Impossibility of performance and exception of non-performance in agricultural land joint-venture participation contract

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1098 din 04 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3784/108/2007, a fost respinsă acțiunea reclamantei Agenția Domeniului Statului (A.D.S) București împotriva pârâtei SC F. SRL Șicula pentru plata sumei de 142.858,61 lei reprezentând preț și penalități și plata penalităților prevăzute de art. 5 pct. 3 din contract până la data stingerii debitului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 octombrie 2007, reclamanta Agenția Domeniilor Statului București a solicitat obligarea pârâtei SC F. SRL Șicula la plata sumei de 66.958,93 lei reprezentând prețul asocierii în participațiune neachitat la termenele scadente, a sumei de 77.899,68 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 2 octombrie 2007, în baza contractului de asociere în participațiune nr. 14 din 6 iunie 2002 și la plata penalităților prevăzute de art. 5 punct 3 din contract până la data stingerii debitului.

În motivele acțiunii reclamanta a arătat că, în data de 6 iunie 2002, a încheiat cu pârâta contractul de asociere în participațiune nr. 14, prin care, aceasta din urmă, în calitate de asociat secund s-a obligat ca, în schimbul exploatării terenului agricol în suprafață de 348 ha, să achite prețul asocierii în două tranșe, până la 31 august 2002 - 50% și până la 31 octombrie 2002 - 50%, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC F. SRL Șicula a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă sau în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2899 din 12 decembrie 2007, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului București împotriva pârâtei SC F. SRL Șicula având ca obiect pretenții considerând că, în speță sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia civilă nr. 33/ A din 25 februarie 2008 a respins apelul reclamantei, dar hotărârea a fost casată cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, prin Decizia nr. 1276 din 5 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii recursului formulat de Agenția Domeniilor Statului București.

Rejudecând cauza, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei că neîntemeiată, reținând că din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta Agenția Domeniilor Statului nu este îndreptățită să primească plata prețului asocierii, în condițiile în care, i s-a opus excepția de neexecutare și nu a dovedit că și-a îndeplinit obligația corelativă de predare a terenului obiect al asocierii pentru înființarea culturilor a căror contravaloare (preț) solicită a-i fi achitată.

împotriva sentinței comerciale nr. 1098 din 04 mai 2010 pronunțate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3784/108/2007 a declarat apel reclamanta Agenția Domeniului Statului, solicitând admiterea căii ordinare de atac, schimbarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 142.858,61 lei, reprezentând prețul asocierii și penalități calculate până la data de 02 octombrie 2007, precum și la plata penalităților până la data stingerii debitului, invocând în drept dispozițiile art. 282 și urm., 242 alin. (2) C. proc. civ., Legea nr. 268/2001 cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 626/2001.

Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 188/ A din 11 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Instanța de control și-a fundamentat soluția pe următoarele considerente:

În contractul de asociere în participație nr. 14 din 06 iunie 2002, reclamanta, ca asociat prim și pârâta, ca asociat secund au prevăzut la punctul 2.3 că obiectul contractului constă în exploatarea, conservarea și îmbunătățirea calității unui teren în suprafață de 348 ha teren agricol, categoria de folosință arabil, prin înființarea, întreținerea și recoltarea de culturi: 200 ha porumb și 148 ha grâu. Exploatarea terenului agricol în discuție de către pârâtă, potrivit punctului 3.1, trebuia să se realizeze în anul agricol 2001/2002, an care începea la 1 octombrie 2001 și se finaliza la 30 septembrie 2002. Astfel, în raport de data încheierii contractului - 06 iunie 2002 - instanța de apel a apreciat că, SC F. SRL a fost obligată la o prestație imposibil de executat (ad imposibilium nula obligatio), întrucât, în cele patru luni rămase din anul agricol 2001/2002 (iunie-septembrie), pârâta nu mai putea realmente înființa, întreține și recolta culturi de porumb și grâu, deoarece porumbul se seamănă primăvara și se recoltează toamna, iar grâul se seamănă toamna și se recoltează la începutul verii.

