normelor proprii și să aprobe dosarul de credit pentru fiecare cumpărător în parte”.

Rechizitoriul subliniază că potrivit convenției obligațiile de întocmirea, încheierea și urmărirea contractului de împrumut inclusiv recuperarea sumelor datorate erau de atributul exclusiv al băncii care trebuia exercitat prin „proprii ei funcționari” conform Normelor metodologice din 1994 și Circularelor Băncii Internaționale a Religiilor din 31 octombrie 1995.

De întocmirea contractelor de împrumut cu salariații U.M. X București s-au ocupat doar o săptămână ofițerii de credit ai băncii, așa cum rezultă, atât din probele de la urmărirea penală, cât și din declarațiile persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în cursul cercetării judecătorești, respectiv martorii O.C., L.I.A., S.E.A.

Prima instanță nu a reținut că sumele din adresa din 1998 a Băncii Internaționale a Religiilor au fost însușite de inculpatul I.I., aspect ce rezultă din declarația martorelor G.I. și P.E.D. (casiere), din care rezultă că formularele chitanțelor nu evidențiau separat rata de credit și dobânda, iar plăți la casierie de către I.I. s-ar fi putut face numai din ordinul serviciilor decontări sau credite.

Referitor la cumpărarea de bunuri prin contracte de creditare cu banca de către alte persoane decât cele din U.M. X București dar cu privire la care inculpatul I.I. a creat aparența că provin din această unitate, martorul D.G.A. a declarat că au achiziționat astfel de bunuri și militari de la Baza Aeriană O., alta decât U.M. X București, situată în aceeași curte, însă adeverințele de salarizare pentru împrumutați și giranți pe care le-a completat nu proveneau de la unitatea militară la care erau angajați militarii de la Baza Aeriană O., ci de la U.M. X.

La cercetarea judecătorească au mai fost ascultate ca martori inspectorii de credite N.T.D., L.M.A., referenți și consilieri juridici, care au avut legătură cu contractele de creditare ce fac obiectul cauzei. Din declarațiile lor rezultă, de asemenea, că în aceste contracte s-a derogat de la regulă în sensul că inculpații din cauză au preluat sarcini ce țineau de atribuțiile salariaților băncii în ce privește întocmirea și completarea datelor din contracte și că ratele scadente la împrumut nu au fost depuse individual la casierie, ci în conturi colectoare.

Referitor la situația de fapt, relevantă este și declarația martorului C.F.D., militar în cadrul U.M. C București, situată în aceeași curte cu U.M. X București, potrivit căreia, unii salariați s-au arătat interesați să cumpere astfel de bunuri, au completat formulare de împrumut cu banca, că a colectat de la colegii săi ratele la împrumut și le-a predat inculpatului I.I. sau colegilor de birou ai celui din urmă, că sumele rezultate erau trecute în evidențele personale ale inculpatului I.I., care le depunea la bancă, că banca nu a făcut somații cu privire la restanțieri, că rata dobânzilor a ajuns la un moment dat la 200%, fiind fluctuantă și că bunurile ce au făcut obiectul vânzării au fost distribuite uneori către cumpărători chiar înainte de încheierea contractelor.

Martorul a precizat că prin eliberarea adeverințelor respective, nu s-au produs pagube, întrucât a colectat banii de la acele persoane ce figurau în adeverințe cu numele lor real și care au achitat ratele către bancă și că de aceeași manieră a procedat și inculpatul I.I. trecându-i în adeverințe pe militarii din U.M. W ca făcând parte din U.M. X, dar că acei militari și-au achitat ratele prin intermediul lui I.I.

Din declarațiile martorului J.R., referent la serviciul credite a rezultat că în calitate de salariat al băncii a avut contacte mai frecvente cu inculpatul C.L., care depunea ratele de împrumut strânse de la colegii săi. Cu ocazia discuțiilor cu inculpatul la a cărui solicitare scotea din calculator listele cu situația plăților a constatat că între liste și sumele real colectate erau diferențe. Martorul a mai precizat că urmărirea conturilor debitorilor era atribuția inspectorilor de credite care nu au trecut la începerea executării silite.

Prima instanță a reținut că banca, parte vătămată în cauză, constituită în parte civilă, s-a dezinteresat total începând de la nivelul conducerii până la nivelul inspectorilor de credit de modul în care erau încheiate contractele de împrumut, preocupându-se în mod exclusiv de numărul și volumul creditelor ce depindeau de volumul bunurilor vândute de SC T.P. SRL către clienți. Banca a neglijat condițiile de încheiere a contractelor și a externalizat nelegal atributul esențial de întocmire și încheiere a contractelor, delegând acest atribut unor persoane din afara băncii, astfel încât aceasta nu poate opune propria culpă considerându-se amăgită, indusă în eroare, câtă vreme a derogat de la obligațiile de minimă diligență legate de încheierea contractelor prin salariați proprii, pregătiți profesional în acest tip de activități pentru care se cere maximă rigoare și exigență.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că cele două convenții încheiate de bancă cu unitățile militare au conținut identic, fiind redactate de bancă, că acestea aveau un caracter pur formal, că banca n-a luat în serios convențiile cu unitățile militare, după cum a nesocotit în mod flagrant normele de încheiere a contractelor de credit cu salariații acestora și normele de derulare a contractelor. Astfel, n-a avut un contact direct și permanent cu debitorii, ci a acționat prin intermediari, în cauză inculpații I.I. și C.L., străini de activitatea bancară, sens în care este chiar poziția părții civile Banca Internațională a Religiilor prin lichidator RVA I.S. SPRL.

Prima instanță a reținut că, în condițiile în care banca, persoană vătămată în cauză, a creat prin propria voință un sistem nelegal de încheiere a contractelor cu persoanele fizice, nu se poate reține că a fost victima unor manopere de inducere în eroare din partea inculpaților care au procedat după propria lor pricepere în relațiile cu „clienții băncii”.

De asemenea, prima instanță nu a reținut nici existența laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, nefiind dovedită intenția inculpaților că ar fi acționat în scopul obținerii unui folos injust. Câștigurile inculpaților au fost modice, plătite de SC T.P. SRL care era interesată să vândă produse pe seama creditelor acordate de bancă, iar din actele dosarului nu rezultă că și-au însușit sume de bani ca să prejudicieze patrimoniul băncii.

Actul de sesizare nu relevă nicio împrejurare care să dovedească că inculpații au obținut foloase injuste pentru ei sau pentru alții, or aceasta este o cerință pentru întregirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Nu s-au descoperit bunuri, conturi bancare, imobile care să fi fost dobândite de inculpați urmare a acțiunilor care fac obiectul cauzei.

Referitor la cauzele reale care au dus la crearea prejudiciului suferit de bancă, prima instanță a constatat că la scurt timp de la debutul „afacerii” banca a înregistrat restanțe la împrumuturi și dobânzi, că banca nu s-a preocupat niciodată să verifice dacă SC T.P. SRL s-a asigurat în procentul de 2% din valoarea facturilor, așa cum se prevede în obligația de la art. 7 din Convenție și nu a cerut niciodată SC T.P. SRL să suporte din contul său împrumuturile și dobânzile nerambursate, așa cum prevedea art. 8 din Convenție.

În cursul cercetării judecătorești la cererea inculpaților, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare care să stabilească modul în care s-a desfășurat activitatea de creditare a băncii, întinderea prejudiciului suferit de bancă, modul de calcul al acestuia în raport cu legislația secundară, de norme și circulare în materie bancară și contabilă, fixându-se un număr de 12 obiective la care expertul a formulat concluzii prin Raportul anexat la dosarul cauzei completat cu răspunsurile formulate în scris.

Pe parcursul derulării contractelor de împrumut au avut loc încălcări ale normelor bancare.

Mai multe persoane fizice se interpun între SC T.P. SRL, Banca Internațională a Religiilor și persoanele împrumutate, atât în momentul contractării creditului, al intrării în posesie a bunurilor, precum și pe parcursul restituirii creditului.

Datorită mai multor cauze cum sunt: creșterea rapidă a numărului de contracte, dispersia mare în teritoriu a persoanelor împrumutate, inexistența unui protocol al colectării și depunerii la bancă a sumelor colectate, a nerespectării contractului cadru de împrumut, a modificării procentelor inițiale de dobândă fără transmiterea de noi fișe a creditului au apărut situații în care persoane care știau că au achitat integral și la timp sumele din fișa creditului au fost încunoștințate că mai au datorii la bancă.

Cercetând contractele de împrumut ale băncii încheiate cu persoanele fizice prin intermediul SC T.P. SRL, împreună cu anexele la contracte, fișa de calcul a creditelor, facturile proforma, adeverințele de salariat ale împrumutaților și giranților, expertul a concluzionat:

Cu privire la obiectivul nr. 1, în sensul care este volumul total al împrumuturilor acordate de Banca Internațională a Religiilor persoanelor încadrate sau figurând ca încadrate la U.M. X București în vederea achiziționării de bunuri prin SC T.P. SRL și separat persoanelor încadrate la U.M. Y Ploiești, expertul a concluzionat că volumul total al împrumuturilor acordate de Banca Internațională a Religiilor persoanelor încadrate sau figurând ca încadrate la U.M. X București pentru achiziționarea de bunuri este de 73.134,13 RON, iar pentru persoanele figurând la U.M. Y Ploiești este de 46.639,88 RON.

Cu privire la obiectivul nr. 2, în sensul care este suma restantă la sfârșitul lunii decembrie 1997 la achitarea împrumuturilor expertul a concluzionat că totalul sumelor restante la U.M. X București este de 25.154,98 RON la credit și 22.154,98 RON la dobândă, ambele însumând 47.345,38 RON, iar totalul sumelor restante la U.M. Y Ploiești este de 25.369,51 RON la credit și 7.664,76 RON la dobândă, ambele însumând 33.034,27 RON.

Prima instanță a precizat că restanțele au fost calculate fixându-se limita la nivelul lunii decembrie, deoarece atunci s-a început urmărirea penală în cauză și activitatea de colectare a restanțelor a încetat.

Cu privire la obiectivul nr. 3, în sensul care sunt sumele totale separat colectate de I.I., C.L. și reprezentanții băncii pe seama împrumutului și care sunt sumele depuse de I.I. și C.L. la bancă, expertul a concluzionat că suma colectată de inculpatul I.I. pe seama împrumuturilor este de 71.435,30 RON, iar suma colectată de inculpatul C.L. pe seama împrumuturilor este de 60.497,74 RON.

Separarea pe rate de credit și dobânzi nu a putut fi făcută de expert din lipsa documentației.

Suma depusă de I.I. la bancă inclusiv după 26 februarie 1996 se ridică la valoarea de 78.266,95 RON.

Suma depusă de C.L. la bancă se ridică la valoarea de 40.949,52 RON.

Referitor la acest obiectiv expertul a mai făcut următoarele constatări: C.L. a depus la bancă sumele în principal pe baza borderourilor întocmite în două exemplare, în contul central al U.M. Y Ploiești (de unde acestea au fost descărcate pe beneficiari de către personalul Băncii Internaționale a Religiilor pentru toată perioada pentru care a colectat. Acest fapt rezultă din baza de date pusă la dispoziția expertului de reprezentanții Băncii Internațională a Religiilor.

În ce-l privește pe inculpatul I.I. acesta a început prin a depune sumele pe bază de borderou, direct în contul curent al persoanei împrumutate primind foaie de vărsământ pe numele persoanei împrumutate. După 26 februarie 1996 s-a trecut la depunerea sumei colectate în contul curent („colector”) al lui I.I. împreună cu borderourile întocmite de acesta pentru repartizare imediat ce era posibil de către personalul băncii, aceștia urmând să vireze sumele în baza destinației din borderouri în conturile curente ale împrumutaților.

Expertul a reținut că procedând astfel, banca mai percepea un comision de operare, iar pe de altă parte a ajuns la concluzia că banca nu a urmat un protocol unic pentru încasarea sumelor pe care era în drept să le primească de la împrumutați în baza contractelor.

Cu privire la obiectivul 4, în sensul dacă ratele creditelor, dobânzilor și penalitățile au fost corect calculate, comunicate și încasate de bancă aritmetic și din punct de vedere al normelor bancare, expertul a concluzionat că ratele creditelor au fost corect calculate, comunicate și încasate ca și dobânzile inițiale.

S-a făcut observația că dobânzile cu procente diferite față de cele trecute în contractele semnate de împrumutați nu au fost comunicate de bancă, deși exista această obligație înscrisă în art. 7 al contractului cadru: „Banca va anunța în scris pe împrumutat despre majorarea dobânzii și data de la care aceasta se aplică”.

S-a mai concluzionat că penalitățile nu au fost comunicate de bancă clienților și nu au fost corect calculate din punct de vedere al normelor bancare, fiind aplicate la suma restantă (formată din credit și dobândă) iar pe de altă parte procentul penalizator nu s-a aplicat la dobânda contractului singura cunoscută de împrumutați. Concomitent expertul observă că banca nu a precizat după ce algoritm contabil a făcut calculele aritmetice.

Cu privire la obiectivul nr. 5 în sensul dacă banca a făcut notificări către contractanții împrumuturilor cu privire la schimbarea procentelor ratelor dobânzilor și dacă a făcut notificări cu privire la nivelul restanțelor celor care figurau cu astfel de situații, expertul a concluzionat că banca nu a făcut notificări către contractanții împrumuturilor cu privire la schimbarea procentelor ratelor dobânzilor.

Cu privire la nivelul restanțelor celor care figurau cu astfel de situații, banca a făcut câteva notificări pentru aproximativ 2% din restanțieri.

Aceasta nu este o simplă constatare a expertului, întrucât potrivit observației din raport chiar d-nul consilier al Băncii Internaționale a Religiilor i-a comunicat că banca n-a făcut notificări nici pentru schimbarea procentelor dobânzilor și nici cu privire la nivelul restanțelor.

Cu privire la obiectivul nr. 6, în sensul dacă există notificări adresate de bancă SC T.P. SRL în realizarea obligațiilor asumate de acesta în baza pct. 8 din Convenția din 1995 cu privire la plata către bancă a sumelor, reprezentând împrumuturi și/sau dobânzi restante nerambursate, expertul a concluzionat că Banca Internațională a Religiilor nu a adresat nicio notificare SC T.P. SRL în realizarea obligațiilor asumate de aceasta din urmă în baza art. 8 din Convenție cu privire la plata către bancă a sumelor reprezentând împrumuturi sau dobânzi restante.

