Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5268/2011 AI generated

Inadmissibility of appeal against irreducible decision confirming nullity of interlocutory orders

Case Number Decizia nr. 5268/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the company as inadmissible, leaving the lower court’s decision confirming the nullity of the appellant’s prior appeal final and irrevocable. The dispute involved an administrative-commercial proceeding where the company initially challenged several interlocutory orders from the Vâlcea Tribunal; the Court of Appeal had previously nullified that initial appeal for failing to state grounds of illegality under Article 303 of the Civil Procedure Code. The decisive legal basis was Article 299(1) of the Civil Procedure Code, which restricts the scope of admissible appeals to final judgments issued without appeal rights or decisions from appellate courts, thereby excluding challenges to irreducible decisions issued in the resolution of a prior appeal, such as the Court of Appeal’s nullity ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 303 din C. proc. civ, art. 299 alin. (1) din C. proc. civ, art. 137 din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against irreducible decision confirming nullity of interlocutory orders: Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamanta SC C.E.P. SRL nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

Keywords

AI generated
interlocutory decision Civil Procedure Code grounds for cassation appealability of remand decision procedural nullity commercial dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1. Hotărârea Curții de Apel.

Prin decizia nr. 88/R-Cont din 12 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1335/46/2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a constatat nul recursul declarat de SC C.E.P. SRL, reprezentată de P.S., împotriva încheierilor de ședință din 7 septembrie 2010, 5 octombrie 2010, încheierea nr. 64 din 8 octombrie 2010, încheierea nr. 71 din 29 octombrie 2010, încheierea din 19 octombrie 2010, încheierea nr. 78 din 10 noiembrie 2010 și nr. 82 din 25 noiembrie 2010, încheierile din 2 noiembrie, 16 noiembrie, 30 noiembrie 2010, toate pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1294/90/2010, în contradictoriu cu intimații C.E.C.C.A. București, și C.E.C.C.A. Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că reclamanta SC C.E.P. SRL Horezu a declarat recurs împotriva încheierilor de ședință din 7 septembrie 2010, 5 octombrie 2010, încheierea nr. 64 din 8 octombrie 2010, încheierea nr. 71 din 29 octombrie 2010, încheierea din 19 octombrie 2010, încheierea nr. 78 din 10 noiembrie 2010 și nr. 82 din 25 noiembrie 2010, încheierile din 2 noiembrie, 16 noiembrie, 30 noiembrie 2010, toate pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1294/90/2010, fără însă a arăta motivele de nelegalitate pentru care solicită modificarea sau casarea încheierilor atacate, așa cum prevăd dispozițiile art. 303 din C. proc. civ.

2. Recursul exercitat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC C.E.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Anterior analizării motivelor de recurs formulate în dosar, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în soluționarea unui recurs.

Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamanta SC C.E.P. SRL nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.

Cum decizia nr. 88/R-Cont din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.E.P. SRL, prin P.S. împotriva deciziei nr. 88/R-Cont din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.