Female defendant’s robbery conviction quashed and reclassified to receiving stolen property; male defendant’s robbery conviction affirmed.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 82/ P din 22 aprilie 2002, Tribunalul Bihor – Oradea a condamnat pe inculpații H.L.H. și O.N.A.F. la câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen.

Ambii inculpați au fost obligați, în baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., să plătească, în solidar, suma de 3.000.000 lei părții civile M.M.N.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

H.L.H., studentă fiind la Facultatea de Medicină, ocupa cu chirie un apartament în Oradea, în care locuia temporar și cu prietenul ei O.N.A.F.

În urma unui anunț dat la un ziar local, în ziua de 18 octombrie 2001, în jurul orei 21,00, s-a prezentat la locuința sus-numitei M.M.N., convenind să întrețină un raport sexual, pentru suma de 500.000 lei.

După ce a primit banii și s-a consumat raportul sexual, în timp ce H.L.H. se afla în baie, M.M.N. a luat cei 500.000 lei dintr-un sertar al noptierei, unde fuseseră puși de sus-numita. Constatând această situație, H.L.H. l-a sunat pe telefonul mobil pe prietenul ei O.N.A.F., despre care știa că „se află în apropiere, la un Cafee Internet, solicitându-I să vină sus”.

O.N.A.F., urmat de M.C., s-au deplasat imediat la locuința unde se afla sus-numita, întâlnind pe culoarul etajului IV pe M.M.N., dezbrăcat la bust și cu hainele în mână, care încerca să plece.

Inculpatul, împreună cu M.C., l-au obligat pe M.M.N. să reintre în apartamentul de unde plecase, O.N.A.F. lovindu-l și împingându-l.

Intrând cu toții în apartament, au fost întâmpinați de H.L.H. care le-a spus că M.M.N. i-a cerut să se supună la perversiuni sexuale și i-ar fi sustras dintr-un sertar al noptierei suma de 500.000 lei.

Inculpatul O.N.A.F. lovind partea vătămată i-a cerut să scoată din buzunar banii pe care îi are asupra sa.

M.M.N. a scos din buzunar suma de 3.000.000 lei, în bancnote de 500.000 lei și 50.000 lei, bani care au fost luați de inculpata H.L.H. și cheltuiți ulterior, împreună cu inculpatul, M.C. și prietena acestuia C.C.

Împotriva hotărârii primei instanțe au formulat apel ambii inculpați cerând schimbarea calificării juridice a faptei, pentru inculpatul O.N.A.F. în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., iar pentru inculpata H.L.H. în infracțiunea de tăinuire, cu reducerea corespunzătoare a pedepselor aplicate, prin aplicarea circumstanțelor atenuante.

Prin decizia penală nr. 203/ A din 17 octombrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, cu motivarea că prima instanță a reținut în mod corect vinovăția ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pedepsele aplicate fiind just individualizate.

Inculpații au declarat recurs împotriva acestei decizii penale pentru inculpata H.L.H. solicitându-se, în principal, achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece, ea nu a participat la săvârșirea faptei de tâlhărie și, în subsidiar, reducerea pedepsei, prin aplicarea circumstanțelor atenuante și aplicarea art. 81 C. pen., iar pentru inculpatul O.N.A.F. s-a cerut reducerea pedepsei, prin aplicarea circumstanțelor atenuante.

Examinând actele de la dosar se constată că prima instanță și instanța de apel în mod greșit au reținut că, între cei doi inculpați a existat o înțelegere prealabilă privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapt dovedit cu apelul telefonic făcut de inculpată și cu însușirea banilor de către aceasta, stare de fapt care nu este sprijinită de probele administrate în cauză.

Din probele existente la dosar, rezultă, indubitabil că inculpata în momentul în care inculpatul O.N.A.F., sub influența violențelor întrebuințate, i-a cerut părții vătămate să scoată banii din buzunar, ea se afla în baie, revenind în cameră în momentul în care banii se aflau deja în mâna inculpatului, care I-a predat ei.

Deci, inculpata nu a avut nici o înțelegere prealabilă cu inculpatul O.N.A.F. să-i însușească banii părții vătămate și nu a participat cu nimic la deposedarea acesteia de cele 3.000.000 lei.

Ceea ce se reține ca dovedit în sarcina inculpatei H.L.H. este faptul că a primit de la inculpatul O.N.A.F. suma de 3.000.000 lei obținută de acesta de la partea vătămată în condiții ilegale, respectiv prin săvârșirea unei fapte penale, bani care I-a cheltuit apoi cu prietenii săi.

În consecință, urmează ca fapta reținută în sarcina inculpatei să fie încadrată juridic în infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., în care sens se va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., urmând ca și pedeapsa să fie reconsiderată și să se facă aplicarea Legii de grațiere nr. 543/2002.

În ce privește recursul declarat de inculpatul O.N.A.F. se constată că acesta nu este fondat, deoarece la individualizarea pedepsei care i s-a aplicat s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se în mod corect gravitatea faptelor comise și frecvența acestora, astfel că aplicarea unei pedepse, orientate către minimul special prevăzut de lege, nu poate fi apreciată ca severă, ea constituind un minim necesar realizării prevederilor dispozițiilor art. 52 C. pen.

În concluzie, recursul inculpatei H.L.H. urmează a fi admis pentru considerentele mai sus-arătate, iar recursul inculpatului O.N.A.F. va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive.

În conformitate cu prevederile art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata H.L.H. împotriva deciziei penale nr. 203/ A din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează hotărârea atacată și sentința penală nr. 82/ P din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, cu privire la încadrarea juridică a faptei.

Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpata H.L.H. la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002, constată grațiată integral și condiționat pedeapsa aplicată inculpatei.

Constată că inculpata a fost arestată preventiv în perioada 25 octombrie 2001 – 10 decembrie 2001.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.N.A.F. împotriva deciziei penale nr. 203/ A din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 octombrie 2001, la 19 septembrie 2003.

Obligă recurentul inculpat O.N.A.F. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2003.