Cu privire la obiectivul nr. 7, în sensul care sunt persoanele împrumutate ce figurează a nu fi restituit nimic din valoarea împrumutului în vederea cumpărării de bunuri și care este suma totală a acestor eventuale împrumuturi cu privire la care nu există dovezi că n-au început a fi achitate, expertul a concluzionat că nu există persoane împrumutate care să figureze a nu fi restituit nimic din valoarea împrumuturilor luate în vederea cumpărării de bunuri.

Cu privire la obiectivul nr. 8, în sensul dacă la calculul pagubei stabilite în cursul urmăririi penale dobânzile considerate neplătite au fost capitalizate de bancă în sensul că la acestea s-au calculat noi dobânzi, expertul a concluzionat că la calculul pagubei stabilite în cursul urmăririi penale dobânzile considerate neplătite au fost capitalizate de bancă în sensul că la acestea s-au calculat noi dobânzi, concluzie ce se regăsește și în răspunsul la obiectivul nr. 4.

Cu privire la obiectivul nr. 9, în sensul dacă între bancă și persoanele debitoare sau bancă și persoanele care au colectat ratele la împrumut s-a încheiat în scris un act referitor la a 13-a rată, expertul a concluzionat că nu s-a încheiat în scris un act referitor la a 13-a rată nici între bancă și împrumutați, nici între bancă și persoanele care au colectat ratele.

În detalierea răspunsului la acest obiectiv prima instanță a constatat că expertul a precizat: „Toate valorile restituite în 13 rate, verificate de expert, stingeau suma din scadențarul de 12 rate, deci nu au fost încasate sume în plus, ci doar reîmpărțite sumele împrumutate în 13 rate egale”, afirmația expertului fiind dovedită cu exemplu.

Cu privire la obiectivul nr. 10, în sensul dacă pentru perioada 1 decembrie 1995-31 ianuarie 1996 în portofoliu Băncii Internaționale a Religiilor au existat contracte de credit cu persoane din cele două unități militare, care este valoarea lor și dacă sunt debite nerecuperate decurgând din acestea, expertul a concluzionat că în perioada 1 decembrie 1995-31 ianuarie 1996 în portofoliu Băncii Internaționale a Religiilor au existat contracte de credit cu persoane din cele două unități militare. Valoarea lor este de 18.850,64 RON. Debitele nerecuperate decurgând din acestea sunt: credit restant în sumă de 997,05 RON și dobânda restantă în sumă de 2.253,30 RON.

Cu privire la obiectivul nr. 11, în sensul dacă la calculul pagubei reținute la urmărirea penală ca fiind cauzată Băncii Internaționale a Religiilor s-au însumat și penalități sau dobânzi determinate de trecerea timpului după decembrie 1997 când au început cercetările în cauză, expertul a concluzionat că la calculul pagubei reținute la urmărirea penală ca fiind cauzată Băncii Internaționale a Religiilor s-au însumat și penalitățile sau dobânzile determinate de trecerea timpului după decembrie 1997 când a început cercetarea penală.

Cu privire la obiectivul nr. 12, în sensul dacă D.V.E. a ridicat de la SC T.P. SRL sume de bani reprezentând dividende sau alte venituri după 9 ianuarie 1996, expertul a concluzionat: că acesta, în baza drepturilor conferite de deținerea a 15 părți sociale, a ridicat la 22 ianuarie 1996 de la SC T.P. SRL dividende nete în valoare de 701,72 RON adică 7.017.220 ROL, fiind singurele venituri obținute de la societăți după 9 ianuarie 1996.

Examinând concluziile raportului de expertiză și analizele expertului în cadrul obiectivelor stabilite, prima instanță a constatat că activitatea de creditare pentru persoanele din cele două unități militare sau figurând că fac parte din acestea s-a efectuat în afara normelor bancare în materia încheierii contractelor de împrumut, că nu există persoane împrumutate care să figureze a nu fi restituit nimic din valoarea împrumuturilor contractate în vederea cumpărării de bunuri, că nu s-a dovedit în niciun mod că inculpații și-ar fi însușit din sumele împrumutaților, precum și faptul că banca a fost interesată să încheie cât mai multe contracte de credit, fiindu-i indiferent din ce unitate făceau parte împrumutații.

De altfel, banca n-a acționat în mod legal, pe cale civilă, pentru a recupera debitele restante nici de la persoanele care cu adevărat făceau parte din aceste unități. Nu există dovezi că inculpații și-au însușit sumele restante în cea mai mare parte cauza pagubei fiind chiar procedeul de concepere a activității de creditare de către persoanele cu atribuții de decizie în bancă și de celelalte persoane ce făceau parte din personalul băncii cu sarcini reglementate de norme specifice în domeniul întocmirii, încheierii și derulării contractelor de credit.

În raport cu starea de fapt ce a rezultat din probele administrate, prima instanță a reținut că:

Faptele inculpatului gen.(r) M.T.N. cu privire la care rechizitoriul reține că „în perioada decembrie 1995-decembrie 1996 a pus la dispoziția inc. lt.col(r) I.I., ștampila din dotarea cabinetului său, iar acesta din urmă a aplicat-o pe mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente” cu consecința păgubirii Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B., nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.

Cu privire la inculpat nu există nicio probă că a desfășurat acțiuni de inducere în eroare a băncii cu prilejul încheierii sau executării contractelor de împrumut ale băncii cu persoanele fizice.

Din probele dosarului a rezultat că inculpatul gen(r) M.T.N. a avut cunoștință despre împrejurarea că în unitate se demarase activitatea de creditare a salariaților și că generalul S.I.A. fusese de acord cu aceasta chiar dacă nu a semnat Convenția cu Banca Internațională a Religiilor .

A acceptat ca ștampila unității aflată în custodia inculpatului P.C. să fie aplicată pe actele necesare încheierii contractelor. Chiar inculpatul recunoaște aceasta în finalul declarațiilor sale, conștient că acțiunea sa se afla în afara cadrului regulamentar.

În cauză nu există niciun element de fapt din care să rezulte că inculpatul a ajutat efectiv pe ceilalți inculpați la întocmirea contractelor de credit. Acțiunea sa de a pune la dispoziție parafa unității este fără relevanță în ce privește infracțiunea de înșelăciune. Fiind străin de modul în care s-a derulat activitatea băncii, nu este probat în niciun fel că inculpatul a acționat cu intenția de a induce banca în eroare în scopul realizării unui fals material injust pentru el sau pentru alții.

Prima instanță a reținut că fapta sa prezintă relevanța unei condiții care a favorizat producerea unui prejudiciu băncii, respectiv o faptă de natură să atragă exclusiv răspunderea civilă.

Faptele inculpatului lt.col.(r) I.I. cu privire la care rechizitoriul reține că „în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B., căreia i-a produs un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL și care, în sensul săvârșirii acestor fapte penale a determinat în același timp mai mulți salariați din cadrul unității bancare să-i delege „de facto" pentru a încheia mai multe sute contracte de împrumut cu persoane fizice și să colecteze de la acestea ratele lunare” nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.

Inculpatul I.I. a semnat Convenția din 28 decembrie 1995 cu Banca Internațională a Religiilor care avea ca obiect creditarea persoanelor fizice salariate ale U.M. X București, prima instanță reținând că această convenție a fost semnată în nume propriu și că este dovedit că a existat acceptul comandantului unității gen. S.I.A., care a cunoscut că în unitate se desfășoară activități comerciale.

Pe de altă parte, persoanele din conducerea băncii care au semnat Convenția au cunoscut împrejurările în care inculpatul semna acest act. S-a stabilit, prin probe, inclusiv prin expertiza contabilă că întocmirea contractelor de împrumut ,încheierea și executarea defectuoasă a acestora s-a făcut cu încălcarea normelor bancare prin voința expresă a personalului băncii, inclusiv a celor din conducere, în sarcina cărora urmărirea penală a reținut că au comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. în formă continuată și în condițiile art. 75 lit. a) C. pen.

Raportul de expertiză consemnează că deficitul înregistrat de bancă în urma creditării militarilor a apărut pe fondul încălcării Normelor Bancare și a Circularelor Interne ale Băncii Internaționale a Religiilor în condițiile creșterii rapide a numărului de contracte, dispersia mare în teritoriu a persoanelor împrumutate, inexistența unui protocol al colectării și depunerii în bancă a sumelor colectate, a nerespectării contractului cadru de împrumut, a modificării procentelor inițiale de dobândă fără transmiterea de noi fișe ale creditului.

S-a stabilit prin obiectivele expertizei că banca nu a făcut comunicări cu privire la dobânzile cu procente diferite față de cele trecute în contractele semnate de părți, deși exista această obligație prescrisă de art. 7 al contractului cadru. Penalitățile nu au fost comunicate de bancă clienților și nu au fost corect calculate din punct de vedere al normelor bancare. Banca nu a făcut notificări către clienți cu privire la restanțe, nu a adresat nicio notificare SC T.P. SRL în realizarea obligațiilor asumate de aceasta din urmă în baza pct. 8 din Convenția din 1995 cu privire la plata către bancă a sumelor reprezentând împrumuturi și dobânzi restante.

Toate acestea constituie motive care au cauzat producerea de prejudiciu în patrimoniul băncii în relația de afaceri ce face obiectul prezentei cauze.

Prima instanță a reținut că, întrucât nu există persoane împrumutate care să figureze a nu fi restituit nimic din valoarea împrumuturilor luate în vederea cumpărării de bunuri (răspunsul la obiectivul 7 al expertizei), aceasta demonstrează că inculpații I.I. și C.L. care au fost împuterniciți de bancă să întocmească contractele în numele băncii au evidențiat în aceste acte persoanele contractante fie ele din interiorul sau din afara celor două unități militare (U.M. X București și U.M. Y Ploiești). Prin urmare apare absurd ca înregistrând relația acestor persoane cu banca să-și însușească din sumele colectate de la acestea.

Deși inculpații au făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului în contractele cadru, în sensul că au consemnat neadevărat că unii contractanți făceau parte din cele două unități , acest lucru fiind neadevărat, aceștia făcând parte din alte unități, unii în afara Ministerului Apărării Naționale, persoanele respective și-au plătit din ratele la credit și dobânzi. Prin urmare contractele încheiate și adeverințele de salariu eliberate chiar prin consemnarea unor date neadevărate cu privire la apartenența reală la o anumită unitate nu au avut un caracter ocult, banca având posibilitatea să notifice sau să recupereze datoriile. În același sens sunt și contractele încheiate pe numele unor persoane care au consimțit să încheie contracte de achiziții de bunuri, având ca beneficiari alte persoane din afara unității.

Aceste situații nu sunt de natură să susțină afirmația din actul de sesizare, în sensul că prin aceasta banca a fost indusă în eroare, iar acțiunea de inducere în eroare a fost îndreptată împotriva băncii în scopul realizării unui folos material injust pentru sine sau pentru altul.

Prima instanță a reținut că nu există probe din care să rezulte că inculpatul I.I. sau C.L., acuzat în aceiași termeni ar fi urmărit prin manopere amăgitoare față de bancă să realizeze foloase materiale prin însușirea banilor din patrimoniul băncii în mod injust.

Deși actul de sesizare a reținut că și practica încasării celei de-a 13 rate în cursul anului, pentru restituirea împrumuturilor, creată de inculpații I.I. și C.L. ar demonstra o manoperă ocultă de inducere în eroare a băncii în scopul obținerii unor foloase injuste de către aceștia, raportul de expertiză în răspunsul de la obiectivul 9 al expertizei a stabilit că într-adevăr între bancă și împrumutați sau între bancă și inculpații care au colectat ratele, I.I. și C.L., nu s-a încheiat un act referitor la a 13-a rată. Expertul consemnează însă în detalierea răspunsului din raport că „Toate valorile restituite în 13 rate și care au fost verificate de expert, stingeau suma din scadențarul de 12 rate, deci nu au fost încasate sume în plus, ci doar reîmpărțite sumele împrumutate în 13 rate egale”.

Așa fiind inițiativa inculpaților de a împărți în 13 rate în loc de 12 restituirea împrumuturilor, inițiativă care, de altfel a avut acordul împrumutaților nu poate fi interpretată ca o faptă mincinoasă, ca o manoperă de inducere în eroare a băncii.

Prima instanță a reținut că banca a externalizat în mod nepermis de normele bancare, servicii esențiale în activitatea băncii, respectiv întocmirea, încheierea și executarea contractelor de credit cu clienții, banca fiind singura care prin suportul de suprastructură propriu, personal specializat și evidențe instituționalizate putea să efectueze astfel de acte, în măsură să conducă la rezultate concrete și pozitive în domeniu.

Transferul acestei activități prin decizia conducerii băncii, către inculpații I.I. și C.L. reprezintă o renunțare conștientă la aplicarea normelor legale în materie și nu o manoperă ocultă de inducere în eroare din partea inculpatului I.I., respectiv a lui C.L.

Așa cum s-a arătat, prejudiciul suferit de bancă este rezultatul acțiunilor ilegale, abuzive ale băncii (cum de altfel reține și rechizitoriul) conjugate cu neputința inculpaților de a ține sub control executarea contractelor.

Prin urmare, s-a concluzionat că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune nici cu privire la faptele inculpaților I.I.

Prima instanță a reținut că angajarea liber consimțită a inculpatului I.I. în acest tip de activități, fără o pregătire profesională în materie, fără mijloace specifice unei bănci, are însă relevanța unei contribuții la producerea prejudiciului, astfel că potrivit normelor legale de drept civil trebuie să răspundă pentru partea de prejudiciu cauzată în solidar cu ceilalți coparticipanți.

Faptele inculpatului C.L., cu privire la care rechizitoriul reține că „în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât și Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de 498.393.950 ROL și care, în sensul săvârșirii acestor fapte penale a determinat în același timp mai mulți salariați din cadrul băncii să-l delege „de facto” pentru a încheia mai multe sute de contracte de împrumut cu persoane fizice să-și colecteze de la acestea ratele lunare” nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.

