Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1393/2011 AI generated

Defective party identification in judicial summons invalidating appellate hearing under nullity sanctions

Case Number Decizia nr. 1393/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, set aside the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial, with the outcome determined by a procedural defect rather than the merits. The dispute concerned a lawsuit to resolve a share purchase agreement, which the first-instance court had dismissed; on appeal, the court had annulled the appeal for failure to pay the stamp duty after citing the plaintiff with the name of a commercial company instead of the individual. The decisive legal basis was the finding that the citation procedure was illegal due to the incorrect indication of the party’s name, violating Article 88(2) in relation to Article 88(1)(4) of the Code of Civil Procedure, which nullifies procedural acts where the party's name is not correctly indicated, thereby triggering the nullity sanction under Article 105(2).

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ; Defective party identification in judicial summons invalidating appellate hearing under nullity sanctions: Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că, deși legal citat pentru termenul din 7 septembrie 2010 cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 4.149,20 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, reclamantul nu s-a conformat acestei dispoziții, astfel încât, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și a anulat apelul pentru nesatisfacerea taxei de timbru.

Keywords

AI generated
procedural nullity article of civil procedure hearing of the parties summons identification procedure commercial litigation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1989/104/2009 reclamantul K.C., a chemat în judecată pârâtele SC K.F.P.A. SRL și SC C.S.L. SRL, membră a grupului O.G. București solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare de părți sociale din 06 iunie 2007 și obligarea pârâtei SC C.S.L. SRL la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 836 din 23 iunie 2009, Tribunalul Olt și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția comercială, iar prin decizia nr. 1300 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis recursul reclamantului și a casat sentința trimițând cauza spre competentă soluționare Tribunalului Olt, cu motivarea că, în cauză există elemente certe din care rezultă voința părților de executare a contractului în municipiul Slatina, prima tranșă achitându-se în contul reclamantei de la Piraeus Bank Slatina, contractul fiind încheiat în Slatina unde a și primit dată certă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 3746/104/2009, în cauză administrându-se proba cu acte și interogatorii luate părților, reclamantul renunțând la cererea privind efectuarea unei expertize.

Prin sentința nr. 355 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3746/104/2009 s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului K.C., în contradictoriu cu pârâtele SC K.F.P.A. SRL și SC C.S.L. SRL membră a grupului O.G.. Totodată, s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei SC K.F.P.A. SRL privind plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul K.C., soluționat de Curtea de Apel Craiova, secția comercială prin Decizia nr. 168 din 7 septembrie 2010, în sensul anulării căii ordinare de atac ca netimbrate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că, deși legal citat pentru termenul din 7 septembrie 2010 cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 4.149,20 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, reclamantul nu s-a conformat acestei dispoziții, astfel încât, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și a anulat apelul pentru nesatisfacerea taxei de timbru.

Împotriva Deciziei nr. 168 din 7 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că nu a fost legal citat în fața instanței de apel pentru termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului căii ordinare de atac și solicitând admiterea recursului fără să solicite cheltuieli de judecată.

Deși recurentul nu și-a circumscris criticile formulate motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea lor permite, conform dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod.

Recursul este fondat.

Astfel, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat că, pentru termenul de judecată din data de 7 septembrie 2010, când Curtea de Apel Craiova, secția comercială a reținut în pronunțare apelul declarat de reclamantul K.C., numele acestuia, menționat pe dovada de comunicare a procedurii de citare, aflată la fila 18 dos. apel, a fost SC K.C., situație de natură să creeze confuzie asupra persoanei reclamantului cu o persoană juridică, societate comercială.

Având în vedere situația mai sus expusă, Înalta Curte reține că, procedura de citare a reclamantului, pentru termenul la care au avut loc dezbaterile în fața instanței de apel, a fost nelegal îndeplinită, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 88 alin. (2) raportat la art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea neindicarea corectă a numelui părți în citație.

În considerarea celor mai sus expuse raportate la textele legale menționate, constatându-se că soluționarea apelului declarat împotriva sentinței nr. 355 din 30 martie 2010 pronunțate de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3746/104/2009 s-a făcut cu neobservarea formelor legale prevăzute sub sancțiunea nulității, conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul K.C., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul K.C. împotriva Deciziei nr. 168 din 7 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2011.