Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1555/2011 AI generated

Qualification of children born during parental refugee displacement as beneficiaries of ethnic persecution compensation under Law No. 189/2000

Case Number Decizia nr. 1555/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, upholding the lower court’s decision to annul the administrative refusal and order the recognition of the claimant’s status as a refugee for the period of March 19, 1944, to March 6, 1945, entitling him to financial benefits under Law No. 189/2000. The dispute centered on whether an individual born in a different locality during their parents' ethnic-driven displacement qualified for refugee compensation, with the claimant arguing he suffered the moral and material consequences of the family's refuge following the cession of Northern Transylvania due to the Vienna Arbitration. The court held that the claimant’s status was proven through documents and witness testimony, specifically satisfying the legal requirement that at least one witness personally suffered from the same persecution, thereby confirming that the right to compensation extended to individuals born during the refugee period under Article 1 of Government Ordinance No. 105/1999 and Article 6 thereof.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Qualification of children born during parental refugee displacement as beneficiaries of ethnic persecution compensation under Law No. 189/2000: Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Keywords

AI generated
refugee status compensation for ethnic persecution family status rights burden of proof witness compensation parents' pension

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul T.N. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii din 26 martie 2010, emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece familia sa s-a refugiat din motive etnice, imediat după cedarea Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, din localitatea Peles jud. Satu Mare în Feldioara, apoi în Brașov și în Arad.

În motivarea contestației reclamantul a mai arătat că în timpul refugiului s-a născut atât el cât și sora sa, respectiv 1944 și 1943, reîntorcându-se din refugiu în localitatea de domiciliu a mamei sale Peles și apoi în Micula, jud. Satu Mare, după data de 06 martie 1945.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 272 din 25 iunie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii din 26 martie 2010 emisă de pârâtă și obligând-o pe aceasta din urmă să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe perioada 19 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2010.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că declarația martorei D.A. dată în fața instanței sub prestare de jurământ este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei și relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicată personal.

Martora este la rândul său beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și prin declarația dată în fața instanței confirmă calitatea de refugiați a mamei reclamantului și a familiei acestuia, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut, în esență, că reclamantul nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii acestuia, astfel că, născându-se pe un teritoriu liber reclamantul nu a suferit persecuții din motive etnice.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 1 O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă hotărârea din 23 decembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, din care rezultă că martora D.A. s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Așadar, înscrisurile pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate ca urmare a cedării Ardealului de Nord.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, 19 martie 1944 în mod corect instanța de fond a reținut că acesta, începând cu data nașterii sale, respectiv 19 martie 1944, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 272 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.