Față de inculpatul C.L. sunt în întregime valabile argumentele expuse în legătură cu faptele inculpatului I.I.

Rezumând faptele acestui inculpat pe care le-a încadrat în drept, în infracțiunile fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, instigare la abuz în serviciu și înșelăciune, actul de sesizare reține că acesta a determinat în același timp mai mulți salariați din cadrul băncii să-l delege pentru a încheia mai multe sute de contracte de împrumut și să colecteze de la persoanele împrumutate ratele lunare.

Prima instanță a constatat, pe de o parte că în cauză nu există elemente de fapt care să susțină că inculpatul a determinat, a instigat în sensul dreptului penal pe salariații din conducerea băncii să-l delege „de facto” la întocmirea contractelor, iar, pe de altă parte a rezultat că cei din conducerea băncii l-au delegat de drept („de jure”) atât pe C.L., cât și pe I.I. să întocmească contractele și să colecteze ratele, considerând legal acest fapt în considerarea convențiilor cu banca; acest procedeu este în afara normelor și reglementărilor bancare, așa cum s-a motivat.

Faptele inculpatului însă nu reprezintă o inducere în eroare a conducerii băncii, o determinare amăgitoare exercitată asupra acesteia pentru a încheia și executa contracte păgubitoare pentru a obține foloase materiale injuste.

Acțiunile reprezentanților legali ai băncii sunt conștiente, exercitate din dorința de a capta cât mai mulți clienți și a „fluidiza activitatea de creditare, evident în dauna legalității și a siguranței bancare.

Faptele inculpaților pot căpăta semnificația infracțiunilor de fals în ce privește înscrierea în contracte sau adeverințele de salarizare a unor date neadevărate.

Falsurile în sine nu reprezintă însă o inducere în eroare a băncii care a cunoscut realitatea faptelor și în orice caz i-a fost indiferentă . Aceste falsuri nu reprezintă o cauză în producerea rezultatului păgubitor în accepțiunea dispozițiilor art. 215 C. pen., astfel că nu e realizată latura obiectivă a infracțiunii în ce privește legătura de cauzalitate.

Persoanele din conducerea băncii care au inițiat procedeul de întocmirea contractelor prin inculpații interpuși între bancă și împrumutați au fost cercetate pentru infracțiuni de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., față de acestea dispunându-se încetarea urmăririi penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.

Infracțiunea de abuz în serviciu se comite cu intenție și este o infracțiune de rezultat, în cauză având ca efect păgubirea băncii.

Așa cum sunt descrise faptele inculpaților din cauză trimiși în judecată, acestea apar mai degrabă un ajutor dat celor care au comis abuzul în serviciu, ca o contribuție la săvârșirea abuzului și a rezultatului acestuia, deci ca o participație penală la această infracțiune.

Prin urmare și din această perspectivă, construcția juridică din rechizitoriu referitoare la încadrarea juridică dată faptelor inculpatului C.L. și a celorlalți inculpați având calitatea de militari este defectuoasă, nerezonabilă.

Ca și în cazul inculpatului I.I., faptele inculpatului C.L. de a se angaja în activități specifice bancare, fără a avea competența legală și profesională, contribuind astfel la prejudicierea băncii alături de personalul bancar și ceilalți coinculpați se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 998 și urm. C. civ. pentru care trebuie să răspundă în raport cu propria contribuție la nașterea prejudiciului.

Faptele inculpatului U.D., cu privire la care rechizitoriul reține că „în perioada decembrie 1996-1997 fiind șef de cabinet al comandantului U.M. Y Ploiești, având în păstrare ștampila comandantului, la două date separate și în baza a două rezoluții infracționale separate a primit de la inculpatul mr.(r) C.L. suma de 200.000 ROL pentru a aplica ștampila unității militare pe mai multe contracte de împrumut cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului București, și adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară atestând și atribuind astfel un presupus caracter oficial conținutului neadevărat al acelor acte și totodată aplicând aceste ștampile pe presupuse semnături ale comandantului despre care știa că sunt falsificate, fapte prin care s-a contribuit la inducerea în eroare a titularilor de contract persoane fizice, precum și Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. care a înregistrat un prejudiciu de peste 129.692.360 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., cum se reține în rechizitoriu, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.

În declarațiile de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească inculpatul mr.(r) U.D. a recunoscut că a deținut ștampila unității militare și a aplicat-o pe adeverințele de salariu întocmite de inculpatul C.L., dar nu-și mai aduce aminte dacă a aplicat această ștampilă și pe contractele prezentate de C.L.

Prima instanță a reținut însă că inculpatul a aplicat ștampila și pe contractele cadru de împrumut, întrucât contractele întocmite de inculpatul C.L. sunt ștampilate cu parafa deținută de el. Or, aceasta se afla în custodia lui.

Simpla parafare de către inculpatul U.D. a actelor ce i-au fost prezentate de C.L. nu întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune.

Nu există probe că inculpatul ar fi fost preocupat de a da ajutor la manipularea conștientă a bunei credințe a conducerii băncii în scopul de a o induce în eroare cu prilejul întocmirii și executării contractelor de credit în scopul de a realiza un folos material injust. Prin urmare în referire la această infracțiune sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prima instanță a apreciat că inculpatul va fi obligat la repararea prejudiciului băncii în proporție cu contribuția lui la cauzarea acestuia în condițiile art. 998 și urm. C. civ.

Prima instanță a apreciat că, în cauză, este dovedit că inculpatul U.D. a dobândit suma de 200.000 ROL echivalentul a 20 RON de la inculpatul C.L., acesta din urmă susținând că „i-a făcut cinste cu bere”.

Inculpatul U.D. a recunoscut la urmărirea penală că a primit în două rânduri câte 100.000 ROL de la C.L. și nu există motive pentru a aprecia că această declarație este nesinceră.

Prima instanță a apreciat că aceste fapte nu prezintă pericolul social al infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. pentru care inculpatul U.D. este trimis în judecată, întrucât prin conținutul lor concret, respectiv valoarea mică a folosului egală cu 20 RON a adus o atingere minimă valorii apărate de lege, fiind lipsită de importanță.

Nu în ultimul rând, prima instanță a constatat că faptele au fost comise în urmă cu 13-14 ani.

Așa fiind în cauză sunt aplicabile prevederile art. 181 C. pen. și art. 91 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (referitor la legea penală mai favorabilă), urmând ca inculpatul să fie achitat în baza art. 10 lit. b1) și să i se aplice o amendă de 20 RON, urmând ca suma de 20 RON primită din infracțiune să fie confiscată conform art. 254 alin. (3) C. pen.

Faptele inculpatului P.C. cu privire la care rechizitoriul reține că „în calitate de fost șef de cabinet al inculpatului M.T.N., având în păstrare ștampila comandantului, în baza aceleiași rezoluții infracționale a aplicat fără drept, în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 acesta ștampilă pe o serie de contracte de împrumut cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. și pe o serie de adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară, cunoscând că acestea conțin date necorespunzătoare realității și că semnătura comandantului este contrafăcută, ajutându-i astfel pe alți inculpați să inducă în eroare mai multe sute de titulari de contract, precum și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. ce a suferit un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL” nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.

Din declarațiile inculpatului M.T.N. comandantul inculpatului P.C. a rezultat că primul a fost de acord ca inculpatul P.C. să ștampileze adeverințele de salariu și contractele întocmite de inculpatul I.I.

Inculpatul P.C. s-a apărat în sensul că nu doar comandantul M.T.N. i-a spus să ștampileze actele necesare împrumutaților în relația cu banca, dar și finanțistul și juristul unității militare ca și șeful resurselor umane.

Inculpatul a mai declarat că nu a avut nicio legătură cu întocmirea contractelor, cu încasarea banilor și depunerea lor la bancă, după cum nu s-a obținut niciun beneficiu de pe urma ștampilării actelor.

Nu este probată împrejurarea că inculpatul aplicând parafa unității pe contractele cadru în alb sau numai pe actele ce atestau alterat realitatea ar fi urmărit să ajute la inducerea în eroare a conducerii băncii cu care nici n-a avut contacte directe.

Nu există elemente de fapt care să demonstreze că inculpatul ar fi acționat în scopul realizării unui folos material injust sau că prin ștampilarea actelor ar fi urmărit să ajute la amăgirea bunei-credințe a reprezentanților băncii. Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele infracțiunii de complicitate la înșelăciune .

Prin urmare, prima instanță a apreciat că faptele inculpatului P.C. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii în forma complicității, urmând ca acesta să răspundă pentru cauzarea prejudiciului cauzat băncii în raport cu contribuția lui, în baza art. 998 și urm. C. civ.

Faptele inculpatului cpt.(r) P.F. cu privire la care actul de sesizare reține că „în perioada 1996-octombrie 1997 în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat singur și împreună cu inc. C.L. mai multe contracte de împrumut cu unitatea bancară și a mai multor adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară din care făcea parte, documente falsificate prin inserarea unor date necorespunzătoare realității și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând astfel în eroare mai multe sute de persoane fizice și creând un prejudiciu cu Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 129.547.705 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., cum se reține în rechizitoriu, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.

Din actele dosarului a rezultat că inculpatul P.F. a fost coleg cu inculpatul C.L., ambii lucrând în același birou al unității militare din Ploiești.

Inculpatul s-a ocupat alături de C.L. de strângerea ratelor lunare ale împrumutului, evidența datorilor fiind ținută de C.L. în două caiete.

Totodată, inculpatul P.F. a depus la casieria băncii sumele încasate de la împrumutați.

Inculpatul s-a apărat în sensul că nu s-a ocupat de întocmirea contractelor de credit cu banca, împrejurarea necontestată de probele administrate. A mai declarat că nu și-a însușit din sumele încasate de la împrumutați.

Prima instanță a reținut că, în cursul procesului nu s-au făcut probe în sens contrar; nu s-a dovedit că situația materială a inculpatului s-a îmbunătățit în urma activităților pentru care a fost trimis în judecată.

Sumele încasate de P.F. de la împrumutați, reprezentând ratele la credit și dobânzile au fost calculate de inculpatul C.L. care nu contestă această împrejurare.

Inculpatul P.F. a mai declarat că banca n-a trimis somații restanțierilor la plata ratelor și dobânzilor.

Pentru aceleași motive ca și în cazul inculpaților I.I. și C.L., activitatea inculpatului P.F. mai redusă decât a celorlalți doi nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Prima instanță a apreciat că, în cauză, nu există probe că inculpatul a încercat prin manopere oculte, amăgitoare, să inducă în eroare buna-credință a reprezentanților băncii în procesul de creditare a persoanelor fizice, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul foloase materiale injuste, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul urmând să răspundă civil pentru contribuția efectivă la prejudicierea băncii în baza art. 998 și urm. C. civ.

Faptele inculpatului lt.col.(r) M.V. cu privire la care rechizitoriul reține că „în calitate de șef Serviciu Financiar al U.M. Y Ploiești, în perioada 1996-decembrie 1996 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale a inserat date necorespunzătoare realității în mai multe adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea din care făcea parte, contrafăcând și o serie de semnături ale comandantului unității pe aceste documente ce făceau parte integrantă din mai multe contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B., ajutând astfel celelalte persoane implicate să inducă în eroare mai multe persoane fizice titulare de contract de împrumut, precum și unitatea bancară ce a suferit un prejudiciu penal de 118.026.980 ROL” nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii.

Inculpatul a fost șeful Biroului Financiar din U.M. Y Ploiești a semnat din partea unității Convenția cu banca împreună cu comandantul B.G.A., ambii obligându-se prin convenție că vor reține pe statele de plată și vor vira ratele de împrumut din salariile cumpărătorilor, militarii din unitățile militare.

Inculpatul s-a apărat în sensul că acesta Convenție n-a fost respectată, întrucât banca nu a trimis nicio situație pentru reținerea și virarea sumelor de bani ce urmau a fi desfășurate pe persoane.

Această situație a fost confirmată de concluziile raportului de expertiză și de reprezentanții Băncii Internaționale a Religiilor, așa cum s-a arătat în ședința publică din 26 martie 2009 care au precizat că banca n-a intrat în relații directe cu persoanele creditate, personalul băncii operând în evidența fiecărui debitor sumele încasate prin intermediul împuterniciților.

Inculpatul a mai susținut că prin contabilul S. de la SC T.P. SRL a încercat să obțină de la bancă fișele de credit ale împrumutaților.

Așa cum s-a arătat de chiar reprezentanții părții civile acest lucru nu s-a întâmplat.

Nu s-a dovedit că inculpatul a obținut foloase materiale din activitatea pentru care este trimis în judecată.

Prima instanță a reținut că, în cauză, nu este dovedită în niciun fel intenția de a ajuta la fraudarea băncii din partea inculpatului, astfel că, precum în situația celorlalți inculpați militari nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiune, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul urmând să răspundă pentru contribuția la producerea prejudiciului în raport cu dispozițiile art. 998 și urm. C. civ. pentru fapte de natură civilă cauzatoare de prejudiciu.

Faptele inculpatului N.M. cu privire la care rechizitoriul reține că „în calitate de administrator al SC T.P. SRL București în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat în mod repetat evidențele contabile ale societății comerciale prin încheierea unor state de plată fictive și care a semnat și ștampilat o serie de facturi ce conțineau date necorespunzătoare realității și care tot în baza unei rezoluții infracționale unice a determinat mai mulți salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite, contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpați din aceiași cauză, să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condițiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii.

Inculpatul a fost administratorul SC T.P. SRL prin care erau achiziționate bunurile electrocasnice sau electronice de la firma SC D.E.R. SRL și comercializate către persoane fizice, în cauză către militari, cu finanțare prin creditare de către Banca Internațională a Religiilor.

Rechizitoriul a reținut că inculpatul N.M. a falsificat evidența contabilă din SC T.P. SRL prin întocmirea de state de plată fictive pe seama mai multor persoane cu privire la care s-ar fi stabilit că n-au prestat în realitate servicii în folosul societății și că nu existau contracte de colaborare cu acestea, iar suma totală de 2.331.450 ROL din statele de plată fictive a fost dată inculpatului I.I., care a livrat-o în folosul societății în modalitatea arătată în precedent.