Din probatoriile administrate în cauză, a rezultat că apărarea pârâtei SC F. SRL, conform căreia nici nu a fost pusă, efectiv, în posesia terenului pe care trebuia să îl exploateze, este fondată, la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în sensul predării efective a terenului către pârâtă, deși prin art. 4.1 din contract, reclamanta Agenția Domeniilor Statului s-a obligat să predea reclamantei terenul respectiv în baza unui protocol de predare, protocol care însă, nu a fost încheiat.

Contractul încheiat între părți fiind unul sinalagmatic, a născut drepturi și obligații corelative în sarcina ambelor părți, iar reclamanta întrucât nu a predat pârâtei terenul spre exploatare, nu justifică pretențiile deduse judecății, de a-i fi achitate drepturile ce i-ar fi revenit din exploatare.

Pentru ca pârâta să își fi putut executa obligația de a-i plăti reclamantei cantitatea de 525 kg grâu STAS 813/68/ha teren arabil, predarea terenului trebuia să se fi făcut anterior perioadei de însămânțare, respectiv în toamna anului 2001, însă această predare ar fi fost imposibilă, din moment ce contractul s-a încheiat abia în iunie 2002.

Pretențiile reclamantei de a-i fi achitate accesoriile creanței au fost apreciate ca nefondate în considerarea principiului accesorium sequitur principale, având în vedere că pârâta SC F. SRL nu datorează creanța principală, conform celor mai sus expuse și pe cale de consecință, nefiind datorat debitul principal, nu pot fi datorate nici accesoriile acestuia. De asemenea, a fost apreciat ca eronat modul de calcul al penalităților bazat pe dispozițiile O.U.G. nr. 11/1996, întrucât actul normativ (abrogat în prezent, dar în vigoare la data încheierii contractului) reglementa executarea creanțelor bugetare fiscale (taxe și impozite), iar creanța reclamantei Agenția Domeniilor Statului deși este, într-adevăr, una bugetară, ea este nefiscală, provenind dintr-un raport comercial, de drept privat, caracterizat prin egalitatea părților, iar nu dintr-un raport de drept public (fiscal), caracterizat printr-o relație de autoritate și de subordonare.

În baza art. 274 C. proc. civ., căzând în pretenții, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva Deciziei nr. 188/ A din 11 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a declarat recurs reclamanta Agenția Domeniilor Statului, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.

Motivul de recurs pentru care reclamanta critică decizia instanței de apel vizează greșita aplicare a prevederilor art. 948 C. civ., prin raportare la clauzele contractuale 3.1 și 2.3, din care rezultă că pârâta s-a obligat în cunoștință de cauză să achite prețul asocierii începând cu data de 01 octombrie 2001, deși contractul de asociere în participație nr. 14 a fost încheiat 16 iunie 2002.

Recursul este nefondat.

Condițiile de valabilitate ale actului juridic prevăzute de dispozițiile art. 948 C. civ. sunt condiții imperative pentru nașterea valabilă a acestuia, astfel încât vicierea oricăreia dintre ele este sancționată cu nulitatea absolută a actului, iar faptul că pârâta și-a asumat obligația de plată începând cu data de 01 octombrie 2001, deși contractul de asociere în participație nr. 14 a fost încheiat 16 iunie 2002, nu este de natură să acopere viciul ce afectează condiția obiectului, fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta nu e susceptibilă de acoperire prin confirmare. Instanța s-a pronunțat însă, cu respectarea principiului disponibilității și analizând cauza în limitele învestirii a reținut corect că SC F. SRL a fost obligată la o prestație imposibil de executat (ad imposibilium nula obligatio) și în raport de faptul că a opus excepția de neexecutare, a reținut în mod corect și judicios că, în măsura în care reclamanta nu și-a respectat propria obligație de predare a terenului, nu este îndreptățită să pretindă pârâtei executarea obligației de plată ce îi revine.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului București și în baza art. 274 C. proc. civ., având în vedere cererea pârâtei și dovezile depuse la dosar, va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului București împotriva Deciziei nr. 188/ A din 11 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială în Dosarul nr. 37842/108/2007.

Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 4.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC F. SRL Sicula.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2011.