Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5773/2011 AI generated

Disability pension claim dismissed for failure to address procedural exceptions and provide statutory reasoning

Case Number Decizia nr. 5773/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, cassating the lower court's judgment and remanding the case to the Court of Appeal for retrial, thereby prev ailing over the defendant public authorities at the procedural level. The dispute involved an individual seeking mandatory issuance of a disability pension decision and €5 million in damages from two ministries, alleging that a medical error in 1987 prevented early retirement eligibility; the lower court had dismissed the action as unfounded with a minimal two-sentence reasoning that failed to address the exceptions and arguments raised by the defendants. The appellate decision was based on a violation of the obligation to provide adequate reasoning under Article 261 of the Code of Civil Procedure and the failure to rule on preliminary procedural exceptions as required by Article 137, constituting a ground for cassation under Article 304(7) in conjunction with Article 20 of Law No. 554/2004, as the lack of substantive motivation equated to a failure to examine the merits of the case.

Legislator headnote

AI generated

art. 57 din Legea nr. 19/2000, art. 261 alin. (1) din C. proc. civ, art. 304 pct. 7 din C. proc. civ, art. 137 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Disability pension claim dismissed for failure to address procedural exceptions and provide statutory reasoning: Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.G.M., considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
disability pension statutory grounds substantive reasoning procedural requirement Civil Procedure Code actions for damages

Cited Legislation

AI generated
art. 57 din Legea nr. 19/2000
Recurentul a precizat că în anul 1987 a fost operat iar în urma anesteziei greșite a fost diagnosticat cu mielopalineuropatie senzitivo-motorie post anestezie, hipoxie cerebrală și pentru că avea un stagiu de 6 ani de cotizare putea fi pensionat anticipat pentru invaliditate conform art. 57 din Legea nr.
art. 261 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit art. 261 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.
art. 304 pct. 7 din C. proc. civ
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.G.M., considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.
art. 137 alin. (1) din C. proc. civ
Mai mult, potrivit art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanței de fond

Prin cererea adresată Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul I.G.M. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând obligarea acestuia la emiterea unei decizii privind gradul său de invaliditate și daune materiale și morale în valoare de 5 milioane Euro pentru neacordarea pensiei de invaliditate pe o perioadă de 20 de ani.

Prin Sentința civilă nr. 1681 din 13 septembrie 2010 a Tribunalului Galați, secția civilă, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Galați și a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și calitatea pârâtului de autoritate publică centrală.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1251/44/2010.

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare și a invocat următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale; excepția lipsei procedurii prealabile, excepția netimbrării, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați în soluționarea capătului de cerere privind pensionarea sa pe caz de boală.

Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare și a invocat:

- excepția de litispendență având în vedere că obiectul Dosarului nr. 7271/121/2010 este identic cu cel prezent;

- excepția netimbrării;

- excepția prescripției dreptului la acțiune pentru că se invocă un presupus mal praxis din anul 1987;

- excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății;

- excepția inadmisibilității capetelor 1-4 ale cererii introductive, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 8 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului I.G.M.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că din răspunsurile primite de la instituțiile specializate rezultă că este imposibil de stabilit culpa medicului chirurg, iar pensionarea sa la vârsta de 40 de ani nu se poate face decât în condițiile legii.

Din analiza tuturor actelor depuse la dosar nu rezultă că pârâta se face vinovată de presupusul prejudiciu pe care susține reclamantul că l-a suferit, astfel că acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.G.M., considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ.

În motivele de recurs se arată că hotărârea instanței de fond nu a ținut cont de probele depuse la dosar care dovedesc că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale i-a refuzat un drept legal și anume pensionarea pe caz de invaliditate.

Hotărârea Curții de Apel Galați este și nemotivată pentru că s-a redus la o simplă afirmație deși exista obligația de a formula un punct de vedere față de pretențiile sale.

La dosar există dovezi din care rezultă că intimatul a recunoscut gravitatea stării sale de sănătate și dificultățile materiale întâmpinate pentru că i-au fost acordate ajutoare temporare materiale, dar care au fost refuzate.

Recurentul a precizat că în anul 1987 a fost operat iar în urma anesteziei greșite a fost diagnosticat cu mielopalineuropatie senzitivo-motorie post anestezie, hipoxie cerebrală și pentru că avea un stagiu de 6 ani de cotizare putea fi pensionat anticipat pentru invaliditate conform art. 57 din Legea nr. 19/2000.

4. Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:

Reclamantul a formulat o cerere în fața instanței de fond și precizată, din care a rezultat că pârâți sunt Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Cele două autorități publice au formulat întâmpinări în care au invocat mai multe excepții.

Ulterior, instanța de fond a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, iar motivarea s-a redus la două fraze.

Potrivit art. 261 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Mai mult, potrivit art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Însă, instanța de fond nici măcar nu a reținut în considerentele hotărârii atacate depunerea întâmpinărilor și invocarea excepțiilor de către cele două autorități pârâte.

De aceea, în baza art. 312 alin. (3) și alin. (5) din C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I.G.M. împotriva sentinței nr. 8 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.