Prima instanță a reținut că această parte a rechizitoriului care privește faptele inculpatului N.M. se referă la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care prin actul de sesizare s-a încetat urmărirea penală ca urmare a prescripției.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că aceste fapte n-au o legătură relevantă în ce privește relația de afaceri cu banca pentru care rechizitoriul reține în sarcina inculpatului complicitate la infracțiunea de înșelăciune.

S-a mai dispus prin rechizitoriu încetarea urmăririi penale urmare prescripției pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., constând în determinarea mai multor salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind la crearea prejudiciului de 1.415.200.960 ROL.

S-a reținut că faptele inculpatului care stau sub încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care s-a constatat prescripția, realizează însă și conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de complicitate în convenții.

Prima instanță a constatat că faptele, astfel cum sunt reținute în rechizitoriu sunt confirmate de probe, inclusiv de cele administrate la cercetarea judecătorească.

Între SC T.P. SRL și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. s-a încheiat Convenția din 1995 pe larg descrisă mai sus.

Inculpatul a recunoscut faptele descrise și a precizat că formularele de contract ale băncii cu persoanele împrumutate ajungeau la împuterniciții, inculpați în cauză, prin intermediul său odată cu facturile proforme emise de societatea comercială pe care o administra.

Declarația inculpatului a relevat aceeași lipsă de interes a conducerii băncii pentru modalitatea de întocmire a contractelor cu persoanele fizice ca și celelalte probe examinate.

A rezultat că banca era preocupată exclusiv de încheierea unui număr cât mai mare de contracte de împrumut și în niciun mod de întocmirea și executarea contractelor, pe care le-a lăsat în seama societății comerciale și a împuterniciților-inculpați din unitățile militare.

Rechizitoriul a reținut ca o contribuție esențială la comiterea infracțiunii de înșelăciune ștampilarea contractelor în mod nelegal cu ștampila unității militare împotriva regulamentelor acesteia.

Or, din declarațiile inculpatului N.M. a rezultat că la începutul activității banca nici nu pretindea ștampilarea contractelor.

Inculpatul a confirmat situația rezultată din cercetarea judecătorească potrivit cu care banca s-a dezinteresat total să ceară SC T.P. SRL să plătească restanțele la plata creditelor potrivit convenției dintre cele două.

Din interpretarea prevederilor dispozițiilor legale referitoare la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. a rezultat că faptele inculpatului N.M. nu realizează cerințele prevăzute de lege așa cum au fost analizate mai sus în analiza elementelor constitutive ale acestei infracțiuni în forma complicității.

Nu există niciun ajutor dat unor autori la această infracțiune pentru că așa cum s-a arătat nici în privința celor trimiși în judecată pentru coautorat la înșelăciune nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Așa fiind și în cazul inculpatului N.M. răspunderea se va limita la sfera dreptului civil în baza dispozițiilor art. 998 și urm. C. civ. și în legătură cu contribuția adusă la întinderea prejudiciului.

Faptele inculpatului D.V.E. cu privire la care rechizitoriul reține că: „în perioada 1995-1997 în baza unei rezoluții infracționale unice a determinat mai mulți salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite, contribuind prin faptele sale la ajutarea altor inculpați din cauză să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut, în condițiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Faptele și calitatea inculpatului, astfel cum rezultă din probe au fost arătate în cuprinsul expunerii.

La data derulării afacerii, legea bancară nu reglementa conflictul de interese, iar în C. pen. nu fusese introdusă infracțiunea prevăzută de art. 2531 C. pen.

Modul în care a acționat inculpatul - asistent, consilier al Băncii Internaționale a Religiilor, dar și acționar la SC T.P. SRL, conduc la concluzia că acesta a urmărit, pe de o parte, să sporească profitul băncii prin încheierea cât mai multor contracte de împrumut purtătoare de dobânzi care i-ar fi consolidat poziția în bancă și i-ar fi putut crește veniturile, iar, pe de altă parte, creșterea vânzărilor efectuate de SC T.P. SRL la care era acționar în scopul de a-i spori valoarea dividendelor.

În realitate din concluziile raportului expertizei contabile realizate în cauză a rezultat că inculpatul D.V.E. a obținut din contractele derulate cu banca dividente în valoare de 7.017.220 ROL (701,72 RON).

În declarația inculpatului, inculpatul a arătat că Sucursala Municipiului B. trebuia să comunice debitorilor orice modificare la contractul inițial, inclusiv cele referitoare la dobânzi, ceea ce nu s-a întâmplat.

A mai arătat că normele bancare nu permiteau ca alte persoane decât cele specializate și încadrate în bancă să întocmească, să încheie și să deruleze contracte bancare cu clienții.

A susținut că personal n-a avut cunoștință că Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor a procedat împotriva acestor reguli.

Prima instanță a constatat că inculpatul D.V.E. a fost urmărit penal pentru complicitate la înșelăciune și pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., răspunderea penală fiind prescrisă pentru aceasta din urmă.

Din modul în care sunt rezumate faptele și din raportarea la dispozițiile legale se înțelege că aceleași fapte realizează concomitent conținutul constitutiv al celor două infracțiuni.

Prima instanță nu a negat posibilitatea realizării pluralității de infracțiuni în forma concursului ideal prevăzută de art. 33 lit. b) C. pen.

De asemenea, prima instanță a constatat că acțiunile inculpatului sunt redate în actul de sesizare ca două infracțiuni de rezultat, pagubă în valoare de 1.415.200.960 ROL.

Or, având aceeași urmare imediată, același element material și aceeași legătură de cauzalitate infracțiunile nu pot să coexiste individual și distinct, o astfel de abordare fiind redundantă și nerezonabilă.

Prima instanță a apreciat că inculpatul n-a exercitat activități oculte, amăgitoare în raporturile cu banca pentru a-i crea o reprezentare falsă asupra realității.

Conducerea Sucursalei Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor, reprezentantă a acestei persoane juridice a luat deciziile legate de operațiunile ce fac obiectul cauzei în cunoștință de cauză și nu ca urmare a unei activități de inducere în eroare, astfel încât, și cu privire la acest inculpat s-au aplicat prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul urmând să răspundă pentru prejudiciu ca și ceilalți inculpați față de contribuția lui la rezultat și în sfera dreptului civil.

Urmărind contractele desfășurate în rechizitoriu, văzând și anexele la raportul de expertiză împreună cu calculele prejudiciului pentru fiecare inculpat în parte și față de contribuția fiecăruia la rezultatul păgubitor, prima instanță a însumat ratele restante la împrumut separat de ratele restante la dobânzi.

În urma acestor calcule a rezultat cuantumul despăgubirilor pe care inculpații au fost obligați să le plătească.

În legătură cu cererile de despăgubiri a persoanelor fizice împrumutate care s-au constituit părți civile, acestea au fost respinse, întrucât aceste persoane nu au înregistrat o pagubă efectivă și exigibilă.

Neplata ratelor la împrumut și dobânzi a fost contabilizată, atât în actul de sesizare, cât și în concluziile expertizei și luate în considerare de prima instanță, ca prejudiciu în patrimoniu băncii.

Față de aceste considerente în temeiul art. 345 alin. (3) teza I C. proc. pen. și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prima instanță i-a achitat pe inculpați pentru infracțiunea de înșelăciune în forma autoratului sau complicității, iar pe inculpatul U.D. prin aplicarea art. 10 lit. b1) C. proc. pen. și art. 181 C. pen. și pentru infracțiunea de luare de mită.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. și art. 998 C. civ., prima instanță i-a obligat, în solidar, pe inculpați la despăgubiri către partea civilă conform dispozitivului.

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de despăgubiri formulate de părțile civile, iar inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția judiciară penală, inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. și N.M. și expertul B.M.A.

Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorilor aleși ai recurenților inculpați și ultimul cuvânt al recurenților inculpați au fost consemnate, pe larg, în încheierea din data de 29 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 6863/1/2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția judiciară penală, a susținut, în esență, potrivit motivelor de recurs, depus în scris la dosar și concluziilor orale ale reprezentantului Ministerului Public că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât:

1. Prima instanță a dat o greșită încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpatul D.V.E., reținând infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. în loc de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.;

2. Prima instanță a dat o greșită încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. și N.M., în cazul infracțiunii de înșelăciune, prin nereținerea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;

3. Prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate în cursul procesului penal, respectiv asupra declarațiilor părților vătămate și a părților civile și nici nu a dispus audierea acestora în cursul cercetării judecătorești;

4. Hotărârea primei instanțe nu cuprinde temeiurile de fapt ale soluției pronunțate;

5. Prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpaților M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. și N.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și complicitate la această infracțiune;

6. Prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului U.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită;

Față de motivele de recurs invocate, s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Recurentul intimat inculpat M.T.N., prin apărătorul său ales, a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, recursul său privind latura civilă și fiind întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

A arătat că pretinsul prejudiciu determinat de aplicarea dobânzii legale la perioada de întârziere, nu are un temei legal, iar calculele realizate potrivit expertizei au neglijat faptul că banca nu și-a pus în întârziere debitorii nici pentru emiterea somațiilor prevăzute în contractul de credit și nici nu a formulat cerere în judecată conform dispozițiilor art. 1088 alin. (2) C. civ.

În consecință, a solicitat exonerarea de la plata despăgubirilor.

Recurentul intimat inculpat D.V.E., prin apărătorul său ales, a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a dat o greșită încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpat, reținând infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., în loc de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

A invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen. și a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul intimat inculpat I.I., prin apărătorul său ales, a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, recursul său privind latura civilă și fiind întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

A arătat că, la dosar, există dovezi care atestă faptul că inculpatul a achitat întreaga sumă, pe care a justificat-o cu chitanțe, iar banca a primit o sumă mai mare decât contravaloarea obligațiilor restante ale inculpatului, așa cum rezultă și din raportul de expertiză contabilă efectuat cu ocazia judecării cauzei în fond, astfel încât apreciază că obligarea inculpatului la plata dobânzilor la zi este nelegală și netemeinică.

A solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate sub aspectul sus menționat, neputând fi reținute în cauză dispozițiile art. 998 C. civ.

Recurentul intimat inculpat C.L., prin apărător ales, a susținut, în esență, potrivit motivelor de recurs, concluziilor scrise și concluziilor orale ale apărătorului acestuia, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, recursul său privind latura civilă și fiind întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

A arătat că recurentul inculpat poate răspunde cel mult pentru diferența dintre suma efectiv încasată de la titularii de credite, încadrați sau care figurau la U.M. Y Ploiești și suma depusă la bancă.

În concluzie, a apreciat că, în cauză, în ceea ce îl privește pe recurentul inculpat C.L. nu există prejudiciu creat de către acesta și a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurentul intimat inculpat N.M., prin apărătorul său ales, a susținut, în esență, potrivit motivelor de recurs, concluziilor scrise și concluziilor orale ale apărătorului acestuia că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât inculpatul nu a săvârșit fapte de înșelăciune, practic faptele de înșelăciune în convenții neexistând și ca atare, s-ar impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, atât pe latura obiectivă, cât și pe cea subiectivă.

Referitor la obligarea în solidar a inculpatului la plata despăgubirilor civile a inculpaților, a arătat că din întreg materialul probator, vinovați exclusiv de producerea prejudiciului sunt doar funcționarii bancari.

A invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 18 C. proc. pen. și a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar pe latură civilă exonerarea de la plata despăgubirilor.

Recurenta expert B.M.A. nu a depus la dosar nici motive de recurs, nici concluzii scrise și nici nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea recursului formulat.

Deși inițial inculpații U.D. și M.V. au declarat recurs, la termenul din data de 19 septembrie 2011, după ce au fost legitimați au precizat că, nu ei au formulat recursurile, ci apărătorii desemnați din oficiu și au arătat că nu își însușesc recursurile formulate; în aceste condiții, inculpații U.D. și M.V. au avut doar calitatea de intimați inculpați în prezenta cauză.

Examinând hotărârea atacată, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. este întemeiat numai sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului D.V.E., în dispozițiile art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În ceea ce privesc celelalte critici formulate de parchet, în motivele de recurs, precum și recursurile declarate de inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. și N.M., precum și de expertul B.M.A., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

I. În ceea ce privește critica formulată de parchet privind greșita încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpatul D.V.E., în sensul că a fost reținută infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., în loc de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., Înalta Curte o apreciază ca întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., ”judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței (…)”.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: prin Rechizitoriul din data de 20 decembrie 2006, s-a dispus, între alții, trimiterea în judecată a inculpatului D.V.E. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., reținându-se că în perioada 1995-1997, în baza unei rezoluții infracționale unice a ajutat pe ceilalți inculpați să inducă în eroare mai multe persoane fizice și Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B., prin falsificarea mai multor înscrisuri oficiale, cu ocazia încheierii unor contracte de împrumut, cauzând astfel un prejudiciu de 1.415.200.960 ROL.

Deși prin rechizitoriul arătat mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.V.E. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și 3 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., iar pe parcursul procesului penal nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice, atât în minută cât și în dispozitivul sentinței penale nr. 981 din 8 iunie 2010, s-a reținut doar forma simplă a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., fără a se mai reține agravanta prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., referitoare la înșelăciunea în convenție.

Prin urmare, așa cum s-a motivat în expunerea hotărârii și în actul de sesizarea al instanței, atât inculpatul D.V.E., cât și ceilalți inculpați, din prezenta cauză, au fost cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în modalitatea agravantă, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și nu în forma simplă a acestei infracțiuni prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Față de cele arătate mai sus se constată că prima instanță a dat o greșită încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.V.E.

Instanța de recurs consideră că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, întrucât varianta de specie prevăzută de dispozițiile alin. (3) al art. 215 C. pen., reținută și în actul de sesizare, vizează numai o concretizare în materia contractelor și conține numai o dispoziție de trimitere cu privire la pedepsele aplicabile la alin. (1) și respectiv alin. (2), ceea ce nu aduce atingere dreptului la apărare al inculpatului.

