Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1866/2011 AI generated

Retirement pension recalculation methodology: admissibility conditioned on prior administrative appeal procedure

Case Number Decizia nr. 1866/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the underlying action as inadmissible. The dispute concerned a challenge to a Government Decision approving a methodology for recalculating service pensions for former auxiliary justice employees, where the plaintiff argued the norm was retroactive and violated constitutional and European Convention protections regarding property rights; however, the courts did not reach the merits of these substantive arguments. The decisive legal basis for the dismissal was the plaintiff's failure to fulfill the mandatory pre-administrative procedure required by Article 7 of Law No. 554/2004, a condition of admissibility for administrative litigation that was not satisfied despite the plaintiff's claims of legal unconstitutionality and violation of substantive pension rights under Law No. 567/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 Legea nr. 554/2004, art. 15 Constituția, art. 68 Legea nr. 567/2004, art. 7 Legea nr. 554/2004, art. 52 din Constituția, art. 12 Legea nr. 554/2004; Retirement pension recalculation methodology: admissibility conditioned on prior administrative appeal procedure: The dispute concerned a challenge to a Government Decision approving a methodology for recalculating service pensions for former auxiliary justice employees, where the plaintiff argued the norm was retroactive and violated constitutional and European Convention protections regarding property rights; however, the courts did not reach the merits of these substantive arguments. The decisive legal basis for the dismissal was the plaintiff's failure to fulfill the mandatory pre-administrative procedure required by Article 7 of Law No. 554/2004, a condition of admissibility for administrative litigation that was not satisfied despite the plaintiff's claims of legal unconstitutionality and violation of substantive pension rights under Law No. 567/2004.

Keywords

AI generated
recalculation of pension retirement challenge of administrative decisions legal methodology procedural rights judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 15 Legea nr. 554/2004
737/2010, în baza art. 15 Legea nr. 554/2004.
art. 15 Constituția
Reclamanta a arătat că această hotărâre de Guvern este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 Constituția României, cât și prevederilor art.
art. 68 Legea nr. 567/2004
737/2010 încălcând și dispozițiile art. 68 Legea nr. 567/2004, dar și art.
art. 7 Legea nr. 554/2004
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile față de Guvernul României, invocându-se prevederile art. 7 Legea nr. 554/2004.
art. 52 din Constituția
Apoi, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care, în raport de prevederile art. 52 din Constituția României și de cele ale Legii nr.
art. 12 Legea nr. 554/2004
7 Legea contenciosului administrativ ca o condiție de admisibilitate a acțiunii formulate în temeiul acestui act normativ, prevăzută și de art. 12 Legea nr. 554/2004, dar și de art.
art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004
S-a mai reținut în considerentele sentinței atacate că nici suspendarea actului administrativ în condițiile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 nu se poate face decât după sesizarea, în condițiile art.
art. 247 din Constituție
873/2010 a Curții Constituționale nu poate conduce la altă concluzie, deoarece potrivit art. 247 din Constituție numai deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei legi produc efecte în plan juridic.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to justify the decision to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Instanța de fond

1.Acțiunea reclamantei

Prin acțiunea formulată, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzută la art. 1 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, în baza art. 15 Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii s-a arătat că prin HG nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 113/2010, prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a reclamantei, stabilită prin decizia de pensionare.

Reclamanta a arătat că această hotărâre de Guvern este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 Constituția României, cât și prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai arătat de către reclamantă că H.G. nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturile patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare.; că norma juridică nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării sale în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu luna septembrie 2010, însă acest fapt nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăși naturii obligației pe care și-a asumat-o prin art. 68 Legea nr. 567/2004.

În motivarea acțiunii s-a mai arătat că pensia specială este o prestație periodică, lunară, pe care statul s-a angajat să o plătească foștilor angajați în serviciile auxiliare în justiție, nu o sumă stabilită lunar prin acte normative diferite, iar obligația statului este unică, cu executare periodică, nu o sumă de obligații care pot fi modificate de la lună la lună. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 567/2004 persoanele pensionate au dreptul de a primi lunar o indemnizație de 80% din salariul avut, iar o normă care intervine ulterior și modifică acest cuantum este, în mod inevitabil, o normă care se aplică retroactiv, modificând o valoare care era deja stabilită.

Au fost dezvoltate argumentele pentru care H.G. nr. 737/2010 contravine atât art. 15 Constituția României, cât și prevederile art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

2.Apărările pârâtului

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile față de Guvernul României, invocându-se prevederile art. 7 Legea nr. 554/2004.

Apoi, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care, în raport de prevederile art. 52 din Constituția României și de cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu a făcut dovada drepturilor existente, prevăzute de lege și care să fi fost vătămate prin actul contestat, după cum nu a făcut nici dovada legăturii de cauzalitate dintre actul administrativ contestat și vătămarea invocată.

