Challenge to administrative employment removal order fails material error test in extraordinary appeal

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare

Prin decizia nr. 3323 din 8 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 29 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău și a modificat sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta B.I.C. ca neîntemeiată față de pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și pentru lipsa calității procesuale pasive față de ceilalți pârâți.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut în esență că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu este parte în raportul juridic dedus judecății astfel că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece actul administrativ a cărui anulare s-a cerut a fost emis de către Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Referitor la recursul formulat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, instanța de control judiciar a constatat că acesta este fondat, întrucât deși susținerile intimatei – reclamante în ceea ce privește nelegalitatea Ordinului nr. 178/2009 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt corecte, în sensul că dispozițiile legale ce au stat la baza emiterii acestui ordin, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, au fost declarate neconstituționale, astfel că s-ar impune anularea actului atacat, instanța de fond a stabilit în mod eronat că acțiunea reclamantei, ce vizează restabilirea situației anterioare emiterii acelui ordin, este întemeiată, având în vedere actele juridice intervenite după emiterea ordinului și a căror anulare nu s-a solicitat.

Referitor la actele juridice intervenite după emiterea ordinului, instanța de recurs a reținut că la data de 25 mai 2009, reclamanta a optat pentru numirea în funcția de director coordonator adjunct al Direcției Managementul Pieții Muncii din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, numire ce a avut loc în baza Ordinului Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale nr. 1041/2009 și a încetat prin Ordinul nr. 483 din 07 iulie 2010 al Președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin care s-a constatat încetarea exercitării funcției de director coordonator adjunct ca efect al încetării de drept a Ordinului nr. 1041/2009 precum și a contractului de management.

2. Motivele contestației în anulare

B.I.C. a formulat, în temeiul art. 318 din C. proc. civ., contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3323 din 8 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a observat că numirea sa în funcția de director coordonator adjunct al Direcției Managementul Pieții Muncii din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău realizată în baza Ordinului Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale nr. 1041/2009 care a încetat prin Ordinul nr. 483/2010 al Președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă nu a fost o opțiune manifestată liber și din inițiativa contestatoarei, ci a fost determinată de intervenția O.U.G. nr. 37/2009, declarată ulterior neconstituțională, în exprimarea acordului privind încadrarea pe noul post fiind constrânsă de comunicarea situației privitoare la eliberarea din funcție.

A arătat contestatoarea că urmare a acestei situații, Ordinul nr. 178/2009 din 24 aprilie 2009 (prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere de director executiv adjunct la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009) a rămas lipsit de fundament juridic, cu consecința firească a repunerii sale în situația anterioară, neputându-i-se imputa faptul că, după eliberarea din funcție s-a prezentat și a câștigat concursul pentru postul de director coordonator adjunct, fiind inechitabilă sancționarea sa pentru o conduită în concordanță cu actele normative aplicabile la momentul respectiv.

Contestatoarea a învederat că Înalta Curte nu a observat că reorganizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 68/2010 și a H.G. nr. 662/2010 este mult ulterioară emiterii ordinului contestat, Ordinul nr. 178/2009, aceste acte normative nefiind avute în vedere și neconstituind temei al eliberării sale din funcția publică.

A concluzionat contestatoarea că stabilirea repercursiunilor acestor acte normative asupra raporturilor de serviciu era necesar a se face ulterior reintegrării sale în funcția deținută anterior, fie în sensul menținerii pe postul de director adjunct, vacant la data judecării fondului, fie eventual, al oferirii unui alt post.

S-a solicitat admiterea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 din C. proc. civ., dezlegarea pricinii de către instanța de recurs fiind rezultatul unor erori materiale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 317-318 din C. proc. civ.

Potrivit art. 318 teza I din C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestatoare, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…”.

În ipoteza acestei prevederi legale se încadrează greșelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunțarea unei soluții greșite, pe calea contestației în anulare nefiind posibilă remedierea unor greșeli vizând aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții legale.

Neobservarea de către instanță a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greșeală materială, dar niciuna dintre susținerile contestatoarei nu reprezintă o “greșeală materială” în sensul textului invocat, pe calea căii extraordinare de atac a contestației în anulare neputându-se cenzura eventuale greșeli de judecată, deoarece nu se reia cercetarea judecătorească asupra fondului cauzei.

Prin urmare, motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în dispozițiile art. 318 teza I din C. proc. civ., iar pe de altă parte aceste aspecte au fost deja supuse cercetării judecătorești în calea ordinară de atac a recursului, nemaiputând forma obiectul unei judecăți care ar semnifica practic un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

2. Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la contestația în anulare

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de B.I.C. împotriva deciziei nr. 3323 din 8 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2011.