În consecință, Înalta Curte va casa sentința atacată numai sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului D.V.E. în dispozițiile art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului D.V.E. din art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

II. În ceea ce privesc celelalte critici formulate de parchet, în motivele de recurs, precum și recursurile declarate de inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. și N.M., precum și de expertul B.M.A., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce privește critica formulată de parchet privind greșita încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. și N.M., în cazul infracțiunii de înșelăciune, prin nereținerea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În motivele de recurs invocate de reprezentantul Ministerului Public s-a susținut că prima instanță a dat o greșită încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. și N.M., în cazul infracțiunii de înșelăciune, prin nereținerea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., întrucât, în cauză, săvârșirea infracțiunii de înșelăciune s-a realizat prin falsificarea mai multor înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut și adeverințe de salariu, ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare a realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. pen.: ”Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că împotriva inculpaților I.I., C.L., P.F., P.C., M.V. și N.M. s-a dispus începerea urmăririi penale și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 288 C. pen. și de fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen., însă, prin actul de sesizare al instanței s-a dispus încetarea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii termenului de prescripție a răspunderii penale, prevăzute de art. 124 C. pen.

În această situație, ”mijlocul fraudulos”, respectiv falsificarea contractelor de împrumut cu unitatea bancară și a adeverințelor de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, aplicarea ștampilei unității militare pe mai multe contracte de împrumut cu banca și adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară atestând și atribuind astfel un presupus caracter oficial conținutului neadevărat al acestora, aplicarea ștampilei pe presupuse semnături ale comandantului despre care se știa că sunt falsificate, falsificarea evidențelor contabile ale societății comerciale prin încheierea unor state de plată fictive, semnarea și ștampilarea unor facturi ce conțineau date necorespunzătoare realității, a constituit prin el însuși o infracțiune, fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual, însă, așa cum s-a arătat mai sus, pentru acestea a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel încât, în mod corect s-a dispus încetarea urmăririi penale, în temeiul art. 1 pct. 1 lit. c) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că falsurile în sine nu reprezintă o inducere în eroare a băncii care a cunoscut realitatea faptelor, care dimpotrivă, urmărea a capta câți mai mulți clienți și a ”fluidiza activitatea de creditare”, astfel încât acestea nu reprezintă o cauză în producerea rezultatului păgubitor, în accepțiunea dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. pen.

2. În ceea ce privește critica formulată de parchet, în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate în cursul procesului penal, respectiv asupra declarațiilor părților vătămate și a părților civile și nici nu a dispus audierea acestora în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte constată că, în cursul cercetării judecătorești, părțile vătămate au fost întrebate dacă se constituie părți civile în cauză, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

Fiind audiate în cursul urmăririi penale, părțile vătămate (părți civile) au dat declarații complete și au relatat despre activitățile infracționale ale inculpaților, declarațiile lor coroborându-se cu ansamblul probelor existente în cauză.

În cursul judecății, prima instanță a apreciat, în mod corect, că nu mai este necesară audierea nemijlocită a acestora în condițiile în care declarațiile date la urmărirea penală erau complete, iar în urma efectuării expertizei contabile judiciare, dispusă de instanță la termenul de judecată din data de 9 aprilie 2009 a rezultat că aceste persoane nu au înregistrat nicio pagubă efectivă și exigibilă, iar neplata ratelor la împrumut și dobânzi a fost contabilizată ca prejudiciu în patrimoniul băncii.

În consecință, critica formulată de parchet, în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate în cursul procesului penal, respectiv asupra declarațiilor părților vătămate și a părților civile și nici nu a dispus audierea acestora în cursul cercetării judecătorești, va fi respinsă ca nefondată.

3. În ceea ce privește critica formulată de parchet, în sensul că hotărârea primei instanțe nu cuprinde temeiurile de fapt ale soluției pronunțate, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de prima instanță este legală, temeinică și corespunzător motivată, atât pe latura penală a cauzei, cât și pe cea civilă.

Astfel, prima instanță a motivat, atât în fapt hotărârea pronunțată, cât și în drept, descriind pe larg și examinând în mod amanunțit toate faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că prima instanță a făcut toate demersurile necesare pentru administrarea tuturor probelor în vederea aflării adevărului și justa soluționare a cauzei.

În fața primei instanțe au fost readministrate probele strânse în cursul urmăririi penale, respectiv au fost audiați fiecare dintre inculpați, martorii propuși în actul de sesizare al instanței, precum și alți martori, a căror necesitate în audiere a reieșit din dezbateri, s-a efectuat expertiza financiar contabilă și au fost depuse numeroase înscrisuri considerate a fi utile în cauză.

În consecință, hotărârea primei instanțe cuprinde toate temeiurile de fapt, cât și de drept în baza cărora a fost pronunțată soluția adoptată.

4. În ceea ce privește critica formulată de parchet, în sensul că prima instanță a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpaților M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. și N.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și complicitate la această infracțiune, Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a dispus achitarea inculpaților M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. și N.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și complicitate la această infracțiune.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune ”inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă” .

Conform alin. (3) al art. 215 C. pen., ”Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârșit în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente”.

Atât la varianta simplă a înșelăciunii [alin. (1) al art. 215 C. pen.], cât și la varianta calificată [alin. (3) al art. 215 C. pen.], elementul material constă din acțiunea de ”inducere în eroare”, de amăgire, de surprindere a încrederii persoanei față de care se efectuează această acțiune.

Inducerea în eroare, potrivit dispoziției incriminatoare poate avea loc, fie prin ”prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase”, fie prin prezentarea ”ca mincinoasă a unei fapte adevărate”.

Ambele moduri de inducere în eroare constituie alterări ale adevărului prin care se provoacă în mintea unei alte persoane o falsă cunoaștere sau o ignorare a realității.

De asemenea, constituie amăgire, ”menținerea în eroare” a unei persoane”; acest mod este însă prevăzut numai pentru varianta calificată a înșelăciunii, art. 215 alin. (3) C. pen. Pentru această variantă trebuie ca inducerea în eroare să se producă cu ”prilejul încheierii sau executării unui contract”, iar aceasta să se fi produs în așa fel încât, fără acea erijare, cel amăgit nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate, adică amăgirea să fi fost hotărâtoare pentru persoana înșelată.

Raportând aceste considerații teoretice la cazul în speță, acțiunile de inducere în eroare, de înșelare a părții vătămate, Banca Internațională a Religiilor, ar consta în faptele inculpaților de a crea cu prilejul încheierii contractelor de împrumut a persoanelor fizice sau a executării acestora, o altă reprezentare decât cea reală asupra conținutului contractelor și scopului acestora.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, acțiunea de inducere în eroare, de amăgire, pentru a constitui element material al infracțiunii de înșelăciune trebuie din punct de vedere subiectiv să fie săvârșită cu intenție.

Pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune este nevoie ca intenția de a amăgi, de a induce în eroare să fie însoțită de o cerință esențială și anume: făptuitorul să fi efectuat acțiunea de amăgire ”în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust”.

Scopul trebuie să privească un folos, un profit, un avantaj de ordin material și să fie injust, adică obținut pe nedrept.

Pentru existența laturii subiective în cazul variantei calificate a înșelăciunii [alin. (3) al art. 215 C. pen.] este suficientă convingerea că se săvârșește o acțiune de inducere sau menținere în eroare cu ocazia încheierii sau executării unui contract și că fără acea acțiune de amăgire, contractul nu ar putea fi încheiat sau socotit ca fiind executat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că Băncii Internaționale a Religiilor, parte vătămată în cauză, constituită în parte civilă, s-a dezinteresat total începând de la nivelul conducerii până la nivelul inspectorilor de credit de modul în care erau încheiate contractele de împrumut, preocupându-se, în mod exclusiv, de numărul și volumul creditelor ce depindeau de volumul bunurilor vândute de SC T.P. SRL către clienți, neglijând condițiile de încheiere a contractelor și externalizând nelegal atributul esențial de întocmire și încheiere a contractelor, prin delegarea acestui atribut unor persoane din afara băncii.

Din probele administrate nu a rezultat nici existența laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, nefiind dovedită intenția inculpaților că ar fi acționat în scopul obținerii unui folos injust.

Câștigurile inculpaților, a celor care au fost „împuterniciți” de bancă să exercite atribuții specifice funcționarilor băncii au fost modice, plătite de SC T.P. SRL care era interesată să vândă produse pe seama creditelor acordate de bancă.

Pe de altă parte a mai rezultat că inculpații erau persoane modeste, că nu și-au însușit sume de bani care să prejudicieze patrimoniul băncii; nici împrumutații nici banca ce a efectuat propriile investigații cu privire la credibilitatea „împuterniciților” cum a fost cazul directorului Sucursalei Municipiului B. Banca Internațională a Religiilor, L.I.A. nu au constatat că situația materială a inculpaților s-a îmbunătățit ca urmare a serviciilor prestate în favoarea băncii și a societății comerciale.

De altfel nici din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă vreo împrejurare care să dovedească că inculpații au obținut foloase injuste pentru ei sau pentru alții, nu s-au descoperit bunuri, conturi bancare, imobile care să fi fost dobândite de inculpați urmare a acțiunilor care fac obiectul cauzei.

Din examinarea declarațiilor martorilor O.C., L.I.A., S.E.A., G.I., P.E.D., D.G.A., N.T.D., L.M.A., C.F.D. și J.R. (martori audiați în cursul cercetării judecătorești), rezultă că, în aceste contracte s-a derogat de la regulile bancare, în sensul că, inculpații din cauză au preluat sarcini ce țineau de atribuțiile salariaților băncii în ce privește întocmirea și completarea datelor din contracte și că ratele scadente la împrumut nu au fost depuse individual la casierie ci în conturi colectoare.

În acest sens, potrivit declarației martorei O.C., fost director al Bancii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului B. în perioada 1995-1996 la o săptămână după încheierea Convenției din 28 decembrie 1995 între Banca Internațională a Religiilor și U.M. X București, inculpații N.M. și D.V.B. i-au adus la cunoștință că activitatea de creditare în vederea cumpărării de bunuri de către angajații unității era slabă, trebuia impulsionată.

Atunci s-a luat hotărârea de către cei trei, respectiv inculpații N.M. și D.V.E. și directoarea O.C. să-i fie delegate inculpatului I.I. atribuțiile specifice funcționarilor băncii, astfel ca împrumutații, persoane fizice, și giranții să semneze în fața acestuia și nu în fața inspectorilor de credit care fuseseră desemnați inițial de bancă să se ocupe de întocmirea contractelor.

O.C. a mai declarat că potrivit normelor bancare, banca trebuia să verifice garanțiile, respectiv adeverințele de girant. Acest lucru trebuia făcut prin inspectorii de credite, șeful Serviciului Credite și juriști. Rezultă din declarație, că banca a respectat normele de verificare a actelor prealabile întocmirii contractelor circa o săptămână prin delegarea ofițerului de credit S.E.A. la U.M. X București.

O.C. a arătat că potrivit convenției dintre bancă și unitatea militară ratele la credite trebuiau reținute pe ștatele de plată ale militarilor. A mai declarat că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată și că a fost informată în calitate de director al băncii de inculpatul I.I. că Serviciul Financiar al unității militare a refuzat reținerea ratelor pe ștat și că I.I. aducea ratele colectate de la împrumutați și le depunea lunar la casieria băncii.

Conform declarației martorei banca era obligată să emită somații cu arătarea ratelor restante și dobânzilor către inculpați.

Funcția de director al Sucursalei Municipiului București a Băncii Internaționale a Religiilor a fost preluată de la martora O.C. la 1 noiembrie 1996 de martorul L.I.A. Ca și martora citată aceasta declară în legătură cu „delegarea” unor atribuții ale ofițerilor de credit din bancă către inculpații din cauză, că „norma de creditare prevedea ca fiecare persoană creditată să vină la bancă să semneze împreună și cu girantul și cu documentele însoțitoare aferente”. Martorul a arătat că procedura n-a fost respectată la întocmirea actelor și încheierea contractelor de creditare a salariaților unității militare, întrucât s-a sperat ca prin procedeul inițiat de bancă se va „fluidiza” procesul de restituirea împrumutului.

Referitor la persoana inculpatului I.I., martorul declară că a făcut investigații în legătură cu restanțele militarilor la plata ratelor de credit colectate de acesta. Nu i s-a confirmat bănuiala că inculpatul I.I. ar fi o persoană risipitoare, consumator de alcool sau practicant al jocurilor de noroc și prin urmare ar fi avut tentația să sustragă din încasări.

A mai declarat că deschiderea conturilor colectoare în bancă pe numele inculpaților I.I. și C.L., în care aceștia au depus sumele încasate de la persoanele fizice împrumutate în loc ca aceștia să plătească direct ratele la casieria băncii cum era legal, s-a făcut din inițiativa conducerii Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B., respectiv a directoarei O.C. care a creat „acest cadru metodologic pentru fluidizarea operațiunii” (de depunere a ratelor creditelor contractate de persoanele fizice n.n.).

Martorul L.I.A. a precizat că întreaga modalitate de lucru a băncii cu persoanele audiate din cadrul unităților militare nu s-a înscris în normele convenționale ale băncii.

Martorul-persoană cu funcție de răspundere în bancă a mai declarat că relativ la inculpatul D.V.E. nu poate afirma că a fost implicat în determinarea acestei proceduri, situată în afara regulilor bancare.

A mai precizat că în calculul prejudiciului total al băncii, era corect a se limita calculul dobânzilor restante la nivelul anului 1998 când a început urmărirea penală în cauză și, în mod nejustificat în evaluarea prejudiciului total s-au calculat dobânzi și pentru perioada cuprinsă între anii 1998 și 2001.

Martora S.E.A. inspector de credite în cadrul Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. care în luna decembrie 1995 a fost desemnată să se ocupe din partea băncii de întocmirea contractelor de credit cu militarii, a declarat că din ianuarie 1996 aceste contracte nu s-au mai semnat și parafat în fața ei, ci în fața inculpatului I.I.

Ea nu a mai semnat niciun act, formularele de contracte fiind transferate inculpaților salariați ai unităților militare cărora le era transferată sarcina băncii de a verifica și completa formularele și condițiile referitoare la garanți și adeverințe de salarizare.

