Salary order upheld on appeal as lawful; incidental legality challenge rejected as unfounded.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 12 aprilie 2011 s-a dispus, în baza art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea judecății cauzei privind pe reclamanta C.L.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, și înaintarea cauzei la Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010 emis de Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

La Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 19999/3/2010.

În motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010, reclamanta a învederat instanței următoarele:

- deși Ordinul este emis la data de 09 martie 2010, acesta retroactivează și prevede că se aplică începând cu data de 01 ianuarie 2010, fapt care contravine flagrant principiului potrivit căruia un act administrativ își produce efecte începând cu data comunicării acestuia. Ordinul atacat nu putea dispune decât pentru viitor fără să poată aduce atingere drepturilor salariale anterioare stabilite conform contractului individual de muncă și contractului colectiv de muncă la nivel național;

- în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 330/2009, „Salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc cu ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice”. În acest sens, se impune a se remarca faptul că reclamanta a fost încadrată potrivit contractului său de muncă în funcția de coordonator tehnic RECL în cadrul Unității de Management a Proiectelor (UMP), funcție care nu apare în niciuna din anexele la Legea nr. 330/2009. În aceste condiții, pentru emiterea legală a Ordinului, ar fi fost necesare avizele din partea Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe, avize care însă nu există.

La data de 30 iunie 2011, pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate.

2. Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința nr. 5483 din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.L.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale și a constat nelegalitatea Ordinului nr. 297/09 martie 2010 emis de Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999 (varianta în vigoare din data de 29 decembrie 2009), salarizarea personalului prevăzut la art. 4 (personalul care își desfășoară activitatea în UMP) se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora funcționează.

Salarizarea personalului din instituțiile publice este reglementată prin Legea nr. 330/2009, prin art. 39 stabilindu-se faptul că „Salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice.”

În raport cu aceste dispoziții, Curtea a apreciat că emiterea Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010 nu putea fi realizată în lipsa celor două avize obligatorii prevăzute de lege, adresa Ministerului Finanțelor Publice nr. 3528 din 17 februarie 2010 și adresa Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 831 din 24 februarie 2010, neputând fi asimilate celor două avize.

Totodată, a reținut ca fiind întemeiate și susținerile reclamantei cu privire la retroactivitatea Ordinului contestat, având în vedere că Ordinul s-a emis la data de 09 martie 2010, cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2010, încălcându-se astfel principiul potrivit căruia actul administrativ produce efecte numai pentru viitor.

În ceea ce privește obligația efectuării procedurii prealabile Curtea a apreciat că nu era necesară parcurgerea acestei proceduri, întrucât obiectul litigiului este excepția de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar nu contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Relativ la împrejurarea că reclamanta nu mai putea fi plătită cu salariul stabilit prin contractul individual de muncă s-a reținut aceasta este un aspect ce vizează fondul cauzei, astfel că excede competenței instanței de contencios administrativ învestită cu excepția de nelegalitate.

3. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență că în mod greșit prima instanță a constatat a fi nelegal Ordinul nr. 297 din 09 martie 2010 întrucât, pe de o parte pentru emiterea ordinului nu era necesar avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau al Ministerului Finanțelor Publice, Ordinul fiind emis în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 52/1999, iar pe de altă parte nu se poate reține nici retroactivitatea ordinului, pe motiv că, independent de emiterea acestui ordin, începând cu data de 29 decembrie 2009, salarizarea personalului din UMP se făcea conform O.U.G. 52/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 114/2009.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. VIII din O.U.G.nr. 114/2009 „- Art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor români care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 186 din 29 aprilie 1999, aprobată prin Legea nr. 172/2001, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5 - Salarizarea personalului prevăzut la art. 4 se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora funcționează."

Ordonanța de urgență nr. 114/2009 a intrat în vigoare începând cu data de 29 decembrie 2009.

Prin Ordinul nr. 297 din 09 martie 2010, a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în baza O.U.G.nr. 52/1999 așa cum a fost modificată prin O.U.G.nr. 114/2009, a stabilit funcția și salariul reclamantei prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora funcționează.

Prima instanță a apreciat că Ordinul nr. 297 din 09 martie 2010 este nelegal în raport cu următoarele considerente: - ordinul a fost emis fără avizul Ministerului Finanțelor Publice și avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - ordinul retroactivează, încălcându-se astfel principiul potrivit căruia actul administrativ produce efecte numai pentru viitor.

În ceea ce privește lipsa avizelor Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a reținut acest considerent, întrucât nu erau necesare aceste avize.

Astfel Ordinul nr. 297/2010 a fost emis în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999, așa cum a fost modificat de O.U.G. nr. 114/2009 privind unde măsuri financiar-bugetare (publicată în 29 decembrie 2009), potrivit căruia „salarizarea personalului prevăzut la art. 4 se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora funcționează.”

În conformitate cu această dispoziție salarizarea personalului se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituția publică la nivelul căreia funcționează, fără a fi necesar avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau al Ministerului Finanțelor Publice.

Referitor la faptul că ordinul a fost emis retroactiv, Înalta Curte constată că în mod greșit a fost reținut ca și motiv de nelegalitate a ordinului, având în vedere că O.U.G. 114/2009 care prevedea modul de salarizare al personalului din cadrul UMP, a intrat în vigoare începând cu data de 29 decembrie 2009, astfel că stabilirea funcției și salariului prin asimilare cu salarizarea personalului din instituția publică la nivelul căreia funcționează, era obligatorie începând cu această dată.

În consecință, pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile recurentului, Înalta Curte urmează să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva Sentinței nr. 5483 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 297/9 martie 2010 emis de Ministrul comunicațiilor și societății informaționale, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM