Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 785/2011 AI generated

Appeal dismissed in challenge to state land concession and denial of direct attribution priority for asset purchaser

Case Number Decizia nr. 785/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s dismissal of the action and confirming that the State Domain Agency was not liable for damages or obligated to conclude a direct concession contract. The dispute arose after the appellant, having acquired specific building assets from a privatized company via public auction in 2005, sought to annul a 2007 state land concession granted to a third-party commercial entity and compel the agency to grant him a direct concession for the underlying land, alleging a violation of his statutory priority rights. The court held that the appellant failed to prove an exclusive property right over the assets necessary to trigger the direct attribution mechanism under Law No. 268/2001 (as amended by Law No. 249/2003) and did not demonstrate any procedural illegality in the third party’s award, as the appellant had not participated in the public bidding process nor submitted the required documentation proving his ownership claims prior to the 2007 concession.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004; Appeal dismissed in challenge to state land concession and denial of direct attribution priority for asset purchaser: Pe fondul cauzei instanței a reținut că atâta vreme cât reclamantul nu a întreprins demersurile necesare pentru determinarea dreptului său exclusiv de proprietate asupra activelor sau asupra unei părți a acestora nu se poate reține existența unui refuz nejustificat al Agenției Domeniilor Statului de a încheia cu acesta un contract de concesiune prin metoda atribuirii directe, în conformitate cu prevederile art. 211-213 din Legea nr. 268/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 249/2003.

Keywords

AI generated
state property land law public auction concession commercial dispute third-party claim

Cited Legislation

AI generated
art. 3041 C. proc. civ
Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
art. 7 din Legea nr. 554/2004
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenția Domeniilor Statului a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, potrivit art. 7 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 651 din 04 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului și a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, de reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC M.P. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: anularea în parte a contractului de concesiune încheiat cu SC M.P. SRL pentru suprafața de teren aferentă activelor acestuia, obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului București la încheierea contractului de locațiune/concesiune cu proprietarii de active, B.D. și R.E.R., și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri pentru daune materiale și morale în valoare provizorie de 2.000 RON.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 22 iunie 2005, prin procesul-verbal de licitație încheiat între lichidatorul SC C. SRL Brăila pe de o parte, și B.D. și R.E.R., pe de altă parte, a cumpărat prin licitație publică activele SC D.D. SA, având destinație curți-construcții, că a demarat procedura de identificare a proprietarului terenului aflat sub active, prin emiterea adresei din 20 decembrie 2005 către Agenția Domeniilor Statului Tulcea, prin care și-a manifestat disponibilitatea de a concesiona sau cumpăra terenul de sub active, însă la acest demers a primit adresa de răspuns din 10 mai 2007 prin care Agenția Domeniilor Statului Tulcea i-a comunicat faptul că terenul se află în portofoliul Agenția Domeniilor Statului.

Reclamantul a menționat că a depus la Agenția Domeniilor Statului scrisoarea de intenție înregistrată în 14 mai 2008, precum și documentația necesară conform H.G. nr. 354/2005, însă a aflat că Agenția Domeniilor Statului București a concesionat în anul 2007 către SC M.P. SRL Tulcea terenurile fostei SC D.D. SA inclusiv terenul de sub activele proprietatea acestuia.

La solicitarea instanței, reclamantul a formulat la data de 12 februarie 2009 precizare și completare la cererea de chemare în judecată, în sensul că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâte, Agenția Domeniilor Statului și SC M.P. SRL, pentru a se dispune: obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului să încheie cu reclamantul B.D. un contract de concesiune a terenului aflat sub construcțiile achiziționate de către reclamant, prin licitație, de la SC D.D. SA, anularea parțială a contractului din 18 septembrie 2007 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC M.P. SRL, obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului la plata daunelor în valoare de 2.000 RON cauzate reclamantului ca urmare a faptului că nu a putut utiliza activul „clădire birou fermă”.