Referitor la adresa băncii din 1998 în care se menționează că I.I. a ridicat din contul colector la 28 martie 1996, 29 martie 1996, 10 iunie 1996 sume de bani, martora a declarat că nu are posibilitatea să opineze dacă sumele respective au fost încasate efectiv de inculpat sau au fost în realitate desfășurate pe numele împrumutaților în contul ratelor scadente.

Martora a mai declarat că nu cunoaște care au fost cauzele pentru care banca nu a procedat conform normelor legale la executarea garanțiilor.

Din declarația martorei martora G.I., casiera care încasa bani reprezentând rate de la debitori, inclusiv de la inculpatul I.I., a rezultat că, în principiu, casieria putea elibera sume de bani debitorilor. „Acest lucru nu era posibil însă, decât în situația în care exista o dispoziție expresă de la decontări sau de la credite, respectiv de la o persoană responsabilă de derularea unui cont din bancă”.

Referitor la chitanțele pe care salariatele de casieria băncii le eliberau debitorilor, martora a precizat că formularele chitanțelor nu evidențiau separat rata la credit și dobânda.

În același sens este declarația casierei P.E.D. potrivit căreia plăți de la casierie către I.I. s-ar fi putut face numai din ordinul serviciilor decontări sau credite.

Referitor la cumpărarea de bunuri prin contracte de creditare cu banca de către alte persoane decât cele din U.M. X București dar cu privire la care inculpatul I.I. a creat aparența că provin din această unitate, martorul D.G.A. a declarat că au achiziționat astfel de bunuri și militari de la Baza Aeriană O., alta decât U.M. X București, situată în aceeași curte.

Acest martor s-a ocupat de formularele de împrumut ale băncii care i-au parvenit prin intermediul inculpatului I.I.

Martorul a completat formularele contractelor de credit în absența funcționarilor băncii pentru el și alte persoane din unitatea lui.

Adeverințele de salarizare pentru împrumutați și giranți pe care le-a completat nu proveneau de la unitatea militară la care erau angajați militarii de la Baza Aeriană O., ci de la U.M. X. Referințele la venituri și persoane erau însă reale a declarat martorul, atât în ce-i privește pe inculpați, cât și pe giranți.

Din declarațiile martorului C.F.D., militar în cadrul U.M. C București, situată în aceeași curte cu U.M. X București, rezultă că în anul 1995-1996, în curtea comună celor două unități, s-au afișat anunțuri cu privire la posibilitatea achiziționării de bunuri prin împrumut de la Banca Internațională a Religiilor. Salariați din unitatea martorului s-au arătat interesați să cumpere astfel de bunuri. Martorul a fost prezent în sala de festivități a U.M. X București la primele întâlniri cu inspectorul de credite S.E.A. Salariați din unitatea martorului au completat formulare de împrumut cu banca. Martorul declară că a colectat de la colegii săi ratele la împrumut și le-a predat inculpatului I.I. sau colegilor de birou ai celui din urmă. Sumele rezultate erau trecute în evidențele personale ale inculpatului I.I., care le depunea la bancă.

Martorul a precizat că banca nu a făcut somații cu privire la restanțieri, iar pe de altă parte că rata dobânzilor a ajuns la un moment dat la 200%, fiind fluctuantă. A mai arătat că bunurile ce au făcut obiectul vânzării au fost distribuite uneori către cumpărători chiar înainte de încheierea contractelor.

Au fost situații când persoane care au completat contracte de împrumut, solicitând să cumpere bunuri s-au răzgândit. S-a ajuns ca bunul respectiv să fie preluat de altă persoană, dar care plătea ratele la împrumut în numele persoanei care inițial solicitase cumpărarea bunului. Martorul susține că I.I. a colectat banii de la beneficiarii bunurilor chiar dacă contractul nu figura pe numele acestora în condițiile arătate și că îi depunea la bancă.

Mai declară martorul că persoane din cadrul comandamentului de parașutiști U.M. D și U.M. E au dorit să achiziționeze bunuri prin împrumut de la Banca Internațională a Religiilor. Martorul recunoaște că el le-a întocmit adeverințe de serviciu false în sensul că împrumutații figurau în mod nereal ca făcând parte din U.M. W. Concomitent susține că prin eliberarea adeverințelor respective nu s-au produs pagube, întrucât a colectat banii de la acele persoane ce figurau în adeverințe cu numele lor real și care au achitat ratele către bancă.

Martorul precizează că de aceeași manieră a procedat și inculpatul I.I. trecându-i în adeverințe pe militarii din U.M. W ca făcând parte din U.M. X, dar că acei militari și-au achitat ratele prin intermediul lui I.I.

Din declarațiile martorului rezultă că întocmirea formularelor de contract de credit, în absența inspectorilor de credit apare ca o simplă formalitate pentru persoanele din unitățile militare care făceau comenzi pentru cumpărarea de bunuri și telefonic.

S-au întocmit în aceste condiții contracte de credit în lipsa beneficiarilor reali în numele cărora în acte semnau colegi de serviciu.

Martorul declară că astfel de contracte s-au întocmit chiar în fața lui dar că a avut grijă să colecteze ratele la împrumut de la beneficiarul efectiv al contractului de împrumut respectiv de cumpărare a bunului.

Martorul a mai declarat că adeverințele de salarizare ce însoțeau contractele le-a eliberat inițial în numele U.M. X pentru persoane ce făceau parte în realitate din altă unitate militară.

A justificat acest fapt prin aceea că se dorea crearea aparenței de conformare la convenția băncii cu U.M. X. De altfel, mai menționează că procedeul era cunoscut de reprezentanții SC T.P. SRL ce emiteau facturile în baza cărora se completau contractele de credit cu banca. Martorul a mai declarat că a primit în schimbul activității prestate suma de 100.000 ROL, atunci echivalentă unei rate bancare pentru achiziția unui televizor.

Din declarațiile martorului J.R., referent la serviciul credite rezultă că în calitate de salariat al băncii a avut contacte mai frecvente cu inculpatul C.L. care depunea ratele de împrumut strânse de la colegii săi. Cu ocazia discuțiilor cu inculpatul la a cărui solicitare scotea din calculator listele cu situația plăților a constatat că între liste și sumele real colectate erau diferențe. Martorul a mai precizat că urmărirea conturilor debitorilor era atribuția inspectorilor de credite care nu au trecut la începerea executării silite.

Pe de altă parte, din examinarea convențiilor încheiate de Banca Internațională a Religiilor cu U.M. X București și U.M. Y Ploiești a rezultat că aceste convenții, care au fost redactate de bancă, aveau ca obiect acordarea de credite personale fizice salariate ale unităților militare cu contract de muncă pe durată nedeterminată cu garantarea restituirii creditelor, atât de giranți persoane fizice salariate ale unităților, cât și de societatea comercială la care împrumutatul și giranții lucrează.

Potrivit convențiilor, unitățile militare se obligau ca pentru toți salariații care au contractat un împrumut cu banca, cât și pentru giranții acestora să rețină cu regularitate, lunar, sumele ce reprezintă ratele împrumutului și dobânzile aferente stabilite prin contractul de împrumut semnat, iar virarea sumelor ce reprezintă împrumutul acordat să se facă de bancă în contul SC T.P. SRL în baza facturii proformă emisă de aceasta; împrumuturile contractate de salariații unităților vor fi garantate de doi giranți salariați cu contact de muncă pe durată nedeterminată ai aceleiași societăți.

În ceea ce privește convenția încheiată cu U.M. X București, banca a recunoscut că șeful unității nu a dorit să semneze această convenție, cel care a semnat-o, în calitate de șef secție informatică și automatizarea conducerii, fiind inculpatul I.I. care informase conducerea băncii de refuzul comandantului de a angaja unitatea militară într-o relație oficializată cu banca; cel mai probabil, din această cauză, banca nu s-a folosit niciodată de prevederile art. 3 din convenții care stipulau obligația unității militare de a reține lunar sumele reprezentând ratele de împrumut și dobânzile.

Referitor la convenția încheiată cu U.M. Y Ploiești, deși convenția fusese semnată de comandantul unității, B.G.A., acesta nu a solicitat niciodată ca serviciul financiar să rețină ratele la credit pe statele de plată ale militarilor.

Din probele administrate a rezultat că banca n-a luat în serios convențiile cu unitățile militare, după cum a nesocotit în mod flagrant normele de încheiere a contractelor de credit cu salariații acestora și normele de derulare a contractelor.

Astfel, n-a avut un contact direct și permanent cu debitorii, ci a acționat prin intermediari, în cauză inculpații I.I. și C.L., străini de activitatea bancară.

S-au creat conturi colectoare „pe numele împuterniciților”, inculpații I.I. și C.L.

În acest sens este chiar poziția părții civile Banca Internațională a Religiilor prin lichidator RVA I.S. SPRL care a comunicat instanței „că nu deține chitanțe sau foi de vărsământ care să ateste încasarea de sume de lei de la salariații U.M. X București și U.M. Y Ploiești, întrucât banca nu a intrat în relații directe cu persoanele care au luat credite, personalul băncii operând în evidența fiecărui debitor sumele încasate prin intermediul conturilor celor doi împuterniciți”.

Or, în aceste condiții, în care banca, persoană vătămată în cauză, a creat prin propria voință un sistem nelegal de încheiere a contractelor cu persoanele fizice nu se poate reține că a fost victima unor manopere de inducere în eroare din partea inculpaților care au procedat după propria lor pricepere în relațiile cu „clienții băncii”.

Este evident că banca nu a luat în considerare faptul că pentru întocmirea și încheierea contractelor este nevoie de o întreagă infrastructură în care intră persoane specializate în operații bancare, sisteme de evidență proprii acestei activități, locuri de asigurare a securității acestor evidențe și documente.

Pe de altă parte, banca nu s-a preocupat niciodată să verifice dacă SC T.P. SRL s-a asigurat în procentul de 2% din valoarea facturilor, în condițiile în care băncile în relațiile cu clienții, cer partenerilor de afaceri dovada asigurării ca o minimă prudență bancară; tot în același sens, banca nu a cerut SC T.P. SRL să suporte din contul său împrumuturile și dobânzile nerambursate, potrivit dispozițiilor art. 8 din Convenție.

În consecință, toate acestea dovedesc că banca a acționat în condiții caracterizate de orice lipsă de responsabilitate care nu îndreptățesc susținerea că s-a aflat în postura victimei indusă în eroare.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.T.N., analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu există nicio probă din care să rezulte că acesta a desfășurat acțiuni de inducere în eroare a băncii cu prilejul încheierii sau executării contractelor de împrumut ale băncii cu persoanele fizice.

Din probele dosarului rezultă că inculpatul gen.(r) M.T.N. a avut cunoștință despre împrejurarea că în unitate se demarase activitatea de creditare a salariaților și că generalul S.I.A. a fost de acord cu aceasta, chiar dacă nu a semnat Convenția cu Banca Internațională a Religiilor.

A acceptat ca ștampila unității aflată în custodia inculpatului P.C. să fie aplicată pe actele necesare încheierii contractelor. Chiar inculpatul recunoaște aceasta, în finalul declarațiilor sale, arătând că era conștient că acțiunea sa se afla în afara cadrului regulamentar.

Pe de altă parte, nu există niciun element de fapt din care să rezulte că inculpatul a ajutat efectiv pe ceilalți inculpați la întocmirea contractelor de credit. Acțiunea sa de a pune la dispoziție parafa unității este fără relevanță în ce privește infracțiunea de înșelăciune. Fiind străin de modul în care s-a derulat activitatea băncii, nu este probat în niciun fel că inculpatul a acționat cu intenția de a induce banca în eroare în scopul realizării unui fals material injust pentru el sau pentru alții

În mod corect, prima instanța a reținut că fapta sa prezintă relevanța unei condiții care a favorizat producerea unui prejudiciu băncii, respectiv o faptă de natură să atragă exclusiv răspunderea civilă.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului gen.(r) M.T.N. cu privire la care rechizitoriul reține că „în perioada decembrie 1995-decembrie 1996 a pus la dispoziția inc. lt.col(r) I.I., ștampila din dotarea cabinetului său iar acesta din urmă a aplicat-o pe mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente” cu consecința păgubirii Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B., nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.I., Înalta Curte constată că acesta a semnat Convenția din 28 decembrie 1995 cu Banca Internațională a Religiilor care avea ca obiect creditarea persoanelor fizice salariate ale U.M. X București, că inculpatul a semnat Convenția în nume propriu, cu acceptul comandantului unității gen. S.I.A. care a cunoscut că în unitate se desfășoară activități comerciale, iar persoanele din conducerea băncii au cunoscut împrejurările în care inculpatul a semnat actul.

Din expertiza financiar contabilă, dispusă în cauză de către prima instanță a rezultat că întocmirea contractelor de împrumut, încheierea și executarea defectuoasă a acestora s-a făcut cu încălcarea normelor bancare prin voința expresă a personalului băncii, inclusiv a celor din conducere, în sarcina cărora s-a reținut că au comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. în formă continuată și în condițiile art. 75 lit. a) C. pen.

Astfel, raportul de expertiză consemnează că deficitul înregistrat de bancă în urma creditării militarilor a apărut pe fondul încălcării normelor bancare și a circularelor interne ale Băncii Internaționale a Religiilor, în condițiile creșterii rapide a numărului de contracte, dispersia mare în teritoriu a persoanelor împrumutate, inexistența unui protocol al colectării și depunerii în bancă a sumelor colectate, a nerespectării contractului cadru de împrumut, a modificării procentelor inițiale de dobândă fără transmiterea de noi fișe ale creditului.

S-a stabilit prin obiectivele expertizei că banca nu a făcut comunicări cu privire la dobânzile cu procente diferite față de cele trecute în contractele semnate de părți, deși exista această obligație prescrisă de art. 7 al contractului cadru, penalitățile nu au fost comunicate de bancă clienților și nu au fost corect calculate din punct de vedere al normelor bancare, banca nu a făcut notificări către clienți cu privire la restanțe, nu a adresat nicio notificare SC T.P. SRL în realizarea obligațiilor asumate de aceasta din urmă în baza pct. 8 din Convenția din 1995 cu privire la plata către bancă a sumelor, reprezentând împrumuturi și dobânzi restante.

