Failure to issue compensation title within reasonable time: ECHR Art. 6 temporal requirement over administrative discretion under Law 247/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă nr. 84 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanții M.M. și P.V.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și pe cale de consecință a obligat pârâta să înainteze dosarul aferent dispoziției din 16 noiembrie 2006 a Primăriei Municipiului București unui evaluator autorizat și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția din 16 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamanților pentru imobilului-teren in suprafața totala de 434,00 m.p, situat in București, sect. 1.

Se mai reține că dispoziția menționată împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului VII Capitolul 5, art. 16 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 247/2005, însoțit de avizul de legalitate prevăzut de aceleași dispoziții legale au fost înaintate pârâtei A.N.R.P. care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), alin. (5) și alin. (6) ale aceluiași art. în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.

Constată instanța de fond că deși pârâta a confirmat reclamanților înregistrarea dosarului aferent dispoziției din 16 noiembrie 2006, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior.

Deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată, în opinia instanței de fond, ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel că, acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai reține instanța de fond că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamanților nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul acestuia, iar dispozițiile legale incidente în cauză nu prevăd completarea acestuia după emiterea avizului de legalitate.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care acestea se acordă doar în situația în care se stabilește neexecutarea culpabilă a obligațiilor prevăzute într-un titlu executoriu.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 84 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Printr-un prim set de critici susține recurenta că în mod greșit instanța de fond reținând că nu a efectuat nici o operațiune juridică necesară emiterii titlului de despăgubiri într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului, a admis acțiunea reclamanților, cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, fără a se ține cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură complexă, ce presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii și nici de aspectele referitoare la stabilirea criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În acest sens arată recurenta că nu poate fi reținută culpa sa privind durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuțiilor sale a emis decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire, care nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubiri înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, decizie de care instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii recurate.

Mai arată recurenta că dosarul aferent dispoziției din 2006, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, ocazie cu care s-a constatat că lipsește situația despăgubirilor încasate la preluare și certificatul de moștenitor de pe urma defunctului C.S.

În opinia recurentei soluționarea dosarului reclamantei înaintea celor venite anterior acestui dosar duce la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptățite, având impact implicit și asupra principiului acordării unor despăgubiri juste și echitabile.

Mai susține recurenta că dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, și urmează a fi soluționat cu respectarea ordinii de înregistrare și după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, act normativ care nu stabilește un termen pentru soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor, ceea ce nu implică un refuz nejustificat din partea autorității emitente.

În ceea ce privește etapa evaluării susține recurenta că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale.

3. Hotărârea instanței de recurs

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând Înalta Curte va înlătura toate criticile referitoare la justificarea termenului de soluționare a Dosarului de despăgubiri nr. 34191/CC prin invocarea complexității procedurilor administrative și criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, constatând că în mod corect instanța de fond a apreciat că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului nr. 34191/CC, aferent deciziei din 2006 emisă de Primăria Municipiului București în favoarea reclamanților.

Este de necontestat că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, poate să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel, atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Chiar daca Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligația de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantei.

Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea unei notificării și nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Depășirea unui termen rezonabil în soluționarea acestui dosar a fost greșit justificată în recurs prin aplicarea deciziei din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubiri, dat fiind că această decizie nu constituie o justificare pertinentă pentru prelungirea unei proceduri administrative pe un interval de peste 10 ani, și nu poate fi opusă astfel cu succes reclamanților ca temei pentru nesoluționarea cererii având ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit legii.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la, justificarea duratei termenului, prin necesitatea completării dosarului aferent dispoziției din 16 noiembrie 2006 în condițiile în care din prevederile legale aplicabile nu rezultă că A.N.R.P. sau Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competența de a exercita un control de legalitate asupra dispoziției Primarului, cu excepția unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.

Așadar, punând în discuție toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă, pârâta își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.

În consecință, Curtea de apel a stabilit în mod just că, nu poate fi justificată atitudinea pârâtei care prin invocarea unor aspecte de ordin administrativ și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea, în sensul emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 84 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.