În motivarea acțiunii precizate și completate, reclamantul a arătat că, în calitate de proprietar al activului „clădire birouri fermă nr. inventar 1004” și cunoscând prevederile Legii nr. 249/2003, precum și dreptul său de a avea prioritate la încheierea unui contract de concesiune, a înaintat către Agenția Domeniilor Statului, în data de 13 decembrie 2005 o cerere prin care a solicitat concesionarea terenului aflat sub active, însă la aceasta nu a primit răspuns, pârâta Agenția Domeniilor Statului procedând la încheierea contractului de concesiune din 18 septembrie 2007 cu SC M.P. SRL, cu încălcarea Legii nr. 249/2003 și a drepturilor acestuia.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenția Domeniilor Statului a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, potrivit art. 7 alin. (1) și (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Instanța de fond a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform adreselor înregistrate la Agenția Domeniilor Statului în 04 august 2008 și în 21 august 2008, prin care a solicitat continuarea procedurii de concesiune/locațiune pentru terenul „curți-construcții”, ce a aparținut SC D.D. SA.

La acestea se adaugă întreaga corespondență derulată între părți, privitoare la încheierea contractului de concesiune, dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din care rezultă demersurile întreprinse în acest sens de către reclamant atât anterior sesizării instanței, cât și pe parcursul judecării cauzei.

Pe fondul cauzei instanței a reținut că atâta vreme cât reclamantul nu a întreprins demersurile necesare pentru determinarea dreptului său exclusiv de proprietate asupra activelor sau asupra unei părți a acestora nu se poate reține existența unui refuz nejustificat al Agenției Domeniilor Statului de a încheia cu acesta un contract de concesiune prin metoda atribuirii directe, în conformitate cu prevederile art. 211-213 din Legea nr. 268/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 249/2003.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și faptul că reclamantul B.D. nu a prezentat documentația privitoare la dreptul său exclusiv de proprietate asupra activelor sau asupra unei părți a acestora nici la data înregistrării la Agenția Domeniilor Statului, în 14 mai 2008, a scrisorii sale de intenție și nici la data de 13 decembrie 2005, când a solicitat reprezentanților Agenției Domeniilor Statului concesionarea/cumpărarea suprafeței de teren de 0,48 ha.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul B.D. a declarat recurs, criticând-o, ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

S-a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că instanța de fond a interpretat eronat actele depuse la dosar, magistrații Curții de apel nedepunând diligențele necesare pentru lămurirea situației de fapt.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Suprafața de teren curți, construcții solicitată face obiectul unui contract de concesiune încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC M.P. SRL. Perfectarea contractelor de locațiune cu persoane fizice recurentul) se poate face doar în condițiile în care acestea obțin acordul scris al SC M.P. SRL, fapt comunicat conform adresei aflate la dosarul de fond, recurentului.

Este adevărat că B.D. și R.E.R. au calitate de proprietari ai activului, clădire-birou (fermă) care au aparținut SC D.D. SA, dobândit în urma unei licitații organizate în 2005.

Contractul de concesiune din 2007 s-a încheiat între Agenția Domeniilor Statului și SC M.P. SRL, conform Legii nr. 268/2001. Recurentul nu a participat la licitația publică cu strigare pentru terenul destinație agricolă de la SC D.D. SA, licitație organizată de Agenția Domeniilor Statului. De asemenea, rezultă fără putință de tăgadă că acesta nu a dovedit încălcarea vreunei dispoziții legale la încheierea actului, demersurile sale către Agenția Domeniilor Statului fiind ulterioare încheierii contractului de concesiune din 2007.

De altfel, pentru faptul că recurentul nu a depus diligențe pentru determinarea dreptului său de proprietate exclusiv asupra activelor, nu se poate aprecia că Agenția Domeniilor Statului a refuzat nejustificat să încheie contractul de concesiune prin atribuire directă conform Legii nr. 268/2001.

Recurentul conform legii avea obligația să prezinte documentația privitoare la dreptul său exclusiv de proprietate asupra activelor, fapt care nu s-a întâmplat nici la data înregistrării la Agenția Domeniilor Statului a Scrisorii de intenție (2008) și nici în 2005 când a solicitat concesionarea suprafeței de 0,48 ha teren.

Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii de față invocată de Agenția Domeniilor Statului, corect a fost respins de instanța fondului, avându-se în vedere că recurentul-reclamant a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, conform actelor anexate (respectiv adreselor înregistrate la Agenția Domeniilor Statului în 2008).

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de B.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.D., împotriva sentinței civile nr. 651 din 04 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.