Public servant salary supplements: unenforceable absent statutory calculation criteria and lack of legitimate expectation under Protocol No. 1

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.M. a chemat în judecat Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând obligarea pârâtului, în raport cu perioada de timp lucrată de reclamant în calitate de inspector cu statut de funcționar public în diferite instituții aflate în subordinea Ministerului Muncii, la plata suplimentului postului de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, calculate la nivelul salariului de bază, începând cu data de 22 februarie 2008 și până la 26 aprilie 2010, drepturi cuvenite prin plata efectivă cu majorarea, indexarea și actualizarea sumelor în raport cu rata inflației.

În motivarea cererii, arată că a dobândit calitatea de funcționar public din luna mai 2003 și a fost în mod continuu în perioada anterior menționată în raporturi de serviciu cu: Inspecția Regională Satu Mare, Inspecția Socială București și Inspectoratul Social Regional Nord-Vest, din structura Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.

Examinând cu prioritate excepțiile invocate de pârât, în temeiul art. 137 din C. proc. civ. instanța le-a respins ca neîntemeiate.

Astfel, referitor la excepția prescripția prescrierii dreptului la acțiune s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin precizarea de acțiune din data de 3 iunie 2011 reclamantul a arătat că solicită plata drepturilor salariale începând cu data de 22 februarie 2008 și nu de la 1 ianuarie 2004, cum a solicitat inițial.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, s-a reținut că excepția nu poate fi primită, deoarece instituțiile la care a lucrat reclamantul au fost desființate și erau subordonate Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Cât privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile se constată că aceasta a fost îndeplinită, deoarece prin adresa din 28 ianuarie 2011 Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, răspunde pârâtului.

Pe fonul cauzei, s-a reținut că prin Legea nr. 330/2009 au fost abrogate dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, respectiv cele privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, astfel că pentru perioada 12 noiembrie 2009–26 aprilie 2010 nu mai există această prevedere legală și, prin urmare, nu mai există temei de drept pentru solicitarea acestor drepturi salariale.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul C.M. Recurentul a susținut, în esență, că O.U.G. nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 ci dimpotrivă, în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 astfel că, în competența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Recurentul a mai susținut și că prin modificarea art. 29 din Legea nr. 188/1999 prin art. 13, Titlul III din Legea nr. 161/2003 a prevăzut că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, modificare ce se aplică cu data de 1 ianuarie 2004 (art. 25 din Lege).

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”.

Or, în raport cu aceste din urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada menționată de recurentul-reclamant.

Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, ceea ce, în speță, pentru perioada pentru care recurentul-reclamant solicită acordarea drepturilor, nu s-a întâmplat.

Așadar, în condițiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual iar acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Totodată, așa cum s-a statuat și prin decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, în situația neacordării acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, întrucât, în speță, nu ne aflăm în prezența unui „bun”, în sensul definit de Convenție.

De asemenea, nu se poate vorbi nici de existența unei „speranțe legitime” a recurentului-reclamant, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice „creanță”, nu poate fi considerat „valoare patrimonială” și implicit „speranță legitimă” decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, cum ar fi, de exemplu, o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Kopecky c/a Slovacia, 2004; Pressos Compania Naviera SA și alții c/a Belgia 1995; Draon c/a Franța 2005; Maurice c/a Franța, 2005).

Drepturile salariale pretinse de recurentul-reclamant nu au, însă, o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 129/CA din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.