Din răspunsul la obiectivul 7 al expertizei, în sensul că nu există persoane împrumutate care să figureze a nu fi restituit nimic din valoarea împrumuturilor luate în vederea cumpărării de bunuri, rezultă că inculpații I.I. și C.L., care au fost împuterniciți de bancă să întocmească contractele în numele băncii au evidențiat, în aceste acte, persoanele contractante, fie ele din interiorul sau din afara celor două unități militare (U.M. X București și U.M. Y Ploiești), astfel încât nu ar fi putut să-și însușească din sumele colectate de la acestea.

Deși inculpații au făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului în contractele cadru, în sensul că au consemnat neadevărat că unii contractanți făceau parte din cele două unități , acest lucru fiind neadevărat, aceștia făcând parte din alte unități, unii în afara Ministerului Apărării Naționale, persoanele respective și-au plătit din ratele la credit și dobânzi și în consecință, contractele încheiate și adeverințele de salariu eliberate, chiar prin consemnarea unor date neadevărate cu privire la apartenența reală la o anumită unitate, nu au avut un caracter ocult, banca având posibilitatea să notifice sau să recupereze datoriile (în același sens sunt și contractele încheiate pe numele unor persoane care au consimțit să încheierea contracte de achiziții de bunuri având ca beneficiari alte persoane din afara unității).

În aceste condiții nu se poate susține că banca a fost indusă în eroare, iar acțiunea de inducere în eroare a fost îndreptată împotriva băncii în scopul realizării unui folos material injust pentru sine sau pentru altul.

Nu există probe că inculpații I.I., C.L., acuzați în aceiași termeni ar fi urmărit prin manopere amăgitoare față de bancă să realizeze foloase materiale prin însușirea banilor din patrimoniul băncii în mod injust.

În obiectivul 9 al raportului de expertiză s-a stabilit că între bancă și împrumutați sau între bancă și inculpații care au colectat ratele, I.I. și C.L., nu s-a încheiat un act referitor la a 13-a rată, însă, „Toate valorile restituite în 13 rate și care au fost verificate de expert, stingeau suma din scadențarul de 12 rate, deci nu au fost încasate sume în plus, ci doar reîmpărțite sumele împrumutate în 13 rate egale”; așa fiind inițiativa inculpaților de a împărți în 13 rate în loc de 12 restituirea împrumuturilor, inițiativă care de altfel a avut acordul împrumutaților nu poate fi interpretată ca o faptă mincinoasă, ca o manoperă de inducere în eroare a băncii.

Banca a externalizat în mod nepermis de normele bancare, transferul acestei activități prin decizia conducerii băncii, către inculpații I.I. și C.L., ceea ce reprezintă o renunțare conștientă la aplicarea normelor legale în materie și nu o manoperă ocultă de inducere în eroare din partea inculpatului I.I., respectiv a lui C.L.

Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune nici cu privire la faptele inculpatului I.I.

Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a reținut că angajarea liber consimțită a inculpatului I.I. în acest tip de activități, fără o pregătire profesională în materie, fără mijloace specifice unei bănci, are relevanță la producerea prejudiciului, astfel că potrivit normelor legale de drept civil trebuie să răspundă pentru partea de prejudiciu cauzată în solidar cu ceilalți coparticipanți.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului lt.col.(r) I.I. cu privire la care rechizitoriul reține că „în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B., căreia i-a produs un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL și care, în sensul săvârșirii acestor fapte penale a determinat în același timp mai mulți salariați din cadrul unității bancare să-i delege „de facto" pentru a încheia mai multe sute contracte de împrumut cu persoane fizice și să colecteze de la acestea ratele lunare” nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.L., Înalta Curte va reține aceleași considerente ca cele avute în vedere pentru inculpatul I.I., cu următoarele precizări: inculpatul a determinat în același timp mai mulți salariați din cadrul băncii să-l delege pentru a încheia mai multe sute de contracte de împrumut și să colecteze de la persoanele împrumutate ratele lunare.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că în cauză nu există probe care să susțină că inculpatul a determinat, a instigat, în sensul dreptului penal, pe salariații din conducerea băncii, să-l delege „de facto” la întocmirea contractelor, iar pe de altă parte că, cei din conducerea băncii l-au delegat de drept, atât pe C.L., cât și pe I.I. să întocmească contractele și să colecteze ratele considerând legal acest fapt în considerarea convențiilor cu banca, deși acest procedeu este în afara normelor și reglementărilor bancare așa cum s-a mai arătat.

Faptele inculpatului însă nu reprezintă o inducere în eroare a conducerii băncii, o determinare amăgitoare exercitată asupra acesteia pentru a încheia și executa contracte păgubitoare pentru a obține foloase materiale injuste.

Acțiunile reprezentanților legali ai băncii sunt conștiente, exercitate din dorința de a capta cât mai mulți clienți și a „fluidiza activitatea de creditare, evident în dauna legalității și a siguranței bancare”.

Ca și în cazul inculpatului I.I., faptele inculpatului C.L. de a se angaja în activități specifice bancare, fără a avea competența legală și profesională, contribuind astfel la prejudicierea băncii alături de personalul bancar și ceilalți coinculpați se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 998 și urm. C. civ. pentru care trebuie să răspundă în raport cu propria contribuție la nașterea prejudiciului.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului C.L., cu privire la care rechizitoriul reține că „în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară și adeverințe de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât și Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de 498.393.950 ROL, și care, în sensul săvârșirii acestor fapte penale a determinat în același timp mai mulți salariați din cadrul cadrul băncii să-l delege „de facto” pentru a încheia mai multe sute de contracte de împrumut cu persoane fizice să și colecteze de la acestea ratele lunare” nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul U.D., Înalta Curte constată că în declarațiile acestuia de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, inculpatul mr.(r) U.D. recunoaște că a deținut ștampila unității militare și a aplicat-o pe adeverințele de salariu întocmite de inculpatul C.L., însă nu-și mai aduce aminte dacă a aplicat această ștampilă și pe contractele prezentate de C.L.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că inculpatul a aplicat ștampila și pe contractele cadru de împrumut, întrucât contractele întocmite de inculpatul C.L. sunt ștampilate cu parafa aflată în custodia lui.

În opinia Înaltei Curți, simpla parafare de către inculpatul U.D. a actelor ce i-au fost prezentate de C.L. nu întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune.

În acest sens, la dosarul cauzei, nu există probe că inculpatul ar fi fost preocupat de a da ajutor la manipularea conștientă a bunei-credințe a conducerii băncii în scopul de a o induce în eroare cu prilejul întocmirii și executării contractelor de credit în scopul de a realiza un folos material injust.

Înalta Curte apreciază însă că, în mod corect, prima instanță l-a obligat pe inculpatul la repararea prejudiciului băncii în proporție cu contribuția lui la cauzarea acestuia în condițiile art. 998 și urm. C. civ.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului U.D., cu privire la care rechizitoriul reține că „în perioada decembrie 1996-1997 fiind șef de cabinet al comandantului U.M. Y Ploiești, având în păstrare ștampila comandantului, la două date separate și în baza a două rezoluții infracționale separate a primit de la inculpatul mr.(r) C.L. suma de 200.000 ROL pentru a aplica ștampila unității militare pe mai multe contracte de împrumut cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. și adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară atestând și atribuind astfel un presupus caracter oficial conținutului neadevărat al acelor acte și totodată aplicând aceste ștampile pe presupuse semnături ale comandantului despre care știa că sunt falsificate, fapte prin care s-a contribuit la inducerea în eroare a titularilor de contract persoane fizice, precum și Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. care a înregistrat un prejudiciu de peste 129.692.360 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., cum se reține în rechizitoriu, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul P.C., Înalta Curte constată că din declarațiile inculpatului M.T.N., comandantul inculpatului P.C., rezultă că primul a fost de acord ca inculpatul P.C. să ștampileze adeverințele de salariu și contractele întocmite de inculpatul I.I.

Inculpatul P.C. s-a apărat în sensul că nu doar comandantul M.T.N. i-a spus să ștampileze actele necesare împrumutaților în relația cu banca, dar și finanțistul și juristul unității militare ca și șeful resurselor umane.

Inculpatul a mai declarat că nu a avut nicio legătură cu întocmirea contractelor, cu încasarea banilor și depunerea lor la bancă, după cum nu s-a obținut niciun beneficiu de pe urma ștampilării actelor.

Nu este probată împrejurarea că inculpatul aplicând parafa unității pe contractele cadru în alb sau numai pe actele ce atestau alterat realitatea ar fi urmărit să ajute la inducerea în eroare a conducerii băncii cu care nici n-a avut contacte directe.

Nu există elemente de fapt care să demonstreze că inculpatul ar fi acționat în scopul realizării unui folos material injust sau că prin ștampilarea actelor ar fi urmărit să ajute la amăgirea bunei-credințe a reprezentanților băncii, astfel încât, în cauză nu sunt întrunite elementele infracțiunii de complicitate la înșelăciune, urmând ca inculpatul să răspundă pentru cauzarea prejudiciului cauzat băncii în raport cu contribuția lui, în baza art. 998 și urm. C. civ.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului P.C. cu privire la care rechizitoriul reține că „în calitate de fost șef de cabinet al inculpatului M.T.N., având în păstrare ștampila comandantului, în baza aceleiași rezoluții infracționale a aplicat fără drept, în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 această ștampilă pe o serie de contracte de împrumut cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. și pe o serie de adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară cunoscând că acestea conțin date necorespunzătoare realității și că semnătura comandantului este contrafăcută, ajutându-i astfel pe alți inculpați să inducă în eroare mai multe sute de titulari de contract, precum și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. ce a suferit un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL” nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul P.F., Înalta Curte constată că acesta a fost coleg cu inculpatul C.L. ambii lucrând în același birou al unității militare din Ploiești, că s-a ocupat alături de C.L. de strângerea ratelor lunare ale împrumutului, evidența datorilor fiind ținută de C.L. în două caiete, că a depus la casieria băncii sumele încasate de la împrumutați.

Din declarațiile inculpatului a rezultat că nu s-a ocupat de întocmirea contractelor de credit cu banca, împrejurare necontestată de probele administrate și că nu și-a însușit din sumele încasate de la împrumutați, că banca n-a trimis somații restanțierilor la plata ratelor și dobânzilor.

Sumele încasate de P.F. de la împrumutați, reprezentând ratele la credit și dobânzile au fost calculate de inculpatul C.L. care nu contestă această împrejurare.

Pentru aceleași motive ca și în cazul inculpaților I.I. și C.L. activitatea inculpatului P.F. mai redusă decât a celorlalți doi nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

În cauză nu există probe că inculpatul a încercat prin manopere oculte, amăgitoare, să inducă în eroare buna-credință a reprezentanților băncii în procesul de creditare a persoanelor fizice, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul foloase materiale injuste, inculpatul urmând, însă, să răspundă civil pentru contribuția efectivă la prejudicierea băncii în baza art. 998 și urm. C. civ.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului cpt.(r) P.F. cu privire la care actul de sesizare reține că „în perioada 1996-octombrie 1997 în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat singur și împreună cu inculpatul C.L. mai multe contracte de împrumut cu unitatea bancară și mai multe adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară din care făcea parte, documente falsificate prin inserarea unor date necorespunzătoare realității și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând astfel în eroare mai multe sute de persoane fizice și creând un prejudiciu Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 129.547.705 lei”, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., cum se reține în rechizitoriu, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.V., Înalta Curte constată că acesta a fost șeful Biroului Financiar din U.M. Y Ploiești, că a semnat din partea unității Convenția cu banca împreună cu comandantul B.G.A., ambii obligându-se prin convenție că vor reține pe statele de plată și vor vira ratele de împrumut din salariile cumpărătorilor, militarii din unitățile militare.

Din declarațiile inculpatului rezultă că această Convenție n-a fost respectată, întrucât banca nu a trimis nicio situație pentru reținerea și virarea sumelor de bani ce urmau a fi desfășurate pe persoane, situație confirmată și de concluziile raportului de expertiză și de reprezentanții Băncii Internaționale a Religiilor, așa cum s-a arătat în ședința publică din 26 martie 2009 care au precizat că banca n-a intrat în relații directe cu persoanele creditate, personalul băncii operând în evidența fiecărui debitor sumele încasate prin intermediul împuterniciților.

În declarațiile date, inculpatul a mai susținut că, prin contabilul S. de la SC T.P. SRL, a încercat să obțină de la bancă fișele de credit ale împrumutaților, însă, așa cum s-a arătat de chiar reprezentanții părții civile acest lucru nu s-a întâmplat.

Înalta Curte constată că nu s-a dovedit că inculpatul a obținut foloase materiale din activitatea pentru care este trimis în judecată și că nu este dovedită în niciun fel intenția de a ajuta la fraudarea băncii din partea inculpatului, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiune, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., urmând ca acesta să răspundă pentru contribuția la producerea prejudiciului în raport cu dispozițiile art. 998 și urm. C. civ. pentru fapte de natură civilă cauzatoare de prejudiciu.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului lt.col.(r) M.V. cu privire la care rechizitoriul reține că „în calitate de șef Serviciu Financiar al U.M. Y Ploiești, în perioada 1996-decembrie 1996 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale a inserat date necorespunzătoare realității în mai multe adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea din care făcea parte, contrafăcând și o serie de semnături ale comandantului unității pe aceste documente ce făceau parte integrantă din mai multe contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului București, ajutând astfel celelalte persoane implicate să inducă în eroare mai multe persoane fizice titulare de contract de împrumut, precum și unitatea bancară ce a suferit un prejudiciu penal de 118.026.980 ROL” nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul N.M., Înalta Curte constată că acesta a fost administratorul SC T.P. SRL prin care erau achiziționate bunurile electrocasnice sau electronice de la firma SC D.E.R. SRL și comercializate către persoane fizice, în cauză către militari, cu finanțare prin creditare de către Banca Internațională a Religiilor, că între SC T.P. SRL și Banca Internațională a Religiilor Sucursala Municipiului B. s-a încheiat convenția din 1995.

Din declarațiile inculpatului a rezultat că acesta a recunoacut faptele descrise și a precizat că formularele de contract ale băncii cu persoanele împrumutate ajungeau la împuterniciții, inculpați în cauză, prin intermediul său, odată cu facturile proforme emise de societatea comercială pe care o administra.