S-a ridicat și excepția lipsei de interes a reclamantei, având în vedere faptul că actul administrativ a fost executat material și a intrat în circuitul civil, astfel încât cererea nu asigura reclamantei un folos practic.

Cu privire la petitul de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010, pârâtul a arătat că reclamanta nici nu a menționat și, cu atât mai mult, nici nu a făcut dovada vreunui caz bine justificat sau a pagubei iminente în legătură cu persoana sa (astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) Legea nr. 554/2004), care să determine convingerea instanței în sensul că este mai oportună suspendarea executării actului, decât aplicarea acestuia.

În privința anulării a H.G. nr. 737/2010, pârâtul a arătat că hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, iar la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile legale.

Astfel, în executarea dispozițiilor legale, Guvernul a fost abilitat să aprobe prin hotărâre, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010, metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1.

Reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii, arătând că își întemeiază pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere în cauză.

3.Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 166 din 3 decembrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârât prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Obiectul prezentei cauze este reprezentat de suspendarea și anularea unui act administrativ cu caracter normativ, respectiv H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute de art. 1 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010.

Față de obiectul cauzei, devin incidente prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și implicit ale art. 7 Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana care se consideră vătămată prin actul administrativ trebuie să se adreseze în prealabil, în termenele și condițiile prevăzute de art. 7 Legea nr. 554/2004, autorității care a emis actul.

Instanța de fond a reținut că partea reclamantă este obligată să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile și potrivit art. 12 Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, să depună la dosarul cauzei copia plângerii prealabile privind actul administrativ contestat, având înscrisă data introducerii și numărul de înregistrare la autoritatea pârâtă, însă reclamanta nu a reușit să facă dovada formulării plângerii prealabile.

S-a mai reținut în considerentele sentinței atacate că nici suspendarea actului administrativ în condițiile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 nu se poate face decât după sesizarea, în condițiile art. 7 din lege, a autorității emitente a actului, astfel că, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepție invocată de pârât prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă, apreciindu-se că, față de soluția dată excepției inadmisibilității, analiza celorlalte excepții și a fondului cauzei este inutilă.

II.Instanța de recurs

1.Criticile reclamantei

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.E., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 113/2010, prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a recurentei, stabilită prin decizia de pensionare.

A susținut recurenta că H.G. nr. 737/2010 este nelegală, deoarece contravine art. 15 Constituția României și art. 1 Protocolul I Anexa Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare, având caracter retroactiv, respectiv indemnizația de 80% din salariul avut de persoanele pensionate în baza Legii nr. 567/2003, aspecte condamnate în Deciziile Curții Constituționale nr. 57 din 26 ianuarie 2006 și nr. 120 din 15 februarie 2007.

Recurenta a susținut că respingerea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 113 din 2010 prin Decizia nr. 873/2010 a Curții Constituționale nu poate conduce la altă concluzie, deoarece potrivit art. 247 din Constituție numai deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei legi produc efecte în plan juridic.

S-a învederat că raportarea la sistemul contribuțiilor, în cazul pensiilor speciale, este complet eronată, H.G. nr. 737/2010 încălcând și dispozițiile art. 68 Legea nr. 567/2004, dar și art. 1 Protocolul nr. 1 Anexa CEDO , care se aplică cu prioritate, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în realitate privarea de proprietate discriminatorie și lipsită de proporționalitate dispusă prin acest act normativ aplicându-se numai persoanelor care au făcut parte din aparatul auxiliar al justiției.

A mai arătat recurenta că acțiunea în contencios administrativ reprezintă o contestare serioasă a legalității actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o, criticile formulate sunt pertinente și de natură a pune sub semnul întrebării legalitatea și temeinicia actului atacat, paguba iminentă fiind de netăgăduit, întrucât punerea în executare a H.G. nr. 737/2010 implică o reducere de peste 60% a pensiei recurentei, care constituie unicul său mijloc de subzistență, solicitându-se admiterea recursului așa cum a fost declarat.

2.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu Guvernul României viza atât anularea, cât și suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M.Of. nr. 528/29.07.2010. Prin sentința nr. 166 din 3 decembrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș a respins în întregime acțiunea ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004.

Toate criticile formulate de recurenta reclamantă vizează fondul cauzei, nefăcându-se dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative, reglementată de art. 7 Legea contenciosului administrativ ca o condiție de admisibilitate a acțiunii formulate în temeiul acestui act normativ, prevăzută și de art. 12 Legea nr. 554/2004, dar și de art. 109 alin. (2) C. proc. civ..

3.Soluția instanței de recurs

Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., prima instanță soluționând corect și cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii formulate de pârâtul Guvernul României, conform art. 137 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.E. împotriva sentinței nr. 166 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.