Extraordinary appeal rejected for failing to establish material error or unexamined grounds in commercial dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment filed by the appellant, thereby upholding the finality of the prior decision by the Commercial Section of the same court. The dispute concerned a commercial matter in which the appellant challenged the initial appellate decision on the grounds that the Court of Appeal had improperly copied the reasoning from the first instance, failed to adequately analyze the submitted documentary evidence, and made a clerical error regarding the attorney's name. The Court held that the appeal was inadmissible because the statutory grounds for annulment, specifically a material error or the failure to examine a ground for cassation, were not met; the Court clarified that the appellate court had in fact considered all arguments and that the appellant’s objections to the assessment of evidence and legal merit constituted a prohibited re-litigation of the substantive case on appeal. The decisive legal basis was the restrictive interpretation of Article 318 of the Code of Civil Procedure, which limits extraordinary appeals to cases involving material errors or specific procedural omissions, thereby excluding the re-examination of factual and substantive issues previously decided.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Extraordinary appeal rejected for failing to establish material error or unexamined grounds in commercial dispute: Contestatorul invocă prevederile art. 318 C. proc. civ., coroborat cu art. 215, 216 și 217 din același cod, jurisprudența C.E.D.O.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 719 din 17 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 107 din 18 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Împotriva acestei decizii, P.I. a formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și rejudecarea cauzei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatorul menționează că a fost asistat de av. V.G. și nu de av. G.V.
Contestatorul mai susține că instanța de recurs s-a mulțumit să copieze considerentele din apel, fără o motivare propriu-zisă și o analiză efectivă a motivelor de recurs. Cu atât mai mult cu cât în ședința din 17 februarie 2011 instanța de recurs a încuviințat proba cu înscrisuri, probă care dacă ar fi fost analizată ar fi fost suficientă pentru soluționarea cauzei în spiritul adevărului.
Prin urmare, copierea de către instanța de recurs a considerentelor instanței de apel, demonstrează faptul că instanța de recurs s-a oprit cu analiza speței la momentul apelului, fără a mai lua în considerare ceea ce s-a solicitat în recurs, respectiv motivele și argumentele consemnate, inclusiv proba cu înscrisuri.
Contestatorul invocă prevederile art. 318 C. proc. civ., coroborat cu art. 215, 216 și 217 din același cod, jurisprudența C.E.D.O.
Înalta Curte, analizând contestația în anulare, în raport de temeiul de drept și motivele invocate, urmează să o respingă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Dispozițiile legale ale art. 318 C. proc. civ., au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță, care s-a pronunțat asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.
Curtea, având în vedere susținerile contestatorului, prin care se invocă reținerea greșită a numelui avocatului, nemotivarea deciziei atacate și neanalizarea motivelor de recurs și a probelor de la dosar, în raport de textul de lege evocat, constată că în cauză nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 318 C. proc. civ., întrucât prin argumentele invocate nu se evidențiază o greșeală materială care să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, astfel că o pretinsă eroare de apreciere a probelor datorită căreia starea de fapt reținută de instanță ar fi neconformă realității nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare.
Totodată, nu poate fi reținută nici ipoteza reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., teza a Ii-a, ce vizează omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., invocate de parte, întrucât din considerentele deciziei contestate rezultă incontestabil că instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele invocate de către recurentul reclamant.
În realitate, contestatorul își manifestă nemulțumirea cu privire la faptul că instanța de recurs nu a împărtășit punctul său de vedere sub aspectul aprecierii materialului probator, aceasta urmărind pe calea contestației în anulare de fapt reanalizarea motivelor de recurs, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală având în vedere că legea nu a urmărit prin calea contestației în anulare să deschidă părților calea recursului la recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatorul P.I. împotriva deciziei nr. 719 din 17 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P.I. împotriva deciziei nr. 719 din 17 februarie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2012.