Suspension of administrative disciplinary act requires imminent irreversible harm, not just salary loss

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul C.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor suspendarea executării Ordinului nr. 11/2500 din 21 aprilie 2011 emis de Ministerul Administrației și Internelor București, Direcția Generală Management Resurse Umane, prin I.P.J. Brăila, Serviciul de Resurse Umane.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus sancționarea sa în sensul retrogradării și eliberarea sa din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, urmând a fi numit într-o altă funcție potrivit competenței, motivat de faptul că, urmare a cercetării disciplinare întreprinse, acesta ar fi săvârșit abaterea disciplinară definită în art. 57 lit. b) din Statutul Polițistului, respectiv neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.

Prin sentința nr. 132 din 12 mai 2011, Curtea de Apel Galați a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și a suspendat executarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/2599 din 21 aprilie 2011 până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea respectivului ordin.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că eliberarea din funcție a reclamantului este de natură să îi creeze acestuia o pagubă iminentă și evidentă, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reclamantul urmând a fi lipsit de veniturile sale salariale aferente funcției de conducere deținute până la data emiterii ordinului și totodată, eliberarea sa din funcție este aptă să producă oarecare perturbări în funcționarea autorității publice în cadrul căreia a deținut funcție de conducere.

Referitor la condiția cazului bine justificat, prima instanță a constatat că, având în vedere caracterul disproporționat al sancțiunii aplicate în raport de pretinsele abateri săvârșite de reclamant, precum și imposibilitatea momentană de trecere a reclamantului într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, în cauză există îndoială puternică în privința legalității actului administrativ.

Concluzionând, instanța de fond a constatat că, în cauză, motivele de nelegalitate invocate de reclamant, la o primă analiză sumară, sunt apte să conducă la reținerea îndeplinirii atât a condiției existenței cazului bine justificat, cât și a prevenirii unei pagube iminente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor.

În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, apreciind în mod eronat existența unui caz bine justificat cât și a pagubei iminente, astfel cum sunt acestea definite în conținutul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Apreciază recurentul că instanța de fond s-a ante pronunțat asupra legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat apreciind ca fiind disproporționată, dispoziția de sancționare aplicată în raport cu pretinsele abateri săvârșite de intimatul-reclamant.

Totodată, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția pagubei iminente, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitate, nu produce acestuia o pagubă iminentă imposibil sau greu de reparat în viitor.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 din C. proc. civ.

Atât recurentul-pârât cât și intimatul-reclamant au formulat concluzii scrise, care au fost depuse la dosarul cauzei.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele arătate în continuare:

Suspendarea executării actului administrativ este o întrerupere temporară a efectelor acestuia, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu de reparat sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

În soluționarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ condițiile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită.

Existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia.

Instanța de contencios administrativ, învestită cu soluționarea unei cereri d suspendare a executării trebuie să „pipăie” fondul, evitând a se pronunța asupra acestuia pentru a putea constata dacă într-adevăr, cererea vizează un act administrativ vădit nelegal, în executarea imediată a acestuia, ar fi de natură să creeze efecte nejustificate cu privire la situația reclamantului.

Simpla existență a unei îndoieli asupra legalității și temeiniciei actului administrativ atacat, nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, cu atât mai mult cu cât verificarea susținerilor reclamantului, presupune administrarea unui probatoriu complex, în cadrul unei eventuale acțiuni în anulare.

Instanța de control judiciar constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat, apreciind că simpla formulare a plângerii împotriva actului ar fi de natură a semnala o îndoială puternică în privința legalității actului administrativ atacat.

Cu privire la cea de-a doua condiție legală prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte apreciază că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată, ca fiind îndeplinită, prin lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Ori în speță, această condiție nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitate, nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanța constată nelegalitatea actului administrativ, având posibilitatea de a se dispune acordarea drepturilor bănești de care acesta a fost lipsit, după eliberarea din funcție.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat iar sentința atacată va fi modificată în sensul că se va respinge cererea formulată de reclamantul C.C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 132 din 12 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului C.C., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.