Declarația inculpatului relevă aceeași lipsă de interes a conducerii băncii pentru modalitatea de întocmire a contractelor cu persoanele fizice ca și celelalte probe examinate, ceea ce conduce la întărirea ipotezei susținută anterior, în sensul că banca era preocupată exclusiv de încheierea unui număr cât mai mare de contracte de împrumut și în niciun mod de întocmirea și executarea contractelor, pe care le-a lăsat în seama societății comerciale și a împuterniciților-inculpați din unitățile militare.

Rechizitoriul reține ca o contribuție esențială la comiterea infracțiunii de înșelăciune ștampilarea contractelor în mod nelegal cu ștampila unității militare împotriva regulamentelor acesteia, însă din declarațiile inculpatului N.M. rezultă că la începutul activității banca nici nu pretindea ștampilarea contractelor.

Tot din declarațiile date de inculpat a mai rezultat că banca s-a dezinteresat total să ceară SC T.P. SRL să plătească restanțele la plata creditelor potrivit convenției dintre cele două.

Din interpretarea prevederilor dispozițiilor legale referitoare la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. rezultă că faptele inculpatului N.M. nu realizează cerințele prevăzute de lege așa cum au fost arătate mai sus în analiza elementelor constitutive ale acestei infracțiuni în forma complicității.

Nu există niciun ajutor dat unor autori la această infracțiune pentru că așa cum s-a arătat nici în privința celor trimiși în judecată pentru coautorat la înșelăciune nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Așa fiind și în cazul inculpatului N.M. răspunderea se va limita la sfera dreptului civil în baza dispozițiilor art. 998 și urm. C. civ. și în legătură cu contribuția adusă la întinderea prejudiciului.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului N.M. cu privire la care rechizitoriul reține că „în calitate de administrator al SC T.P. SRL București în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat în mod repetat evidențele contabile ale societății comerciale prin încheierea unor state de plată fictive și care a semnat și ștampilat o serie de facturi ce conțineau date necorespunzătoare realității și care tot în baza unei rezoluții infracționale unice a determinat mai mulți salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpați din aceiași cauza sa inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condițiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul N.M., Înalta Curte constată că la data derulării afacerii, legea bancară nu reglementa conflictul de interese iar în C. pen. nu fusese introdusă infracțiunea prevăzută de art. 2531 C. pen.

Este evident că în modul în care a acționat inculpatul-asistent, consilier al Băncii Internaționale a Religiilor dar și acționar la SC T.P. SRL a urmărit pe de-o parte să sporească profitul băncii prin încheierea cât mai multor contracte de împrumut purtătoare de dobânzi care i-ar fi consolidat poziția în bancă și i-ar fi putut crește veniturile, iar, pe de altă parte creșterea vânzărilor efectuate de SC T.P. SRL la care era acționar i-ar fi sporit valorarea dividendelor.

Din concluziile raportului expertizei contabile realizate în cauză a rezultat că inculpatul D.V.E. a obținut din contractele derulate cu banca dividende în valoare de 7.017.220 ROL (701,72 RON).

În declarația inculpatului, inculpatul a arătat că Sucursala Municipiului B. trebuia să comunice debitorilor orice modificare la contractul inițial, inclusiv cele referitoare la dobânzi, ceea ce nu s-a întâmplat, că normele bancare nu permiteau ca alte persoane decât cele specializate și încadrate în bancă să întocmească, să încheie și să deruleze contracte bancare cu clienții, că personal n-a avut cunoștință că Sucursala Municipiului București a Băncii Internaționale a Religiilor a procedat împotriva acestor reguli.

Înalta Curte apreciază că inculpatul nu a exercitat activități oculte, amăgitoare în raporturile cu banca pentru a-i crea o reprezentare falsă asupra realității, conducerea Sucursalei Municipiului B. a Băncii Internaționale a Religiilor luând deciziile legate de operațiunile bancare în cunoștință de cauză și nu ca urmare a unei activități de inducere în eroare, astfel încât și cu privire la acest inculpat sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul urmând să răspundă pentru prejudiciu, față de contribuția lui la rezultat și în sfera dreptului civil.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatului D.V.E. cu privire la care rechizitoriul reține că: „în perioada 1995-1997 în baza unei rezoluții infracționale unice a determinat mai mulți salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind prin faptele sale la ajutarea altor inculpați din cauză să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condițiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

5. În ceea ce privește critica formulată de parchet, în sensul că prima instanță a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului U.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză s-a dovedit că inculpatul U.D. a dobândit suma de 200.000 ROL echivalentul a 20 RON de la inculpatul C.L., acesta din urmă susținând că „i-a făcut cinste cu bere”, pentru a aplica ștampila pe adeverințele de salariu întocmite de inculpatul C.L. și pe contractele prezentate de acesta din urmă.

Inculpatul U.D. a recunoscut la urmărirea penală că a primit în două rânduri câte 100.000 ROL vechi de la C.L. și nu există motive pentru a aprecia că această declarație este nesinceră.

Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că aceste fapte nu prezintă pericolul social al infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. pentru care inculpatul U.D. este trimis în judecată, întrucât prin conținutul lor concret, respectiv valoarea mică a folosului egală cu 20 RON, a adus o atingere minimă valorii apărate de lege, fiind lipsită de importanță, în contextul în care faptele au fost comise în urmă cu 13-14 ani.

Așa fiind, în mod corect, în cauză au fost aplicate prevederile art. 181 C. pen. și art. 91 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (referitor la legea penală mai favorabilă): inculpatul a fost achitat, în baza art. 10 lit. b1) și i s-a aplicat o amendă de 20 RON, suma de 20 RON primită din infracțiune, urmând să fie confiscată conform art. 254 alin. (3) C. pen.

6. În ceea ce privesc criticile formulate de recurenții intimați inculpați M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. și N.M. privind latura civilă a cauzei, în sensul că, în mod greșit au fost obligați, în solidar, la plata despăgubirilor către partea civilă Banca Internațională a Religiilor, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (2) C. proc. pen., „când achitarea s-a pronunțat pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b1) ori pentru că instanța a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau pentru că lipsește vreunul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale potrivit legii civile.

Cum achitarea inculpaților a fost dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (pentru considerentele mai sus enunțate) și cum, potrivit raportului de expertiză financiar contabilă, în cauză s-a constatat existența unui prejudiciu cauzat părții civile Banca Internațională a Religiilor, în mod corect, prima instanță, i-a obligat pe inculpați la plata despăgubirilor.

Astfel, potrivit contractelor indicate în rechizitoriu, pe care parchetul le-a desfășurat conform tabelelor menționate și în hotărîrea instanței de fond, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit anexelor la raportul de expertiză împreună cu calculele prejudiciului pentru fiecare inculpat în parte și față de contribuția fiecăruia la rezultatul păgubitor, potrivit răspunsurilor la obiecțiunile cu privire la concluziile raportului de expertiză, prima instanță a examinat în detaliu și a calculat, în mod corect, ratele restante la împrumut, separat de ratele restante la dobânzi, rezultând următoarele:

1.inculpații M.T.N., I.I., P.C., D.V.E. și N.M., la plata sumelor de 37.455,99 RON, reprezentând credite restante și 27.007,69 RON dobândă;

2.inculpații M.T.N., I.I., P.C., C.L., N.M. și D.V.E., la plata sumelor de 7.615,93 RON, reprezentând credite restante și 4.463,88 RON dobândă;

3.inculpații M.T.N., I.I., P.C., C.L., P.F., N.M. și D.V.E. la plata sumelor de 1.119,37 RON, reprezentând credite restante și 480,67 RON dobândă;

4.inculpații C.L., M.V., N.M. și D.V.E., la plata sumelor de 5.321,05 RON, reprezentând credite restante și 736,61 RON dobândă;

5.inculpații C.L., M.V., U.D. N.M. și D.V.E., la plata sumelor de 249,56 RON reprezentând credite restante și 5,27 RON dobândă;

6.inculpații C.L., P.F., M.V., N.M. și D.V.E., la plata sumelor de 330,42 RON reprezentând credite restante și 43,81 RON dobândă;

7.inculpații C.L., P.F., U.D., N.M. și D.V.E., la plata sumelor de 1.643,87 RON, reprezentând credite restante și 348,89 RON dobândă;

8.inculpații P.F., M.V., N.M. și D.V.E., la plata sumelor de 1.046,18 RON, reprezentând credite restante și 294,47 RON dobândă;

9.inculpații C.L., U.D., N.M. și D.V.E., la plata sumelor de 8.676,40 RON, reprezentând credite restante și 1.689,22 RON dobândă.

În consecință, raportul de expertiză financiar-bancară întocmit în cauză a reținut în mod corect existența prejudiciului astfel cum a fost mai sus indicat, iar expertul a răspuns la toate obiecțiunile aduse raportului de expertiză de către inculpați.

7. În ceea ce privește critica formulată de recurentul intimat inculpat N.M., în sensul că, în mod greșit a fost achitat de către prima instanță, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., impunându-se achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Achitarea unui inculpat în temeiul art. 11 pct. 1it. a raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. presupune ca fapta să nu existe în materialitatea sa, adică să nu fi fost săvârșită o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare.

Or, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recurentul inculpat N.M., „în calitate de administrator al SC T.P. SRL București în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat în mod repetat evidențele contabile ale societății comerciale prin încheierea unor state de plată fictive și care a semnat și ștampilat o serie de facturi ce conțineau date necorespunzătoare realității și care tot în baza unei rezoluții infracționale unice a determinat mai mulți salariați ai Băncii Internaționale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpați din aceiași cauză sa inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condițiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaționale a Religiilor, Sucursala Municipiului București de 1.415.200.960 ROL”, săvârșind în acest fel fapte care există în materialitatea lor, care au produs modificări fizice în lumea înconjurătoare.

În consecință, cu referire la achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aceasta susținere nu poate fi primită, în cauză, probându-se situația de fapt așa cum s-a arătat în considerentele anterioare.

8. În ceea ce privește recursul declarat de expertul B.M.A., Înalta Curte constată următoarele:

Expertul contabil B.M.A. a formulat recurs în ceea ce privește neplata de către inculpatul I.I. a cotei părți din onorariul cuvenit pentru efectuarea expertizei (2.000 RON).

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că , în ședința din 9 aprilie 2009, inculpații I.I., D.V.B., C.L. și N.M. au ridicat obiecțiuni cu privire la expertizele contabile efectuate în cursul urmăririi penale, situație în care, în vederea garantării dreptului la apărare al inculpaților în cadrul unui proces echitabil, prima instanță a admis, prin încheierea pronunțată la acel termen de judecată cererile inculpaților de efectuare a unei noi expertize financiar-bancare cu obiective precise care să lămurească aspectele tehnice legate de contractarea, derularea și volumul creditelor care fac obiectul cauzei, precum și întinderea prejudiciului.

După numirea expertului și discutarea obiectivelor expertizei, în ședința din 26 iunie 2009, s-a stabilit termenul de efectuare a expertizei (1 septembrie 2009) și onorariul cuvenit cu care părțile, inclusiv inculpații care au solicitat administrarea acestei probe au fost de acord.

La termenele ulterioare, expertul a solicitat amânări succesive, pînă la 11 ianuarie 2010, când a depus raportul de expertiză, motivând prin complexitatea și volumul mare de date din dosar și, pe același temeiuri, și-a întemeiat nota de evaluare, prin care a solicitat, față de onorariul inițial propus și acceptat de inculpații care au cerut administrarea probei (7.500 RON), încă 6.000 RON.

La termenul din 5 februarie 2010, expertul a fost solicitat să dea lămuriri, cerute de procuror și de părți, iar, prin încheierea din aceeași zi s-a dispus de instanță completarea raportului de expertiză cu răspunsurile la obiecțiunile ridicate în ședința publică.

Prin încheierea din 1 martie 2010, s-a repus în discuția părților suplimentarea onorariului cuvenit expertului, cu suma de 6.000 RON potrivit notei de evaluare.

Inculpații care au solicitat efectuarea expertizei, respectiv D.V.E., I.I. și N.M. nu s-au opus cererii expertului B.M.A., iar în ce-i privește pe inculpații D.V.B. și I.I. aceștia și-au manifestat acordul expres de a plăti o cotă egală ce li s-ar cuveni din suplimentul de onorariu de 6.000 RON.

În ședința din 1 martie 2010 Curtea s-a și pronunțat în acest sens și a dispus ca plata diferenței de 6.000 RON datorată expertului să fie plătită în cote egale de către inculpații care au solicitat noua expertiză.

Răspunsurile la obiecțiunile aduse raportului de expertiză au fost depuse la dosar.

În condițiile în care prima instanță s-a pronunțat cu privire la solicitarea expertului (prin încheierea din 1 martie 2010) și a și dispus ca plata diferenței de 6.000 RON datorată expertului să fie plătită în cote egale de către inculpații care au solicitat noua expertiză, criticile recurentei expert contabil B.M.A., în sensul că inculpatul I.I. nu a achitat partea sa din onorariu, vor fi respinse ca nefondate.

III. În consecință, pentru considerentele sus menționate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., va casa sentința atacată numai sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului D.V.E. în dispozițiile art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului D.V.E. din art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Va menține soluția de achitare a inculpatului D.V.E. dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru noua infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. și N.M. și de expert B.M.A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., va obliga pe recurenții inculpați M.T.N., D.V.E., C.L. și N.M. la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat I.I. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurenta expert B.M.A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, pentru intimații inculpați P.F. și P.C., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați M.V. și U.D., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția judiciară penală împotriva sentinței nr. 981 din 8 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 16423/1/2006.

Casează sentința atacată numai sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului D.V.E. în dispozițiile art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului D.V.E. din art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Menține soluția de achitare a inculpatului D.V.E. dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru noua infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. și N.M. împotriva aceleiași sentințe.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta expert B.M.A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., obligă pe recurenții inculpați M.T.N., D.V.E., C.L. și N.M. la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., obligă pe recurentul inculpat I.I. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe recurenta expert B.M.A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, pentru intimații inculpați P.F. și P.C., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați M.V. și U.D., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.